Echilibrul intre viata de famile si job

danitin spune:

Elaga, . Uite, din cele cateva lururi puse pe lista de octombrie, impreuna cu Lori, evident:
1. Sa gatim impreuna - o sa incerc sa o fac in fiecare weekend liber si o sa abordam retete pe care nu le folosim, de obicei, in meniul familiei. Astazi facem, de exemplu "friptura de porc in sos de vin rosu si mere"
2. Sa plantam un alun - ii plac tare mult alunele culese la padure si incercam sa facem si noi rost de o sursa proprie. O sa incercam si cu alune puse in pamant si cu butasi.
3. Sa modelam un calutz. Avem lut si model, cred ca tot astazi bifam si asta.
4. Sa mergem in excursie in padure dupa frunze galbene si bobite de tot felul din care sa facem aranjamente de toamna

5. Sa decupam frunze din hartie, sa le coloram si sa le lipim pe geamuri.
6. Sa facem prajituri.
7. sa facem barcutze din coji de nuca si sa le dam drumul pe Bega
8. sa taiem butasi de trandafiri si sa ne imbogatim #354;plantatia#354; deja existenta + mai precis sa gradinarim un pic
9. Sa facem foc de ierburi.


.... si mai vin, ca+s multe in plan

Eu am norocul ca, desi uneori stau mai mult de 8 ore la job, sunt cumva fragmentate, asa incat reusesc sa strecor prin programul asta aglomerat cam tot ce tine de casa si familie. Inca mai lucrez la capitolul organizare .....

ellej spune:

Asa e si la mine

bejenarudana spune:

buna cam greu de impacat pe toata lumea imi aduc aminte ca imi duceam copilul la 5.30la camin il lasam cu femeia de servici[la care mai contribuiam cu cate ceva din cand in cand]il luam la 17.00 ultimul dintre colegi pana la scoala a tunci mi am schimbat serv. lucram 12ore pe zi doar duminica liber il imbracam dim la telefon [nici nu vreau sa mi imaginez in ce hal ajungea imbracat la scoala] acum ca a venit un bebe stau cu el si cu cel mare e in cl. a 4 a acum

elaga spune:

Printul meu are doar doi ani, dar am facut si eu o listuta pentru octombrie
- sa coloram cu creta pe asfalt. Cred ca astept sa ajungem la bunici, mi-e teama sa nu ma amendeze cineva in alta parte.
- sa vizitam cel putin trei copii. Ii plac vizitele la nebunie. Azi o facem pe prima.
- sa primim 3 vizite de la copii. Ii plac si musafirii.
- sa vizitam 3 locuri de joaca pentru copii in care nu am mai fost.
- o vizita la padure, sa se joace cu frunzele cazute. E fascinat de ele.
Cam asta am reusit sa pun pe lista pana acum. Astept sugestii pentru doi anisori.

lia popescu spune:

cred ca trebuie sa existe un echilibru dinamic- adica proportia dintre timpul si energia alocata jobului si familiei sa fie diferite in functie de varsta. La inceputul carierei, poti da mai mult, poti face ore suplimentare, insa odata ce ai un copil, mai ales ca femeie, balanta trebuie sa se incline in favoarea familiei. Vad zilnic atatea drame in jurul meu incat am invatat sa apreciez valoarea relatiei cu omul pe care il iubesti. Sunt lucruri pe care nu este bine sa le amani, sunt momente pe care nu le vei mai intalni. Copiii cresc cu atat mai repede cu cat nu ai timp sa observi asta. Al meu se apropie de varsta adolescentei si simt ca in scurt timp va prefera sa mearga in excursie cu prietenii lui. Asa ca trebuie sa profitam cat mai mult de aceste momente. Am vazut multe drame- oameni activi care s-au trezit imobilizati la pat, oameni care aveau o multime de planuri pe care nu le-au mai putut implini...Am avut ocazia sa vad ce se intampla dupa ce un om "de cariera" se retrage la pensie...In general nu plange nimeni dupa el...lucrurile merg ca inainte , poate si mai bine. Cred ca suntem mult mai necesari in familie decat la servici. Cred ca jobul trebuie sa fie facut corect, dar niciodata in detrimentul familiei. Orele/ zilele suplimentare sunt practic furate din averea de fericire a familiei. Nu vad de ce este normal sa lucrez in plus pentru servici, de ce sa vin acasa cu dosare... Este la fel de ciudat ca si cand as lua rufele sa le calc la servici, ca acasa nu am suficient timp.

ellej spune:

Este la fel de ciudat ca si cand as lua rufele sa le calc la servici, ca acasa nu am suficient timp.

