Cum sa procedez mai bine?

Buna,

Inca nu sunt divortata, dar suntem deja separati (nici nu mai stiu pt a cata oara), inaintarea este la avocat, trebuie doar sa imi fac putin timp sa ii duc si actele in original, sa le putem depune. Am un baietel in varsta de 2 ani si 3 luni, pe care il iubesc mai mult decat orice pe lumea asta.
Relatia noastra nu mai era de foarte mult timp ceea ce ar fi trebuit sa fie, dar mergeam inainte pe ideea ca suntem casatoriti, avem un copil impreuna, si viata poate continua doar pentru atat. Certurile, jignirile, vorbele urate, reprosurile au fost permanent la ordinea zilei. Relatia noastra de cuplu era inexistenta de foarte mult timp (exact ca in bancul acela..o data in iunie si alta data in decembrie ), iar copilul, de cele mai multe ori il deranja cu prezenta, cu galagia sau cu micile lui crize de personalitate, prezente la aceasta frumoasa varsta.
El este la a doua casnicie, si mai are un copil si din prima casnicie, copil ramas teoretic la fost nevasta, dar practic crescut numai de bunici (si ai lui si ai fostei). Relatia mea cu parintii lui este inexistenta, pt ca eu nu am fost o sotie buna, deoarece aveam o situatie mai buna decat a lor,nu depindeam de ei si nu eram la cheremul lor. Relatia lor cu copilul meu, din nou este inexistenta, deoarece soacra nu suporta baietii, pt ca a avut si ea doi si s-a saturat, plus ca oricum copilul meu i se pare un mare rasfatat, iar ea nu are chef de asa ceva.
Ajutorul primit de la "sotul meu" in cresterea copilul a fost aproape zero. Cand era nou nascut si bebelus, nu il baga in seama pe motiv ca lui nu ii plac copii mici, care stau si se uita in tavan. Cand a mai crescut putin nu il interesa prea tare, pe motiv ca abia invata sa mearga si el nu are rabdare sa stea cu fundul in sus dupa copil. Acum, cand era mai maricel, sa zicem ca ii mai acorda putina atentie, dar numai cand avea el chef, cand nu era prea obosit, cand nu era vreun film interesant sau cine stie ce altceva la tv. Nu stiu daca a schimbat 2 pampers si daca i-a dat de doua ori sa manance. Considera ca copilul are mama, si ca nu este de datoria lui sa faca lucrurile astea.
Poate ca se puteau trece cu vederea, dar am dat peste alte "motive de scandal". Daca se apropia ora pranzului, si copilul cerea o prajitura el ii dadea fara sa tina cont ca eu abia refuzasem, pe motiv ca mancam intai putina ciorbita, si abia apoi dulce. Daca ii atrageam copilului atentia ca nu procedeaza corect intr-o anume sit, el imediat il lua in brate si il pupa, si ii spunea ca e mic si ca poate face ce si cum vrea. Daca la o criza de nervi a copilului, acesta imi dadea o palma, el din nou radea, si il lua in brate, ca si cum e foarte corect ceea ce face el. Am discutat de nenumarate ori sit astea, dar pur si simplu nu il interesa, desi totul era spre binele copilului, el cauta doar sa para parintele mai bun si cel preferat de copil.
Ce a umplut paharul pana la refuz a fost faptul ca mi-a luat bonurile de masa, pe motiv ca erau ale lui, iar eu a trebuit sa merg sa cumpar una alta pt copil, din descoperirea mea de card, deoarece sal meu se terminase de ceva timp. Si colac peste pupaza, mi-a luat si cheile de la masina, (desi el nu o fol pt ca are si masina de servici)din acelasi motiv, ca este a lui, desi inca nu este achitata. Pot merge foarte bine si frumos si cu ratb-ul, numai ca zilnic tb sa duc copilul la gradinita, iar pentru asta trebuie sa schimb doua tramvaie. Asta este, sper ca voi reusi sa-mi iau si eu o masina, ca sa nu mai fie atat de greu co copilul, mai ales ca se va strica vremea.
Ideea este alta. Copilul s-a invatat ca atunci cand nu obtine ceva de la unul sa se duca imediat la celalalt. E mic si profita de orice situatie. In momentul de fata suntem doar noi doi singuri, si asa vom ramane, pt ca nu mai exista varianta impacarii cu tatal lui. Dar, ma lovesc de urmatoarea situatie: in primul rand copilul este foarte nervos, data fiind situatia de fata, apoi daca ceva nu ii convine incepe si plange, urla si il striga pe taica-sau, si mai mult decat atat ma loveste, pt ca el ii permitea asta, ba chiar se amuza teribil. Chestia asta ma scoate din sarite si nu prea stiu cum sa o "gestionez", nu stiu cum ar trebui sa procedez mai bine. Macar daca ar avea de ce sa il strige, macar daca ar fi avut o relatie frumoasa, daca ar fi fost un tata adevarat pentru el. Este foarte clar ca copilul nu face diferenta intre dragoste si obisnuinta, el observa doar ca tatal nu mai este prin preajma, desi se obisnuise cu prezenta lui. Iar alta schimbare f importanta pentru copil a fost "disparitia" masinii, in conditiile in care tot taica-sau il obisnuise ca zilnic sa stea cel putin 15 min la volan sa se joace.

