Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor
Raspunsuri - Pagina 10
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Si, mesajul pe care nu imi face placere sa il scriu... Nu pot sa inteleg ce satisfactie poti avea si ce crezi ca rezolvi, ca parinte, daca te impui ca sef in fata copilului si daca bietul copil ajunge sa-ti recunoasca "suprematia". Mi se pare cel mai nefiresc, nenatural, nociv si trist lucru din lume. Ce o fi in sufletelului unui copil care traieste intr-o lume plina de sefi? La gradi sefi, la scoala sefi, afara la joaca sefi, acasa sefi. Unde oare e oaza lui de relaxare si liniste, locul in care sa se simta in largul lui, nedominat de nimeni?  Pentru parinti, de dragul copiilor "Omul care a inventat distractia a fost copilul"  - din jurnalul unei mămici de băietel. |
Eu cred ca oamenii care nu sunt sefi niaieri (sau cei care sunt sefi necalificati, de carton - gen unii manageri de boutic) dar isi doresc rau asta tind sa faca pe sefii cu copiii lor pentru ca sunt singurii care inca le mai cumpara prostiile. Cand copiii cresc si la adolescenta le arunca sefia in nas sunt si cei mai frustrati.
Pentru ca sefia (studiata stiinific) te invata ca ideea in conducere nu este sa te impui ci pe de o parte sa te faci ascultat si urmat iar pe de alta parte sa asculti si sa-i faci si pe ceilalti sa asculte si sa urmeze ideile bune, chiar daca nu-ti apartin. Iar asta presupune cunostinte temeinice, politete, cunoasterea naturii umane, carisma, focus pe rezultate pe termen lung, etc.
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice
roxanaz spune:
asta e un subiect minunat si o gramada de sfaturi bune si eu acum din lipsa de timp nu pot sa contribui dar musai sa rad tavalindu-ma de asta 
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Dupa ce si-a revenit din soc  , a scos tacticoasa toate lucrurile de acolo, le-a impaturit profi si le-a aranjat la linie :))))). |
cati are don'soara denizel???
R
andata spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Si, mesajul pe care nu imi face placere sa il scriu... Nu pot sa inteleg ce satisfactie poti avea si ce crezi ca rezolvi, ca parinte, daca te impui ca sef in fata copilului si daca bietul copil ajunge sa-ti recunoasca "suprematia". Mi se pare cel mai nefiresc, nenatural, nociv si trist lucru din lume. Ce o fi in sufletelului unui copil care traieste intr-o lume plina de sefi? La gradi sefi, la scoala sefi, afara la joaca sefi, acasa sefi. Unde oare e oaza lui de relaxare si liniste, locul in care sa se simta in largul lui, nedominat de nimeni? |
Eu nu pricep de ce cuvantul "sef" are o conotatie atat de negativa.
Eu cand spun sef, ma refer la cel care impune, de cele mai multe ori cu cooperare, anumite reguli, are grija ca ele sa fie respectate si se asigura ca micutii au parte de o dezvoltare armonioasa.
Nu ma refer la un sef zbir, de a carui frica sa stie copilasii, dar nici nu pot sa cred ca un copil trebuie sa fie lasat sa faca tot ce ii trece prin cap, "saracutul".
Nu cred, deasemenea ca iti lasi copilul sau copiii sa hotarasca ei ce sa manance, la ce ore, cat sa stea afara si cati bani sa cheltuie. Nu cred ca stai impasibila daca imbranceste copiii sau traverseaza fara sa se uite, daca vorbeste urat cu persoanele in varsta, daca devalizeaza un loc de joaca sau daca atunci cand faci curatenie vine in urma ta si face totul la loc.
Eu nu ma stresez daca la ei in camera e haos, daca sparg farfurii sau fac alte chestii specifice varstei. Dar totusi mi se pare ca ei trebuie sa interiorizeze anumite valori si norme de convietuire in societate. Daca un parinte nu stie sa explice ce e bine si ce e rau, cum poate copilul sa hotarasca mai tarziu ce trebuie sa faca?
Daca ar fi dupa ai mei, de exemplu, meniul lor ar fi aproape in exclusivitate format din cartofi prajiti, snacksuri si dulciuri.
De stat afara ar sta pana ar intra toti ceilalti in casa. Eu nu ii pot lasa sa imi raspunda sau sa fie necuviinciosi fata de persoanele mai in varsta.
Accept sa mergem impreuna la cumparaturi si sa isi cumpere ce vor atunci cand e vb de imbracaminte, incaltaminte sau gadgeturi, dar in ceea ce priveste alte cumparaturi eu hotarasc. Nu le pot lua tot raionul de dulciuri si atunci, da, trebuie sa ma impun fata de "saracutii" de ei.
Nu inseamna ca stau drepti in fata mea si imi stiu de frica. Stiu insa ce accept si ce nu si ei sunt liberi sa accepte sau nu ce le cer la un moment dat. Pot sa refuze sa isi faca ordine sau sa se duca la cumparaturi. Pot sa plece cand vor cu prietenii, daca stiu unde sunt si la ce ora vin. Pot sa isi cumpere ce cred ei ca au nevoie, mie doar imi spun pretul.
Fiica mea de exemplu a fost anul trecut 10 zile la San Remo cu corul, fara noi. Au trecut prin Ungaria, Austria, Franta, Italia. Noi am platit deplasarea si i-am asigurat si bani de cheltuiala, nu spun cu cate sacrificii. Am incurajat-o si o incurajez in continuare. Anul acesta a vrut sa faca fotbal feminin, a avut deja cateva deplasari in tara, fara noi.
Fiul meu a participat la un concurs "ecogreen" la nivel national si a luat locul I, l-am sustinut si pe el indiferent de situatie, atata timp cat am considerat ca are dreptate.
Ii incurajez sa faca ce le place, ii sustin cat au nevoie si stam de vorba, dar nu i-am lasat niciodata sa faca ceva daca eu am considerat ca ar putea avea serios de suferit sau ca altii ar avea de suferit in urma actiunilor lor.
Si daca asta ar insemna sa fiu un sef tampit si sa fie "cel mai nefiresc, nenatural, nociv si trist lucru din lume", atunci asta e. Imi asum deplina raspundere.
Mami de un fecior, o fecioara si o scumpa racusoara
Poze cu noi
blog de mama
Si ingerii au nevoie de ajutor
Blogul lui Mihaita
Burtocika spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui andata Cu fata nu am avut probleme atat de mari, insa la ea am observat ce a observat si burtocika la fetita ei. Prefera sa ii puna pe altii sa munceasca in locul ei. Nu e vb de atentie, e vb de o lupta muta de-a "cine-i seful". Cu noi nu ii merge, dar cu socrul meu, care locuieste cu noi, da. Si acum il pune sa ii aduca apa pe la 10 sau 11 noaptea sau sa ii faca de ex cartofi prajiti la 12 noaptea. Am incercat in repetate randuri sa vb cu amandoi, sa ii interzic lui socru-meu sa ii mai faca toate poftele si ei sa mai aibe asemenea pretentii. Pana la urma am vazut ca ii face pe plac pe ascuns, a inceput si ea sa se ascunda ca stie ca nu are voie si noi picam de capcauni si socru-meu de ala bun care ii face poftele... Deci, burtocika, eu te inteleg si reactia ta mi se pare perfect normala. E bine sa invete ca nu esti mereu la dispozitia ei si ca trebuie sa faca anumite lucruri si singura. Atunci cand copilul nu isi simte parintii ca "sefi" simte ca trebuie sa preia el controlul. Asa au de suferit si parintii si copilul. Stiu cat de dificil este sa rezisti unor crize de isterie. Nu cred insa ca in cazul timpilor de pedeapsa/izolare copilul trebuie sa "sufere" cum spunea denizel, dar in general timpul acesta e mai degraba timp de gandire asupra a ceea ce a facut gresit decat "timp de suferinta". Cred ca majoritatea parintilor care il folosesc, si eu m-am numarat printre ei, asta au in minte cand isi "pedepsesc" astfel copilul. Poate ca denizel nu il foloseste si de aceea ii scapa scopul acestuia. |
Asta este o problema pe care am atins-o doar tangential: eu si tati incercam sa impunem niste reguli si niste obiceiuri, dar vin bona + bunica si sar imediat sa-i dea copilului tot ce le cere sau sa-i faca toate poftele. Si bineinteles ca noi picam de "capcauni", ca punem copilul la treaba si nu-i dam pufuleti si inghetata
Tot b+b ii spun si tot felul de prostii cu tiganii si politistii, stiti voi placa ...Cum reactionezi in aceasta situatie ? Sa nu-mi spuneti sa vorbesc cu bona+bunica, pt ca am facut-o de n-spe ori si nu se schimba nimic; oamenii nu se schimba, daca ei au in minte ca trebuie sa faca ceva, asa vor face mereu, indiferent ce le spune unul sau altul ! Cum ii spun ca ceea ce ii spun b+b nu este corect, fara sa le subminez autoritatea ?
La faza cu "timpii de pedeapsa / izolare" cam asta era ideea, nu sa sufere, Doamne fereste, dar macar sa dea semne ca a inteles de ce este pedepsit si unde a gresit, ca a doua oara sa nu mai repete.
Cu ordinea, eu nu sunt o obsedata, imi dau perfect de bine seama ca avand un copil mic in casa nu este posibil sa ai aceeasi ordine pe care o aveam cand eram doar noi doi; DAR trebuie sa existe macar un minim ... Poate ca parintii sunt cei care au nevoie de ordine, dar eu incerc sa-i explic sa si ea are nevoie, ca daca nu sunt in ordine pe urma nu le mai gaseste (are si o gramada de maruntisuri). La noi toate jucariile sunt in sufragerie, asa mi s-a parut normal de cand era mica, pt ca tot timpul ni-l petrecem in acea camera si mi se parea aiurea sa i le depozitez la ea in camera si s-o las acolo sa se joace ... Acum suntem in plin proces de "reconfigurare" a camerei ei si speram sa gasim loc si pentru o parte din jucarii.
De fapt, lucrul de care ma tem eu este ca, din prea multa dragoste si permisivitate, sa nu ma trezesc ca "am ratat" momentul pentru a-i crea copilului niste obiceiuri sanatoase: sa fie ordonata, sa fie politicoasa, sa nu fie egoista etc.
*****************************
www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele
Burtocika spune:
Andata - nu mai dau citat la mesajul tau, dar asta vroiam sa zic si eu legat de autoritatea parintilor ! Sunt lucruri pe care oricat le-ai explica unui copil, el tot nu intelege (sau nu vrea sa inteleaga) de ce nu are voie sa faca unele lucruri.
Eu am incercat sa fiu prietena cu fetita mea, dar undeva pe drum cred ca s-a pierdut ideea de autoritate ... Nu stiu cum sa le combin pe amndoua astfel incat sa obtin rezultatul optim ...
*****************************
www.goblenpartner.webs.com" target="_blank">mai coase cineva goblen ?
www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele
buli spune:
io-s rea
la noi toti b+b+b+b ... etc au fost informati ca daca vor sa fie lasati intre 4 oki cu cupilu tre sa respecte ce spunem noi.
cu bona am stabilit asta din prima zi si am mai facut mici corectii cind a fost cazul - iar la bunici le-am explicat ca au avut ocazia sa ne creasca pe noi dupa parerile lor, acum e cazul sa ne lase si pe noi sa facem acelasi lucru. si ca nerespectarea regulilor (de baza, si putine) duce la scaderea drastica a timpului petrecut cu nepotul.
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
buli spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Burtocika Sunt lucruri pe care oricat le-ai explica unui copil, el tot nu intelege (sau nu vrea sa inteleaga) de ce nu are voie sa faca unele lucruri. |
la ce anume te referi?
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
carina spune:
Deni: se foloseste denumirea de sef, ca cel care tine fraiele si e responsabil de bunul mers al lucrurilor. Eu, asa sef is si la serviciu: ma asigur ca toata lumea stie ce are de facut, ca le sunt satisfacute toate nevoile si dorintele si iau picioarele in dos cand ai mei fac vreo tampenie.
Tin minte o chestie de la cursul de puericultura din facultate legata de reguli: inchipuie-ti ca mergi pe un pod din ala de se misca pe deasupra unei ape, el poate avea balustrada sau poate sa nu aiba. E mai usor si mai sigur sa il treci stiind ca ai in ce sa te ancorezi. No, pentru mine regulile sunt ca si balustrada - creaza un cadru de siguranta.
Legat de ordine/ dezordine, eu nu prea sunt in masura sa vorbesc. La noi, sotul sufera ca noi doua suntem mai atipice - dezordinea (nu mizeria) e pentru amandoua nivelul maxim de confort. La scoala, la serviciu, in societate, trebuie sa fim ordonate, punctuale, etc. Acasa si in general in viata privata ne dezdrabalam . Strange/ strangem jucariile pentru ca trebuie sa aspiram si nu le lasam in living pentru ca se aseaza pisica pe ele si se umplu de par. La ea in camera sunt zile in care tre sa pui bine umarul in usa sa reusesdti sa deschizi.
Cu amenintarile nu sunt de acord. Cu explicat consecintele posibile sau probabile ale actiunilor ei sunt de acord. In plus amenintarile tot pe tine ca parinte te lovesc la un moment data: de ce sa ii creezi fobii si frici copilului cu mana ta? Fobii si frici carora tot tu va trebui sa le faci fata si sa le gasesti rezolvari. EX: daca nu faci curat in camera vine tiganul/ bau bau si te ia se poate transforma pe la 5-6-7 ani intr- o teama inexplicabila (aparent) de a face ceva (de a dormi singur, de a merge intr-un anumit loc). Daca nu mananci te duc la doctor si apoi tot noi ne smulgem parul din cap cand ajungem la medic si copilul zici ca e torturat.
Copiii raspund muuult mai bine la logica decat ne putem imagina noi si de la o varsta mica. So, daca sunt chestii pe care nu vrei sa le faca un copil (dar care ele nu i-ar dauna nici fizic, nici educational, nici adaptativ), atunci ar fi bine sa gasim alternative pentru el. Desenatul pe pereti nu dauneaza copilului nici fizic, nici educational, dar dauneaza psihicului parintilor. So, nu e corect sa ameninti copilul ca daca mai deseneza ii faci aia si ailalta pentru ca nu ai o baza logica de argumentare a interdicitiei. In consecinta, gasesti alternative: tabla, coli mari de hartie pe pereti/ usi, etc.
Revin, daca mai am vreo idee/ remarca.
People are always blaming their circumstances for what they are. I don't believe in circumstances. The people who get on in this world are the people who get up and look for the circumstances they want, and, if they can't find them, make them. ~G.B. Shaw
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
Anda si Carina (deja domnisoara)
http://andaoana.wordpress.com/
http://flickr.com/photos/32304863@N04/
sorana spune:
Pentru mamele cu copii de 3-4 ani cred ca tutror ni se pare la varsta respectiva a copiluluica nu intelege, eincapatanat, e rasfatat si mai stiu eu cate alte chestii. Este o perioada dificila, de fapt o perioada de redefinire a relatiei parinte-copil. Asa cred eu.
Practic la 3-4 ani parintii (eu inclusiv, evident) au tendinta sa se poarte cu copilul asa cum s-au purtat si pana atunci. Dar copilul a crescut, are alte nevoi si alte idei.
Dupa ce mi-am facut multi nervi si dupa ce si copilul si-afacut multi nervi cu mine am ajuns pe la 4-5 ani la un alt fel de relatie.
La noi a functionat (si functioneaza inca la aproape 8 ani) negocierea.
Ideea e asa: tu vrei sa-si straga jucariile, copilul n-are chef si nici nu pricepe de ce nu arata bine asa, aruncate . Intai ii explici ca maine nu se va descurca sa se joace in dezastrul din camera lui, probabil va vrea alte jucarii, jucariile trebuie stranse. Ok, n-ai chef acum, nu-i nimic, le strangi cand ai tu chef, ma chemi sa te ajut si eu, dar trebuie sa terminam astazi.
Stiu ca nu pare ca intelege si ca-i pasa la 3-4 ani. Dar in timp se va obisnui cu "termenul limita".
Cam acelasi lucru l-am aplicat si la facutul de lectii in cls. I. Evident ca fi-mea n-avea nici un chef sa-si faca lectii si nici nu credea ca ca ar fi obligatorii in vreun fel, i se parea perfect ok sa se duca temele nefacute la scoala
In concluzie incercati sa negociati. Si incercati sa ii spuneti dinainte la ce sa se astepte.
In exemplul cu banca - eu cred asa: copilul a fost incantat ca merge undeva cu tati (habar n-avea ce-i aia "la banca") si si-a imaginat ca se vor distra minunat impreuna. In loc de asta s-a ales cu "stai cuminte pe o canapea in timp ce eu imi vad de treaba mea". Nasol. Mai ca-ti vine sa spargi un aparat de apa
Si acum, inainte a merge undeva, eu ii povestesc fiica-mii despre ce e vorba.
In exemplul cu banca eu i-as fi spus cu jumatate de ora inainte "Uite, am o treba importanta de facut, trebuie sa scot niste bani de la banca, te rog frumos sa vii cu mine si sa ma ajuti cu chestia asta. Stiu ca o sa fie cam nasol pentru tine, ca o sa te plictisesti, dar trebuie sa facem asta. O sa dureze destul demult, eu o sa am treaba iar tu trebuie sa stai cuminte si sa colorezi in timpul asta. Iti poti lua cu tine jucaria pe care o vrei. Dupa ce terminam cu treaba asta plictisitoare mergem impreuna la o inghetata (sau in parc sau ma rog, undeva unde-i place)".
Explicatul inainte si faptul ca un copil stie la ce sa se astepte pare sa faca minuni
Iar fi-mea (acum deja mare) negociaza la chestii de-astea. "Ok mami, merg cu tine la cumparaturi si te ajut dar dupa aia poate sa vina prietena mea x la mine si sa ne jucam pana la 9 seara?"
Sorana si Monica (7 ani)
sorana spune:
Am mai citit si ultimele pagini din subiect.
Evident ca si la noi in casa e dezordine ca in orice casa cu copil.
Nici noi, eu si sotul, nu suntem niste ordonati ...
Totusi dezordinea are limitele ei. La fi-mea in camera exista momente in care poti sa-ti rupi gatul pana s-o traversezi.
Iar ideea fiica-mii de a manageria dezastrul era sa-si ia jucariile dorite si sa le insire si in sufragerie.
Fara a pune copilul sa smotruiasca prin casa i fara a avea pretentia la o casa super-ordonata, exista, cum spuneam, niste limite ale dezastrului
Intre timp am vazut ca si Mina face fel cu mine in situatii cu dusul cu copilul undeva unde nu-i place.
Iar cu "uitatul" ... mie mi-e clar. Fi-mea "uita" ce teme are in acelasi fel in care e perfect surda uneori cand o strig
Sorana si Monica (7 ani)