Cum ati depasit divortul si perioada dupa?

Inca nu am avut puterea sa ma intalnesc cu avocata sa depun actele, desi e clar ca asta e singura solutie in cazul nostru.

Nu ne mai lega nimic, in afara de nume si copil. Ne inveleam separat, nici nu mai stiu de cand, ne certam din orice si cu orice ocazie, vedeam ura in ochii lui, si simteam ca ii este foarte greu sa ma suporte, dar totusi mergea inainte. Nu se implica in cresterea copilului, care i se parea enervant, plangacios si neascultator, desi are abia 2 ani si 3 luni. In casa facea doar ce trebuia musai facut, chestii barbatesti, in rest considera ca nu e femeie in casa, nici mama si nici menajera.
Era la a doua casatorie, Bogdan e al doilea copil, dar asta nu i-a fost nici lectie, nici invatatura de minte. Trebuia sa plecam in co, dar dupa o cearta am anulat rezervarile si am considerat ca e cazul sa ne despartim, pentru ca pur si simplu nu putem continua asa. A plecat frumos si nu s-a opus, ba a strans cat a putut din casa pe motiv ca sunt ale lui. Mi-a vorbit f urat, dar si cu asta sunt obisnuita. A luat masina (desi avea una si de serv), si-a luat bonurile de masa ca erau ale lui, aparate foto, poze, filmari, rachetele de tenis cu care se mai juca Bogdan. In primul week-end departe de noi a plecat cu fi-sa la mare si s-a laudat la prieteni ca e plina lumea de femei si ca el nu a pierdut nimic.
Acum imi trimite sms ca vrea sa se implice in cresterea si educarea copilului (dar nu financiar), acum imi spune ca vrea sa terminam cu tot si toate ca el s-a saturat. Am vazut ca cel mai tare il deranjeaza anularea rezervarilor si nu faptul ca si-a pierdut familia. El vroia sa mergem asa ma ideparte, chiar daca nu mei era nimic intre noi.
Numai ca eu nu pot asa. Vreau o familie normala, un tatic care sa isi iubeasca copilul mai mult decat orice pe lume, un sot atent si iubitor, liniste sufleteasca si intelegere deplina. Stiu visez, asa ceva nu mai exista, dar oare ar fi trebuit sa il accept asa?

Imi este foarte greu sa trec peste acest esec al meu, imi este foarte greu sa-mi accept acest esec al vietii mele. Familia a fost intotdeauna pe primul plan, si uite ca nu am rezolvat mare lucru. Am trecut peste multe, am iertat, am lasat de la mine, am facut sute de compromisuri, dar... tot aici am ajuns.

Cum pot trece peste tot? Cum pot face ca durerea asta sa dispara, cum pot merge mai departe linistita si convinsa ca asa va fi mult mai bine?

Cum ati trecut peste divort, peste perioada dupa divort? Ma doare la fiecare respiratie, sunt la pamant si simt ca nu mai am puterea sa ma ridic de jos. Cum voi reusi sa ma descurc singura cu un copil mic? "Prietenii" te asculta, atunci cand au timp, dar... nimanui nu ii pasa cu adevarat, viata fiecaruia merge inainte. Cum sa alung durerea asta din sufletul meu? Cum?

Gabi_K spune:

Nu o lua ca un esec. Tu acum trebuie sa-ti aduni toate fortele si sa iesi din aceasta relatie, daca nu mai e nimic de facut.
Faptul ca divortezi, nu e un esec, e inceputul unei vieti noi. La inceput veti fi doar voi doi, o sa vezi ce farmec are sa iei singura decizii, sa nu dai explicatii, sa nu te certi tot timpul. Si copilului o sa-i fie mult mai bine daca apele se vor linisti in jurul lui. Iar dupa ce trece perioada asta de "doliu", va apare si Fat Frumos, si sper ca de data asta va fi cu mai mult noroc

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)

Povestea nasterii: Lili si Robert

ioanamatei spune:

Crina, imi pare rau pentru voi.Anu trecut cam pe vremea asta scriam si eu cam acelasi lucru pe aici, chiar daca situatia nu era la fel, dar problema era tot asa...cum sa trec peste asta.Fetele mi-au dat niste sfaturi pe care le-am inteles abia dupa ceva timp, si au fost adevarate, asa ca o sa se aplice si la tine.
Nu o sa treaca usor, nu poti sa iei o pastila si sa uiti.Numai cu trecerea timpului o sa treaca.Tehnic vorbind, ca sa poti continua cu o stare psihica cat mai buna pt tine, familia ta si copilul tau sunt cateva lucruri care ajuta:
1. termini cu partea administrativa a divortului in modul cat mai amiabil.Daca iti permiti sa nu ceri 25% din salariu...deocamdata....poti sa stabilesti o suma fixa mai mica, ca sa nu prelungeasca dumnealui formalitatile cu alte procese, ca de obicei taticii astia dragutzi tin ft mult la banii lor, fie ei multi sau putini.
2. la mine a mers ok si faptul ca nu am stabilit program de vizita.S-a potrivit deocamdata ca o manusa nevoilor mele.asta pentru ca nu sunt obligata prin lege sa i-l dau acasa lui in anumite zile, nu sunt obligata sa il primesc in vizite cand vrea el.In schimb, l-am primit oricand a dorit el, fara sa fie stabilita o zi anume batuta in cuie.La inceput, cam 4 luni asa..a venit ft des si era enervant rau de tot, nu ajuta deloc sa te intalnesti cu el.dar cu timpul a mai rarit-o si asa va face si al tau, pt ca si ei trebuie sa se "vindece" si atunci isi umplu timpul cu chestii care ii fac sa se simta bine si vin mai rar pe capul tau.Asa s-a rarit si la mine, si vine cam 1 data pe sapt, il plimba putin sau se joaca in casa, nu i l-am dat decat cam sa zicem maxim 3 ori acasa la el intr-un an jumate.Nu am facut niciodata scandal si m-am purtat frumos cu el cand venea. Solutia asta e posibil sa nu fie cea mai buna pe termen lung, daca te gandesti ca poate copilul are nevoie mai mult de o relatie cu tatal decat atat.Dar ajuta la vindecarea ta pentru un timp..si acum despre asta vorbim, e primul pas.Apoi, peste sa zicem 2 -3 ani..poti sa modifici asta....in functie de cum te intelegi cu tatal...atat programul cat si pensia alimentara pe care o poti creste.
3. Evita sa vorbesti cu el orice altceva decat despre copil, si chiar si asta cat mai putin posibil.daca poti sa il eviti cand vine in vizite e super, te duci in oras cu prietenele sau la un film, nu vorbi cu el la telefon, pe email sau pe chat.Nu fii nepoliticoasa...adica nu zi..nu mai vorbesc cu tine ..tronc!!!...ci ceva de genul ft diplomat, ca o chestie de afaceri cu un partener.
4.Nu te oftica ft rau cand isi gaseste pe alta, daca nu cumva deja are una.O sa aiba si gagica respectiva aceeasi soarta ca si tine si prima sotie...saracele de ele..sunt toate niste victime.
5.Schimba ceva la tine, poti sa slabesti, sa te vopsesti, sa isi cumperi haine.Suna aiurea, ca in filmele pt adolescenti, dar chiar functioneaza.Eu mi-am cumparat haine noi, mi-am facut prieteni noi, ca tocmai schimbasem si locul de munca.Si am incercat si activitati noi, pe care nu le faceam cand eram incorsetata in mizeria de relatie cu dumnealui pe care eu o numeam in mod gresit casnicie.Am facut ceva sport,ceea ce nu imi sta in fine, am mers la concerte si la filme....si nici asta nu faceam inainte.Nu am slabit ca mi-a fost lene, numai vreo 3-4 kile, dar nu arat ft rau anyway...cui nu-i place sa nu se uite :D
6.poate ajuta si daca vorbesti pe forum sau cu persoane apropiate, iar mindsetul tre sa fie "el a fost problema, nu e nimic in neregula cu mine...o sa treaca" si trebuie sa te ierti si pe tine.
7.Evita gandurile alea tampite de genul :"ce proasta am fost, cum de nu am vazut de la inceput, stiam ca a mai avut o casatorie cu prb...cum de nu mi-am dat seama..o sa raman singura toata vita...copilul meu nu mai are tata"...sunt niste prostii si te imping la depresie.
8. daca cumva intri in depresie adevarata du-te la doctor si ia medicamentele prescrise.Eu am luat antidepresive cam 4 luni si m-am simtit bine dupa.Nu inseamna ca esti nebuna daca iei pastile, nu spune la oameni ca se uita ca la felul paispe la tine...lol...depresia e o boala si trebuie tratata.
9.iubeste-ti copilul, petrece timp cu el...si fii increzatoare in viitor.
10.nu te gandi la o noua relatie prea curand, iti trebuie timp sa te vindeci, sa te redefinesti.Daca e sa mai fie ..o sa fie..daca nu nu...si cu asta basta :D

Te Pup

szivarvany spune:

Am iesit mult,mult,mult,mult,mult afara cu fi`mea, singure sau cu prietene, am cautat toate programele de divertisment din oras - teatru, expozitii, orice era bun
Mi-am facut o lista cu ce trebuie sa cumpar pt casa si mi faceam multe planuri de rearanjare - in limita bugetului micut, dar tot eram foarte fericita pt orice achizitie
Mi-am plans toate tristetile pana n-am mai avut ce plange.

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

emilia.m spune:

Cred cu tarie ca povestea ta ar fi fost cu siguranta si povestea mea daca nu o terminam cu ex-ul. Acum, la un an si un pic de la despartire sunt linistita si fericita. Am facut alegerea buna si am avut mult mult noroc. Aici e povestea mea: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=139988
Ai grija de tine si de copil. Plimbati-va, distrati-va, incercati sa va umpleti timpul cu activitati cat mai diverse, sa nu aveti timp sa va ganditi la trecut.


Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.

CrinaAndreea spune:

Gabi_K, ai dreptate, e inceputul unei vieti noi, chiar daca eu o consider si un mare esec. Nu am fost eu mereu o mare invingatoare, dar nici asa de tare nu mi s-a mai intamplat sa ma insel vreodata in viata.

mamagiuliei si eu plang foarte mult, desi sunt constienta ca nu am avut nimc, incat sa pierd acum ceva. Cred ca ma doare naruirea visului meu de a avea o familie, o mama si un tata pentru copilul meu, un suflet pereche. De iesit mai iesim si noi, desi mai mult singuri, pt ca nu avem cu cine, iar de mers prin oras, la diverse programe.. Bogdan e destul de mic pentru asta, plus ca stam cam la periferia orasului...

ioanamatei ai dreptate in ceea ce scrii.
Pensie alimentara voi cere, el oricum mai plateste una si pt celalalt copil. Referitor la vizite, daca el va cere in instanta se se stabileasca exact, nu ma voi putea opune eu. Din alt punct de vedere.. nu ma vad in stare sa il vad venind de cate ori are el chef, si pt ce perioada are el chef. Copilul se obisnuieste cu el, si apoi? Raman eu cu explicatiile atunci cand el isi va gasi alta si nu va mai avea timp pt Bogdan. Eu stiu f bine ca nu are rabdare cu copii, ca nu e facut pentru asta.
Sa evit sa vorbesc cu el... el mi-a trimis diverse sms-uri la care eu am raspuns. Dar... acum vroia sa se implice si nu vroia sa ne raneasca, aum vroia sa fie lasat in pace si terminam cu tot ca el s-a saturat. Oricum.. indiferent de starea lui, pe mine m-a scos principala vinovata, pt ca eu divortez, el ar fi mers mai departe asa.
Sa nu ma oftic cand isi gaseste pe alta, daca nu are cumva... pai.. cum naiba sa nu ma oftic, cand eu sunt cu toate pe cap, iar el se distreaza si viata merge inainte, fara nici o problema...
Sa schimb ceva la mine.. nu stiu ce as putea. Poate doar sa nu mai cred atat de tare in oameni, sa nu mai plec la drum pe ideea ca toti oamenii sunt buni si iti vor binele. Ref mers la filme, concerte, nu prea am cum. Dim las copilul la gradi apoi merg ami departe la serv., vin de la serv iau copilul de la gradi si venim acasa... E un fel de monotonie zilnica...
Gandurile tampite exista, mi-a repetat si el de cateva zeci de ori cum este doar vina mea, cum va trai copilul fara tata doar din vina mea, cum va trebui sa ii explic eu copilului de ce a crescut fara tata.

Am facut rost de un nr de tel al unui psiholog, pt ca e clar ca nu pot depasi asa usor si singura perioada asta. Iar prieteni.. nu prea am, aia care sunt au viata lor, ma asculta si atat. Nu ne putem vedea, nu putem iesi, au viata lor care merge mai departe, indiferent daca eu sunt maritata sau divortata.

Imi iubesc copilul mai mult decat orice, dar in momentul asta ma sint incapabila sa ma ridic de jos si sa merg mai departe.

Ref la alta relatie.... sunt constienta ca nu s-ar lega nimeni la cap cu o femeie cu copil mic. Daca tatal natural nu si-a suportat propriul copil, cum naiba sa o faca unul vitreg? Deci.. si asta iese din discutie. Voi fi singura si imi voi plange tristetile si esecurile.

emilia.m spune:

Nu te gandi ca daca sotul tau nu a suportat copilul nu o vor face si altii. Exista barbati pe lumea asta care iubesc copiii mai presus de orice, indiferent daca sunt ai lor sau ai altora.

Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.

szivarvany spune:

Cand noi am ramas singure, fi`mea avea 3,1 ani. Si ne-am descurcat incet-incet.
Si sa nu crezi ca nu sunt barbati pe lumea asta care nu cauta o familie. Ba da, sunt.
Dar sa nu gasesti unul ca mine care ra in extrema cealalta dar asta e alta poveste
Haide, capul sus. Cand te navalesc gandurile cele mai negre, gandeste-te, gandeste-te cata lume nu ar prefera un "simplu" divert la schimb cu vreo nenorocire. Poate suna aiurea, insa e o realitate. Mai bine divortata si sanatoasa cu un copil sanatos, decat ... orice altceva mai rau.
Si vezi partea plina a paharului. Vei gasi cateva lucruri bune in viata ta, ai sa vezi

edit: la ce ti-a reprosat sotul, imi vine sa
eu m-am asigurat sa fie trecut negru pe alb dc am divortat, sa nu poata vorbi aiurea`n targ fie`mi,, m-am asigurat sa aiba program de vizite, iar daca nu profita, e din vina lui, nicidecum ca l-am legat eu de maini si el vroia, dar nu putea, blablabla.
Am luptat si am tras cu dintii, daca piteam il tineam cu forta dar n-am putut. Visul de familie, armonie, pupici de noapte buna, vacante impreuna, au zburat. Le-am reorganizat. Asta e. Nu e vina nimanui, e doar un mare ghinion.

Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

AVoogt spune:

Cum spunea si Gabi K nu o lua ca pe un esec ..asa a fost sa fie; nu avem cu toti noroc. De acum si pana se termina divortul trebuie sa fii puternica pentru tine si pentru baiat.Deci pe asta trebuie sa te axezi apoi ...poti sa ai grija de sufletul tau.
Pt mine divortul a fost foarte chinuitor si asta fiindca a trebuit sa-l suport vre-o 4-5 luni( nu am sa dau detalii , nu are rost) si acum...perioada de dupa tot greu imi este fiindca sunt complet singura aici si trebuie sa ne descurcam.
Nu pot sa spun ca sufar dupa el .. nici nu am suferit. Pentru mine s-a terminat de mult putin cate putin . Acum cel putin am liniste iar daca o vad pe fata mea zambind sunt si eu fericita,uit de toate

ioanamatei spune:

Draga mea,
You remind me of me ..iar el imi aminteste de xulescu.
Si al meu zicea ca vrea sa se implice dar nu financiar, si acum zice la fel.Nu o sa se implice in nici un fel stai linistita, adica chiar deloc deloc..oamenii ca ei nu sunt in stare sa construiasca ceva ..numai sa distruga stiu.Ft bine..cere-i pensia...ft bine, e dreptul copilului.O sa scapi de el in acteva luni, o sa vina mi rar, o sa te sune mai rar si o sa iti fie psihic bine.Si al meu zice si zice in continuare ca eu sunt de vina...ca eu am divortat, ca copilul nu are tata din aczua mea.Vorbe...bla bla..vina e a lui..dar ce voiai...sa stai sa te cafteasca sau cine mai stie ce anume iti facea ca ncii nu stiu povestea ta...Nu mai asculta ce zice el.E un om de nimic..trebuie sa il urasti.
Nu te oftica cand gaseste alta, fata aia o sa aiba aceeasi soarta trista ca si tine..pe care poate o va indura pana la capat daca se insoara..dar de care tu ai avut curajul sa scapi.E meritul tau!
N-ai parinti/frati sa te ajute?Adica sa stea cu baiatul ca sa mai iesi si tu cu alte persoane?daca nu..poti sa il iei si pe baiat cu tine din cand in cand ....la o terasa ceva...sau sa inviti oameni al tine acasa, mai ales acum ca serile sunt mai recisi poate nu iesiti afara..ii cheemi pe colegi la o clatita ceva.
Daca te poti duce la psiholog du-te.Eu nu am pututs a suport sa vb cu un strain depsre prbs mele.Am fost o sg data..am decis ca nu ma va ajuta.
Sunt si barbati care se leaga la cap cu o femeie cu copil..cum zici tu.Nici eu nu am gasit inca unu dar am avzut exemple destule.POti sa speri...poate sa iti iasa sau nu..dar nu exculde posibilitatea asta din start.
Te pup

emilia.m spune:

Deci.. gandeste-te... ce-ai avut si ce-ai pierdut? E normal sa suferi si sa privesti asta ca pe un esec dar in timp vei intelege ca nu e esecul tau ci al lui. Nu ai fi putut sa-l schimbi, sa-l transformi intr-un sot si un tata bun/afectuos/intelegator/muncitor/binevoitor/saritor si de baza pentru ca el nu s-ar fi lasat schimbat nici de acum intr-o mie de ani. Unii oameni nu vor sa se schimbe si punct.
Culmea ca mai si da vina pe tine ca lasi copilul fara tata. Pai copilul n-are tata pt ca el nu stie sa fie tata. Nu pt ca divortezi tu. N-are a face una cu alta.
In alta ordine de idei iti mai povestesc ceva: colega mea are 35 de ani. Divorteaza pt ca sotul a inselat-o si a decis sa si plece cu amanta. Au un baiat de 13 ani de care s-a ocupat numai ea tot mereu.
Dar se considera norocoasa si cred si eu ca are si ea in sfarsit norocul pe care il merita pt ca a gasit un alt barbat perfect capabil sa ii iubeasca copilul si sa se poarte foarte frumos cu ea. Acum sotul vrea sa se impace cu ea (divortul inca nu s-a finalizat) si ea i-a zis ca nici vorba sa mai vrea sa se intoarca la ce-a fost viata cu el.


Copiii sunt mainile cu care ne prindem de rai.