Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

tangerine spune:

am o intamplare despre parintele "sef" si copil

sotul meu mai are accese de autoritate; si o data intr-o astfel de imprejurare a spus ceva de genul eu sunt seful aici catre Maria; la care eu am spus spontan: "nimeni nu e sef aici"

dupa care am observat cu uimire o usurare enorma la Maria, care a repetat catre tatal ei: "tu nu esti seful meu"
de unde am dedus ca pana la acel moment ea asa percepea situatia si nu numai pe cea in cauza

ulterior si in alte ocazii maria a repetat conventia noastra cu "nimeni nu e sef" cand a simtit nevoia

tangerine spune:

alice, daca nu exista nimic, atunci nici terapeuta ta nu exista? nici voi? sau ea e singura care vede realitatea adevarata?

si eu zic tot sa fugi cat poti; sau crezi ca poti sa o rezolvi tu pe ea?

ruxij spune:

Frunza, dc. mai citesti, mie mi se pare ca intr-adevar la voi este vorba de o lupta pentru putere, care este declansata de modul in care reactionati voi: tipat, amenintat. Avand in vedere unde va aflati acum, sunt de partea taberei rrox. Cand copilul face ceva ce iese din comportamentul civilizat/normal, trebuie sa va ganditi de ce o face. In general ei cer atentie, sau vor pur si simplu sa se joace si nu stiu anumite reguli pt. ca nu au fost invatati, sau nu au fost invatati corect. Trebuie sa va apropiati de copil, sa il faceti sa invete niste reguli, sa il faceti sa VREA el sa invete o regula sau alta (de exemplu facut curat in camera). Pentru asta trebuie intai sa ii castigati increderea prin metodele propuse de rrox&Co. Eu sunt din tabara celor care considera ca si aplicarea unor pedepse punctuale este utila/functioneaza si nu face nici un rau atunci cand e facuta corect si nu aiurea si cand e nevoie neaparata de un rezultat rapid, dar la voi asta ar fi dupa mine al doilea pas, trebuie intai iesit din lupta asta pt. putere. Nu o sa o castigati daca continuati asa. Cand copilul devalizeaza un obiect public, il iei in brate, ii spui ca intelegi ca e suparat, dar nu este normal sa distruga si pleci de acolo pana trece criza. Trebuie asigurat ca e iubit/acceptat intotdeauna. E posibil sa tb sa va intrerupeti calatorii la cumparaturi sau in alta parte, pana invata copilul comportamentul civilizat in public.

Cu indeplinirea tuturor cererilor copiilor, exemplul "da-mi apa", desi poate si copilul singur sa isi ia, cred ca nu e bine de facut asa, dat orice si neasteptat ca el sa faca nimic. Trebuie invatati copiii sa fie independenti. Altfel ajungi la o situatie anormala si o relationare intre tine si copil nesanatoasa. Cunosc asa o mamica, care face totul in locul fetitei si fetita pur si simplu o abuzeaza. Are 8 ani si desi stie sa faca tot ce trebuie sa faca, de exemplu o striga inca pe mama ei sa o stearga dupa nr 2 la WC. Desi clar la scoala face totul singura. Probabil e un mod in care cere atentie, dar se poate da atentie in timp ce inveti copilul skilluri si il faci sa fie mandru de el ca poate face una sau alta.

denizel spune:

tangerine, !

Nu stiu daca frunza_alba mai citeste aici, profit de postarea lui tangerine pentru a aduce in discutie si subiectul: facem sau nu front comun in fata copilului?


Parerea mea este, asa cum ati ghicit probabil :)), ca nuuuu, nu trebuie sa facem front comun impotriva copilului!!!
Desigur, ma refer la situatiile in care unul dintre parinti sesizeaza ca celalalt parinte a gresit dar, pentru a nu-i ciobi acestuia aura de autoritate si perfectiune , se uneste cu el in sustinerea greselii.

Parerea mea este ca tactica 'front comun atunci cand unul greseste' este atat nedreapta si neetica, cat si un exemplu prost oferit copilului, care sesizeaza imediat lipsa de autenticitate a parintelui "mincinos".











Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

Luna1 spune:

Va contrazic. Eu una nu pot sa cred si pace ca un copil, la varsta "n" se trezeste brusc dimineata si e luminat "trebuie sa imi strang jucariile si sa o ajut pe mama sa care o sacosa".

Spun asta din experienta proprie, a mea, ca adult care a fost copil sef in casa parintilor lui. Mai exact mama practica attachment parenting, si era zen fara sa activeze pe DC. Mie nu mi-a zis nimeni niciodata cand eram copil "pune mana si fa, drege!" Mai zicea si mama... ea zicea ea auzea. Rareori. A strans dupa mine pana...am plecat de acasa. Mi-a adus pahare cu apa, mi-a calcat, mi-a adus mancare la pat tot pana atunci. Mila ma mai cuprindea dar pentru scurt timp. Iar cand am plecat de acasa pe propriile picioare tot ei i-am reprosat (discutand frumos normal, nu repros in adevaratul sens al cuvantului) ca eu nu am chef sa fac curat, mancare, sa spal vase etc. Acum fac normal, ca fiecare. Dar sa nu credeti ca fac pentru mine. Nuuuu, daca as trai singura probabil m-ar scoate astia cu buldozerul de sub dezordine. Insa am sot, am copil, traiesc in societate, vin prieteni la mine, vine soacra, mama, vecina etc. Urasc sa fac curat dar fac. Urasc sa gatesc dar o fac. Urasc sa calc, etc, etc, ati inteles ideea. Si mereu ma gandesc ca, poate daca mama m-ar fi pus si pe mine sa fac cate ceva prin casa la varsta in care eram in stare nu mi se parea o corvoada, ar fi intrat in obiceiurile mele si gata.

Acum sotul meu. Ma-sa obsedata cu curatenia. El a "ajutat" mereu, soacra-mea imi zice si acum ca in fiecare dimineata cand isi facea curatenia zilnica ii punea si pe baieti sa faca ceva. Ori stergeau praful, ori strangeau jucariile, ori spalau un vas. In ideea ca "acum de la 8 la 9 facem toti ordine si ne facem treaba si apoi suntem liberi de treburi toata ziua."

Ei si sotul meu e cel mai organizat cu curatenia. Cand ne trezim in weekend el e primul la spalat vase, baia etc, facem impreuna si lui i se pare normal. Lucrurile lui sunt mereu aranjate la linie. Ati inteles ideea.

Asa ca, eu am hotarat ca ai nostri copii vor avea ceva de facut pe masura varstei mereu. Cu explicatia clara: eu acum fac ordine in bucatarie tu te rog mergi si strange in dormitorul tau. Asta catre cel mare(9 ani). Cea mica e inca la varsta la care copiaza tot asa ca daca ii dau o carpa de sters praful in mana e cea mai fericita. Isi strange si jucariile (nu mereu insa in majoritatea momentelor) tocmai pentru ca gasec un mod de a o face sa le stranga, ori facem concurs cine strange primul, ori ma vede si pe mine trebaluind, in functie de cum functioneaza.

Nu sunt de acord cu amentintarile, sau mai bine zis sunt de parere ca o amnintare nedusa la bun sfarsit te face tot pe tine sa fi papagal pana la urma. Adica daca tot ameninti tine-te de cuvant, spune ceva veridic pe care l poti face (iti iau jucaria preferata de ex). Daca nu in timp copilul nu mai are incredere in tine, pentru ca unu la mana il ameninti si se simte subminat, doi la mana amenintarile sunt povesti nemuritoare ca tiganul ala sau politistul chiar nu apare.



M-am lungit o viata

buli spune:

denizel, multumesc pt parerea despre frontul comun, asa gindesc si eu


www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

simali spune:

Pai tocmai i-am spus ca am nevoie de o pauza in timpul careia sa meditez la toate cele intamplate.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

simali spune:

Legat de frontul comun si eu sunt impotriva lui. Eu cand sotul meu bate campii ii spun in fata, ba mai mult, l-am trimis sa citeasca daca nu stie. Am fost foarte rea dn acest punct de vedere si mi-a venit din instinct, din autenticitate, din nevoia de a fi sincera cu mine, cu copilul si cu sotul meu.

Dar nu sunt nici pentru frontul comun cu copilul impotriva sotului (mama facuse un astfel de front cu fratele meu).

Sunt insa si situatii in care aleg sa nu ma bag. Mai ales in ultima vreme, de cand copilul simte nevoia unei relatii "ca baietii" cu sotul meu. Sunt diferite fite pe care barbatii le taxeaza mai dur si sotul meu, cand relationeaza cu Vlad si el incepe sa faca fite i-o cam taie. Culmea e ca Vlad apreciaza asta ca pe ceva "intre barbati" si face eforturi sa depaseasca singur frustrarea de dupa apostrofare.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

ladyJ spune:

Frunza alba, eu as zice sa vezi mai indeaproape care-i treaba cu tanti. Un copil refuza sa spuna ceva cand se simte amenintat ´´daca ii spui asta mamei tale nu o sa te mai lase la mine´´ sau ´´daca mama ta afla,se va supara pe tine si nu te va mai iubi´´(am auzit astfel de ineptii). Si copilul tace de frica. Atunci tace copilul, cand ii e frica.
Eu una n-as sta relaxata daca copilul meu ar refuza sistematic sa-mi spuna ce face cu un adult, cu pretextul ´´nu trebuie sa stii´´

Jasmin012 spune:

Referitor la refuzul copilului de a povesti ce face cu alte persoane: copilul lui frunza_alba are numai 3 ani, deci nu cred ca refuza in mod intentionat sa povestesca. Cel mai probabil se afla in dificultatea de a povesti, din cauza vocabularului limitat si pentru ca efectiv exista putine probabilitati ca la acesta varsta copilul sa simta nevoie de a "barfi". Eu incerc sa-l trag de limba pe fiu-meu despre ce face la cresa, dar nu-mi povesteste. Inca nu s-a "prins" ce trebuie sa faca.

Jasmin si Lucas Daniel (28.11.2007)
www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza
www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas
http://elblogdeluquitas.blogspot.es

Limbajul copiilor nu se adreseaza urechilor, ci ochilor si inimii...