vreau sa ma educ(2)

denizel spune:

Lady, desigur ca nu toti oamenii sunt grozavi (despre adulti vorbim), dar toti au in ei resurse de care nu sunt constienti.
De ce nu sunt constienti de resursele pe care le au?
De ce nu toti adultii sunt grozavi, ba dimpotriva unii sunt niste....?
Mie mi-e foarte clar de ce: din cauza parintilor lor, din cauza copilariei pe care au avut-o.


Am ajuns sa vorbim despre urcatul asta pe piedestal, ca despre unica chestie pe care parintii ar trebui sa o aiba in vedere cand e fata in fata cu propriii copii.
Pai, sigur ca nu e asa!!!
Pe langa momentele cand copilul isi da seama cat de important e el pentru parinte, sunt muuuuulte momente cand copilul afla ce inseamna respectul pentru ceilalti, ce inseamna aplecarea spre sentimentele celorlalti, ce inseamna esecurile, cum trebuie sa trateze esecurile, ca alti copii sunt mai priceputi decat ei in unele domenii si multe, multe, multe altele.


Atunci cand parintii sunt echilibrati nu vad cum i-ar dauna copilului convingerea ca el inseamna mult de tot pentru ei (a insemna mult de tot pentru cineva = a fi pe un piedestal).

Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

denizel spune:

Astea doua nu se imbina, dar chestia cu autorealizarea se potriveste perfect cu "sunt adult si eu stiu ca-s grozava".

accept92 spune:

Nu exista niciodata garantii pentru rezultatul unei actiuni sau alteia in relatia cu un om. Caci daca ar fi fost asa ne dadeau la iesirea din spital si un manual de utilizare al copilului. Si tocmai pentru ca nu exista consider ca singurul scop sanatos in cresterea unui copil este fericirea acestuia si ca cel mai bine ne putem atinge acest scop daca ne ascultam copiii si ne lasam ghidati de acestia.

gmmm spune:

Eu nu va inteleg reactia referitor la articolul Ilincai M.
Adica o inteleg, dar nu sint de acord.

Pai cum asa, cind va convine rezulataul il scoatateti pe « s-a dovedit stiintific », insa cind nu va convine scoateti emoticonul cu datul cu capul de pereti?

« Observi ca in articol apare ´´corectie fizica´´ versus ´´rasfat peste masura´´? ce tampenie. Au incurcat rau borcanele, adica daca nu iti bati copilul inseamna ca-l rasfeti peste masura, in opinia lor. » ( LadyJ)

Eu inteleg ca au trei grupuri, cel putin: « micutii pana in varsta de 6 ani, carora li s-au aplicat cand si cand corectii fizice », adolescentii care sint batutit in continuare si cei care au avut « batai crunte » in copilarie.

Nelia, eu am inteles dupa ce am citi articolul ca ŕ propos de fata moarta, era ceva mai mult decit o palma acolo.

Eu mi-as fi dorti sa am coordonatele articolului, sa pot sa-l analizez; de pilda, cum masoara fericirea? Plus ca am impresia ca studiul se opreste la adolescenta, or in articol vorbesc despre adulti? Si mai ales ca, fapt clasic in studiile stiintifice, « corelatie » nu insemana « relatie de la cauza la efect ».

Inteleg ca in opinia unora romanii sint niste brute care ar putea considera un asemenea articol ca pe un « permis de batut », insa asta nu ar trebui sa impiedice discutia aici.
Mi-as fi dorit, de pilda, sa dati contraexemple, studii care au dovedit ca e destul sa-i dai o palma din cind in cind in cind ca sa-l nefericesti pe copil.

V-am raspuns mai ales fiidca mi-a ramas infipta in minte remarca lui accept:
« Si as simti o lipsa de autenticitate in relatia cu mama, ca poate ii venea sa-mi dea vre-o doua dar in loc sa-mi spuna 'du-te la tine in camera ca sunt asa de nervoasa acum ca nush ce ti-as face'...a zambit frumos, a strans din dinti, si mi-a zis fabula cu greierele si furnica ».

Parerea mea e ca tu ca parinte nu poti sa te simti in largul tau in relatia cu copilul daca nu ai voie sa-ti exprimi sentimentele, oricare ar fi ele. Nu stiu cite mame ar putea fi satisfacute peste ani de o asemnea relatie.

Ilinca_M. spune:

Eu de exemplu nu zic ca a da o palma din cand in cand unui copil inseamna sa-l nefericesti pe veci. Cunosc destui adulti veseli care-au incasat-o in copilarie, ba unii mai sunt si mandri de asta (am o prietena foarte inteligenta cu care m-am ciondanit asta-vara cand a zis ca ea-si mai altoieste fetita de 3 ani, ca altfel i se urca-n cap, cateodata e chiar imposibila si nu razbeste altfel. Argument suprem:"de lasa si maica-mea dupa capu' meu si nu-mi tragea cate una unde ajungeam?"). Eu zic doar ca a da o palma unui copil e ceva foarte foarte rusinos; fata mea are 18 luni imediat si e clar ca nu am lovit-o niciodata. Nu spun ca n-o s-o lovesc niciodata (bine, sunt convisa ca n-o s-o fac, dar pe de alta parte "never say never") dar daca vreodata, sub un impuls de moment, i-as trage o palma stiu ca in urmatoarele secunde as vrea sa se deschida pamantul sub mine si as muri de rusine si de durere (stiu ce spun; mi-am lovit cainele de vreo 5 ori in viata lui, "spre binele lui", si amintirea acelor lovituri date atat sub impuls de moment cat si cu convingerea ca-l "invatz" m-au torturat ulterior. Iaca, am dat din casa!!:)). Cred ca orice om, cu atat mai mult un copil, se simte umilit/trist/furios/nedreptatit cand ia o palma, indiferent de context. Problema e ca adultii uita apoi sentimentul pe care l-au avut la primirea "corectiilor", cred ca de fapt si-l reprima, si raman dar cu falsa viziune de "vai, ce m-a ajutat palma aia! M-a adus pe drumul cel bun!"
Cum am mai spus, eu n-am primit in viata mea vreo palma sau alta corectie fizica oricat de mica de la parintii mei (conform studiului ar fi trebuit sa ma opresc dupa gimnaziu si sa fiu nfericita:)). Daaar, o data, candva, in studentie, am luat o palma de la prietenul meu de atunci. Da, fusesem super enervanta, asta si vroiam, sa-l enervez, fiindca ma enervase si el pe mine. Si mi-a scapat o palma de mi-a zburat capatzana. Cum s-ar spune, a fost foarte autentic. A avut o minunata reactie autentica, ar fi trebuit sa apreciez asta, nu? Putea sa iasa val-vartej pe usa si sa mearga sa bea 3 beri. Dar nu, el si-a exprimat sentimentele, a fost autentic in relatia cu mine, dragul de el.
Sper ca s-a inteles cat de cat ce am vrut sa exprim (si ma scuzati ca am dat din casa in halul asta:))

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
17 luni
Manole forever
Sovata

viviana spune:

Denizel, aia nu era decat, mult discutata piramida a lui Maslow.
In varful piramidei lui sta autorealizarea - in traducerea unora si in traducere mot-a-mot a altora, autoactualizarea.

Dupa ce m-ai batut la cap incercand sa ma convingi ca mie de fapt imi place sa stau pe piedestal si ca am nevoie de el, dupa ce te-ai bucurat ca m-am cocotat acolo, apoi ai aratat cu degetu'la mine dupa ce a scris RRox unde vrei sa ajungi?

In momentul de fata nu am capacitatea intelectuala si lingvistica necesara de a dovedi ca expresia "a se sui pe piedestal" "a se urca pe piedestal" se folosetse in limba romana in sens peiorativ si are conotatii negative.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

viviana spune:

Treaba asta cu "datul unei palme" copiilor este fooooarte controversata si naste pozitii extreme.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

accept92 spune:

Uite, o sa dau si eu din casa. Dar tot despre mine. Eu sunt un om nesimtit de calm, nu ma scoate nimeni din ale mele. Cand m-am enervat prima oara din cauza copilului...si am urlat la el...nu mai stiu exact ce i-am spus...ceva de genul ca si eu sunt obosita, si mie imi vine sa plang, pe mine cine sa ma tina in brate, ce-i de urlii asa mai copilule?, da inceteaza odata!, te rog sa taci!...in fine...sunt sigura acum ca toate mamele cunosc aceasta stare...mi-am sunat sotul sa vina acasa si a doua zi mi-am facut de 'urgenta' programare la psiholog. Avand o relatie disfunctionala cu mama mea imi propusesem sa fiu numai zambet cu copiii mei si asta devenise scopul meu in viata. Si ma obosisem ingrozitor, eram frustrata, chinuita, speriata ca 'cine fura azi un ou maine fura un bou'...si cel mai nasol a fost ca am avut convingerea ca s-a rupt ceva intre mine si copilul meu si ca nu se mai poate repara. Deci am simtit atunci (la numai 4 luni ale copilului) ca gata...s-a terminat, asta a fost, am facut ce imi propusesem sa nu fac niciodata, si mi-a fost ingrozitor de frica sa constat ca nu e suficient sa-ti propui. Si ma simteam groaznic de vinovata ca atunci cand a trecut 'furtuna' copilul meu radea la mine, si nu puteam sa-l privesc in ochi. Si acum va invit sa aruncatu cu pietre in psiholog...mi-a zis ca e normal ca o mama sa isi urasca copilul si copilul sa o urasca pe ea. Tanaaaaa!


Asa ca am invatat si eu sa ma accept asa cum sunt, o mama imperfecta, nu mai zambesc daca nu e cazul, imi exprim verbal orice frustrare, imi avertizez copilul ca m-am trezit cu fata la cearceaf, ii spun daca este cazul ca nu am chef sa ma joc, ca vreau liniste, imi cer iertare cand il fac sa planga, ii atrag atentia cand ma simt tratata ca o servitoare si nu-mi convine atitudinea...si bai!...ori mi se pare mie ori chiar intelege. Nu i-am pretins niciodata de exemplu sa foloseasca 'te rog' dar am strambat mereu din nas cand mi-a cerut ceva pe un ton princiar si nu m-am sfiit sa raspund cu 'vezi ca-i pe masa'. Si in general nu caut sa formez, dar exemplul nostru si reactiile noastre au un efect natural formator, si daca suntem sinceri observ ca obtinem o forma compatibila cu noi. Nu una identica, dar adaptata la noi. Si noi ne formam in continuare, tot ca un raspuns de adaptare din situatia fara iesire de a fi parinte.

accept92 spune:

In ceea ce priveste palma...mi se pare stupid sa aiba un scop. Daca este o scapare, o greseala...nu inseamna ca are scuza, dar nu strica sa-ti ceri scuze si sa te analizezi, sa vezi cum ai ajuns sa acumulezi atata frustrare si unde ai gresit. Poate era mai sanatos ca deunazi, la masa sa fi spus 'ma lasi cu mofturile si te ridici de la masa!', decat sa strangi atunci din dinti ajutat de o stare bunicica si sa ajungi seara sa i-o platesti sub impulsul oboselii si sa regreti tot tu.

accept92 spune:

Ah, si vreau sa fac o observatie vis a vis de 'te rog'. Noi il folosim, asa cum folosim 'poftim', 'mersi', 'cu placere', etc...Ei astea din urma s-au lipit de copil...e tare placut sa-ti auzi copilul spunand 'mersi' fara sa-i fi sugerat vre-o data. 'Te rog' nu l-a preluat inca si am o presimtire ca mai avem de asteptat. E interesant sa nu-ti propui sa formezi, copilul are deja o forma de baza in care intra ce se potriveste, nu consider ca e riscant si iresponsabil sa o lasi sa se umple singura. A inceput acum sa inteleaga ce inseamna sa 'se deranjeze' cineva pentru tine...de ex la a treia solicitare pentru inca o portie d ecereale cu lapte...cand ta-su a zis "OF!" ea a gesticulat foarte simpatic si a zis "Imi pare rau...". Poate asta e ordinea fireasca...intai sa intelegi ca orice actiune presupune un efort si apoi sa zici 'te rog'. Deci suntem optimisti.