Problema e ca, uneori (cel putin eu) imi iau rufele de acasa sa le calc la serviciu (la figurat :), desigur). Plec in timpul programului cu copilul la medic, sa platesc vreo factura urgenta, sa iau nu stiu ce cadou pentru vreo aniversare la gradi etc.

E drept ca nu e vorba de "quality time" petrecut cu copilul, dar sunt lucruri pe care trebuie sa le fac oricum, cu sau fara ore suplimentare la serviciu. Asa ca mi se pare de bun simt sa mai stau peste program sa-mi termin treaba, in conditiile in care si treaba sta dupa mine :)

alra spune:

daca lucrezi parttime, nu trebuie sa stai peste program si ai si servici aproape de casa e super ok. chiar si cu mai multi copii.

eu lucrez 7.45 ore pe zi, miercuri stau acasa cu cea mica iar sotul o aduce pe cea mare la 12 de la scoala.

pana la servici facem 5 minute, magazine tot in raza de cateva minute avem in jur.

cumparaturi fac de multe ori in pauza de pranz si le aduc apoi acasa, sau merg sambata cu cea mare cat timp doarme a mica.

in zilele saptamanii ne sculam in principiu la 7.15, la 8 si un pic iesim pe usa cu satra imbracata, ducem pe a mare la gradi si pe a mica la cresa. in jur de 8.45 suntem la servici. la 17-17.30 le luam pe amandoua, gatim/mancam/le jucam/le spalam si pe la 8.30 le culcam. dupa aceea avem cateva ore de strans prin casa, lectii de tenis :), tv, citit, whatever

sambata si duminica facem ceva special cu ele: plimbari, un loc de joaca indoors, depinde si de vreme.

e mult de munca tot timpul si timp de leneveala numai dupa program :) dar una peste alta ne e foarte bine la toti 4.

elaga spune:

Lia, ai mare drepate, dar nu stiu cate persoane pot trai cu banii care se platesc pentru un job cu program de 8 ore. Si atunci, din punct de vedere financiar nu ai de ales. Nu vrei sa vina copilul sa-ti spuna "eu de ce nu pot merge in excursie nici anul acesta, restul au mers de cate 2 ori pana acum". Stiu ca vor fi intotdeauna copii care vor avea mai mult, dar nici nu vreau sa fie sub medie. Si vreau si o scoala buna pentru el, si cursuri de engleza, inot, etc. Oare cer prea mult? Si binenteles ca vreau sa-mi petrec si timp cu el si cu sotul. Singura solutie ramane o organizare cat mai buna, timp de calitate petrecut cu cei dragi si mai caut....
Alra, in Belgia problema se pune diferit. Salariile va permit un singur job cu program normal. Oricum, e clar ca munca multa este peste tot, indiferent de tara.

salcia spune:

Ma bag si eu in discutia voastra, si sper sa nu cad ca musca in lapte, pentru ca nu am copii. Dar tot ma streseaza ideea asta ca parca ne vindem sufletul unor multinationale pentru niste bani care nu-s nici foarte multi (astfel incat dupa o perioada... rezonabila, sa zicem, sa poti s-o iei mai usor), dar nici foarte putini (astfel incat sa poti renunta usor).

Eu muncesc cam 10 ore/zi, si, bineinteles, se intampla destul de des sa muncesc mai mult, sa fie nevoie sa pierd si week-end-uri etc. Si asta in conditiile in care sunt eficienta, zic eu, nu fumez, de cele mai multe ori nu iau pauza de masa, nu stau pe net sau mai stiu eu ce. Jobul e destul de stresant, fac foarte multe lucruri, am de-a face cu foarte multi oameni, multe sedinte, rapoarte (si e o fericire sa raportezi la n sefi locali + inca unii pe la sediul central, pe care sincer ii banuiesc ca nu au ce face si vor sa se afle in treaba), vorbesc foarte mult la telefon (de 10 ani tot vorbesc sub o forma sau alta la telefon si am ajuns sa nu-l mai suport; plus ca ma gandesc cum o sa ma procopsesc cu vreun cancer, Doamne fereste! si sunt si surda de-o ureche, deci daca se intampla ceva cu unica ureche functionala...).

Jobul in sine imi place, dar eu deja suplinesc o echipa intreaga si simt cateodata ca nu mai pot, am biroul intesat cu post-it-uri ca nu cumva sa uit ceva (si bineinteles ca tot mai uit). In plus, in ditamai multinationala sunt si tot felul de dedesubturi, frecusuri, chestii care tin de "politica", oameni dusi cu pluta, mancatorii, sefi care ar calca pe cadavre si si-ar vinde si mama si tatal pentru a promova etc. Toate astea sunt extrem de obositoare, pe langa volumul mare de munca in sine. Noi lucram si cu multi expati, si cred ca asta e un dezavantaj, pentru ca ei stau 2-3 ani aici (pe salarii imense si 0 cheltuieli, totul se deconteaza), iar apoi pleaca, si pozitia de aici e doar o trambulina spre una si mai buna, deci nu ii intereseaza (cu foarte rare exceptii) deloc oamenii. Adica punem biciul ca sa obtinem rezultate cu orice pret, stoarcem oamenii ca pe lamai, ca apoi oricum plecam si echipa este deja responsabilitatea altcuiva.

Ei, si ca sa trec peste introducerea asta, in conditiile descrise, timpul liber e putin si chiar si ala e marcat de stres, de apasarea problemelor de la job (am ajuns sa ma trezesc la 3 noaptea si sa fac to-do list-uri). De multe ori imi propun sa ajung la tot felul de concerte, expozitii, evenimente, sa ies in parc, sa ma vad cu prietenii, sa fac un sport, sa plec in week-end din oras, si rareori reusesc. Am tot felul de hobby-uri de care nu mai am timp, si mi se pare ca ma dezumanizez incet-incet. Prietenul lucreaza in ture de 12 ore, cateodata nici nu vedem. Si culmea, am colegi care-s chiar mai rau, adica eu totusi, intr-o mica masura, mai reusesc sa scot nasul din lumea corporatista, iar altii ma invidiaza (!).

Toate astea pentru un salariu care e ok, pentru Romania (bineinteles, orele suplimentare nu se platesc, si pentru ca e criza nici nu conteaza ca eu fac 4 joburi, adica am ramas cu salariul initial, desi am tot preluat responsabilitati), dar care ajunge pentru un trai decent si atat. Nu pot sa spun ca sufar de ceva, si imi permit sa mai merg la un film sau la un restaurant ( in week-end), sau s-o ajut pe bunica si sa mai particip la niste actiuni umanitare in care suntem implicati, dar nici vorba de pus deoparte (de fapt, reusesc sa strang bani doar pentru vacante si atat), ca sa zic ca ma asteapta vreo perspectiva mai luminoasa.

Si atunci ma intreb, unde este echilibrul asta? Ce naiba faceam daca aveam si copii?! Ma intreb oamenii cu copii cum se descurca, cateodata sta pe la mine sora mea cu nepotelul de un an si jumatate si sunt asa trista ca trebuie sa plec la serviciu si nu pot sta cu ei... ma intreb ce-o fi in sufletul mamicilor care aproape ca nu apuca sa-si vada copiii in timpul saptamanii.

Chiar nu stiu ce sa fac, am inceput sa caut altceva, dar piata muncii e aproape moarta, cel putin in domeniul meu... Visul meu e sa reusesc, la un moment dat, sa strang niste bani si sa fac ceva pe cont propriu (fara legatura cu jobul de acum), dar cred ca va trece mult timp pana atunci (daca nu castig la Loto), iar intre timp, stau asa si incerc sa ma consolez spunandu-mi ca exista situatii mult mai grave, ca pana la urma am un job si traiesc decent, altii nu au nici ce manca sau unde locui, sau cu ce-si cumpara medicamente sau plati caldura iarna.

Oricum, situatia e departe de a fi ideala, si, ca sa fiu sincera cu mine, nu cred ca am reusit sa ajung la acest echilibru. Lucrez din primul an de facultate, si pana acum am avut numai joburi foarte solicitante, cu program prelungit in mod... nedeterminat. Dar acum am cam inceput sa obosesc, si as vrea sa ma linistesc putin si sa reusesc sa ajung la un echilibru. Deci o sa urmaresc topicul si cine stie, poate gasesc idei, chiar daca publicul este format in principal din mamici. Dar pana la urma, chiar daca nu avem copii, sau chiar daca nu avem sot/sotie/iubit/iubita, o viata personala tot ar trebui sa avem, pentru sanatatea noastra psihica (si chiar fizica), nu?!

elaga spune:

Salcia, te inteleg perfect. Am prietene in aceasi situatie care se uita cu drag si jale la copilul meu. Nu-si imagineaza ca vor avea vreodata timp sa faca si ele unul, nici nu mai zic sa-l si creasca. E mare pacat!