vreau sa ma educ(2)
Raspunsuri - Pagina 18
viviana spune:
Pai da, Accept si sa-ti spun de ce.
Noi pe langa sentimentul de iubire pe care il avem pentru copiii nostri mai apar si o gramada de alte sentimente izvorate din starile noastre sufletesti de moment sau acumulate in timp.
Si copiilor li se intampla la fel.
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui viviana Dupa ce m-ai batut la cap incercand sa ma convingi ca mie de fapt imi place sa stau pe piedestal si ca am nevoie de el, dupa ce te-ai bucurat ca m-am cocotat acolo, apoi ai aratat cu degetu'la mine dupa ce a scris RRox unde vrei sa ajungi? |
Viviana...?!?!?!????
Nu cred ca mai are rost sa discutam
. Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mãmici de bãietel.
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Ilinca_M. Eu de exemplu nu zic ca a da o palma din cand in cand unui copil inseamna sa-l nefericesti pe veci. Cunosc destui adulti veseli care-au incasat-o in copilarie, ba unii mai sunt si mandri de asta (am o prietena foarte inteligenta cu care m-am ciondanit asta-vara cand a zis ca ea-si mai altoieste fetita de 3 ani, ca altfel i se urca-n cap, cateodata e chiar imposibila si nu razbeste altfel. Argument suprem:"de lasa si maica-mea dupa capu' meu si nu-mi tragea cate una unde ajungeam?"). Eu zic doar ca a da o palma unui copil e ceva foarte foarte rusinos; fata mea are 18 luni imediat si e clar ca nu am lovit-o niciodata. Nu spun ca n-o s-o lovesc niciodata (bine, sunt convisa ca n-o s-o fac, dar pe de alta parte "never say never") dar daca vreodata, sub un impuls de moment, i-as trage o palma stiu ca in urmatoarele secunde as vrea sa se deschida pamantul sub mine si as muri de rusine si de durere (stiu ce spun; mi-am lovit cainele de vreo 5 ori in viata lui, "spre binele lui", si amintirea acelor lovituri date atat sub impuls de moment cat si cu convingerea ca-l "invatz" m-au torturat ulterior. Iaca, am dat din casa!!:)). Cred ca orice om, cu atat mai mult un copil, se simte umilit/trist/furios/nedreptatit cand ia o palma, indiferent de context. Problema e ca adultii uita apoi sentimentul pe care l-au avut la primirea "corectiilor", cred ca de fapt si-l reprima, si raman dar cu falsa viziune de "vai, ce m-a ajutat palma aia! M-a adus pe drumul cel bun!" Cum am mai spus, eu n-am primit in viata mea vreo palma sau alta corectie fizica oricat de mica de la parintii mei (conform studiului ar fi trebuit sa ma opresc dupa gimnaziu si sa fiu nfericita:)). Daaar, o data, candva, in studentie, am luat o palma de la prietenul meu de atunci. Da, fusesem super enervanta, asta si vroiam, sa-l enervez, fiindca ma enervase si el pe mine. Si mi-a scapat o palma de mi-a zburat capatzana. Cum s-ar spune, a fost foarte autentic. A avut o minunata reactie autentica, ar fi trebuit sa apreciez asta, nu? Putea sa iasa val-vartej pe usa si sa mearga sa bea 3 beri. Dar nu, el si-a exprimat sentimentele, a fost autentic in relatia cu mine, dragul de el. Sper ca s-a inteles cat de cat ce am vrut sa exprim (si ma scuzati ca am dat din casa in halul asta:)) mami de Sophia-Diana (Sophiphi) 17 luni Manole forever Sovata |
Ilinca draga, asta e una din cele mai mari uratenii ale lumii in care traim: copilul poate suporta orice, adultul, nu
.Degeaba incerci sa explici, e prea puternic inradacinata ideea ca un copil nu simte la fel de intens ca un adult si ca un copil nu are nevoi egale cu ale adultului.
Adultul - in lipsa scuzelor - poate sa faca un maaaare taraboi daca primeste o palma de la alt adult si ii stau alaturi opinia publica, justitia etc.
Copilul e copil, las' sa creasca intai si dupa aia mai discutam
.Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mãmici de bãietel.
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui viviana Pai da, Accept si sa-ti spun de ce. Noi pe langa sentimentul de iubire pe care il avem pentru copiii nostri mai apar si o gramada de alte sentimente izvorate din starile noastre sufletesti de moment sau acumulate in timp. Si copiilor li se intampla la fel. |
Eu nu cred ca asta e explicatia. Ci este singurul tip de relatie intre oameni din care nu poti iesi. Cu alte cuvinte daca fi-mea nu era fi-mea cred ca de mult ne spuneam 'la revedere' (adica au fost astfel de momente). Nu ne-am ales una pe alta si nu stiu cat la suta dintre parinti si copii s-ar fi ales unii pe altii daca li s-ar fi dat ocazia. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne cioplim unii pe placul altora. Iubirea parinteasca e mult mai complicata si ma amuza cand vad argumente de tipul 'dar daca sotul tau ar...tot asa ai face?'...'nu, nu as face asa...as divorta si n-as privi in urma'...
denizel spune:
| Citat: |
| Iubirea parinteasca e mult mai complicata si ma amuza cand vad argumente de tipul 'dar daca sotul tau ar...tot asa ai face?'...'nu, nu as face asa...as divorta si n-as privi in urma'... |
Interesant.
