Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

Burtocika spune:

Am subliniat si repet, vorbesc doar prin prisma experientelor mele, nu vreau sa generalizez.

Jasmin, acum am citit postul tau referitor la copilaria ta si m-am ingrozit Eu una nu pot sa-mi imaginez in ce mediu ai crescut ... sper sa nu te superi pe mine In cercul meu de cunostinte (si al sotului) n-am auzit de asa ceva ... Bine, mai aveam colegi "cu cheia de gat", dar sa treaca pe sub trenuri sau sa fie batuti asa cum povestesti tu
Eu totusi inclin sa cred ca parintii mei nu au fost o exceptie, ci situatia descrisa de tine ... sper cel putin, altfel imi pare tare rau pentru copiii care au crescut asa ...

*****************************
www.goblenpartner.webs.com" target="_blank">mai coase cineva goblen ?
www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele

Jasmin012 spune:

Luna, multam,
Da, asa e, multe din greselile noastre sunt deprinderi capatate in copilarie de la cei carear trebui sa ne serveasca drept modele. De asta spun si eu ca trebuie sa ma lupt cu mine sa nu rabufneasca din adancuri persoana aceea pe care ma chinui s-o combat. Nu intotdeauna reusesc... ca si tine, mai tip si eu cand nu mai pot. Dar nu m-am pierdut niciodata cu firea atat incat sa-l lovesc pe Lucas. I-am mai dat si eu peste manuta cand a facut ceva rautati sau peste pampers (desi uneori nu l-am facut decat sa rada), si m-am simtit tare vinovata, o mama rea. Dar sa-l lovesc cu rautate, sper sa nu mi se intample niciodata. Atunci m-as duce clar la psihiatru, nu la psiholog.
Si apropo de amenintari, pe mine, pe langa bataie din orice, ma teroriza maica-mea ca ma duce la scoala de corectie. Eram ingrozita de scoala de corectie. Aveam 6 ani, eram in clasa a I-a si invatam sa citesc si sa scriu. Eram la lectia cu i, si imi dicta numele Irina. Nu numai ca ma ingrozea cand scriam Irna sau altfel, dar si cand scriam corect ma intreba: "esti sigura?" si ma inducea in eroare, credeam ca iar am gresit si o luam de la capat.
Deci, vedeti ca nu glumesc cand spun ca am fost o victima a unei astfel de terori. Stiu perfect ce insemna sa fii terorizat, sa ti se calce zilnic in picioare sufletul si sa simti umilinta. De aceea sunt si mai inversunata ca nici un copil sa nu mai fie victimele parintilor lor.
Din pacate eu inca asist la astfel de scene in privinta nepoatei mele, pe care o creste mama, pentru ca sora mea sta mai mult prin Spania. Am vrut s-o iau pe nepoata-mea la mine, dar maica-mea nu o da, ca vrea sa controleze mereu pe cineva, iar sora-mea e o fiinta slaba, zice ca daca se cearta cu maica-mea ea unde se duce? Ca sta impreuna cu parintii. So...

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

rrox3 spune:

Burtocika nu ti-a negat nimeni experientele. Ai pus o intrebare si ti s-a raspuns.

Jasmin Multumesc pentru aprecieri Gandesc asa pentru ca m-am instruit, pentru ca la un moment dat am clacat si am necesitat psihoterapie si pentru ca am reusit sa ies din toate astea intelegand mai bine relatiile interumane.
Iar tu meriti din plin fiindca te lupti cu trecutul si nu-l lasi sa se repete. Un trecut caruia sunt sigura ca nu ti-a fost usor sa-i supravietuiesti, emotional vorbind.

Luna Multumesc Nu neaparat repetam exact ce-am avut acasa, dar intotdeauna ne raportam le ce-am avut in prima si cea mai importanta relatie de atasament. Puteam face, de exemplu, totul exact pe dos, din rebeliune. Dar asta nu inseamna ca va fi mai putin nociv. E complicat sa gasesti calea spre fericirea copilului tau, cand tu nu ai fost un copil fericit.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Burtocika acum am vazut ce i-ai raspuns Jasminei... Nu te grabi sa crezi ca familia ei a fost exceptia.
Tu, daca ai fi trait asa, ti-ai fi impartasit experientele umilitoare prietenilor si cunoscutilor? Poate nu-ti dai seama fara sa fi trecut prin asa ceva, dar iti spun eu... ai fi incercat sa le uiti si tu, sa le ascunzi si de tine, nu numai de ceilalti...

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Jasmin012 spune:

Un baiat din vecini era atat de terorizat de parintii lui incat la 14 ani a fugit de acasa. Mi-aduc aminte ca maica-mea spunea despre ei ca sunt dementi . Ei, acel baiat de care vorbesc a disparut de acasa vreo 10-15 ani. Nimeni nu a mai stiut nimic de el pana cand a aparut, in vizita. Fugise cu niste tigani si acum era insurat cu o tigancusa.

Hai ca v-am oripilat, nu?

