Ghiocei de martie-aprilie 2009 ***240***

Ayla21 spune:

Ana Maria, imi pare rau pt parintii acelei fetite. Condoleante familiei! Sa le dea Dumnezeu multa putere.
Nu vreau nici sa ma gandesc ce e in sufletul acelei mamici. Desi am 2 ingerasi in cer, daca Doamne fereste, Luana ar pati ceva, n-a avea destula luciditate sa depasesc momentul critic. Cu atat mai mult cu cat stiu ca e greu, dar nu pot spune ca stiu cat e de greu. fata de Alma nu am dezvoltat atasament, decat ca bebe din burtica. Acum, cand am petrecut cu Luana 18 luni, nu cred ca as putea sa traiesc fara ea, nu as vrea, nu as gasi si nici n-as cauta putere.
La Aqua Palace l-am pierdut pe Clau. Stiu ce aiurea suna. L-am lasat singur la locul de joaca (ceva cu saltele, tobogane gonflabile, labirinturi din sfori, cred ca v-ati facut o idee, macar cat sa intelegeti ca era pe uscat, intr-un spatiu relativ inchis, si de aceea l-am lasat fara aripioarele de inot), era aproape de sezlong si stia sa vina la noi. Dupa maxim 15 minute am vazut ca nu vine si m-am dus dupa el...si nu mai era acolo. Pur si simplu mintea mi s-a oprit in loc, nu mai putea gandi. ma rugam sa fie ok, sa aibe Dumnezeu grija de el, sa nu se fi bagat in apa singur, fara aripioare, sa se fi inecat, ca de gasit oricum il gaseam. L-am cautat disperata tot etajul copiilor, deja simteam ca lesin. Singurul gand a fost ca daca pateste ceva eu o sa mor cu el, si nu trebuie sa lupt sa traiesc in lipsa lui. I-am auzit glasul, din toata multimea aia de copii, instinctul a filtrat glasul lui...Doamne ce am mai plans, in hohote, cu el in brate, facusem spasmul hohotului de plans, copilul ma consola si-si cerea mii de scuze ca a plecat la toboganul de apa, unde apa era mica...dar fara sa ceara voie. Am plans toata ziua, de fiecare data cand imi aminteam.
M-am gandit deseori cand mergeam la Alma, ca a ales sa plece atunci, la inceput, cand eram inca naucita de evenimente. Si am suferit atat. daca statea mai mult, si tot ar fi murit, cred ca mi-ar fi fost mult-mult mai greu.
Nu exista nimic pe lume sa umple golul lasat de moartea propriului copil. Imi pare atat de rau, si ma doare sufletul, de fiecare data cand aud/citesc despre inca un ingeras.
Nu vreau sa minimalizez durerea nimanui, dar eu am simtit diferit pierderea sarcinii fata de moartea unui copil de 2 zile. Dar fara vreunul din copiii mei, nu cred ca as avea putere sa traiesc. De aceea cand aud de cate un copilas, de cateva luni, sau de cativa ani, mereu ma gandesc, ca sigur durerea parintilor e cu mult mai mare.


www.glitter-graphics.com/users/monika21m" target="_blank">Monica, mami de Claudiu si Luana - raza mea de soare
Adun cioburi de fericire. Poate candva isi vor da mana.

Gianina34 spune:

uita-i sa va spun despre ultima vizita la dr.
avem 89 cm
grame nu stiu ca n-am putut-o cantari (e ff speriata si tremura toata cand o pun pe cantar asa ca am renuntat ca si asa sunt resemnata)
si cica sa o mai las in apele ei vre-o 2 luni (timp in care ne acomodam si cu gradi) si apoi sa nu-i mai dau nimic cand imi cere daca nu o face si cu vorbulite

Gianina - mami de micsunica-balerina Andreea - 13 aprilie 2009
avem 1 anisor, patru luni si-un pic

AMR 2 ZILE

Ayla21 spune:

Incerc sa trimit parola pe PM la fetele active, citind inapoi subiectul.


www.glitter-graphics.com/users/monika21m" target="_blank">Monica, mami de Claudiu si Luana - raza mea de soare
Adun cioburi de fericire. Poate candva isi vor da mana.

Anaan spune:

Ayla, merci de parola

Anamaria, e splendida Eva! Nici nu ma pot decide cand/cum e mai draguta: cu codite/fara codite, in rochita cu buline/ rochita colorata/in sarafan....grozava fetita aveti!


Gianina, tinem pumnii sa fie bine!


Votat somnoroasa!

Ana, mama lui Andrei (14.03.2009)

Gianina34 spune:

ayla- e groaznic ce povestesti tu acolo; nu vreau sa stiu/traiesc ce a fost in sufletul tau

anaan - multumesc mult



Gianina - mami de micsunica-balerina Andreea - 13 aprilie 2009
avem 1 anisor, patru luni si-un pic

AMR 2 ZILE

anamariame spune:

Ayla, plang citind si recitind mesajul tau. Nu pot sa imi inchipui durerea prin care trece un parinte la pierderea copilului, dar simtind eu, din exterior, atata durere, nici nu imi doresc sa imi inchipui macar. Din pacate, primul instinct este cel de inchidere in propria carapace. Uneori depasesc acest instinct, ca acum, dar socul e atat de mare incat imi doresc ca data viitoare sa nu fiu la fel de puternica. Ideal ar fi insa sa nu existe o data viitoare :(Ana-Maria, mami de Eva Maria (23 aprilie 2009)

anamariame spune:

Ana-Maria, mami de Eva Maria (23 aprilie 2009)

georgiana310 spune:

Din povestile horror intamplate recent, va relatez si eu una... Dar hai, va rog eu, sa fie asta ultima pe ziua de azi!

Nu am zis dar... in sfarsit, ne mutam la casa!!! Suntem foarte fericiti si incantati. Desi, mai avem tot felul de facut pe-acolo, cel mai important e sa securizam scarile. Adica, sa punem portite jos si sus.

Ei, una am luat-o. Pentru partea de jos a scarilor, trebuie sa vina si cea de sus, si gata! Dar, in weekend am fost cu Bris acolo si eram sus. Eram la ea in camera, masurand ceva si ea era cu mine, la etaj. A cazut un intrerupator si eu m-am dus sa il pun la loc si in 2 secunde nu m-am uitat la Bris. Evident, imediat mi-am amintit de scari, ea nu mai era langa mine si... unde credeti ca era? In capul scarilor, masurand din priviri cum sa le coboare - ca asta e marea pasiune mai nou, urcatul si coboratul scarilor! Nici n-am stiut ce sa fac: sa strig, sa ma arunc, sa fug, sa... Am facut 5 pasi mari catre ea si am prins-o de umar si am tras-o spre mine. Stateam cu ea in brate si tremuram... Ma gandeam ce se putea intampla daca se ducea mai hotarata si Doamne fereste cadea! Pentru ca de urcat stie sa urce dar nu sa si coboare. Mai ales ca, scarile sunt destul de inguste...

Pana seara, eu tot nu imi reveneam... A fost cumplit, am avut cosmaruri si noaptea, abia ma puteam concentra sa ma gandesc la altceva. Nici nu am avut puterea sa ii povestesc lui D. ce se intamplase, decat ziua urmatoare...

Ayla21 spune:

Ana Maria, imi pare rau ca te-am facut sa plangi.
Incerc sa recitesc din urma sa raspund, dar in acelasi timp, in alt Tab trimit PM-uri. Unul a ajuns la mine (de la mine, la mine, ce blonda sunt), asa ca, imi cer scuze, cred ca am sarit pe cineva (dar nu stiu pe cine), si am dat click gresit la PM-ul ala rosu de deasupra postarilor.

Eu ma rog zi de zi, seara de seara (si nu numai, dar atunci 100%) cand pun copiii la culcare, ma rog impreuna cu ei, apoi singura, in gand, cu capul pe trupusorul lor. Stiu ca numai Dumnezue poate avea grija de ei, eu sunt doar un simplu om. I-am primis Lui Dumnezeu cand statea la terapie intensiva cu Luana, la prematuri, ca daca traieste, ii voi multumi in fiecare zi pt minunea care a facut-o, si asa fac, asa o sa fac toata viata. Ii multumesc pt ca mi-a dat-o, ca a creat-o si mi-a dat-o mie, ca i-a dat sansa sa traiasca alaturi de noi, si sa ma ajute sa o cresc asa cum ar vrea El, sa fiu o mama buna.
Stiu ca sunt un simplu om, si nu pot fi omniprezenta, si n-am puteri supraomenesti, si nici indelunga rabdare sau iubire infinita, uneori si eu ma supar pe ei, si ma simt egoista uneori. Stiu ca numai bunul Dumnezeu ii poate veghea neincetat, de aceea incredintez vietile copiilor mei in mana Lui.
Pe mine m-a ajutat, zic eu, dependenta asta de Dumnezeu in a depasi, atat cat am depasit, din durerea mortii Almei. N-am fost niciodata suparata pe El, nu L-am acuzat de nimic, desi eu asa stiu si asa cred, ca numai El decide cand incepe si cand se termina o viata. Asa ca orice as fi facut eu sau medicii, daca destinul ei nu era sa stea mai mult cu noi, totul era in zadar. M-a ajutat ca n-am fost nici o secunda suparata pe El, si l-am rugat mereu sa-mi dea putere sa trec peste durere cumva, chiar daca nu am sa Ii inteleg niciodata decizia. Eu nu inteleg si nu stiu de ce, dar El stie.


www.glitter-graphics.com/users/monika21m" target="_blank">Monica, mami de Claudiu si Luana - raza mea de soare
Adun cioburi de fericire. Poate candva isi vor da mana.

adrisimo28 spune:

MULTA BAFTA !!!

dragastoasa de Drg