Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

mina spune:

Revin, apropos de ce spunea Simali, cum ca o casa cu copii inseamna un pic de dezordine...(e cam off topic, dar ma iertati). Am fost recent in vizita la niste prieteni care nu au copii. Niste persoane ordonate peste medie, de felul lor. Vazand sufrageria aia cu toate obiectele puse la linie, ca la muzeu, bucataria impecabil aranjata, baia fara macar niste ratuste galbene aruncate prin colturi iar cuierul cu DOAR DOUA perechi de pantofi si o umbrela, am realizat cat de mult ne-am schimbat de cand avem copil si cat de diferita e o casa cu copii de una fara. Imi venea sa dau nitel iama prin ordinea aia s-o "dau la loc" ca deja ma luase ameteala. Zau asa.....

Revenind la ideea discutiei: eu zic ca e nevoie de toleranta si relaxare. De a incerca sa te adaptezi, sa cauti alte solutii, convenabile pentru toti, unei situatii. Sa nu scrie pe pereti e convenabil pentru parinte, nu si pentru copil. Sa faca totusi acest lucru fara a vandaliza prea tare casa este o solutie noua, convenabila pentru ambele parti. Desigur, atata vreme cat parintele este dispus sa faca asta.

Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
www.tocanadecuvinte.blogspot.com" target="_blank">TocanaDeCuvinte
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it

SuperMami_1 spune:

foarte interesant subiectul. Si baieteul nostru are varsta de 3 ani si recunosc multe situatiidin cele expuse de voi.
Rox, te rog sa ne recomanzi niste carti,sa depasim cu sucees aceasta varsta/etapa.Merci fain - imi place modul tau de a gandi,dar si al celorlalte persoane care au scris in acest topic, dar care sunt mult mai relaxate pentru ca au copii mai maricei cu care se pot intelege.

Albumele noastre

andata spune:

frunza_alba, foarte interesant topicul deschis de tine. Si foarte mult curaj ai ...
Nu o sa iti dau sfaturi, dar iti spun cate ceva din experienta mea de mama. Pustiul meu face in septembrie 18 ani, fiica mea face in august 13. Mezina are doar 1 an, deci ea nu se mai pune.

Cand pustiul meu avea vreo 3 ani, incepuse etapa "NU"-urilor. Facea cam tot ce stia ca nu il lasam sa faca, de cele mai multe ori doar pt a ne incerca si a vedea daca ii tine. Asta se rezolva cu multa rabdare si reguli fixe, pe care insa ar fi bine sa le discutati acasa. Noi am facut consiliu de familie, am spus noi cateva reguli si l-am lasat si pe el sa aleaga o regula pe care noi sa o respectam. Regula lui a fost sa nu il certam in public... Am respectat-o si el a incercat pe cat posibil sa le respecte pe ale noastre. Mai avea izbucniri, mai ales in magazine, cu tavalit pe jos, dar au fost doar 2 mai severe, aproape neinsemnata a 3-a tentativa. Prima oara l-am avertizat f calm ca daca nu inceteaza cu urlatul si tavalitul il lasam acolo si ne intoarcem sa il luam cand se calmeaza. Normal ca el a continuat, babele se uitau ciudat la noi si bombaneau. Cand a vazut ca suntem deja la casa sa platim s-a ridicat si a venit dupa noi, bosumflat. A doua oara a venit dupa noi cand a vazut ca ne indepartam un pic. A treia oara doar a mai bazait un pic, dar nu s-a mai tavalit.

Ce trebuie voi sa stiti este ca, sub nici un motiv, indiferent ce face, copilul sa nu fie amenintat ca il dati, ceea ce automat presupune abandon si retragerea iubirii. Nu poate fi conditionat ca e iubit doar daca se supune regulilor. El trebuie sa stie ca il iubiti si sunteti alaturi de el mereu, dar ca nu veti tolera comportamentul lui atunci cand depaseste limitele. Detasati copilul ca fiinta de comportamentul lui. Nici adultii nu se comporta mereu cum am vrea...

Cu secretele sper sa nu fie nimic. Noi insa am patit-o destul de urat pe la 3 ani jumatate, cand lua bataie la gradinita dar nu avea voie sa spuna acasa. Nu spun ca e posibil sa fie ceva si in cazul tau, dar mi se par bune sfaturile celor care te-au indemnat sa cercetezi. Noi am aflat abia cand, la un pas mai rapid facut spre el si-a dus mainile deasupra capului, desi noi nu il bateam. Abia cu multa rabdare si cu asigurari repetate ca nu pateste nimic daca spune ne-a spus ce se intampla.
Cu fata nu am avut probleme atat de mari, insa la ea am observat ce a observat si burtocika la fetita ei. Prefera sa ii puna pe altii sa munceasca in locul ei. Nu e vb de atentie, e vb de o lupta muta de-a "cine-i seful". Cu noi nu ii merge, dar cu socrul meu, care locuieste cu noi, da. Si acum il pune sa ii aduca apa pe la 10 sau 11 noaptea sau sa ii faca de ex cartofi prajiti la 12 noaptea. Am incercat in repetate randuri sa vb cu amandoi, sa ii interzic lui socru-meu sa ii mai faca toate poftele si ei sa mai aibe asemenea pretentii. Pana la urma am vazut ca ii face pe plac pe ascuns, a inceput si ea sa se ascunda ca stie ca nu are voie si noi picam de capcauni si socru-meu de ala bun care ii face poftele...
In rest insa, cu mine face ce ii cer, ma ajuta si la treburi, am fixat o zi in care ma ajuta ea si una in care ma ajuta frate-sau, cand unul ajuta celalalt are zi de cumparaturi. Nu ca ar face cine stie ce, dar e bine sa stie ca au si obligatii, nu numai drepturi.
Deci, burtocika, eu te inteleg si reactia ta mi se pare perfect normala. E bine sa invete ca nu esti mereu la dispozitia ei si ca trebuie sa faca anumite lucruri si singura.

Atunci cand copilul nu isi simte parintii ca "sefi" simte ca trebuie sa preia el controlul. Asa au de suferit si parintii si copilul. Stiu cat de dificil este sa rezisti unor crize de isterie.
Nu cred insa ca in cazul timpilor de pedeapsa/izolare copilul trebuie sa "sufere" cum spunea denizel, dar in general timpul acesta e mai degraba timp de gandire asupra a ceea ce a facut gresit decat "timp de suferinta".
Cred ca majoritatea parintilor care il folosesc, si eu m-am numarat printre ei, asta au in minte cand isi "pedepsesc" astfel copilul. Poate ca denizel nu il foloseste si de aceea ii scapa scopul acestuia.

Mami de un fecior, o fecioara si o scumpa racusoara

Poze cu noi
blog de mama
Si ingerii au nevoie de ajutor
Blogul lui Mihaita

Jasmin012 spune:

Frunza_alba, exact cum s-a mai spus, varsta de 3 ani este una foarte dificila, nu inseamna ca e neaparat un copil problematic de la natura. Exact ca si tine am un copil cu o personalitate foarte puternica; a fost asa din ziua in care s-a nascut... mai are 4 luni pana va face 3 ani, asa ca suntem exact pe-acolo. Si de fiu-meu zice lumea ca e rasfatat, dar eu nu-l consider asa. Mai bine zis un copil poate fi rasfatat dar nu prost crescut, ceea ce e o mare diferenta. In primul rand ca nu trebuie sa-i faceti chiar toate mofturile. Spui ca primeste multe lucruri pe care nu le cere. Eu ti-as pune ca nu ar trebui sa primeasca chiar tot ce cere, chiar daca ai posibilitatea sa i le cumperi.
In afara de asta copiii se plictisesc foarte repede la aceasta varsta. Eu nu plec nicaieri fara sa iau cu mine ceva ce-ar putea sa-l intereseze, ca sa-i distrag atentia atunci cand e nevoie. Eu, cand nu ma inteleg cu fiu-meu intr-o privinta si vad ca incepe cu crizele de personalitate, de multe ori il iau in brate si incerc sa-l tin de vorba, ii spun de exemplu ca mergem acasa si-i pun unul din desenele animate preferate. E doar un exemplu. Ar trebui sa vezi ce-ar putea functiona la voi.
Sa nu-l minti si sa nu-l ameninti... e foarte important.
Una peste alta: iti trebuie muuuuulta rabdare. Rabdare cat cuprinde.
Nici eu nu am multa experienta, ca si tine si eu de-abia trec prin astea, dar sa stii ca unele fete ti-au dat niste sfaturi foarte bune. O sa le citesc si eu pe indelete, sa iau lectii pentru cand voi trece prin sitautii asemanatoare celor descrise.

Aaa, si inca ceva. Foarte important. Nu te pierde cu firea. Nu da semne ca esti agitata si nervoasa. Copiii simt lipsa de incredere a parintelui in fortele proprii si teama lui si devin si ei, la randul lor, si mai nervosi si mai confuzi.



Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

denizel spune:

:)))))

Apropo de asta, exista parinti care "au noroc" de copii care practica ceea ce ei practica.
Am avut o data in vizita o fetita a carei mamica practica ordinea si pusul la linie + e foarte curioasa :)).
Aia mica, asemenea ei :).
A deschis una din usile dulapului cu haine ale lui fiu-mio si, ghinion, a nimerit fix la compartimentul cu bluze/tricouri/pulovere, care e in intretinerea lui (eu intru acolo doar o data la doua-trei-patru luni si ii redau infatisarea de dulap cu haine :))
Dupa ce si-a revenit din soc , a scos tacticoasa toate lucrurile de acolo, le-a impaturit profi si le-a aranjat la linie :))))).


Eu nu practic aranjatul la linie, dar salut cu voce clara (si pe cine trebuie si pe cine nu trebuie :)).
Eh, fiului meu i-au trebuit 7 ani ca sa-mi urmeze exemplul .


