vreau sa ma educ

denizel spune:

Te pot ajuta cu ceva, draga accept92?

A, da, cu un sfat: cand esti in asemenea dispozitie acra si scormonitoare de nod in papura, cauta sa nu intri in camera copiilor!



Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

ruscus spune:

denizel ma mai ti minte, sunt flatata
off topic suntem bine, copii s_au acomodat foarte bine, cand am ajuns aici nu stiau decat cateva cuvinte in franceza, acum vorbesc mai bine ca mine, noi mai asteptam un bb, la inceputul lui noiembrie trebuie sa nasc, aici totul e diferit fata de cultura noastra.

nelia si eu ii anunt pe copii cam cu 10-15 minute inainte cat timp mai au pana la culcare, si evident ca atunci cand timpul s-a scurs mai vor sa mai stea, dar fffffffffoarte rar cedez

accept toate sfaturile sunt bine venite si ma intereseaza mult experientele voastre cu exemple concrete, selectionez si eu ce e mai potrivit pt copii mei si incerc sa pun in practica

vikinga, imi pare tare bine ca ai scris, te urmaresc cu placere si pe la alte subicte si sincer imi place cum iti educi copii, daca spui ca acum cativa ani erai altfel inseamna ca mai am si eu sanse

vikinga spuneai ca tu le explici copiilor tai starea ta de sprit chiar si cand esti nervoasa, dar totusi la 3 ani fetita nu e prea mica pt a intelege?

baiatul meu are 7 ani iar fetita 5 si sunt foarte diferiti unul de altul, dar se inteleg foarte bine, ei mai sunt si momente cand se cearta, mai rare dar exista si de pana ceva timp interveneam, si incepeau ca el mi-a spus nu stiu ce, ba ca ea a inceput si ajungeam sa ii pedepsesc pe amandoi, acum daca se mai cearta ii las in pace, ma prefac ca nu ii aud si dupa 10 minute iar se joaca impreuna, sau cateodata vine fetita sa imi spuna ca fratele ei a spus sau a facut ceva ce nu i-a placut, in situatile astea cum procedez?

numai bine

viviana spune:

Eu mi-am crescut copilul mai mult cu sufletul.
Este o entitate aparte care are nevoie de liniste si indrumare.
De multe ori mi-am spus ca ea este facuta pentru zambet si joc. Nu ca sa-mi suporte mie nervii.

Ma enervez mai mereu ca asta mi-i firea. Ajung destul de repede si la capatul rabdarii. Atunci imi amintesc momentul cand am tinut-o prima oara in brate. Ceea ce am simtit atunci a ramas neschimbat. Si daca a ramas neschimbat acel sentiment unic de ce as vrea sa-l schimb pentru un lucru de nimic?

Ce este mai important decat o jucarie aruncata? Armonia.
Ce este mai important decat stransul jucariilor imprastiate? Armonia.

De ce as vrea eu sa stric aceasta armonie pentru o haina murdara pentru o jucarie stricata, pentru o ora de culcare depasita?

Intodeauna am strans jucariile impreuna.
Dupa masa de seara mi-e asa lene sa spal vasele. As da orice pentru o mana de ajutor! Copilul de ce n-ar simti la fel?
In serile tarzii le lasam acolo, pe jos. Faceam impreuna o carare sa nu calcam pe ele.
In diminetile nebune inchideam usa de la camera ei sa nu mai vad dezastrul.

O rog sa faca ceva si ea nu e atenta, nu ma baga in seama?
Se joaca, se uita la televizor sau face orice altceva. E ocupata. Are preocuparile ei de copil. Si intreruperea nu e binevenita. Se lupta in gand cu dragoni, se viseaza printesa, isi imagineaza ca are un catelus...
I-am spus intodeauna: in 10 minute mancam, in 10 minute mi-ar placea sa vii sa ma ajuti, in 10 minute...
Intodeauna a mers.

Copilul este responsabilitatea parintelui si daca se spala sau nu pe dinti si daca se culca sau nu la ora fixata.
Nu e vina lui ca a trecut ora de culcare. Sa nu-i mai citesc povesti pentru atata lucru? Cand eu trebuia sa o bag in pat, sa o invelesc si sa o sarut de noapte buna? La ora fixata de mine?
Oare cat imi ia sa ma spal pe dinti impreuna cu ea? Vreo 5 minute.
Cat ia oare rutina de culcare? 3 minute?

E un suflet. Nu un robot care trebuie sa ma asculte orbeste.
E un suflet pe care EU trebuie sa-l invat sa ma asculte si cum sa o faca.
Incepand prin a-i recunoaste limitele lui de copil. Incepand prin a-i respecta aceste limite.


Dezordine, jucarii aruncate... sunt maruntisuri care ne fac sa nu mai vedem lucrurile cu adevarat importante.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

nelia spune:

Denizel tu ai dreptate in ceea ce spui, si eu gindesc la fel. Si cit au fost foarte mici, am dat friu liber 'consecintelor naturale', pentru ca mi-am permis.

Nu stiu citi ani are copilul tau, ca sa intelegi ce spun... sau mai degraba as putea spun ca iti doresc sa ai timpul, intelepciunea si puterea necesare sa-ti permiti acest lux.

Departe de mine de a spune ca metodele gasite sint excelente, sint bune pentru ca au mers la noi, fara sa ma razboiesc prea mult cu copilul. Dar eu cred ca trebuie sa intervii ca parinte la un moment dat, nu ai incotro, oricit de mult ti-ar placea altfel.

Asa ca, desi teoretic sint de acord cu tine, practic sint de acord cu Luna, nu tot timpul iti permiti sa stai lamina consecintelor naturale...

La inceput am facut si asa... dupa 2-3 luni de culcat mai tirziu (daca nu citeam deloc, atunci nu adormeau de suparare, o luau ca pe un afront si tot mai tirziu adormeau), ajung stafii si sirul consecintelor naturale aduc dupa ele unele tot artificiale.

Se imbolnavesc pentru ca un copil care nu doarme suficient devine mai vulnerabil, sint mai nervosi, coopereaza mai greu, se trezesc greu dimineata... apoi urmeaza consecinta dupa consecinta... nu au timp sa manince bine, plecam in fuga si cu nervi, intirziem, la trei avertismente, este scazuta nota la comportament... etc.

Nu pot sa-i mint ca ma duc in pat si sforai, pentru ca si asta in cazul meu este o minciuna si eu nu-i mint si ei stiu asta. Eu ma culc la 1 noaptea, dupa ce adorm ei, eu am de pregatit mincarea si hainele pentru a doua zi (cea mare si le pregateste singura, doar o ajut daca imi cere), am de invatat, ma prinde citeodata si ora 4 in fata calculatorului sau a cartilor.

Asa ca intervin pentru ca nu ii sint numai prieten, ii sint parintes si am o raspundere pentru el, copilul meu.

Am un set de reguli fixe, sint putine, culcatul inainte de 9 este una dintre ele, demonstratia practica a culcatului dupa 9 a scos la iveala consecinte grave si pe termen lung.

Lectura de seara este obligatorie inca de cind erau bebelusi, daca nu citim, povestim, inventam povesti... face parte din ritualul de seara, nu pot adormi fara asta. Si noi citim seara, inainte de culcare, Agata citeste si singura acum, dar toti trei adora sa le citesc. Nu respectam programul (toti, nu numai ei, placerea lecturii este afectata).

E ca atunci cind ii luam din fata prizei cind erau mici, nu astept sa se imbolnaveasca pentru ca nu au numarul de ore se somn necesare pe noapte. Agata a doua zi la 8 e la scoala si pina seara la 9 face o gramada de lucruri si odihna este una din primele conditii care se cer. Asa au si somn simbata dupa-masa, toti avem... numar orele de somn cum citesc ingredientele pe produse.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

Viviana, sa stii ca si eu imi cresc copiii tot cu sufletul. Adica nu vreau sa se inteleaga ca stau cu miinile in sold si astept ca ei sa se pregateasca de culcare. Sau ca regula nu are si exceptie, ca nu sintem roboti, sintem oameni, si ei si noi...

Eu ii spal pe toti trei pe dinti seara, le aranjez paturile, au totul aranjat pe pat, isi aleg cartea din care vor sa le citeasca... Ii anunt din timp... dar sint trei si de la usa dormitorului pina la baie, fara exagerare, pot face si 30 de minute.

Stiti cum e sa ai o mina plina cu furnici? Tu le iei, ele fug, tu le pui intr-un loc, ele se duc in toate partile... asa si copiii mei. Cum a spus cineva mai inainte: sint agili rau!

Nu eu sint problema, nu pentru linistea mea ii culc inainte de 9, nu ca sa-mi vina mai usor dimineata. Eu nu lucrez de cind s-a nascut Agata... a doua zi am incetat sa mai fiu altceva decit mama lor, care le sta la dispozitie, cu tot, de la suflet la trup.

Deci dimineata ii pot duce cind se trezesc, dar nu-mi permit pentru ca ei nu-si permit. Si de acum incolo, tot asa va fi...

Mi se rupe sufletul in doua cind trebuie sa-i trezesc. Si stiu cum sint dupa nici o saptamina de culcat la 9.30 sau 10 sau 11... ca ni s-a intimplat, am avut bebelusi, acestia urla, cei mari nu puteau sa adoarma... circ mare!

Nu le fixez ore de culcare, din partea mea se pot culca si la 7, dar daca trece de 9 deja nu mai e bine pentru ei. Ii las sa doarma maximul dimineata, de aceea facem trei drumuri cu toti trei (cea mare incepe la 8, cea mijlocie la 8.30 si cel mic trebuie sa fie pina in 9.30 la gradinita). As putea sa-i duc pe toti la 8 si scap de doua drumuri... daca as avea inima sa-i trezesc inutil cu o ora mai devreme. Si chiar si asa, daca nu adorm inainte de 9, tot obositi sint.

Si mai sint inca vreo citeva aspecte de acest gen unde nu pot sa ma joc, nu pot sa astept consecinte naturale cum spunea Denizel pentru ca raspunderea mea, a noastra, ca parinti, e foarte mare. Mincarea si scoala sint unele dintre ele...

Jucariile imprastiate, ordinea in casa, peretii pictati, imbracatul cu ce vor chiar daca arata ca zuza nebuna..., jucatul cum vor, prin balti, pe jos, hainele murdarite cit ai clipi din ochi... astea nu sint probleme, nu ma deranjeaza, nu ma mai deranjeaza cam de pe vremea cind avea Agata doi ani si... recunosc ca atunci ma deranjau.

Dar am inteles de mult timp ca toate acestea fac parte din farmecul copilariei si al unei case si vieti pline de copii. Am avut si eu 'scuturari' din astea ca Vikinga si am scapat de ceea ce nu aveam nevoie, nici eu, nici ei...

Dar cresc, pina in 4 ani asa iti permiti sa lasi mult de la tine, ceea ce si fac cu Lisandru inca, si chiar cu Tudora (daca nu afecteaza rau programul casei).

Dar nu ma joc cu ceea ce le afecteaza sanatatea, educatia, adaptarea la un program si a unui stil cit de cit organizat de munca etc. Si inca fac strictul necesar, de aceea nici rezultatele nu sint de la extraordinar in sus si nici nu este acesta obiectivul pe care il urmaresc.

Si Simona are dreptate, metodele le schimbi, copilul creste, nu poti folosi cu el metodele de la 2 la 10. Nu poti merge prea mult contra lui, nici la 2 si nici la 10, dar cresti si tu ca parinte odata cu copilul.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

accept92 spune:

Exact cum banuiam denizel, tu nu ai solutii ai doar critici. Nici macar in gluma nu reusesti sa scornesti altceva decat lectia cu castravetele 'omul care a indraznit sa aiba copii sa faca bine si sa indure, sa fie stoic, sa se autoflageleze eventual, sa simta ca are copii'. Ei uite ca unii au ambitia sa se lafaie in casa lor si dupa ce au facut copii, au ambitia sa organizeze programul copiilor astfel incat sa le ramana timp si pentru ei, si alte mofturi din astea specifice adultilor. Ba unii si reusesc, fara tipete si fara nervi.

vikinga spune:

Ruscus o sa a isi tu trei:) Cu sinceritate iti zic sa te pregatesti pentru aventura vietii tale:) E si frumos dar nu usor si nu e din drum sa cresti nu unul, nu doi ci trei copii ca pe niste flori!Uite in citeva ore plecam tot familionul in vacanta, ieri am impachetat toata ziua, arata masina mea ca o nava spatiala:)) cu portbagaj din ala superior(inainte nici macar nu stiam pt ce-s chestiile alea prinse de masini, ziceam ca pt schiuri si ziceam ce mama naibii fac astia cu schiuri la mare, recomand calduros familiilor mari o asemenea "cutie de schiuri", e enorma), masina oricum mare si tot o sa mai avem cite ceva printre scaune, toata gasca lui' papuc in deplasare.e altfel, dar sigur ca exista viata si dupa ce al treilea copil apare, cind venim eu am bilet cu niste prietene pt un concert, in ultimele 3 luni am slabit si vreo 10kg, mai am vreo 6 si ajung la greutatea de inainte de a deveni mama prima oara. organizarea e totul! simplificarea vietii si in rest cu toata inima inainte. si nu uita de tine. primele luni sunt grele insa incet incet baga cite o ora si pt tine, neaparat sa simti implinirea si fericirea de a avea asa o familie mare, trebuie sa scapi din starea de "cimp de lupta" si soldat la datorie care nu are un' sa fuga care o sa te ia deseori la inceput.citeste si subiectul deschis la parinti de catre Mikyyy, tot o mama cu trei copii, au mai raspuns acolo mame cu mai multi copii, mi s-a parut interesant.si da, e adevarat ca m-am schimbat in timp, multe de fapt le-am invatat de la ei, nu din carti. plus ca de fel sunt omul care traieste clipa, prezentul, cit mai intenes si mai frumos, ok sunt si pase proaste, e normal.insa educatia si atitudinea fata de copii facuta ca o investitie in viitor, ceva de genul las' sa rabd io acu', nu conteaza ca imi vine sa-mi smulg parul din cap, las' sa fie ei echilibrati la 20 de ani, nu merge sub nici o forma firii mele! plus ca nu vreau sa ajung s ale zic ca m-am sacrificat pt ei si alte prostii de gen.Nu domn'le convietuim omeneste impreuna, si organizind totul ne facem viata frumoasa. si organizarea e treaba mea. la noi ora 8 e data stingerea, nu eu, ci pur si simplu asa e dat. e "stingerea":)), ba inchid ei lumina. si ritualul de nani dureaza, de aia il incep pe la 7, nelia are dreptate, in grup fac numai prostii:)) adevarul e ca-s haiosi si ne amuzam si noi de ei insa somnul trebuie pastrat. trezirea la noi e la 6 eu si 6 jumate copiii. uneori fetele mai lenevesc in pat si tre sa o duc pe nadja mai tirziu la gradi, dar e cam anapoda asa. mai bine trezit devreme toata gasca si la nani iar devreme. functionam perfect. am draperii care fac intuneric, oricum iarna in nord e putina lumina, plus orele de seara linistite pt noi parintii. parinti fericiti rezulta copii fericiti. in totul e matematica, de aia e viata asa simpla si frumoasa:))nu mi-e frica sa-mi arat sentimente de gen dezamagire, strimbat nasul, si faze de genul "haideti mai copii dar chiar asa". zimbet impietrit pe fata ca la insotitoarele de zbor e absolut nenatural:)) insa am mare grija de ex sa-i feresc de nervii mei. is om trecut prin multe, certurile ca de la egal si nervii pe masura ii pastrez pt altii, taiac-miu de obicei:)) ca sotul e barbat crescut frumos de parintii lui, e civilizat, el discuta nu sta la certuri. si nici macar cu tata ca are si el anii lui.ruscus, nadja stie de ex ca pe mama are un pitic pe creier si ca-s un pic bala-bala cum zic nemtii:)) si atunci ia mama o pauza, nah mai facem si noi misto. chiar asa neaparat umor si facut misto in situatii din astea, destreseaza atmosfera imediat si in toane bune toti functionam mai bine. au si o melodie cu mama bala-balasi gata cafeaua, trezesc banda si la drum! tre sa-i numar cum faceau astea la gradi cind schimbam locatiile, de ex din autobuz in tren, din parc cite doi de mina pe strada, numarati permanent.Vikinga cu cei mai frumosi vikingi: Letizia, Nadja si Aldo

beshter spune:

Noi la faza cu stransul jucariilor n-avem probleme. E chiar mai ordonat decat mine si taica-sau. I-am cumparat un rucsacel minuscul in care-si pune de seara jucariile pe care le ia a doua zi la mama mea sau cu care isi propune sa se joace, iar pe restul le arunca - asa, ca pe mingi - intr-un sac mare de jucarii (dintr-ala care sta in picioare, nush cum se numeste).

De cateva saptamani ne cam suparam dimineata la plecare. Vrea sa mai stea in pat, vrea sa se mai joace putin, vrea sa una sau sa alta - sigur ca atunci cand ne grabim mai tare:)) Si cel mai greu e la incaltat.
Am stat si-am cugetat - dupa o tavalire pe jos - care-o fi fiind treaba. Oare nu mai vrea sa mearga la mama, oare-l supara ceva. In cele din urma, mi-am dat seama. Copilul meu vrea sa-i spui dinainte care-i programul pentru ziua in curs. Vrea sa-i spui o data seara si alta data dimineata, imediat dupa ce se scoala. Si cu lux de amanunte: 'ne duce tata la mamaie si mama ramane si ea /pleaca la 'copiii mari' si se intoarce la ora tz. Iti arata mamaie pe ceas cand urmeaza sa se intoarca. Pe urma vine tata si ne ia si ne duce la gara sa vedem trenurile / in fata blocului sa pocnim bobite / sa ne jucam cu D si M.'
Era atat de simplu si eu nu mi-am dat seama. Ma rog, nu va imaginati ca acum s-a transformat totul ca prin vraja. Dar am constatat imbunatatiri substantiale:). Mi-am dat seama ca, pentru ca eu nu plec de acasa in fiecare zi - si nici el nu pleaca in fiecare zi - are nevoie de ordine in ganduri si-n program. Vrea sa stie ce urmeaza sa se intample.

beshter spune:

Ah, am uitat sa spun despre stricatul jucariilor.
Si eu am facut greseala de a-i arata ca ma supara cand le strica (in ideea ca tot el se oftica si pe mine ma doare sufletul,dar cum sa inteleaga un copchil asta nu m-am mai gandit atunci).

Dupa ce i-am atras atentia de cateva ori, am vazut ca evita sa se joace cu masinutele respective si ca prefera orice alta prostioara. Si am inteles. Nu i-am mai spus niciodata ca se strica si ca trebuie sa aiba grija, nu mi-a mai pasat ca se strica si i-am cumparat multe masinute care se desfac si se re-fac, asa ca sa vada el 'ce e inauntru':).
Drept pentru care, ieri am scos impreuna farurile si stopurile de la doua Fiat:)) Nu mai stim sa le punem la loc dar n-are-a face.

viviana spune:

Accept: Parerea mea este ca Denizel are mare dreptate de multe ori. Chiar daca "critica" criticile ei au substanta si de multe ori gasesti solutii printre ele.

Nelia: nu m-a referit la tine cu culcatul ci pur si simplu am scris la modul general. Si din punctul meu de vedere: al unei mamici cu un singur copil care a avut si ea probleme de genul asta.
Avem si noi viata noastra si rabdarea noastra. Vrem si noi seara sa stam linistiti, sa ne uitam la televizor, sa citim si sa facem si alte lucruri in afara de copil, copil, copil. Nu putem sa ne "jertfim" la infinit pe altarul lor pentru ca nu merge asa. Apar frustrarile. Si copilul creste anapoda cu ideea ca lui i se cuvine totul.

Am avut si eu momente, dupa 4 ani ai copilului, cand ii spuneam sa se culce si gata. Si mai ma si miram de ce nu merge asa.
Apoi am schimbat foaia. Joaca inainte, o mica plimbarica, bagat in pat cu o juma de ora mai devreme, mica rutina de seara.
Spus: te poti juca in pat, dar dupa ce inchid lumina ar fi bine sa adormi.
Aici intervine exact ce a spus Mihaelka: si copilului meu ii place sa stie ce are de facut dinainte. Si mai mereu i-am expus programul pe ziua in curs.

Noi am fost trei si o perioada de timp a copilariei am locuit la curte. In fiecare seara tata ne punea sa alergam tipand pana la poarta si inapoi. De mai multe ori. Nu numai ca aceasta amintire a ramas una dintre cele mai pregnante si mai placute dar dormeam duse.
Dupa ce ne-am mutat la bloc deschidea geamurile ne insira si faceam oaresce gimnastica.

Si Vikinga are dreptate cu expusul starii de spirit. Si merge perfect pentru ca sunt mai multi. Si mi-i si inchipui soptind intre ei si dandu-si cu parerea asupra starii ei de spirit. Hotarand intre ei cam cum ar trebui sa se poarte si ce sa faca. Si inchipuindu-mi-i asa imi devin dragi.
La mine nu merge. Ca e una si nu are cu cine sa se consulte. Si va transfera starea mea de spirit asupra ei si se va intreba mereu daca ea e de vina pentru asta.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi