Cum ati depasit divortul si perioada dupa?

Happy_in_TO spune:

Si daca ai armonie in viata fara a avea o relatie cu un partener de viata? Daca esti bine-mersi ok si asa? Atunci tot deprivi copilul de imaginea unui tata?
Eu sint ok asa cum sint, nu vreau sa intru intr-o relatie cu oricine doar de a aduce un barbat in casa. Ne e bine la toate trei. Eu sint mai echilibrata ca niciodata, ma simt bine asa. Nu cred ca este vorba de egoism din partea mea ca vreau sa le iau dreptul de a stii cum este cu o familie in grupare clasica: mama-tata-copii. Nu cred ca o fac din egoism sau din comoditate...

buflea spune:

Si eu cred ca trebuie sa te simti bine cu statul tau social si aceasta stare se va transmite si copilului. Daca o mama singura tanjeste vizibil dupa un partener, copilul va trai cu senzatia ca in casa aia chiar lipseste ceva ...

Eu personal nu cred in teoria ca un copil are nevoie de o mama si un tata. Ca sa aiba o dezvoltare frumoasa, un copil are nevoie de siguranta, stabilitate si de dragoste din partea cuiva. Societatea traumatizeaza copiii monoparentali pentru ca ii trateaza ca "altfel" ... de fapt societatea traumatizeaza si mamele singure pe care le categoriseste ca niste persoane esuate.

In cazul de fata - eu nu resping impacarea cu tatal copilului dar daca tu simti ca trebuie sa divortezi, fa-o, oricate flori ti-ar aduce la usa. Daca vrea sa se schimbe, o poate face si daca sunteti despartiti legal. Schimbarea in cuplul vostru nu trebuie sa aiba nici o legatura cu certificatul de casatorie - divortati si continuati sa locuiti impreuna daca relatia incepe sa mearga. Daca nu merge, fiecare pe drumul lui ...

ari spune:

De acord cu buflea si cu Happy.

Faptul de a nu dori o alta relatie nu inseamna automat privarea copilului de prezenta tatalui. Din cate stiu, parintii raman parinti, indiferent daca traiesc impreuna sau nu. Si nu intotdeauna o noua relatie inseamna fericirea copilului.

Si eu sunt fericita cu baiatul meu. El are o mama si un tata, chiar daca acestia s-au despartit. Ce-a invatat el? Ei bine, a invatat ca un parinte e responsabil de copil indiferent de relatia cu celalalt parinte. Ca atunci cand doi parinti nu se mai iubesc, au dreptul sa se desparta, dar n-au dreptul sa abandoneze copilul. Si ca iubirea intre doi adulti e conditionata de o mie si una de lucruri, cea intre parinte si copil e neconditionata. Si multe, multe altele...dar n-as vrea sa plictisesc...

A_Iulia spune:

Ei, tonul discutiei nu e chiar potrivit...doar si Espiritu si eu si ceilalti postanti de aici suntem exact in aceeasi situatie, adica divortati cu copii. Si ne-re-casatoriti.

Doar ca pe langa avantajele mentionate, ar fi bine sa luam in calcul si dezavantajele. Sigur ca ma incanta ideea ca fii-mea va sti ca o femeie trebuie sa se descurce si singura in viata, sa aiba un venit si sa nu depinda financiar de vreun barbat. Dar ma si sperie faptul ca ar putea fi mult mai independenta intr-o relatie de cuplu decat ar fi necesar , desi pe cuvant ca tatal ei este cat se poate de prezent in viata ei. Nu este deloc acelasi lucru cu a creste intr-o familie normala.

ari spune:

Pai pana la urma fiecare alege dupa sufletul lui/ei, nu? Si nimeni nu-i de judecat, cred eu. A dori sau nu o alta relatie dupa un divort, e una din aceste alegeri si nu vad deloc cu ce ar fi mai benefica una din alegeri decat cealalta, pentru copii. Cred cu convingere ca parintii, in general,fac ceea ce cred ei ca e mai bine pentru copii. Ca mama, m-am zbatut pentru a-i oferi copilului meu un mediu stabil, fara grija zilei de maine si o relatie cat se poate de buna cu tatal lui. Ca om, aleg sa-mi petrec restul vietii fara sa ma implic intr-o alta relatie. Si nu cred ca asta imi afecteaza copilul.

Deci : fiecare stie ce e mai bine pentru situatia lui/ei. Si e ok oricum, atata timp cat ne crestem copiii cu iubire si responsabilitate.

Edit : cred ca toate familiile in care exista iubire si respect sunt *normale*, indiferent de constitutia lor.

espiritu spune:

a zis cineva ceva de judecat?dece interpretezi emotional?si problema o interpretezi tot emotional lasand la o parte obiectivitatea.
reciteste ce ai scris si ai sa vezi ca in esenta spui "asa vreau eu sa fie".ceea ce e ok din punctul TAU de vedere si TU te simti bine asa.din punct de vedere dezvoltare emotionala a unui copil orice psiholog chiar si unul debutant iti va spune ca e bine sa aiba ambii parinti langa el nu numai joi si sambata indiferent cat de implicat e parintele.ambele figuri parentale ca sa ma exprim mai bine, trebuie sa fie acolo.
nu va impune NIMENI mergi si ia un mascul acasa daca asta ati inteles.
hai sa vedem din toate unghiurile problema.daca dorim asta,bineinteles.

I'm not crazy my reality is just different than yours !

ari spune:

oops...Hai, ca sarim un pic calutul...

Am citit si am recitit ce-am scris si nu m-am referit la tine, nici la altii, ci special la cei/cele care nu cred ca bunastarea unui copil consta musai in a avea doi parinti...Si in acelasi timp am spus ca e o decizie care apartine fiecaruia. Raspundeam afirmatiei ca un copil este mai fericit intr-o familie refacuta decat daca traieste numai cu un parinte. Si nu cred ca am vizat pe nimeni, nu in mod negativ. Tu de ce te repezi la mine?

Am stat si eu de vorba cu psiholog si chiar cu pedopsiholog, la un moment dat...Da' asta nu ma indreptateste sa vorbesc despre copiii din familii reconstituite care sufera, cu toate ca si acestia exista.

Deci...raman la parerea mea. Cu respect fata de cei/cele care aleg altfel decat mine.

Happy_in_TO spune:

Adica ce avem noi este anormal?

Adina, incerc si eu sa inteleg... Fetele mele nu au tata pentru ca a decedat. Asta e, ce sa fac. Au ca role model masculin profesori, antrenori, vecini, unchi etc.
Cit despre mine daca este sa intilnesc pe cineva ok si la standardele mele, este binevenita o relatie. Daca nu, asta este, nu am sa ajung o disperata ca nu am pe cineva in viata. Imi place viata mea de acum si fetele mele vad ca se dezvolta destul de bine emotional. Deci de ce sa ma fortez eu ca adult sa incep si sa mentin o relatie doar de dragul de a avea fetele mele un rol masculin in viata, care barbat trebuie neaparat sa fie intr-o relatie intima cu mine...

CrinaAndreea spune:

Eu nu exclud varianta existentei unui barbat in viata mea. Asta nu inseamna ca deja il caut cu disperare, si am facut din asta un scop in viata. Il excludem aici pe tatal lui Bogdan, pt ca el oricum exista si va exista in viata copilului atata timp cat va dori. Vorbim de mine ca femeie. Nu am ramas atat de marcata incat sa consider ca toti barbatii sunt "niste porci" ca nici unul nu face nici cat doua parale etc.... Imi asum greseala pe care am facut-o si sper din tot sufletul ca daca vreodata va mai exista cineva, nu voi mai face o alegere gresita.
Referitor la cresterea copilului alaturi de mami si tati, nu cred ca va fi mai fericit daca ii va avea pe amandoi alaturi fizic, dar fiecare sa fie cu mintea, gandul si dufletul in alte parti. Este foarte adevarat ca un copil are nevoie de ambele exemple in viata, dar nu cu orice pret. Nu cred ca fericirea copilului meu este strans legata de existenta acelui act intre mine si tatal lui. Poate fi foarte fericit si implinit si daca locuieste cu mine iar pe tatal lui il vede ocazional. Desi.. din experienta "tatalui lui" cu primul copil... nu stiu cat de ocazional ar fi, asa ca.. inca o data Bogdan chiar nu a pierdut mare lucru, decat poate un exemplu nedemn de urmat.

ari spune:

Happy, uite ca tie-ti iese mai bine decat mie...Asa vroiam sa zic si eu...