Oricum, va povestesc toate astea ca fapt divers, ca tot se vorbea de modelele de educatie ale stramosilor nostri. Acum nu ma mai simt afectata, petru ca mi-am depasit trauma. Cel putin asa cred. M-am consolat cu gandul ca maica-mea a fost parasita de mama ei la 9 ani, care i-a lasat in grija pe fratiiorul ei de cateva luni (unchi-meu), asa ca incerc sa inteleg ca a avut o viata tare grea, si ca neprimind la randul ei o educatie, a facut si ea cu noi tot ce a putut.

Burtocika, se prea poate ca ce am trait eu sa fie exceptia, dar ajungem la acelasi rezultat: exceptiile confirma regula.

Oricum, pe vremea aceea multi copii erau ceea ce se cheama in zilele noastre neglijati si parintii nici nu-si dadeau seama de asta. Tocmai din acest punct de vedere erau iresponsabili. Si cu multe idei preconcepute. Din cauza acestor idei preconcepute suferim si astazi, chiar daca nu ne dam seama.
Urasc ideea preconceputa care spune ca un copil e dator sa-si respecte parintele oricum ar fi acesta. Exista si azi: "eu te-am facut, eu te omor". Sau "faci ce spun eu, ca eu te-am facut". sau "sunt parintele tau, respecta-ma"... etc. In traducere: sunt parintele tau = sunt stapanul tau. Nu vedeti pe strada, zi de zi: "respecta-ma, sunt mai batrin decat tine"? dar de cand a fi mai batran insemna a fi mai bun sau mai intelept? Iti da asta o aura de superioritate?

hai, ca v-am innebunit



Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

Jasmin012 spune:

iar intervin... ... apopos de faptul ca un copil e "rau" (vedeti etichetarea), asa cum se considera inca, tot ca o reminiscenta a trecutului si a unui mod perimat de a intelege educatia (slava Domnului ca lucrurile se mai schimba in privinta asta!): eu l-am nascut pe Lucas in Spania si de aceea mergeam acolo la pediatru, la controalele periodice. Avea 2 luni, ma dusesem la vaccin si pediatra (batrana, am prins-o numai ccateva luni inainte de iesi la pensie, dar asa batrana cum era tot avea o mentalitate mai moderna fata de cum vad unii lucrurile pe la noi)m-a intrebat cum e copilul, ce face, etc. Si eu i-am raspuns: "aaa' e "rau"'. Eu de fapt voiam sa-i spun ca e ambitios, ca are o personalitatea puternica (chiar nu am glumit cand i-am spus asta lui frunza-alba), incapatanat. Nicidecum ca e rau la suflet, Doamne fereste, cum ar putea sa fie rau un copil de 2 luni. Iar ea a fost atat de intrigata, cum pot sa spun despre copil ca e rau? Atunci, acea doctorita mi-a dat o lectie. Apoi forumul a avut si el rolul lui, ca am tot citit opinii si cand a fost recomandata o carte am citit-o, daca am putut s-o procur. Asa am invatat ca un copil trebuie respectat, oricat de mic ar fi. Cand el e respectat invata ce e respectul. Si asa respectul e invatat, nu impus cu forta.



Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

IRA_LIZA spune:

Rox, imi place ca-ti plac! si mie imi placi! si-mi plac si mule alte fete de aici din forum; si uite-asa facem un vesel

Acum, revenind la Frunza & problema relatata de ea: desigur k acest cuplu poate alege calea consilierii daca asa cred de cuviinta cei 2 parteneri, insa cred cu putere k, inainte de inceperea consilierii sau in paralel cu ea, merita sa incerce si singuri sa se ajute, orice problema depasita prin efort propriu are inestimabila valoare, ne invata mai multe, ne da incredere in noi insine, ne da o stare de bine de durata si ne face mai puternici. Nu-i nici un secret in ce spun. Uitam insa aceste banale adevaruri. Stii ce cred? pana sa terminam noi prezentul topic vor fi prins deja din zbor suficiente trucuri care ii vor ajuta pe viitor intr-o situatie sau alta. Am incredere ii ei k isi vor rezolva problemele in timp scurt, mamica nu se va mai simti in pragul depresiei, taticul nu va mai fi suparat, iar baietelui isi va consuma energia cum si cu cine ii trebuie lui.

Ira, mamica Elizei

Jasmin012 spune:

La urma urmei poate frunza_alba nu are nevoie decat de o confirmare ca nu e nimic in neregula cu baietelul ei. Nu a mai intrat sa ne dea amanunte. Poate a scris acel mesaj intr-un moment de oboseala si disperare, si probabil ca a exagerat un pic intamplarile sau i s-a parut ei ca nu mai rezista. Poate la asta a mai contribuit si altceva sau altcineva. Poate ca exact la intamplarea cu banca, acolo aflandu-se multe persoane, cineva a facut vreun comentariu, exact de genul: "mama, ce copil rau!", ceea ce a mai adaugat un plus de stres parintilor. Asta e, ca nu stim exact totul. Poate ca intr-adevar parerea ca parintii au nevoie de consiliere e un pic exagerata (nu stim cu exactitate). Nu toti parintii care au sau cred ca au o problema trebuie sa mearga pentru asta la psiholog. Si tot la urma urmei parintii vor sa gaseasca o solutie ceea ce e lucru foarte bun.
So, poate ca acesti parinti nu au nevoie decat de o incurajare: Oameni buni, copilul nu are nimic in neregula!
Si mie poate mi se pare, cand fiu-meu tipa si se arunca pe jos, ca nu mai e nici un copil care sa faca la fel, ca al meu face cel mai urat, dar apoi mai vad si la alti copii de aceeasi varsta si ma linistesc.
Ati observat, ca in toate cartile psiho-pedagogice ti se spune cam ce ar trebui sa faci, la modul general, dar putini autori se incumeta sa dea exemple concrete? Tocmai pentru ca exista unele varste critice cand purtarea copiilor poate fi atipica si atunci parca nimic nu da rezultat.
Eu am inteles ceva din tot si toate: si anume ca trebuie sa ma uit bine la fiu-meu, sa-l cunosc cu adevarat, sa-l inteleg, sa incerc sa ma pun in locul lui. Ma uit bine la el si vad ce-i face bine, ce-l face fericit, sau, daca avem o problema, ce e acel ceva ce-l linisteste. Nu stiu, poate uneori gresesc, nimeni nu e infailibil, nu sunt sigura ca ce fac eu va da rezultat pe termen lung, nu am nici o garantie, dar fac si eu tot ce pot. Incerc sa am incredere in instinctul meu, bazandu-ma pe faptul ca eu il cunosc pe puiul meu cel mai bine. Multe lucruri vin apoi de la sine.


Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...

arminad spune:

Eu cred ca e important sa recunostem cinstit si ca, la fel ca in orice alta meserie, sunt oameni care n-au priceperea, darurirea, talentul necesar pentru aceasta meserie.

A incredinta mintea copilului tau in miinile unui necunoscut, fie el si specialist cu diploma, mie mi se pare o raspundere uriasa ca parinte.

Nu sunt impotriva specialistilor, am un respect deosebit pentru breasla asta si multa recunostinta. Doar ca e bine sa nu cadem in extrema de a acorda credit neconditionat specialistului.
Ma refer aici strict la situatia lui Simali.

dora78 spune:

Indraznesc sa ma bag si eu, sper sa nu deranjez si mai ales sper sa nu se simta nimeni jignit. Eu am trecut de etapa incapatanarilor varstei de 2-3 ani, dar imi amintesc foarte bine ca reusea si fiica-mea sa-mi faca nervii haturi.
Asa cum spunea una din fete, copilul este membru cu drepturi egale in familie. Parintii trebuie sa inteleaga PENTRU EI acest lucru, pentru ca eu cred ca ei il considera pe micut o mica zeitate acolo, in casa. Sigur, pentru noi toti, copiii nostri sunt "cei mai si cei mai", ii rasfatam si e normal sa-i rasfatam (daca nu noi, atunci cine?), dar la fel de normal este ca si copilul sa respecte regulile familiei, care, da, sunt "impuse" de parinti. Eu, una, asa vad lucrurile, iertata fie-mi neconcordanta cu fetele care cred ca regulile nu se "impun". Orice familie are niste mici reguli, care SIGUR nu-s facute de junior, ci de parinti, care au insisi obligatia sa le impuna si sa le respecte.
Toate aceste reguli vizeaza conduita tuturor membrilor familiei, cu scopul unei atmosfere armonioase, benefice, sanatoase etc. Daca unul din membri nu respecta aceste reguli, dispare armonia. In cazul acesta, e vorba de un copilas.
Eu cred ca mama ar trebui sa evite sa se culpabilizeze. Amenintarile fac parte din negociere, pana la urma. Ale dumneaei nu sunt josnice, sunt doar lipsite de veridicitate iar micutul exploateaza la maximum incapacitatea mamei de a-l "ameninta" cu o pedeapsa concreta si aplicabila. Degeaba ii spune ca il da politistului sau tiganului, nu o va face (normal) niciodata iar copilul stie foaaaarte bine asta si profita. In acelasi timp, se creeaza o imagine proasta unor categorii sociale cu care copilul va interactiona candva, in viata (nu mai detaliez, s-a mai scris despre asta).

Ca sa nu plictisesc, niciun parinte nu are setul perfect de reguli, de idei, de asi in maneca. Totusi, eu cred cu convingere ca si copilului trebuie sa i se impuna regulile familiei, comunitatii (a impune nu presupune forta, nu ma intelegeti gresit, ci rabdare, rigoare, dragoste), trebuie alese pedepse pe masura poznei si aplicate, "amenintarea" cu pedeapsa X si neaplicarea pedepsei sau pedeapsa nesustinuta sunt greselile uriase pe care toti avem pacatul de a le face.

Sper sa ma fi facut inteleasa, n-as vrea sa starnesc vreo furtuna...