A, sa nu uit, Alsa, uite pastura:


http://www.mierealbine.ro/pastura

http://www.proapicultura.ro/apiterapie/pastura.htm

Arata ca niste cilindrasi mici-mici si are gust de polen.
SE gaseste la magazinele naturiste (la Ki-life din P-ta Amzei o gasesti sigur).








Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

denizel spune:

Si, mesajul pe care nu imi face placere sa il scriu...

Nu pot sa inteleg ce satisfactie poti avea si ce crezi ca rezolvi, ca parinte, daca te impui ca sef in fata copilului si daca bietul copil ajunge sa-ti recunoasca "suprematia". Mi se pare cel mai nefiresc, nenatural, nociv si trist lucru din lume.
Ce o fi in sufletelului unui copil care traieste intr-o lume plina de sefi?
La gradi sefi, la scoala sefi, afara la joaca sefi, acasa sefi.
Unde oare e oaza lui de relaxare si liniste, locul in care sa se simta in largul lui, nedominat de nimeni?


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

alsa spune:

Denizel, multumesc mult

tangerine spune:

acest subiect imi trezeste amintiri dureroase:)

in legatura cu atasamentul, pentru material in romana, eu stiu unul singur si anume aici: http://www.psihodramaclasica.ro/pages.php?page=13 primul articol afisat; chiar daca pare la prima vedere pretentios, mie mi se pare foarte bine scris si pe intelesul tutror; plus ca are niste argumente foarte bune cu privire la "universalitatea" acceptata a conceptului de atasament

cu privire la treburile pe care copilul ar trebui sa le faca, desi ma relaxasem de mai multa vreme, pentru ca fata mea pur si simplu refuza daca nu are chef sa faca ceva, am citit de curand niste idei foarte interesante, si anume:

copilul nu are nevoie sa isi stranga jucariile, tu ai nevoie; este nevoia ta pe care tu esti responsabil sa o satisfaci; prin urmare, poti sa ii spui copilului: Am nevoie sa strangi jucariile; copilul poate sa faca sau nu; in functie de varsta si in functie de cum a vazut la tine ca raspunzi la tipul asta de solicitari din partea lui; refuzul nu trebuie insotit de reprosuri, ci de acceptare

dupa ce te comporti o vreme ca in exemplul de mai sus, o sa observi cu stupoare ca la un moment dat copilul o sa vrea sa te ajute; pentru ca nu e obligat, nu e presat, i te adresezi intr-un mod onest prin care ii soliciti ceva; decide singur, in mod liber, ca vrea sa fie de ajutor; nu e o lectie extraordinara?

in legatura cu crizele copiilor si in ce masura acestea sunt in fapt un strigat de ajutor rezultat din nevoi profunde nesatisfacute sau angoase specifice varstei, am gasit de curand o carte foarte frumoasa care se cheama Emotiile si trairile copiilor, Isabelle Fillizoat, se gaseste online de cumparat si e ieftina

in rest, sunt de acord ca comportamentul nostru autoritar in fata copilului si imposibilitatea de a raspunde nevoilor lui vine din modul in care noi insine am fost crescuti, asa cum a fost deja aratat

depasirea se poate face cu auto-educare si terapie; mie mi-a luat ani procesul si inca mai am chestii de reparat

(eu chiar ma observ: MAria e pe cale de criza, stiu exact ce ar trebui sa fac sau sa nu fac ca sa inceteze si imi dau seama cu stupoare ca nu imi ies cuvintele potrivite din gura; nu pot sa arat empatie si intelegere pentru ca nu mi s-au oferit cand eram mica; asa ca in general iau o pauza inainte sa pot continua in mod optim; in aceste cazuri a fi tu insati fara constrangeri nu e o idee buna-acel tu insati e o pacaleala-e un mic monstrulet crescut in copilaria ta:) care asteapta razbunare)

buli spune:

corect!
pe mine ma ia durerea de cap uneori de cite sint imprastiate in camera la fi-miu. am incercat sa ii fac eu ordine cum am crezut, in lipsa lui, si a iesit suparare mare ca "nu-mi gasesc nimic in ordinea asta a ta".
asa ca facem impreuna si accepta mai usor sa stringem daca ii explic ca are mai mult loc pentru trenuri daca e ordine :)

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

simali spune:

Stiu idee asta din "noul val" de psihologie. Mi-a fluturat-o si mie terapeuta pe la nas si am zis "pas".

Ordinea este ceva ce e de dorit sa vrea si copilul la un moment dat. Nu ordine exagerata, nu viata de dragul ordinei dar cat de cat o idee despre cum sa traiesti civilizat impreuna cu alti oameni. Un om care nu are nevoie de ordine niciodata este foarte greu sa performeze acceptabil in societatea actuala si de regula trece drept "freak".

Cred ca in educatie daca exista un dusman acela este pierderea simtului masurii si al echilibrului dintre individ si societatea in care traieste. Toti ne dorim copii fericiti (terapeuta noastra zice ca nu exista fericire...) dar nu cu pretul integrarii sociale a copilului nostru.

Adica mai pe romaneste: n-am chef sa ma-njure nora.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice