Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

mianna spune:

sunt convinsa ca ai dreptate - si imi pare rau ca nu ai cum scoate fetita de sub influenta ei. poate stiu fetele-astea minunate, cu atata experienta in comportamentul si reactiile umane, sa-ti sugereze vreo abordare.

te rog mult, crede-ma ca n-am vrut sa te supar. a fost doar uimire ca e posibil asa ceva. si crede-ma, "se merita" sa arati uneori un coltisor de suflet, si mai ales sa se vada ca s-a inteles modul in care trebuie interactionat cu un copil.

Jasmin012 spune:

Mianna, stai linistita, am inteles.
Asta e, ca ma simt atat de neputincioasa in privinta asta! nu cred ca s-ar putea schimba ceva decat daca s-ar intampla ceva dramatic si definiv. Ceva la care mi-e si frica sa ma gandesc.


Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

lucialu spune:

Excelent subiect! Si mai ales excelente discutiile!
Noi inca suntem mici, dar ca majoritatea piticilor de pe aici, cu personalitate si energie din plin. Cred ca e "alta" generatie, alte conditii de trai si de o adaptare pe masura.
Legat de discutiile in contradictoriu despre copil in fata lui sau nu, cred ca sunt doua chestii diferite: categoric trebuie sa aive loc daca unul dintre parinti se sesizeaza ca celalalt a comis o nedreptate copilului. Motivele nu mai are sens sa le repet si eu. Insa daca un parinte ii spune e ok sa bati copilul vecinului sau pisica de pe langa bloc, ca tu esti barbat, iar barbatii nu sunt de mamaliga si nici nu plang... astea cred ca trebuie discutate intre parinti. Pentru ca se practica astfel de "recomandari" si instigari si nu sunt putini. Sunt situatii si situatii. Iar problema e din nou la unul dintre parinti, dar priveste deja educarea copilului in mod direct si strict educare. Cu alte cuvinte nu atat discutia in contradictoriu face rau cat mesajele contradictorii duc la confuzie si subminarea "autoritatii" celuilalt parinte. Si mai sunt si situatii minore...unul spune sa nu mai alerge ca transpira si raceste, celalat parinte ii da voie, unul nu-i permite inghetata pt ca stie ca are copil mai sensibil, celelalt nu ia in serios sensibilitatea copilui(sau mai ra, habar nu are de ea) sau unul e prea protector si nu-i da voie sa manance inghe ca dc totusi cumva raceste, iar celalalt stie ca e ok copilul si are imunitate buna.
Imi privesc copilul, si imi dau seama ca acum privesc altfel un copil, pentru ca de data asta e vorba despre copilul meu. Acum nu mai sunt o matusa de ex care poate sa fie activa in mod ocazional, ci sunt acitva full time pt cate zile vom avea si eu sunt parintele lui. Deci raspunderea este permanenta. Incerc sa ma detasez si sa-i ofer libertate, pt ca acum vrea sa exploreze sa cunoasca spatiul in care stam, casa ei. Si in acelasi timp primul imbold al meu este sa-i interzic, ca sa nu pateasca ceva. A fost grea adaptarea la mogaldeata noastra, am scapat si de toti hormonii aia mai nasoli, de sarcina, nastere, etc. Iar acum incepe sa se faca lumina in capul meu, sa fiu mai rationala, sa ma bucur de pui mai in tihna si pe indelete. Si daca la inceput mi-era peste poate sa-mi tin acel prim imbold de hiperprotectie sub control, acum deja stiu unde pot sa o las(adica sa se mai si murdareasca, sa se mai loveasca usor ) pt ca ea sa se bucure de ceea ce poate sa cunoasca si sa invete conform varstei. Cu alte cuvinte si conform capacitatilor lor de intelegere si a puterilor lor fizice sau indemanarilor lor.
Si conform varstei cred ca trebuie sa primeasca si acele drepturi si libertati. Adica au nevoie de autoritatea parinteasca, nu poate sa se traga de sireturi cu parintele asa cum ar putea sa o faca in fata unui copil de varsta ei. Pt ca diferenta este totusi ca noi suntem adultii, iar ei copiii. Chiar nu poti face abstractie total ca tu stii mai multe si raspunzi pentru ei. Si nu doresc sa se simta "a nimanui" asa cum unii dintre cei cu cheia la gat s-au simtit. De aici si diferenta intre parinte si amicul de-afara.
Copiii pot fi cruzi. Nu este vorba de o cruzime intentionata, gandita. Un copil trebuie sa fie invatat cum sa mangaie un animal care-i este poate drag si chiar invatat sa-i fie drag de el, cum sa mangaie o floare sau sa o admire-miroase fara sa o rupa. Iar ex cu tiganul cu sacul face parte din nou din aceeasi categorie, cum ati sesizat insamantam si dezvoltam lucruri urate in minti inocente si suflete curate. Iar legat de cruzime va dau un ex din casa: la plaja pe paturica noastra a venit o fetita mai mare cu un an decat fata noastra cu scopul clar sa se apropie de fata naostra si eventual sa-i vada jucariile. A mea copila de bucurie ca era un copil langa ea a inceput sa chiuie si a vrut sa o apuce-infasce.Stiam ca nu stie sa-si controleze imbratisarile, asa ca am incercat sa o domolim, calm si cu dragoste. Pt ca i-am oprit elanul a inceput sa se incoarde la fetita si sa scoate niste sunete de Hercule, de zici ca acum sarea pe fetita sa o bata. Dar era pur si simplu bucurie pe care asa a stiut ea sa o manifeste. Noi am inteles-o, dar fetita necunoscand-o si fiind si ea copil s-a speriat, devenise ezitanta in ceea ce dorea sa faca. Nu stiu cum ne-au perceput parintii ei
Ea nici nu a stiut pana la 10 luni ce inseamna nu e voie, iar acum i-a fost introdus pe chestii putine si conforme cu situatia, adica dupa o nevoie adevarata.
Frunza Alba iti multumesc ca ai deschis subiectul, dupa cum vezi suntem cam toti cu semne de intrebare daca facem bine sau nu, cred ca e ok si ca ne intrebam si ca nu suntem singurii care avem dubii si mai ales e super ca se discuta si inca frumos si pertinent. Eu va "ascult" pt ca chiar am ce invata de la voi.
Mie mi-e greu sa ma impart intre ea si treburile care sunt in sarcina mea, adica sunt intr-o vesnica incercare de le impaca pe toate si pe toti, inclusiv pe mine.

rrox3 spune:

Exact. Important este daca in majoritatea asa numitelor "crize" ale copilului simti furie, caz in care e de dorit sa te analizezi putin. Fiindca e clar ca ceva din comportamentul copilului agata ceva din trecutul tau si de aici vine mai degraba furia, si nu empatia.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Mianna mediul s-a schimbat mult de cand eram noi copii. Nu sunt doar masini mai puternice, sunt si muuult mai multe si trec frecvent pe rosu - ca si multe motociclete si scutere.
Nu poti compara. Si nu numai prin asta a crescut nivelul de alerta pentru un copil care se deplaseaza singur.
In rest sunt de acord cu ce a scris Lady. Au nevoie sa devina autonomi.
Fiica-mea traverseaza singura ditai bulevardul de pe la 10 ani. Mai devreme nu am avut curaj sa o las, fiind si destul de neatenta, ea, in general cu lucrurile astea neinteresante...

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

gmmm spune:

M-am intrebat multa vreme de unde vine diferenta de temperament dintre generatii. Mai multa atentie, mai multe stimulari, cert. Mincare mai consistenta, cum imi spunea cineva?
Sint ei oare mai fericiti, cu toata atentia asta? Nu vorbesc de cazul unor parinti care au fost copii nefericiti si care se straduie sa ofere copiilor lor mai multa iubire decit au primit ei insisi, ci de copilul oarecare.
Cit despre reactia emotionala un fata unui copil in criza, nu stiu daca vine din trecutul meu. In fond, reactia mea e cea pe care copilul mi-o transmite ("neuronii oglinda"; forma biologica de empatie, in fond...).
Cine poate sa ramina perfect calm, sa ridice mina.

mianna spune:

n-am comparat, rox. tocmai de aceea am adaugat partea cu bolizii, pentru ca sunt constienta ca nu mai e acelasi lucru ca acum 30 de ani. si nu era tot ce gandeam, dar despre accidentul meu pe cand traversam pe trecere de pietoni n-am mai scris - se intampla in urma cu cativa ani, cand aveam de mult voie sa traversez.

si totusi, candva trebuie si copii sa "dea piept cu viata". nici prea devreme, dar nici stupid de tarziu.

ladyJ spune:

Poti explica, te rog?

lucialu spune:

Gmmm, in cazul bebelunei mele categoric este mai fericita. Ea este copilul care pretinde atentie nedecimata si neintrerupta, dc se poate in cantitate cat mai mare. De aici uneori frustrarea mea ca nu tot timpul pot sa ma impart intre ea si treaba, uneori cand efectiv nu ma lasa imi bag si eu picioarele in trebi, dar asta nu face deat sa se stranga cele de facut, iar cand trebuie sa-i dau papa gatit, si trebuie nu pot sa sar decat dc ea nu vrea sa pape, dar eu tot trebuie sa fac ca sa aive ce refuza, ma frustrez rau. Incerc sa le fac cum pot ca nu ma pot clona, dar nah. Ei si ac o las mai neimpacata si accepta vrand -nevrand mai mult sa nu-i acord atentie, mai primesc si reactii pe masura, cum bine spunea Roxana, ca sunt uneori inconsecventa si copilul reactioneaza cf cu ceea ce ce primeste, altceva decat si-ar dori.
Si atunci, dap imi pune parul pe bigudiuri, daca nu sunt alte cauze, oboseala, fara chef, o suferinta ale ei. Dar incerc sa nu ma descarc pe ea, de cateva ori nu mi-a iesit

gmmm spune:

S-a constatat ca atunci cind te uiti la cineva care isi misca un deget, neuroni(i) care comanda exact miscarea respectiva se aprind si la tine, chiar daca tu nu-ti misti deloc degetul.
Se presupune ca un mecanism similar sta la baza empatiei.
Nu e sigur suta la suta ca asta e mecanismul, dar oricum, starile sufletesti au tendinta de a fi molipsitoare pentru speciile care traiesc in societate. Ca doar de-aia-i mai placut sa vezi pe cineva zimbitor decit pe cineva mohorit.