Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta...(2)

Bic spune:

gmmm EXACT. Este vorba de asteptari. Este acel ceva care nu se poate explica prin cuvinte, dar pe care copilul il simte daca tu, parintele, il internalizezi. Cind am priceput chestia asta, fii-mea a inceput sa ma asculte mai des. Mi-am dat seama ca daca eu nu sint convinsa de necesitatea unui lucru, ea va simti.
Am vazut asta foarte clar. In Romania cei mai mult copii fac la olita de pe la 1-2 ani pentru ca asta se asteapta de la ei, pe cind aici nu. Iar copiii de aici fac alte lucruri pentru ca se astepta de la ei.

Si unui bebelus ii impui limite: cind nu-l lasi sa atinga priza, cind ii limitezi spatiul de la cuptorul fierbinte sau de la alte locuri periculoase. Crearea unui spatiu fara pericole reprezinta primul pas in crearea limitelor. Cind bebelusul te musa de tzitza si ii scoti tzitza din gura e o alta manifestare a crearii unor limite.

A crea limite fara a deveni dictatori inseamna ca parintele sa fie ferm, dar dragastos (Firm, but kind.) Asta inseamna crearea empatiei ("stiu ca vrei sa... bagi miinile in priza/ sa maninci bomboane/ sa distrugi casa) si reiterarea asteptarilor ("dar este periculos/ dar bomboanele iti strica dintii / daca distrugem casa nu o sa mai avem unde sa ne culcam).
Cred ca intrebarea pe care e bine sa ne-o punem este: oare de ce eu parinte vreau ca copilul meu sa faca acest lucru? E o lupta de putere sau am un motiv bine intemeiat si logic? In functie de raspunsul la intrebare asta, cred ca vom sti sa actionam corect.

Sabina spune:

Gmm, multi inainte, sa-ti traiasca, ce mari sunt!la al treilea a fost la fel de greu ca la primii doi?

cu ascultarea....mai e ceva, frica.
la primul copil eram moarta de frica, mi-era frica de ea si reactiile ei, mi-era frica e la bun nceput (iar se scoala sa suga si eu n-am dormit ) la al doilea l-am luat la sigur din prima secunda si n-am avut niciun fel de astepari, sa doarma, sa manance cat "trebuie"...am presupus ca va fi la fel de greu ca prima data...si surpriza...n-a fost, poate pentru ca eu eram impacata cu ideea ca se oate si greu? :)
iar ca fire e mult mai cooperant.
mai e si firea parintelui.
eu am un temperament destul e expansiv si execesiv...daca ma vad enervandu-ma, normal ca ma copiaza:(


Nu cred ca poti pune limite bebelusilor fara sa planga.
Dar exista parinti care ii lasa sa planga, apoi bb se resemneaza, nu mai plange, asculta...insa totul se acumuleaza si rabufneste cand nu te astepti...mai ales la nivelul stimei de sine.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

tangerine spune:

Liliana, parerea mea este ca copilul va tot trai in medii in care trebuie este cuvantul de ordine (gradinita, scoala) si macar acasa ar trebui sa aiba un mediu in care sa-si descarce frustrarile si sa se simta in siguranta; daca noi nu i-l oferim, il va cere singur; nu (mai) cred in ideea ce trebuie sa il pregatim acasa ca sa se descurce la gradinita, scoala, etc; atat timp cat atasamentul lui este unul securizant, se va descurca si in medii ostile sau doar diferite; exemplu concret: Maria era copilul model la gradinita, cand ne vedea pe noi o apucau toate pandaliile- ceea ce arata ca avea incredere in noi sa isi arate adevaratele sentimente si frustrari si in acelasi timp la gradinita era capabila sa se comporte social acceptabil

gmmm, ma regasesc foarte mult in ce povestesti tu; si in ce povesteste Sabina; am avut o depresie post natala care a durat cred mai bine de 2 ani; eu n-am avut instinctul Sabinei de a ma adapta imediat dupa copil; si acum imi aduc aminte frazele din mama si copilul, intarite de pediatru cum ca cu copilul suge maxim 5 minute la un san si dupa aia la 3 ore-stiu ca le citeam ca la examen si le simteam ca pe SF; desi mi-am dat seama de aberatia lor intr-un final, totusi nu m-au ajutat deloc in momentele alea, ba din contra; cu toate ca citeam si la help on line alaptat, autoritatea acestei carti parea sa fie mai mare; acum stiu de ce
citind acum retrospectiv, mi-am cam facut singura terapie comportamentala; de fapt, cred ca toata viata mea cam cu asta m-am ocupat; problema, cel putin la mine a fost urmatoarea: cum spui si tu, citeam toatea cartile alea cu acceptarea copilului si ce minunat e copilul si mi se parea ca fac tot ce pot sa le aplic si sa fie bine, si totusi niciodata nu-mi reusea; crizele MAriei erau din ce in ce mai nasoale; vreo 2 ani jumate m-am trezit noaptea de cel putin 4-5 ori; stiu ca atunci cand m-am hotarat sa fac al doilea copil am zis ca mai rau de atat nu se poate-nu dorm 2-2,5 ani da dupa aia trece
am realizat insa, ca desi mie mi se parea ca aplic toate chestiile alea care sa-l faca pe copil fericit, in realitate faceam exact pe dos, si nici macar nu-mi dadeam seama; de ce ? problemele vechi cu copilul captiv pe care unii vor sa le minimizeze cu tot dinadinsul; tot timpul oscilam intre a indeplini nevoile MAriei si a-mi indeplini nevoile mele de copil neacceptat; si acum mai fac asta cateodata, dar macar imi dau seama de ce se intampla
asa ca eu cred ca pana nu rezolvam aceasta disonanta cognitiva intre radacinile si realitatea comportamentului nostru si credinta interna intr-un model coerent, bazat pe respect de crestere a copilului si ajungem sa ne simitim naturali in relatia cu copilul (adica sa ii dau posibilitatea de a alege spontan, fara sa stau sa ma gandesc in ce carte si ce teorie se aplica, de exemplu), nu putem sa ne simitim impliniti ca parinti- asta a fost experienta mea cel putin
de exemplu, sunt convinsa ca daca ne-am intalni cu toatele in parc cu copii, ne-am surprinde reciproc cu comportamente empatice si adecvate copilului; sau din contra, eu as putea sa am o zi proasta si sa o iau razna si voi sa ganditi : "haha uite unde s-au dus toate teoriile ei si la ce sunt bune"; dar nu asta e important, ci atingerea acelui echilibru interior in care nu mai simti nevoia sa iti chestionezi fiecare miscarea a ta si a copilului si sa ai nevoie de o teorie care sa iti afirme sau sa iti infirme actiunile; si asta vine din integrare si acceptarea propriei persoane
si cred cu tarie ca una din tarele cele mai adanc implantate in noi este ideea unei autoritati parintesti absolute, obligatoriu de respectat, care are intotdeauna dreptate; de aceea militez atat de tare impotriva oricarei autoritati-cred ca o idee extrema nu poate fi combatuta decat de o idee aflata la polul opus; pentru ca trezeste atat revolta, incat e imposibil sa nu o iei in seama

poate de aici e acesta perceptie a Lilianei ca anumite persoane si idei sunt puse la zid; si dupa cum stim, perceptia e realitatea
mi-ar placea ca acest mesaj sa fi ajutat un pic la schimbarea acestei perceptii

Jasmin012 spune:

Liliana, nicidecum... cand o sa ai copilul si lumea se va mira, ba ca-l tii in brate, ba ca nu-l culci seara la ora 9 cel tarziu, ba ca a facut un an si nu l-ai invata la olita, etc, te va deranja si pe tine. Mai ales daca aceste comentarii vor veni de la persoane care nu au nici un drept sa te interpeleze si sa-ti ceara explicatii te va deranja si mai tare. Nu stiu cum se face ca toti se considera experti in cresterea si educarea copilului. Asta ma derajeaza... ca daca ar fi asa nu am avea ce discuta pe forum, am fi toti parintii perfecti, iar copiii nostri ar trai intr-o lume plina de armonie si de fericire. Ceea ce e departe de a fi adevarat...
Deci, tu acum nu ai cum sa intelegi. Peste un an, cel tarziu doi, imi vei da dreptate. Deocamdata nimeni nu-ti da sfaturi despre cum sa-ti cresti copilul, dar iti vor da, fie ca vrei sau nu. Si crede-ma ca nu-ti va placea deloc sa primesti sfaturi sau pareri pe care nu le-ai cerut.


Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

gmmm spune:

Pacat ca n-am avut ocazia sa stau mai mult de vorba cu ea. Eu cind zic "de la inceput", inteleg de la inceput, adica de cind iese la lumina, cu mult inainte sa se tirasca inspre prize. Si nu cred ca ea despre prize vorbea, cred ca rari sint parintii care sa nu fie fermi in privinta asta.
Cred ca pentru un nou-nascut (sau hai, bebe mic) "limite" semana mai mult a "program".

Primii ei doi copii sint gemeni. Al treilea sosise la scurt timp dupa aceea. Va dati seama ce ar insemna sa cresti (singur) gemeni fara program? (Desi am citit ca mamele de gemeni au mai mult ajutor decit cele de copil unic.) Sint gemenii mai nefericiti, asa, in medie? Sau poate ca gemenii s-or fi sincronizind, cine stie.

Asa am eu un dinte impotriva celor care sapa increderea mamelor in ele insele...

Sabina spune:

primii care sapa inrederea sunt aia care decreteaza cat trebuie sa creasca pe luna copilul si cat trebuie sa doarma...pe bune.
daca nu ar exista obsesia cifrelor si a patutului propriu multe mame s-ar odihni foarte bine merci cu pruncii la tz la ele in brate noaptea.

Cat despre acea mamaica, am invatat o chestie.
Nu ma incred in mamele perfecte. Da deloc.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Sabina spune:

tangerine, vaai, si eu citeam capraru si plangeam cu ea in brate....




Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Jasmin012 spune:

exact. Mie mi s-au intamplat ambele chestii. Lucas in primele 2 luni dupa nastere si-a dublat greutatea, ajungand de la 3.350 la apoape 7 kg. Apoi a luat tot mai putin, ajungand prin lunile 5-6-7 sa ia cam 300-400 g pe luna. Dar arata foarte bine. Pediatra tot considera ca nu e bine, ca trebuie sa ia cel putin 500 g pe luna. Nu se gandea ca ar fi insemnat sa ajunga obez in scurt timp. Adica imi sugera sa-l alaptez mai putin, ca de fapt reprezint o suzeta pentru copil, ca nu mai suge de foame ci din viciu... Noroc ca eu n-am ascultat-o, dar recunosc ca nu-mi placea deloc ca-mi spunea toate alea.
Iar cu dormitul copilului in patutul lui am incercat timp de o luna jumate s-o fac, ca toata lumea ca asa trebuie (si in multe carti scrie chestia asta, parca citesc si acum, ca propozitia mi-a ramas intiparita in minte: "copilul nu trebuie sa doarma niciodata cu mama in pat" - cred ca o stiti si voi prea bine) si timp de o luna jumate nu am dormit aproape deloc, eram un zombie, ca tot s-a vorbit si de asta. Pana in noaptea in care l-am luat cu mne in pat. De atunci n-a mai urlat copilul noaptea si am mai reusit si eu sa ma odihnesc.

Fraza citata de mine tot din Capraru am citat-o, apoi am mai citi-o si in alte parti, inclusiv in cartea Irinei Petrea, Supernanny

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://blogulluilucas.blogspot.com/
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

tangerine spune:

in legatura cu Supernany, tehnicile ei mi se par dresaj pur; care din emisiunile cateva pe care le-am vazut nici nu mi s-a parut ca functioneaza

am vazut insa o emisiune care mi-a ramas in minte; era o fetita foarte draguta la 3-4 ani care raspundea ca metronmul la fiecare din tehnicile aplicate; ba mai mult, rezultatele pareau a fi durabile (adica comportamentul ei nu se corecta doar pana la urmatoarea situatie dificila cum se intampla in rest); de ce functiona? pentru ca fetita respectiva avea ceea ce ceilalti din celelalte emisiuni pe care le vazusem eu nu avea: niste parinti care o iubeau si o acceptau autentic. Dar care nu stiau sa se comporte prea bine cu ea si o lasau tot timpul sa preia controlul, chiar asupra unor lucruri pe care un copil nu ar trebui sa le decida (da, cred ca exista si de-astea:))

gmmm spune:

Sabina, multumesc.
La al treilea a fost mult mai simplu. Mai intii ca am avut noroc de un copil mult mai calm. Si asta nu ca rectie a calmului meu, ci inca de la bun inceput, din maternitate. Imi amintesc si acum uimirea cind in primele 24 de ore nu l-am auzit plingind, ci cel mult un vag scincet.
Si apoi, cred ca stiti bancul clasic: la primul copil cind ii pica suzeta o speli, o sterilizezi si i-o dai bebeului. La al doilea o iei, o speli si i-o dai. La al treilea o stergi de mineca hainei si i-o bagi in gura...

Putine lucruri ajuta o mama precum faptul de a relativiza, de a lua putina distanta.
Pacat ca nu poti sa-l nasti direct pe al treilea...

Tangerine, ma tot gindesc la chestia asta cu naturalul, cu cartile, cu teoriile. Problema cu noi, fiintele umane, e ca sintem ghidati de un amestec de natura (ocitocina, temperament...) si cultura.
Sa nu uitam ca situatia asta, in care o mama se trezeste singura cu un bebe in brate (fara mama, soacra etc) e absolut inedita in istoria omenirii. Stii cum era la chinezi de pilda traditia? Dupa nastere, tinara mama nu avea voie se se dea jos din pat timp de treizeci de zile. Nici macar sa se spele nu avea voie. Si in tot acest timp altcineva se ocupa de nou-nascut. Pai va dati seama ce forte puteai sa recuperezi in felul asta? In loc sa duci pe picioare in mod cronic oboseala care se tot acumuleaza.
Si care, accesoriu, te impiedica sa judeci limpede. Asa scria, eu asa am facut. Noroc ca nu scria sa sar pe geam...