Pai, atata timp cat parintele nu vrea sa divorteze de copil, iar copilul nu poate divorta pana la o anumita varsta de parinte, ar face bine parintele sa se poarte in asa fel incat copilul sa nu aiba motive sa vrea sa divorteze.
Garantez io ca daca parintele trateaza copilul cu respect si fara sa se teama sa lase robinetul dragostei deschis, copilul o sa-i dea tot mai putine motive de divort parintelui
.Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mãmici de bãietel.
anca_a spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui accept92
Nu exista niciodata garantii pentru rezultatul unei actiuni sau alteia in relatia cu un om. Caci daca ar fi fost asa ne dadeau la iesirea din spital si un manual de utilizare al copilului. Si tocmai pentru ca nu exista consider ca singurul scop sanatos in cresterea unui copil este fericirea acestuia si ca cel mai bine ne putem atinge acest scop daca ne ascultam copiii si ne lasam ghidati de acestia. |
Minunat, nici macar eu n-o puteam spune mai simplu si mai frumos.
| Citat: |
| Asa ca am invatat si eu sa ma accept asa cum sunt, o mama imperfecta, nu mai zambesc daca nu e cazul, imi exprim verbal orice frustrare, imi avertizez copilul ca m-am trezit cu fata la cearceaf, ii spun daca este cazul ca nu am chef sa ma joc, ca vreau liniste, imi cer iertare cand il fac sa planga, ii atrag atentia cand ma simt tratata ca o servitoare si nu-mi convine atitudinea...si bai!...ori mi se pare mie ori chiar intelege. Nu i-am pretins niciodata de exemplu sa foloseasca 'te rog' dar am strambat mereu din nas cand mi-a cerut ceva pe un ton princiar si nu m-am sfiit sa raspund cu 'vezi ca-i pe masa'. Si in general nu caut sa formez, dar exemplul nostru si reactiile noastre au un efect natural formator, si daca suntem sinceri observ ca obtinem o forma compatibila cu noi. Nu una identica, dar adaptata la noi. Si noi ne formam in continuare, tot ca un raspuns de adaptare din situatia fara iesire de a fi parinte. |
Ma bucur ca ai dat din casa, astfel incep si eu sa te cunosc intr-o maniera placuta, fara sa simt ca mi se activeaza pornirile masochiste.
accept92 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Garantez io ca daca parintele trateaza copilul cu respect si fara sa se teama sa lase robinetul dragostei deschis, copilul o sa-i dea tot mai putine motive de divort parintelui . |
denizel ma bucur sincer ca la voi functioneaza perfect.
anca_a...cand am vazut ultima postare de la tine eram sigura ca zice ca sigur tu nu m-ai fi ales pe mine ca parinte, si saracul copil care isi cere scuze ca ii este foame...
...Multumesc!
denizel spune:
Accept, sigur ca nu functioneaza perfect la noi, n-am zis niciodata asa ceva. Sa vezi ce ne ratzoim unii la altii... .
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.
ladyJ spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Atunci cand parintii sunt echilibrati nu vad cum i-ar dauna copilului convingerea ca el inseamna mult de tot pentru ei (a insemna mult de tot pentru cineva = a fi pe un piedestal). |
Absolut.
Asta este ideea, de a fi echilibrat. Si echilibrat inseamna si ca atunci cand mult iubitul tau copil face o boacana mai mare decat el, sa-ti exprimi dezacordul legat de comportamentul lui.
Stiu ca tu esti de acord cu asta, zic asa ca sa nu se mai inteleaga altceva:)
PS
Cred ca au fost niste confuzii de cand ati inceput sa folositi cuvantul ´´piedestal´´. Pentru ca fiecare il intelege altfel .Pentru cei mai multi, asa cum zice Viviana, a sui pe piedestal are sens peiorativ.
ladyJ spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gmmm Mi-as fi dorit, de pilda, sa dati contraexemple, studii care au dovedit ca e destul sa-i dai o palma din cind in cind in cind ca sa-l nefericesti pe copil. |
Cu o palma ocazionala il nefericesti pe moment pe copil(logic,cui ii place sa incaseze o palma?). Dar nu inseamna ca copilul tau va fi un adult cu mari probleme .Sa nu exageram.
Dar, articolul zice ca e ok din cand in cand, la varsta mica, sa aplici corectie fizica, ba e chiar indicat! (da, aici vine emoticonul cu capul dat de pereti)
Asta nu mai e ´´ocazional, la nervi cand dai in clocot si iti pierzi capul´´. Asta e deja metoda de educatie, recomandata ca fiind tare buna(pentru copil!!!).
Iar corectia fizica, palma de exemplu, aplicata regulat ca METODA DE EDUCATIE , DA, lasa urme in personalitatea viitorului adult.
Gandeste-te ce iti ´´inspira´´ o palma?
Teama? Furie? Tristete? Frustrare?Intimidare?
Cum ar fi sa avem parte in prima copilarie de toate astea, FARA a putea reactiona cumva? Ar fi naspa. Si asta lasa urme in tine ca om, cand esti supus ´´educatiei´´ care abunda de sentimente negative.