Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

tangerine spune:

eu am mai raspuns la asta, cu ceva pagini in urma dar reiau; pentru ca in momentul in care copilul tau sufera in tine rezoneaza o suferinta anterioara - tu, copil, intr-o situatie dureroasa, poate similara, in care NU ai primit vreodata empatie. Si in acel moment comportamentul tau regreseaza, nu mai esti adultul empatic si minunat, esti un copil ranit si incapabil de autocontrol; eu ii spuneam monstrul copilariei nefericite care asteapta razbunare

de aici rezulta nevoia de autoanaliza, autoeducare si/sau terapie pentru a putea depasi aceste momente

denizel spune:

Multumesc, Tangerine! :)

Cred ca aici ma blochez: cat de puternic poate fi acest monstru, astfel incat sa paralizeze tot ce un om are bun in el, in conditiile in care omul nu sufera de o boala psihica grava sau nu are vreo tumora care sa ii afecteze activitatea creierului? (si cu tot respectul pun aceasta intrebare, sa nu cumva sa credeti sa sunt tendentioasa!!!).
Ce il face pe un adult sa nu-i mai pese ca se poarta crud sau nedrept sau abuziv sau lipsit de respect cu copilul sau?
Asta, in conditiile in care, repet, adultul e unul care sesizeaza imediat un comportament lipsit de respect/abuziv/crud care i se adreseaza.



Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

Sabina spune:

sunt si patternuri care se formeaza in mintea omului si astea sunt f greu de demontat.
de exemplu, un barbat care a crescut cu modelul mama casnica tata inginer de santier va avea imprimat ideea aceea de autoritate etc etc, oricat de luminat ar fi la minte, pt ca asa a crescut.

Chiar daca e perfect de acord ca nevasta lui e o mega carierista de exemplu, contradictiile vor exista in creierul lui si uneori apar crize in casnicie din cauza asta.
e doar un exemplu:)



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

lucialu spune:

Sabina ai dreptate. Termenul nu e bine ales...metoda. Dar, i-am dat o denumire la acel "ajutor" sau fel de a raspunde necesar copilului.Nu nimerita.
Sabina, pai eu la faze de genul cu nu baga degetele in priza ma gandesc la otoritate.
Tangerine, strict la chestia cu Remi. Ai citat doar o parte. Era vb de nevoia copilului de a fi ceea ce este:un copil. Sunt lucruri pe care cu greu le putem gestiona noi ca adulti, copiii orfani nu au de ales si asta nu inseamna ca o fac si bine. Ca de-asta exista termenul de maturitate sau inteleptire, care vine haaaaat pe urma, la unii niciodata:)) Dar sunt copii cu parinti care se pot simti "ai nimanui". De aceea am ales un exemplu care mi-a parut cat mai elocvent, chiar dc extrema. Nu stiu, dar de-asta ieri injuram limba:e aiurea sa spuenm generic "sunt prietena cu copilul meu" sau "e egal in drepturi(nu si obligatii)" Prietenia asta cred ca am zis cum vad eu, iar egelitatea vine pe masura ce creste, primeste atat cat poate gestiona.
Si nu cred ca e vb doar de suferinte din copilarie ac nu raspundem cu empatie, eu as spune parinteste la "strigatele" copiilor. Asa cum ei pot face crize de tantrum pur si simplu pt ca sunt obositi sau plictisiti, tot asa se poate sa avem si noi o zi mai proasta. Desigur ca NU e bine sa defulam frustrarile actuale sau din copilarie asupra copiilor nostri. Categoritc chiar dc ne vinenici nu ne luam campii si nu facem crize de tantrum si noi prin magazine.
Personal merg mult pe cum am fost si eu in copilarie, sa o inteleg pe gogoasa. Le voi aplica mai ales cand va fi mai mare, ca acum suntem cu tzitzi in vizor inca. Stiu ca ea nu este je, dar copil am fost si eu. Si am facut tampenii, chiar dc mi s-a explicat sau pur si simplu stiam ca nu e bine. ca nah, vb ceea:copil cuminte si baba frumoasa Si atunci e super sa stii ca e cineva mai mare care poate drege situatiunea, dc pe tine copil te depaseste ceea ce ai comis. Si il mustri pe copil, ca doar nu poti sa sari in sus de fericire la fiecare "experienta gresita" facuta de el. Nu dai cu el de pereti, dar nici nu-l feliciti. Dojana. Si explicatie dc mai e nevoie si nu deduce sg cauza-efect.
astea sunt cazuri soft. Ca in fapt deja legal si la noi nu chiar ca pe dincolo, raspunzi pt faptele minorului, si ustura mai rau. Si chiar stiu niste chestii care imi par aberatii deja.
Remember Nica? Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi interpretate Amintirile in ziua de azi. Prea le disecam psihopupu pe toate, incepand de la cuvant.
am mai editat un pic, cum mi-a permis pui.

denizel spune:

Am revenit , cred ca de multe ori se da vina aiurea pe parinti pentru diversele incapacitati sau "ambitii" ale adultilor deveniti parinti.
In loc sa se spuna "sunt incapabil sa renunt la patternurile P1, P2, P153", " e mai puternica dorinta mea de a... decat dorinta copilului de a..." e mai linistitor sa se spuna "mama si tata nu m-au inteles. Punct".

