Un nou inceput sau esec in meseria de "parinte"

nemora spune:

da arturicii, e greu, insa trebuie facut cumva. si cu copiii chiar se poate negocia, azi mergem toti la teatru, maine eu cu fata la acvariu si poimaine tati cu celalalt la sah (cred ca n-am nimerit
dar daca trei copii vor 5 lucruri, nu poti sa nu fii de acord cu nimic...trebuie sa aiba fiecare drepturile lui, sa fie bagat fiecare in parte in seama cumva

nu stiu, faza cu rochita, m-a intristat incredibil de tare, mi se pare "monstruoasa"


Perlutele mele: Karolina Maria (10.06.2007) si Eszter Maia(14.05.09)

Niciodata nu mai poti fi atat de aproape de un copil ca atunci cand l-ai alaptat.

nelia spune:

Mickyyy, am intirziat cu raspunsul pentru ca nu am citit tot si nu vreau sa raspund la intimplare. Dar am fost acolo unde esti tu acum si nici acum nu sint chiar prea departe, dar sintem pe drumul cel bun sau cel putin asa pare dupa linistea din casa si din sufletele noastre.

Nu iau punctual ce ai scris tu pentru ca imi este mai usor sa ma raportez la experienta mea, cu atit mai mult cu cit, asa cum stiu ca iti cresteai fetele cind eram mai activa, mai ales la subiectul Tudorei, situatiile noastre ca mame nu difera prea mult.

Eu nu cred ca este esec si nici ca trebuie sa o iei de la capat. De fapt, sint sigura ca nu este, desi cred ca aveti si voi ca parinti nevoie de unele retusuri si ajustari sau reajustari la situatiile noi care apar si vor tot aparea. Trebuie doar sa continui ce ai inceput!

Ceea ce se intimpla acum este doar reversul medaliei cind cresti copilul in libertate, cind ii recunosti drepturile de mic omulet, cind il inveti de mic ca are si citeva responsabilitati, dar ca cea mai mare responsabilitate a lui ca si a voastra este sa creasca mare, frumos, destept, echilibrat si sanatos. Dar mai ales el insusi!

Eu am avut o Agata la fel ca Malina ta de astazi. Numai ca ea a inceput mai devreme, la 4 ani a facut niste crize de m-a pus pe ginduri si ma intrebam cu ce am gresit... Si bine am facut ca m-am intrebat pentru ca intr-adevar gresisesem pe alocuri. Nu fundamental, dar sufiecient ca sa-i dau in cap personalitatii si temperamentului ei vulcanic. Dar am facut asta pentru ca imi era teama de consecinte pe termen lung, eram nesigura pe mine ca daca las copilul sa se manifeste liber, daca ma aplec tot timpul la dorintele ei si fac asa cum imi cere, s-ar putea sa mi se intoarca intr-o zi impotriva. Si ca se intorcea impotriva mea, puteam duce, dar imi era teama ca se intorcea impotriva ei in primul rind, si aceasta responsabilitate nu puteam sa mi-o iau.

Vreau sa-ti spun ca de cind s-a nascut, bijbiind in nesiguranta, am incercat pe Agata (si pe mine, pe noi in acelasi timp) multe metode de crestere si educatie si niciodata nu am avut senzatia clara ca acum ca sint pe drumul cel bun. Cind s-a nascut Tudora, traiul in casa la noi era pur simplu un calvar. Crize peste crize, urlete din orice, trinteli pe jos, obraznicii de tot felul, lipsa de respect la adresa noastra... o pedepseam, nu fizic, ci desene luate, jucarii la fel... chestii de genul acesta.

Intr-o seara, dupa o criza urita de tot in urma careia aproape ca a lesinat, dupa ce am linistit-o (nici acum nu pot sa uit cum imi striga: nu pot sa ma linistesc, vreau sa ma linisteeesti tuuuu!) si am culcat-o, m-am pus pe un plins, care s-a lasat si la mine cu intepaturi de inima. Asta dupa ce ultima jumatate de an o tinusem tot asa, aveam copil mic, alaptat din ora in ora, dus-adus copil mare de la gradinita, suportat cu stoicism orice criza de personalitate, in timp ce cea mica era la sinul suficient de dureros ca sa am toate motivele din lume de a claca in orice moment, mai ales ca eram in cea mai mare parte a timpului singura, sotul lucra de dimineata pina seara si nici un alt ajutor, oricit de mic, la nimic din ce aveam de facut). Pus si simplu m-am lasat jos, prelingindu-ma pe perete dupa ce am inchis usa la camera ei si am inceput sa pling, dar nu oricum, ci un plins din ala de jale mare si amara, de ca si cum imi murise cineva. Si chiar asa si era: murise speranta ca sint o mama buna, ca voi comunica bine cu copilul meu, murise increderea mea in mine, ca mama si a ei in mine, si a ei in ea! Prea mult pentru doua inimi de om, oricita de multa iubire ar exista in ele.

Aveam doi copii, doriti din tot sufletul, pe care ii iubeam din toata inima si inca doua pe deasupra... dar uite ca eram la capatul puterilor. Eram intr-un impas total, nu stiam incotro s-o apuc, simteam ca am esuat (am crescut-o de la inceput cu dreptul de a alege, de a negocia, cu explicatii peste explicatii date pentru orice lucru pe care i-l ceream sa faca, cu rabdare spuneam eu, dar prezentul de atunci imi demonstra ca nimic din ce facusem nu era suficient). Nu am dormit deloc in noaptea aceea, eram hotarita ca a doua zi sa sun un specialist si sa cer ajutorul si inca imi pare rau ca nu am facut-o...

A doua zi, l-am rugat pe sot sa stea acasa pentru ca trebuie sa discutam, eu sint la capatul puterilor si nu ma mai descurc. Am vorbit si am hotarit ca trebuie sa luam lucrurile asa cum sint, sa fim calmi si sa avem rabdare. E clar ca nu aveam un copil care se incadra in medie, aveam nevoie de multa diplomatie ca sa obtinem de la ea ceea ce era musai sa faca (regulile de bun-simt, care erau necesare pentru o dezvoltare normala si sanatoasa pe toate planurile), dar in acelasi timp sa nu aiba senzatia ca i le impunem, ca o obligam, punct din care porneau, de fapt, majoritatea conflictelor.

Am hotarit de comun acord ca trebuie lasata sa creasca libera, fara constringeri, oricit de greu ar fi. Am scos pedepse, dar am lasat recompense (ceea ce a fost o greseala), am discutat cu ea calm a doua zi si i-am spus ca la gradinita are niste reguli pe care le respecta, va trebui sa le respecte si acasa (spalat pe miini, ora de masa, de culcare, spalat pe dinti si inca vreo citeva de aceasta natura). Trebuia sa avem grija si cum o convingem ca venirea Tudorei pe lume nu a luat nimic din ceea ce apartine, ca in inima noastra este aceeasi Agata care era si pina atunci, doar ca timpul trebuie impartit in asa fel incit sa fim cu totii multumiti.

Si am lasat-o asa... nu spun de cite ori a plecat de acasa in pantaloni de pijama si cu costumul de fis pe deasupra pentru ca asa a vrut sau pentru ca la ora 9.30 trebuia sa fie la gradinita, deranjam daca veneam mai tirziu si pina la 10 se faceau citeva activitati bune pentru scoala, asta era una dintre reguli... dar nu si cu ce se imbraca. Pregateam de seara doua rinduri de haine, alese impreuna, daca dimineata se razgindea, avea dreptul la o inca alegere... daca nu, iesea din casa asa cum era. Si asa iesea. La 5 ani cind a inceput scoala, adica anul pregatitor care aici e in cadrul scolii, una din regulile adaugate a fost 'nu lipsim de la scoala' decit in cazul in care sintem bolnave, asa cum nici tati nu lipseste de la servici si nici eu nu-mi permit sa nu fac ceva necesar in casa, mincare de exemplu, pentru ca atunci toti ar suferi. De asemenea, nu lipsim de la activitatile dorite si alese, le-am platit, sintem prezenti si constiinciosi si dam atit cit se poate da... nu le dorim, le stergem de pe lista si gata. In rest, libertate maxima, daca gresea, nu o certam, nu o pedepseam, ci ii explicam de ce credem noi ca a gresit, care sint consecintele greselii... de multe ori o lasam sa le vada singura. Multe din lucrurile pe care le facea pe dos ca asa ii era firea, si le-a rezolvat singura, altele le face pentru ca nu are incotro (cele legate de igiena si de scoala in primul rind).

Pe la 5 ani si jumatate spre 6 asa, totul era bine la noi, dar Tudora a inceput sa creasca (la ea am aplicat din start metoda libertatii si dreptului din exprimare, asa ca au mers mai usor lucrurile, dar si ea e un copil mai potolit) si isi cerea locul in casa. Venea Lisandru, pe care spre deosebire de Tudora, pe care nu prea a vrut-o, l-a dorit, si-a dorit mult de tot un fratior. Crizele au aparut din nou, ne trintea usa in nas de fiecare data cind nu-i convenea ceva, imi striga te urasc de fiecare data cind nu era de acord cu mine. Dupa ce s-a nascut Lisandru, am avut cele mai cumplite luni din viata mea. Aproape singura tot timpul cu toti trei, doua cursuri la facultate seara, cea mare cu crizele ei, cea mica cu personalitatea si anxietatile ei, Lisandru un baietel dulce de tot, dar care a iesit din burtica si s-a lipit de exteriorul ei, am stat trei luni cu el in wrap pentru ca nu se dezlipea de mine.

Corpul imi cazuse fizic, ma durea capul, un rinichi si spatele, nu dormeam noptile, alaptam practic la fiecare jumatate de ora... a fost inuman de greu. Iar Agata pur si simplu a luat-o de la capat, cu crize, cu trinteli pe jos, cu trinteli de usi, aveam lectii de facut si asta a fost un motiv in plus de razboi. Ea este o fata extrem de inteligenta, dar nu-i place sa munceasca, sa studieze, daca le-ar putea prinde asa, din zbor, in timp ce sta cu capul in jos si picioarele pe perete, totul ar fi perfect. Si nici acum nu considera studiul ca parte din viata, invata numai de gura mea, a profesoarei si, marele progres, a priceput in sfirsti ca pe undeva, are nevoie si ea de el si isi mai muta fundul si singura la invatat.

Atunci am avut de ales: schimb tactica sau o iau ca pe reversul libertatii si dreptului la exprimare. Pentru ca vezi tu, Mikyyy, ea a intele ca e libera sa se manifeste, sa spuna ce gindeste, sa fie ea in orice moment, fara nici o cenzura (la scoala nu am avut niciodata probleme cu ea, si nici la gradinita, acolo a fost si este unul dintre cei mai cooperant copii), dar acasa... am avut un soc pe la 5 ani si altul pe la 6 cind imi vorbeau educatoarea si invatatoarea despre Agata si aveam senzatia ca au gresit copilul, era opusul a ceea ce aveam acasa!

Desi eram la capatul puterilor din nou si simteam ca am esuat total in meseria de parinte, am ales calea cea mai grea si anume de a continua ce incepusesem. I-am lasat libertatea si dreptul liber de exprimare, dar am inceput sa lucram la modul de manifestare, la respectul fata de cel din fata ta atunci cind ii spui ce gindesti si ce ai pe suflet, la diplomatie, la atitudine in general. Am trecut pe metoda de disciplinare pozitiva daca o poti numi asa, daca vei cauta informatii, sint sigura ca vei gasi despre asa ceva. Eu am citit vreo trei carti, dar in franceza sau engleza, dar pot sa ti le recomand daca vrei.

Dupa inca trei ani, pot sa zic ca sintem pe calea cea buna. In continuare ii aloc mult mai mult timp ei decit celorlalti doi, dar nu ma simt vinovata, poate citeodata fata de Tudora, care cere mai putin si i se da cit cere, dar atunci cind vad ca nu e in regula, iau masuri. Agata are mai multa nevoie de mine, a avut de la inceput! Si asta face o mama buna, ofera fiecarui copil ceea ce are nevoie, asta incerc sa fac si eu. Evident ca nu-mi iese intotdeauna, ca sint frustrari, ca mai sint si crize, dar ei stiu ca au tot dreptul din lume sa-si strige nemultumirile, au priceput treptat-treptat ca trebuie sa fie atenti si la modul in care o fac... bineinteles ca, in acelasi timp cu ei, am priceput si noi multe, foarte multe, despre noi, ca oameni si ca parintii lor. Crestem impreuna as putea spune... ne-am schimbat enorm fata de cum eram acum 9 ani sau acum 7 ani.

Probleme de rezolvat vor fi intotdeauna, nimic nu e definitiv, dar stiu singur ca intre un sistem de constringeri, de reguli stricte, de lispa dreptului la exprimare a copilului, cum am fost noi, majoritatea, obisnuiti, voi alege intotdeauna calea libertatii si dreptului de a fi asa cum este copilul. Si de a fi acceptat asa cum este el, nu asa cum isi doreste parintele, de cele mai multe ori spre binele lui, sa fie. Dar ca acest drum are si cararile lui ascunse, unele deloc placute, pe care copilul o mai din cind in cind si parintelui ii ia un pic de timp sa-l descopere, sa-l dibuiasca unde s-a ascuns. Prefer de o mie de ori sa lucram acum la consecintele libertatii date copilului, a respectarii lui cu tot ceea ce este el... decit sa fie nevoit copilul sa repare in viata consecintele lipsei acestora!

Va doresc din tot sufletul sa gasiti destul de multa putere in voi si rabdare sa ramineti pe calea buna pe care ati mers, dar sa rezolvati incet-incet consecintele ei, sa-l faceti pe copil sa inteleaga adevarata definitie a conceptului de libertate, si anume acela ca ea tine pina acolo incit nu o ingradeste pe cea a unui alt individ, in cazul de fata al parintilor si al surorilor ei!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

Si inca ceva, desi mesajul a iesit destul de lung...

Ceea ce ma ingrijoreaza cu adevarat acolo este felul in care s-a exprimat, la nervi desigur, vizavi de moarte. Chestia cu luatul cutitului si facutul nu stiu ce, nu e chiar normala la virsta de 6 ani. As sapa, asa, cu diplomatie, cu povesti, cu ce vrei tu, acest aspect, de unde a auzit cuvintele, cum de s-a gindit la asa ceva... nu stiu, dar nu e deloc in regula ca un copil atit de mic se exprima asa, chiar si necajit fiind. Dupa cum stii, sau nu stii, eu am un tata care s-a sinucis si stiu ca gindul acestul act l-a avut de mic copil, de pe la 8 ani si nu e in regula. Trebuie lucrat cu ea in sensul pozitiv, am mai multe de spus pe aceasta tema. Depresiile si gindurile suicidale la copii mici exista, nu sint doar vorbe spuse in vint si trebuie anihilate sau macar contracarate tot timpul cu ceva pozitiv, fara sa-i dai senzatia ca nu o intelegi, ca e o prostie ce a spus, ca nu e normal sa vorbeasca asa. Ea simte daca asa vorbeste si asta vine de dincolo de ceea ce se intimpla in casa, vine din profunzimi... Am o nepoata de 9 ani care are aceasta problema si se agraveaza pe zi ce trece, mai vorbim...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Porumbita spune:

uau nelia, tot respectul

poate postezi aici titlurile cartilor

Porumbita spune:

eu am intrat sa iti povestesc din pct de vedere al fetei tale (cam asa ca ea am fost si eu, de multe ori, un copil nu prea lejer pt ai mei)

nu o sa iti zic cum au procedat ei (ca nu a fost ok) insa ce am simtit eu
- am urat mereu fustele; pantalonii si hainele baietesti erau sfinte pt mine; cand ma punea mama sa ma imbrac ca o domnisoara uram efectiv pe de oparte pt ca nu imi placea cum imi vine pe de alta parte pt ca vedeam in asta un mod de a impune (ea era seful); asa ca ma revoltam maxim (bine ai mei nu imi "permiteau" tipete si tavaleli ca era "epoca" altoitului insa fiecare copil gaseste chestii care stiu ca il enerveaza pe parinte - de ex eu ma uitam in sus cand imi face morala, stiam ca o scoate din sarite dar o sfidam cu buna intentie si mai erau si altele)

- copii tai nu sunt egali; nu au cum; ii faci sa sufere tot straduindu te sa le oferi la toate 3 aceleasi lucruri; poate una e talentata la inot (cum era fratemiu) nu o mai duci pt ca nu poti face efortul pt toate 3 desi pt una ai putea? (ai mei asa au facut si fratemiu si azi regreta)

- copilul mai mare creste cu ideea ca e cumva responsabil pt aia care vin dupa; si te mai revolti cand vezi ca tu astepti un an de zile sa primesti un penar chineszc smecher si fratetu il primeste odata cu tine desi el era abia cl 1 si tu a 3, doar asa ca sa fie egalitate intre

eu nu prea am asa talent la explicat in scris insa fata ta clar are o problema cu voi, cu parintii, cu modul cum se raporteaza ea la familia voastra

szivarvany spune:

Eu in ea am incredere, n-am incredere in turma
Ea mi-o demonstreaza zilnic cat este de inteleapta ... dar si cand vine turma, e in prima linie

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

ladyJ spune:

Miky, legat de utlima ta dilema(ca sa incep cu sfarsitul ), eu zic asa:
In primul rand, lauda fapta Nu persoana.
Lauda comportamentul: ´´mi-a placut foarte mult cum te-ai comportat cu sora ta mai mica, a fost un gest de adevarata domnisoara´´

Si-n loc de laudat ca a dus hartia la gunoi, indreapta-te spre aprecierea categoriei din care face parte dusul hartiei la gunoi, adica ordinea. (si aici intra mai multe, inclusiv stransul hainelor, ai sa vezi ca daca lauzi comportamentul organizatoric acesta va persista in general,nu se va opri la..dusul hartiei)

Cand critici, la fel, indrepata-te spre fapta in sine . Nu spui ´´esti dezorganizata´´ ci spui ´´ modul in care ai reactionat a fost unul dezorganizat´´ De aici se trage concluzia ca ea poate actiona si altfel, adica organizat, pe cand daca-i spui ca ea insasi e dezorganizata, isi va insusi efectiv asta, in general.

Revin maine, ca mai vreau sa-ti scriu cate ceva.

Otiliav spune:

Mickyyy
Eu trebuie sa citesc bine de tot topicul asta ca presimt ca si la mine in casa va urma o astfel de furtuna, in curand. Doar rasfoind paginile am identificat cateva sfaturi bune. Ma duc sa dorm langa cea mare ca stiu cat de mult isi doreste sa o mai bage mami si pe ea in seama. Macar cateva ore pana se trezeste bb.

Mami de Ana Maria(18.12.2004), Elisa Andreea (09.12.2008) si Iulia Alexandra (14.08.2010)

nelia spune:

Porumbita, cartea pe care am citit-o eu este aceasta. ABC-ul acestei metode este descris
www.peelcas.org/documents/26p_English%20Positive%20Discipline%20of%20Young%20Children%20web.pdf" target="_blank">aici. Si am mai luat unele mai mici de la biblioteca, in franceza, pe care le-am rasfoit cu fetele. Din pacate, nu am material in romaneste, nu stiu daca a aparut vreo carte pe aceasta tema.

Unul din site-urile care ma ajuta este http://www.positivediscipline.com/parents.html. Gasesti acolo multe articole, carti (eu le-am citit sau rasfoit pe cele gasite la biblioteca). E interesant de citit si da rezultate cind incepi sa si aplici in casa, pe tine, ca parinte si in relatia cu copiii.

O alta carte pe care am rasfoit-o, dar cred ca merita citita este Discipline positive attitudes for learning de Michael Jessup. Asta, sincera sa fiu, m-ar ajuta si pe mine, ca adult pentru ca nu am fost educata pozitiv in ceea ce priveste studiul.

O alta care interesanta, pe care nu am citit-o, dar cred ca ar trebui sa o fac este Raising Self-Reliant Children in a Self-Indulgent World de H. Stephen Glenn tot Dr. Jane Nelsen.

Intr-un www.positivediscipline.com/articles/the-significant-seven.html" target="_blank">articol pe care il gasiti tot pe site-ul pus mai sus, scrie despre Significant Seven care fac din copii adulti cu succes in viata:

1. I am confident of my personal capability when faced with challenges.
2. I believe I am personally significant and make meaningful contributions.
3. I have a positive influence over my life; I take responsibility for my choices.
4. I have strong intrapersonal skills and I manage my emotions through self-awareness and self-discipline.
5. I have strong interpersonal skills and I am able to effectively communicate, negotiate, and empathize with others.
6. I am able to adapt with flexibility and integrity, I have strong systemic skills.
7. I have well developed judgment skills and able to make decisions with integrity.

In www.positivediscipline.com/articles/child-discipline.html" target="_blank">altul vorbeste despre cum e mai bine: cu pedeapsa sau fara facind referire la un pachet cu tot felul de materiale ajutatoare. Tot stau pe ginduri daca sa-mi iau Positive Discipline Packages ori nu, dar sint tentata sa-l cumpar, pina acum nu am luat nimic, tot imprumutate am citit.

Din pacate, noi nu prea reusim sa fim consecventi, de multe ori sintem prea obositi si mai reactionam ca atare, dar in general, facem eforturi in acest sens.

Dar sa nu credeti ca si in aceasta metoda nu exista lucruri care nu-mi convin. Mi se pare asa, prea strica si, de fapt, disciplina pozitiva o folosesc doar atunci cind ceva merge total gresit (cum ar fi facutul lectiilor sau comportamente deviate din cauza lipsei noastre de consecventa). As putea sa spun mai degraba educatie pozitiva, parca suna mai bine decit disciplina. Dar pozitivul e musai sa ramina!

Am revenit ca sa va povestesc o faza amuzanta petrecuta asta vara, in Romania, intre mine si o cunostinta. Ma intreaba foarte afectata daca eu mi-am crescut copiii dupa metoda AP, iar eu i-am raspuns foarte serioasa: nu, i-am crescut dupa o combinatie de AP, PD si FMT. La care ea face ochii mari si foarte curioasa ma intreaba ce inseamna PD si FMT. Si eu ii spun: Positive discipline si Futu-i mama ma-sii de treaba! Ca atunci cind sintem obositi si depasiti de probleme si responsabilitati, nu stim cum sa-i culcam mai repede ca sa ne mai odihnim si noi oasele batrine si muncite.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Androix spune:

FMMT ca nu-mi rezulta

www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Blogul grasei
www.bijuteriiandroix.page.tl" target="_blank">Androix Bijoux

Niste copii si toti copiii!