Oare cum ar trebui sa procedez, astfel incat sa reusesc sa il fac sa inteleaga ca comportamentul lui nu este unul normal, desi tatal lui ii permitea asta? Stiu ca este greu si pentru copil, ca duce o povara prea grea pentru umerii lui micuti, dar nici nu mi se pare corect sa il las sa procedeze asa in continuare....

Cum ati proceda in locul meu?

Sper ca nu v-am ametit cu povestea mea si ca am reusit sa fiu cat de cat coerenta in ceea ce am scris.

DarkBendis spune:

Crina, te-as sfatui sa postezi ce ai scris la "Parintii intreaba, parintii raspund". Acolo probabil citeste mai multa lume, si sigur vor fi mamici care iti vor putea spune ce ar face ele.

Ce as recomanda eu: de cate ori baietelul incearca sa te loveasca, il opresti si cu blandete, dar ferm ii spui ceva de genul "nu, noi nu lovim, te inteleg ca esti necajit/frustrat/suparat, dar nu lovim". Asta de fiecare data. Apoi distrage-i atentia, faceti ceva impreuna. Nu striga la el, imbratiseaza-l, vorbeste-i cu blandete dar mereu "nu, noi nu lovim", si bineinteles "mama te iubeste, totul va fi bine" Spune-i asta mult, mult... tatal lui a plecat, mama plange si e necajita, nimic nu mai e cum a fost, iar el e un pui mic si speriat, nu intelege ce s-a intamplat dar stie ca lucrurile nu sunt in regula. Ia-l in brate, pupa-l, zambeste-i spune-i mereu ca va fi bine. Baietelul tau are nevoie de asta. De tine si de zambetul tau

Cu masina nu stiu ce sa zic...jucati-va impreuna, "umpleti-va" ziua cu activitati, la varsta lui va descoperi altceva interesant si cele 15 minute petrecute zilnic in masina vor putea fi incocuite cu altceva.

Va doresc sa treceti cu bine peste perioada grea care urmeaza, si sa vina cat de repede zile mai bune. Spune-ti mereu: maine va fi mai bine... si va fi



Dark Bendis
& Hogmanay Baby (31.12.2008)

"I dream of wolves. With them I run."
"Ye harm none, do what thou wilt shall be the whole of the Law"

Gabi_K spune:

Crina, eu iti recomand aceeasi lucru ca si la celalalt topic: mergeti undeva.
N-are importanta unde, stati undeva doar voi doi. Acasa nu va merge, trebuie sa iesiti din acel mediu, trebuie sa invatati sa fiti doar voi doi, trebuie sa va adaptati noii situatii.
Incearca sa-i explici, ca tati a plecat, nu mai vine, doar in vizita. Daca nu merge, cere ajutorul psihologului, te va ajuta enorm de mult. Saracul nu intelege nimic, tati nu e, tu esti mereu trista si confuza. Tot comportamentul copilului se poate explica cu lipsa lui taicsu, de aceea e furios, etc.

Pe mine m-a ajutat mult ca in perioada critica am putut sa plec in concediu,cate 2 saptamani cu fiecare copil separat, iar dupa terminarea divortului am mers vreo jumatate de an cu cea mica la psiholog si la terapie de familie.

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
www.dropshots.com/kincses3#" target="_blank">poze noi www.dropshots.com/kincses4#" target="_blank">poze si mai noi
www.dropshots.com/kincses5#" target="_blank">poze cele mai noi
Povestea nasterii: Lili si Robert

CrinaAndreea spune:

Gabi, m-am gandit si eu la varinata psihologului pentru Bogdan, dar nu stiu exact in ce masura l-ar putea ajuta. Adica, ma gandesc ca nu cumva starea lui sa aibe legatura cu starea mea.

Stiu ca este decizia corecta (sa divortez si sa merg mai departe) si mai stiu ca voi face orice ca copilul sa fie bine, sa nu ramana marcat de ceea ce se intampla acum intre mine si tatal sau.

marius spune:

Opinia mea in ceea ce priveste relatia ta cu fiul tau este sa fii tu insati. Adica suficient de ferma. Din ceea ce ai scris ati fost "ca doi boi care trag in directii diferite la plug" - este expresie, a nu se intelege altceva. baiatul care este o sugativa informationala este exact efectul acestor deficiente. INSA - este in crestere si poti sa modifici comportamentul lui. Este foarte bine ca nu mai sunteti impreuna. E clar ca nu ar fi mers sunteti total diferiti. Tu ai o directie si o conceptie de viata si eu consider ca este buna si trebuie doar aplicata ca atare. De aceea opinia mea este ca trebuie doar sa fii tu insati. Cred ca este important si pentru tine si mai ales pentru copilul tau sa existe REGULI. Este baiat (dar chiar daca nu ar fi) si se va deprinde sa fie ordonat, sa respecte ce este in jurul lui, sa te respecte pe tine DOAR DACA STABILESTI REGULI. Acestea trebuie sa fie simple, usor de inteles si la inceput probabil mai greu de respectat dar aici intervii tu. In mod firesc un tata ar trebui sa fie cel putin persoana din familie care sa determine respectarea unor reguli. Intrucat sotul tau a fost exact opusul dar tu din cate am citit ai aceasta perceptie, iti va reveni (si) aceasta sarcina, dar eu zic ca e Ok pentru ca vei face EXACT ceea ce simti.
Ar mai fi de spus dupa mine cate ceva dar in esenta este cum eu as proceda. Nu-l mamosi. Este baiat. Va conta in viitor.

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

Miluna spune:

Am trecut si eu printr-un divort, baiatul meu avea trei ani atunci, si chiar daca situatia noastra nu a fost chiar asa de dificila, totusi si baiatul meu a trecut prin ceva asemanator.
In primul rand vreau sa-ti spun ca copiii la varsta asta uita repede si se obisnuiesc repede cu noile conditii. E mare avantaj ca ai hotarit sa te desparti acum, si nu mai tirziu, cind aceste comportamente ar fi fost mult mai greu de corectat. Sigur, nu te astepta la minuni de la o zi la alta, va dura probabil cateva luni pana veti reusi sa va linistiti, dar important e sa ai rabdare si sa fii increzatoare ca va fi bine pina la urma.
Cel mai important lucru este ca mai intai tu sa te linistesti, sa te impaci cu gandul separarii definitive, sa incepi sa-ti privesti si accepti viata din aceasta perspectiva, si sa nu mai plangi dupa ce a fost sau ai fi vrut sa fie. Acea parte din viata ta s-a terminat, incepi acum o viata noua, tu si copilul tau, si ai ocazia sa alegi cum vrei sa fie aceasta viata.
Copiii, mai ales cei asa mici, rezoneaza puternic la starea de spirit a mamei. Daca tu esti agitata, suparata, asa va fi si el. Daca tu esti calma si vesela, si el va fi mult mai bine. Stiu, usor de zis, greu de facut. Dar gandeste-te asa, ce poate fi mai minunat decat sa-ti vezi copilul ca e bine, ca nu mai face crize de isterie, ca e vesel si jucaus? Si daca pentru asta trebuie mai intai sa fii tu exact asa, sa-i dai exemplu si sa-l linistesti, nu merita asta orice efort? Incearca sa lasi deoparte grijile si tristetele si cand esti cu el acorda-i atentie si afectiune. Joaca-te cu el cat de mult, radeti impreuna, inventeaza-i noi jocuri.
Asa cum a spus si Marius, regulile sunt foarte importante. Acum ca esti singura si nu mai are cine sa te contrazica, e mai usor sa te tii de ele. Reguli simple, legate de orele de culcare, de masa, de spalat pe maine si pe dinti... daca esti ferma se va obisnui cu ele in timp. Si pe langa aceste reguli, multa JOACA impreuna.
La noi asa a mers. A durat poate chiar vreo 6 luni pina cand s-au incheiat crizele si a devenit un copil foarte vesel. Urmatoarea faza a fost ca s-a atasat foarte tare de mine, cumva de teama sa nu dispar si eu, cred. Dar pe masura ce creste e tot mai echilibrat si chiar suntem bine.

marius spune:

Asta este Miluna --- asta este Mai mult decat perfect. Ma bucura foarte mult raspunsul dat de tine. Uite ca se poate. trebuie doar un pic de curaj, de ordonare, de calm, si de "la naiba chiar pot! si inca bine!".

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

CrinaAndreea spune:

Buna dimineata,

Va multumesc pentru sfaturi.

Este foarte adevarat ca cel mai important este ca eu sa ma linistesc si sa accept ca el nu va mai face parte din viata mea, ci doar din viata fiului meu, si asta atunci cand va avea chef, daca va avea chef.
Sunt mai bine acum, sunt mai linistita, macar din prisma faptului ca nu trebuie sa mai fac fata certurilor si reprosurilor zilnice.

Bogdan este un copil foarte incapatanat, un mic tauras, si sa fiu sincera mi se pare destul de greu sa-i impun anume reguli, sau macar sa il fac sa le urmeze macar partial. Cred ca este si foarte mic, iar eu am asteptari destul de mari de la el.

Ma gandesc ca ar fi bine sa il las putin "mai liber" o scurta perioada de timp, sa ii las si lui timp sa se obisnuiasca cu lipsa tatalui din viata lui zilnica.

marius spune:

Tocmai cred ca ar trebui sa-ti faci propria linie adica exact inversul a ceea ce spui. Pur si simplu creaza-ti viata ta si a copilului tau, tu esti vioara. Nu vorbesc de constrangeri in sine ci de reguli. Este adevarat ca pentru Bogdan vor insemna restrangeri dar asta din cauza ca s-a confundat libertatea cu libertinajul. Orice copil poate si este liber dar nu sa fac orice ii trece prin capsor si oricand ii trece prin capsor. De asemenea nu este o optiune ceva de genul nue tatal deci compensez cu liber. Ei nu au notiunea aceasta. Nu este tatal azi cum nu este maine si nici poimaine, insa tu ai si ziua de azi ca si ziua de maine ca si cea de poimaine in care trebuie sa aveti propriile reguli si azi si maine si poimaine. Nu discutam de mers la medic si nici de mancat inghetata cu ciocolata. Discutam de viata de zi cu zi asa cum este ea si cu bune si cu mai putin bune in care trebuie sa ne descurcam singuri in fiecare clipa fara sa ne asteptam sau sa asteptam sa vina ceva.... nu stiu ce... dar sa vina ca sa ....
Pe scurt, asta e! Capul sus!

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

andreeaben spune:

Crina AndreeaAsta e cea mai grea parte,sa ""detii controlul"" asupra unui copil micut,in plina criza a personalitatii.Stiu asta pentru ca ma confrunt cu problema educatiei unui mic terro de acum un an,de cand am ramas singuri,doar eu cu el,de cand taica-su s-a ""evaporat""din peisaj.Exact asa s-a intamplat si la noi.Cat timp eram impreuna incerca parca sa ""saboteze""toate incercarile mele de aimpune niste reguli sanatoase pentru Andrei,radea cand facea cate o boacana,saune lovea,chiar l-a invatat sa ma numeasca in niste feluri(nu pot reproduce,ca nu se cade)si se distra cand cel mic,la 2 ani jumate ma numea asa....Dar acum,toate au trecut.A amas insa o trauma,la noi data de niste violente,si a devenit foarte reticent la tot ce ii ceream,plangea mult si se trezea noaptea din somn,se speria usor,devenise foarte circumspect cu toata lumea,nu se lasa atins de nimeni,nu suporta copiii,ma lovea si pe mine,desi cu lacrimi in ochi se scuza cum stia dupa(a vazut un model care i-a ramas intiparit in minte).A fost foarte greu,la psiholog mi s-a zis""rabdare,multa dragoste.dar nu permisiunea de face orice...ordine multa in viata noastra,niste reguli bine stabilite"".

A fost si inca este "de lucru",nu este usor,dar n-am ce face.Sunt singura in asta,tatal ""a capitulat"",daca pot spune asa,nu mai are nici o responsabilitate,are deja vreo 3 luni de cand nu si-a mai vazut copilul,zice ca e prea mic si nu se descurca cu el...(haha...o zi l,odata la 2 saptamani trebuia sa stea la el....si i se parea greu).

Multa putere iti doresc si rabdare,va veni si vremeacan vei vedea ca vei culege roadele.Copilul tau vrea echilibru si liniste,sa te simta fericita,prezenta.

Te pup cu drag

Andreea,mami de Andrei nazdravan

CrinaAndreea spune:

Cand spuneam sa il las putin mai liber ma refeream la renuntarea mea de a-i impune cu orice pret "regula" respectiva, neaparat in momentul acela. Adica, bun, asta este regula, sau asa este corect si ar trebui sa procedezi. Dar ma gandesc ca as avea mai multe sanse de izbanda daca as lua-o mai incet. Asta nu inseamna sa renunt o perioada la reguli, ci sa il fac sa le accepte treptat. Ii spun azi, ii repet maine, cate putin in fiecare zi.
Nu il pot face sa renunte la aruncatul jucariilor prin casa. Am incercat mai multe variante, ca nu e frumos, ca noi nu aruncam cu jucariile, ca se vor strica, ca le "doare" daca arunca cu ele, ca se vor supara jucariile si se vor duce la catel... pur si simplu nu il intereseaza si le arunca in continuare. E adevarat ca dupa ce ii trece, e foarte cuminte si intelegator si le strange el singur, sau ma cheama (asta mai rar) si le strangem impreuna. Aceeasi situatie si daca ma loveste. Pur si simplu ignora orice ii spun sau orice fac, atata timp cat vrea el. Cand se linisteste, este acelasi copil scump si drag. Dar, inca nu am reusit sa rezolv ceva la capitolul asta, atata timp cat o perioada i-au fost permise, ba si laudate si acceptate.
In rest are "program si reguli bine stabilite", pe care le-a avut intotdeauna si le respecta, atata timp cat tatal sau nu era prin preajma.