Mi-am amintit chiar acum de teoria chibritului pe care am tinut-o ani de zile alor mei fiindca nu m-au obligat sa cant la pian .
Bunica mea canta minunat la pian, dar, cand era vorba sa invat si eu ceva, incepeam sa ma scalambai si sa spun ca urasc pianul .
Au incercat ai mei vreo cativa ani sa ma convinga sa invat si eu pian.
N-am vrut si pace.
pentru ca bunica nu mai putea sa cante (reumatism, artrita... :( ) si pentru ca a avut la un mom. dat nevoie de o suma mai mare de bani, au hotarat sa vanda pianul si, daca mi-o veni vreodata mintea la cap, or gasi ei vreo solutie ca sa-mi cumpere pian. Mintea a ramas departe de capul meu :)).
Pe la 19 ani mi-am facut o prietena mai de fitze , cu care mergeam la petreceri unde invitatii cantau la pian mai ceva ca la auditiile de la Sc. de Muzica :D.
Veneau imbracati la 4 ace, cate unul, pe rand, canta la pian, iar ceilalti stateau cu paharele in mana si ascultau plini de reverenta. Era cevaaa :))
Va dati seama, pustoaica cum eram, m-am simtit oribil ca nu sunt si eu ca aia .
Ce mi-a fost cel mai usor?
Sa incep sa le fac capul toaca alor mei ca de ce nu m-au obligat sa invat pian...
Iar daca m-ar fi obligat, probabil ca le-as fi reprosat zilele in care stateam in frig, in statie, ca sa ajung la scoala de muzica si zilele in care nu puteam sa ma joc fiindca aveam de studiat etc. Gaseam io pe ce si cine sa dau vina daca voiam, nici o grija .

Ma grabesc tare, nu stiu cat s=o fi inteles din ce am vrut sa spun. Scuze@!!


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mămici de băietel.

szivarvany spune:

Este ingrozitor si ma depaseste si mai mult cand eu subliniez faptul ca nu e corect, nu e corect fata de un copil care nu are absolut nicio vina ca parintii lui X au fost cum au fost si nu i-au zis vreodata ca-l iubesc sau apreciaza sau sunt bucurosi sa-i fie parinti.

Cand nu costa nimic sa oferi iubire si itelegere fata de propriul tau copil, ba mai mult, la majoritatea oamenilor sanatosi aceasta iubire se revarsa, atat de multa se poate simti fata de copil 24 de ore pe zi.
Parca unii au un robinet si din cand in cand, se inchide pt ca ... si se gasesc sute de motive aiurea si se continua pe acelasi model ani la rand.


Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela
_"Meglio sole, che mall`accompagnate !"

rrox3 spune:

De obicei ii pasa Denizel. Are remuscari. Dar, atunci, pe moment, nu isi poate controla furia. Asta nu inseamna neaparat ca-si va lovi copilul. Dar nu mai ramane loc de empatie. Si, in cele mai multe cazuri, dupa aceea parintele regreta, compenseaza oferind mai mult - ce-i trece prin cap - grija, jucarii, etc. Rezulta un comportament oscilant, deloc bun pentru copil si un parinte care se simte incapabil sa-si creasca copilul asa cum ar vrea, un parinte coplesit de vina. Unii cauta reguli clare, metode, retete de parentare si incearca sa le aplice. Cauta explicatii. Se tin cu dintii de ele. Vezi toate minunile de le auzim si citim...
Cand un astfel de parinte cauta ajutor, in carti, pe Internet, in cele din urma la un specialist, e tot ce poate face mai bun pentru copilul lui si pentru el.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

LilianaR spune:

Impunerea autoritatii? ASta de unde a reiesit, ca nu vad sa fie sinomim cu intelegerea autoritatii, cu contestarea ei uneori si ce altele am mai sustinut...
Un mic ajutor sa identific de unde pana unde s-a inteles ca autoritatea trebuie impusa? Cand spun de contestare, tangerine, ma refer sa o inghita asa cum i se serveste? Asta reiese? POate am o problema de comunicare.

Da, nu ma supar, n-am de ce, din idei contradictorii inveti, e ok.
Denizel, imi cer scuze, intelesei ca esti impotriva impunerii de reguli, am gresit?
Nu stiu nici de unde a reiesit ca regulile trebuie sa fie multe? Ce inseamna "atatea reguli", cate sunt atatea? Ca pana la paine intalnesc 10 de reguli de respectat si nu tin minte vreodata sa ma fi incovoiat tragand dupa mine sacul care contine reguli de traversare strada, bun simt etc.

Oricum, fiecare avem ceva idei, ca doar ne gandim cum vom reactiona si cum vom gestiona situatii viitoare, e semn de ratiune asta... una dintre ideile mele la care tin cel mai mult e sa fiu deschisa si, cum spuneam, diferiti copii sunt tratati diferit, diferiti parinti actioneaza diferit etc. si e ok entru fiecare, nu?
Daca trebuie sa scap de ideea asta, cam nasol, nu prea mi-as dori sa imi stabilesc sa fac un lucru si sa nu mai ascult nicio alta varianta in rest.
De asta intrai aici, sa ascult si alte pareri diferite fata e a mea si sa invat. Va multumesc tuturor pentru asta.

MIe imi pare ca la copii santajul e instinctual, adica nu invatat de undeva. Dealtfel, dintre toate tipurile de santaj, psihologii sustin ca santajul emotional al bebelusului e singurul tip de santaj pozitiv.
De unde stiu eu de asta? Prima data m-am lovit cand eram baby sitter pentru rude, ca Jasmine, apoi l-am tot vazut peste tot, inclusiv la munca, la copiii din jur...
Nu lucrez direct cu copii, dar lucrez pe langa relatiile lor cu parintii si pe langa psihologi care se ocupa de ei.
Nu inteleg de ce vedeti in santaj un lucru rau pe acre copilul il are, e o realitate doar si trebuie gestionata. Va speriati ca si cum un ingeras de copil e facut numai din instincte nobile, e rupt din rai...
E normal santajul emotional instinctual, e rau sa progreseze. Duce la relatii disfunctionale la maturitate, adica la ceva caruia o mama, cum spune denizel, ar trebui sa-i spuna stop ferm. (Asta e o regula?)

Empatia e alta treaba, ea e capacitatea de a intui trairea celuilalt prin identificare afectiva cu acesta; or, daca habar nu ai prin ce trece celalalt, de unde empatie? Daca nu stii ca acel copil nu e capabil sa inteleaga notiunea de ordine (de exemplu), de unde sa empatizezi ca el se simte frustrat cand ii ceri asta?
Empatia e invatata in prima copilarie prin modelele comportamentale. Una e sa nu vrei, alta e sa nu stii. Cum zice si tangerine, te duce la starea ta de copil frustrat de acum jdemii de ani si nu mai esti capabil, emotional, sa faci fata.
Adultul ala nu o face intentionat, e schilodit emotional. El nu a fost invatat sa vada, ca si cum iesi de la intuneric brisc la lumina, il dor ochii si nu stie sa gestioneze situatia altfel.
Una e sa gasesti scuze, alta e sa negi influienta parintilor asuora copilului lor; daca nu conteaza, il pot creste cum vreau, el va fi capabi sa se desprinda si de reguli sau autoritate, asa cum am incercat eu sa il invat. Si de tot ce il invat se poate detasa, invatandu-se singur un alt tip comportamental.
E corect sau bat campii? Am macar gratie in batutul asta?

E imbecil sa nu ii satisfaci copilului nevoi primare pentru ca e greu sa-l tii in brate, ca vrei program de masa ori de somn, asta e clar. Dar e o parere, poate ca mi-o voi schimba cum spunea Sabina, desi momentan imi place cum suna parerea asta asa, teoretic.
Cred ca primul carut al copilului trebuie sa fie bratele mamei.
Sa vedem practica cam cat o sa ne omoare...

34+

rrox3 spune:

Denizel nu despre asta e vorba. Iar tu comparand asa, arati doar ca nu ai inteles despre ce poate fi vorba. O sa pun pe seama acestei incapacitati de intelegere, lipsa ta totala de empatie.
Ma bucur sincer ca nu ai avut ocazia sa afli si sa intelegi, in mod direct, despre ce e vorba.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Sabina spune:

nu exista santaj emotional.pur si simplu asa ceva nu exista.
exista parinti care nu reusesc sa inteleaga o nevoie, atata.

da-mi niste exemple in care ai observat tu asa ceva, ca sa inteleg mai bine la ce te referi...



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo