frica de cancer
Raspunsuri - Pagina 2
buli spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui kariguld si problemele sunt la ea, in sine insasi, asa ca trebuie sa inceapa cu ea, daca vrea sa scape de gandurile ce si le creeaza ea. |
deseori, cind un om are probleme, nu-si da seama.
aia care isi dau seama ii pot spune, dar cu frumosul
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
liliana83 spune:
Si eu am fost foarte neplacut surprinsa de multitudinea de cuvinte urate care i-au fost adresate Madalinei , o persoana care (cred eu ) in acceptiunea majoritatii era foarte frumoasa, foarte talentata, discret , finuta, sensibila. Dar , cu toate acestea , cred c-ar trebui sa facem abstactie de faptul ca pe utilizatorul care a deschis acest topic il cheama Rory si sa ne gandim ca poate acesta problema o au multe alte personae care nu au curaj sa-si expuna propriile trairi si acre totusi ar dori ca discutia sa decurga intr-un mod civilizat si sa incerce , pe cat este posibil sa se gaseasca niste rezolvari la aceasta problema.
Eu , de exemplu , nu prea-mi fac griji in privinta starii mele de sanatate( desi si eu am mastoza fibro-chistica, nu ma impacientez deloc, am facut o ecografie vara trecuta ca ma durea sanul cu tot cu mana, dar mi-a zis doctorul ac sunt ok) , insa , recunosc , ca in privinta copilului mi-am facut tot felul de scenarii.
La o luna de la nasterea lui , maica-mea a zis ca are ochii oblici, lucru observat de altfel si de mine ( si eu ii am , dar in fine
) si-atunci mi-am amintit ca in sarcina citisem despre sindromul down si ca nu facusem triplul test. A devenit in scurt timp o obesesie. Pana n-am ajuns cu el la genetica, nu m-am linistit. Eu am norocul ca am un sot f realist si fff optimist si mi-a zis ca fabulez dar eu o tineam pe-a mea si ii cautam saracului copil semne in fiecare zi. Dupa ce mi-au zis cei de la genetica ca nici sa nu ma gandesc la asa ceva( chiar s-au mirat ca ce caut eu cu copilul la ei) a inceput sa ma obsedeze ideea ca are un picior mai mic si unul mai mare... si-am inceput sa-i fac zilnic masaj la piciorul " mai scurt" , dar si la celalalt , lucru acre nu cred ca i-a daunat ci dimpotriva , achizitiile motrice au fost destul de devreme.
Eu am vazut mai demult la tv o emisiune despre oamnenii care au obsesii. Si acest lucru era justificat astfel : la un om " normal" informatia ajunge de la receptori la centii nervosi , este procesata si ea trece mai departe . De ex : vad ca este dezordine , dar nu ma cramponez de acest lucru . Pe cand la cel cu obsesie ea cumva " se blocheza" Adica ii ramane fixat in minte faptul ca este dezordine si pana nu face curatenie nu se simte bine. Asa cred ca este si cu ipohondria ta : ti-a intrat in cap ca ai putea sa ai cancer si nimic nu mai poate face ca aceasta fobie sa dispara, poate doar un consult la psihiolog care sa-ti argumenteze ca nu este decat o frica si sa gaseasca cauza ei.
rrox3 spune:
Kariguld ipohondria nu e o problema inchipuita, ci o suferinta cat se poate de reala.
Rory ai nevoie sa mergi la psiholog. Daca va crede de cuviinta te va trimite si la psihiatru. Psihoterapia e singura solutie sa scapi de cosmarul ipohondriei.
Si mai ai nevoie sa te intrebi de ce ai simtit nevoia sa scrii toate rautatile alea la adresa unei cantarete. Si de ce inca nu-ti dai seama ca ai gresit.
Te simti neapreciata?
Olympia 
Astea-s doar motivele, raspunderea ramane.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
kj74 spune:
partea buna e ca recunoaste ca are ceva probleme pt ca a deschis doua subiecte unde cauta psihoterapeut in constantza dar nu i a raspuns nimeni.....
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=123154
clar are nevoie de ajutor specializat daca cititi in arhiva ei are destule fobii
nu ecografii nu analize rmn uri astea cred ca te infunda in convingerea ca esti suferinda
eu una ash suporta sa vad atata aparatura medicala in jur si atatia medici
faza cu jignirile in stanga si in dreapta sunt doar frustrari personale
sanatate si intelepciune
liliana83 spune:
Eu chiar insist sa nu mai insistati vis-a-vis de jigniri , eu cred ca are cu adevarat nevoie de mult ajutor, problema lui Rory se pare ca este destul de veche, cel putin 2 ani, m-am uitat si eu putin la subiectele deschise de ea si-am vazut ca are un subiect in care spune ca-i este frica de moarte , deci va rog sa nu raspundeti cu aceeasi moneda, sunt convinsa ca daca va gasi cu adevarat ajutor si problema atitudinii ei fata de alte persoane se va rezolva.
mianna spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gabriella1 Te inteleg!Tatal meu a murit anul trecut de cancer la vezica biliara!Spaima ta am avut-o si eu pret de cateva saptamani,pana m-am hotarat sa fac markerii tumorali.Totul a iesit ok, asa ca m-am linistit tot atat de usor pe cat ma nelinistisem. |
in niciun caz nu vreau sa te nelinistesc din nou
doar ca ii vad pe markerii astia pomeniti pe-aici, si cred c-ar fi bine sa intelegeti un lucru: markerii tumorali nu au fiabilitatea necesara pentru a fi de prea mare ajutor in cancer. au si ei rolul lor, dar nu in diagnostic, sau cel putin nu singuri in diagnostic. pot da prea multe rezultate fals negative pentru a fi de ajutor in aceasta faza. in timpul tratamentului sau dupa, da, sunt utili, fiindca un marker crescut initial care scade sub tratament arata eficienta tratamentului (desi sunt si alte metode de a urmari aceasta eficienta), sau cresterea lor din nou la cativa ani de supravietuire fara semne de boala (notiunea de "vindecare" nu se foloseste in oncologie) arata ca ceva se intampla. asta ca sa nu intru in povesti de genul "mi-a zis acum un an domn profesor cutare ca am antigenul de cancer negativ, sa stau linistita" la o femeie cu metastaze.
gabriella1 spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui mianna
in niciun caz nu vreau sa te nelinistesc din nou doar ca ii vad pe markerii astia pomeniti pe-aici, si cred c-ar fi bine sa intelegeti un lucru: markerii tumorali nu au fiabilitatea necesara pentru a fi de prea mare ajutor in cancer. au si ei rolul lor, dar nu in diagnostic, sau cel putin nu singuri in diagnostic. pot da prea multe rezultate fals negative pentru a fi de ajutor in aceasta faza. in timpul tratamentului sau dupa, da, sunt utili, fiindca un marker crescut initial care scade sub tratament arata eficienta tratamentului (desi sunt si alte metode de a urmari aceasta eficienta), sau cresterea lor din nou la cativa ani de supravietuire fara semne de boala (notiunea de "vindecare" nu se foloseste in oncologie) arata ca ceva se intampla. asta ca sa nu intru in povesti de genul "mi-a zis acum un an domn profesor cutare ca am antigenul de cancer negativ, sa stau linistita" la o femeie cu metastaze. Asculta, priveste si taci!... Din brate fa-ti aripi de fier Si zboara cu ele spre cer!... |
important e ca eu ma simt sanatoasa, ca n-am "viziuni" si temeri ca vai mama, ce ma fac daca.... ?!Daca va fi, voi vedea la momentul respectiv.Pana atunci, deocamdata, ma gandesc numai si numai la bebelasul asteptat ,ma bucur de fiecare clipa si spun, ca de obicei "Cu Dumnezeu inainte".
Ca daca va fi sa se intample, se va intampla chiar daca fac ' jdemii de analize si mananc papadie non stop.
Gabriela
20 +"Stelele care cad nu pier,
Stelele care cad se duc pe un alt cer"
Laura25 spune:
Am rugamintea sa raspudeti aici la subiect. Pt celelalte discutii, este topic aici: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=154487
Cine nu se conformeaza, va fi avertizat.
Bazar umanitar DC
Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi
'Cos what I feel is the only truth for me
Rufus spune:
Sora mea a fost, recent, depistata cu a treia localizare de cancer. De 7-8 ani se lupta cu boala asta. Tratamente, operatii, perioade de asteptare.
In toata aceasta perioada a trait cu spaima. Una latenta, intre boli, alta ingrozitoare in cele trei momente in care a aflat ca (iar) e bolnava. Nu a avut nici o clipa de liniste, doar perioade de acalmie relativa.
In cazul ei, zici ca e normal. Pe orice parte ai intoarce problema, rezultatul e tot ala: numai in pielea ei sa nu fie cineva. Insa de data asta am retinut ceva din ce spune: nu mai poate trai cu frica asta, a obosit. Desi are sanse si de data asta (mai mici, dar exista), nu vede cum ar mai trai in continuare, asteptand a 4-a licalizare, a 5-a....
Mi-am dat seama ca nu crede (si nu acrezut niciodata) ca se poate vindeca definitiv. Poate dupa primul (tiroida), dar dupa localizarea la san a cazut de tot. Nu stiu cum sa explic sa ma intelegeti...eu chiar cred ca, in parte, si-a indus boala.
Nu ajunge la ea nici o explicatie, medicala, religioasa, logica sau de altfel. Exista o singura idee care o macina si nu-i da putere sa lupte .
rory, trebuie sa-ti faci curatenie in ganduri. Viata nu are nici o valoare daca nu o traiesti bine. Orice logica spune ca omul sanatos nu trebuie sa se gandeasca la boala...iar daca tu incalci aceasta logica si iti mai si dai seama (un lucru grozav!), nu ai altceva de facut decat sa accepti ajutor specializat, asa cum deja ai fost sfatuita. Ti-am spus povestea sorei mele ca sa-ti arat cum frica poate distruge orice sansa de viata, chiar daca, in cazul ei, putem spune ca are toate motivele. Iti dai seama de diferenta?
RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lor
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008
rory76 spune:
Stiu cum iti poti induce singur boala si cum o atragi daca te tot gandesti la ea...asta e culmea! Stiu ca oamenii anxiosi au mai multe "sanse" sa se imbolnaveasca . Stiu ca oamenilor pesimisti li se implinesc toate temerile...Cunosc teoria, dar practica...simt ca nu pot singura sa ma lupt cu frica asta, nu am instrumentele sa ma autosugetionez, de asta cred ca am nevoie de un psiholog, sa imi spuna pur si simplu cum sa fac in viata de zi cu zi, ca sa nu ma mai gandesc la asta. Chiar daca am preocupari, am un job interesant, cum ma doare ceva, la asta ma gandesc: trebuie sa fie ceva rau, altfel nu m-ar durea,nu? Pe de alta parte am oameni in jurul meu care imi spun ca, chiar daca ii doare ceva, ultimul lucru la care s-ar gandi ar fi cancerul. Of, e tare greu sa lupti cu tine! Rufus, sper ca sora ta sa gaseasca in ea resurse ca sa se sustina si sa se vindece. ea nu face psihoterapie in spital?
Trebuie intr-adevar sa fac curatenie in ganduri...pana la urma viata e atat de scurta incat nu merita sa pierd atatea luni si ani cu griji despre ce va fi. Voi vedea ce am de facut...sa incep cu psihologul...multumesc pentru pareri.