Depresia: boala, tratament, perceptia sociala

ary_v spune:

Sabina, din experienta mea de viata, iti spun sigur ca daca tu nu te ajuti nu o va face nimeni in locul tau. Cauta ajutor specializat (psiholog) daca simti ca ai nevoie, indiferent de ceea ce cred cei din jur.

Sabina spune:

eu stiu sigur ca imi trece cand ma simt bine fizic. In situatia in care sunt acum, numai drumuri la psiholog nu pot sa fac. Fizic nu pot.
In plus, un fel de psihoterapie fac, si cu medicul naturist, si cu spusul la prietene:)
oricum, stiu ca e si chimic, de la Medrol.


Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Llaura spune:

Asta ar fi cam ca ceea ce astia pe aici numesc an intervention, practica mai raspandita pentru dependentii de alcool, substante etc, dar care am auzit ca se poate face si pt depresie. Practic cei carora le pasa se aduna, persoana implicata e invitata si ea, i se explica cum ca cei de fata s-au adunat pentru ca le pasa, pentru ca viata le e afectata etc etc. Metoda nu e prea subtila, e adevarat (dar nesubtila nu inseamna neaparat si ineficienta) si de aceea rezultatul dorit trebuie sa fie ceva concret, adica nu "noi ne-am dori sa mergi la medic" ci "azi la ora 5 vine medicul X" sau "mergi la medicul Y in ziua de la ora de". Binenteles ca nimeni nu poate garanta succesul, dar poate merita incercat.

Sabina, stiu ca ni nu suntem prietene, dar...spell it out for him, man, zise vocea experientei. La urma urmei si comunicarea verbala e tot comunicare, circumstantele s-au schimbat si pt el asa cum s-au schimbat si pt tine, s-ar putea sa astepte o decizie de la tine ca fiind persoana cea mai potrivita sa ia acea decizie, dar dupa aceea sa iti ofere sprijin neconditionat. Eu am rezolvat multe asa. Sanatate!

ladyJ spune:

Sabina, imi pare rau.

Cred oricum ca esti o persoana rationala(in ciuda medicamentelor si bolii care spui ca te afecteaza psihic) si sunt convinsa ca atunci cand vei simti ca nu mai poti singura sau doar cu prietenele, te vei adresa unui psiholog.
Insanatosire grabnica!

Julie spune:

Parerea mea e ca subiectul a pornit rau si nici nu continua prea bine, daca intentia declarata in titlu este informare si sprijin pentru cei care sufera,se suspecteaza ca ar putea suferi de, ori vor sa ajute pe cineva suferind de depresie.

Ar trebuie sa se spuna de asemenea ca nu toti depresivii sunt irationali, unii sunt chiar super-sharp din punct de vedere intelectual si - spre nefericirea lor - emotional - si ca, daca refuza sa ia masurile adecvate, un refuz mai mult sau mai putin constient - acesta se datoreaza unei extrem de grave lipse de informare.

Si nu vreau sa arunc vina pe individ. Lipsa de informare este o vina a societatii, care nu numai ignora, dar si blameaza, judeca, izoleaza si chiar executa un suferind. S-a putut constata citind sau vazand la tv reactiile vizavi de sinuciderea Madalinei. Daca e sa arat cu degetul spre cel mai vinovat, as arata catre presa. Numai deunazi am vazut in EvZ titlul mare, de prima pagina, cum ca sinuciderea ar fi o boala, potrivit medicilor.

Trebuie aduse totusi informatii despre aceasta boala, despre incidenta sa, despre tratamente si durata acestora, despre rolul familiei in recuperare etc.

Deocamdata am reticente vizavi de acest topic daca sa vin sau nu si eu cu marturiile mele din postura de pacient...
J.

andacos spune:

Lady,eu am vrut sa-i scriu Sabinei de ieri,dar mi-a fost teama sa nu se intzeleaga gresit!

Mie mi se pare o abordare gresita a problemei,deci daca stii ca este ceva ,undeva in neregula,eu zic(mai ales ca realizezi lucrul asta)ca trebuie actzionat!Daca ajungem in situatzia in care nu mai facem diferentza intre "am o problema"si "nu am nicio problema"?Adica mie granitza asta mi se pare foarte fragila,sper sa se intzeleaga ce vreau sa spun!

Neactzionind la timp,se pot agrava unele lucruri si...se poate ajunge in faza aia de negatzie"n-am nimic"!

Medici nu pot schimba medicamentatzia daca stiu ca medicamentul ala da depresii,chiar si usoare?Sabina,pe tine te intreb acum!

Depresia asta este parsiva si cumplita,le doresc sanatate si putere tuturor celor diagnosticatzi cu depresie!

Dana




www.dropshots.com/andacos#" target="_blank">handarbeit

olympia spune:

Sabina, multa sanatate! Tu esti asa o prezenta luminoasa, iti doresc sa invingi cat mai repede boala!
Povara ma simt si eu de multe ori dar ma repliez rapid. Si nu-s bolnava.
Cred ca in multe cazuri e vorba de comparatia nefericita cu imagini si modele prefabricate.
Daca spui despre un om ca-i fericit, automat toti cred ca trebuie sa aiba o familie armonioasa, un job bun unde urca ierarhic constant si castigurile vin pe masura, sau macar se aude de performantele lui acolo, ca are o casa mare amenajata intr-un mare fel, ca-si petrece timpul liber nu stiu unde...
Fiecare pas pe care-l face unul sau altul pare ca trebuie sa atraga dupa el ceva care sa completeze imaginea de mai sus. Ai terminat facultatea, pai trebuie sa vina urgent jobul cel bun, sa gasesti perechea corespunzatoare unui anume statut , ai deja jobul, pai agita-te ca trebuie sa faci banii ca sa platesti casa mare, apoi sa faci copiii, nu cumva devreme in facultate, ca ratezi cariera... Si tot asa! Reguli ca sa-ti iasa puzzle-ul complet si repede. Altfel nu atingi "fericirea", fericirea aia pe care s-o inteleaga toata lumea!
Un singur pas daca e altfel, daca nu are rezultate intr-un interval determinat de timp, gata, esti dus pe copca, ai pierdut trenul, cine stie cand si daca vine altul!
Asta e o cursa nebuna in care n-ar trebui sa intram. Pentru ca fiecare etapa a vietii ne poate face sa ne dorim altceva, sau sa descoperim ca putem face alte lucruri, in ritmul nostru, nu e cazul sa dam socoteala nimanui. Sa recunoastem asta si ne respectam fiinta interioara, sa redesenam proiectul permanent adaptandu-l ca sa ne fie bine.



Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

FlyLady74 spune:

Si eu sunt depresiva; de mica, de cand ma stiu.
Nu m-a ajutat mersul la psiholog. In functie de psiholog ba eu eram refractara, inchisa, ba aveam o putere de disimulare prea mare... in fine, rezultat 0.
La psihiatru mi-a dat un pumn de pastile. Daca cu alte metode nu am reusit, alea toate, luate deodata, au fost destul de eficiente. Am avut noroc ca s-a intors sora mea acasa mai devreme, ca nu au facut cursuri in ziua aia si m-a gasit inca semiconstienta. Eu nu imi mai amintesc (am un gol de aproape o saptamana) dar mi-au spus ca m-am luptat cu cei de pe salvare, am dat ca apucata in doctorii si asistentele de la spital sa nu se atinga de mine.
Dupa inca cateva luni am inceput sa nu ma mai pot hrani, vomitam orice bagam in mine, ajunsesem la 40 kg (la 1.70 m). Stateam pe perfuzii.
Dupa ce am nascut copii nici n-a mai incaput vorba sa ma gandesc la sinucidere... adica ma gandesc, dar in sensul ca daca ar pati ceva copii, in secunda 1 as fi dupa ei.
Depresia totusi nu a disparut si nici somnul agitat si trezirile dese. Am momente in care nu pot sa ma misc, parca nu am energie nici sa imi ridic un membru, ce sa mai zic sa si fac ceva. Zac in pat, ma gandesc ca trebuie sa ma scol pentru copii si o fac cu un efort supraomenesc. Ma ridic pentru ca TREBUIE, pentru copii.
Am motive sa fiu asa?
Nu.
Am incercat cateva medicamente pentru somn, initial am zis ca epuizarea vine de la lipsa cronica de somn. Dupa multe incercari cu sfaturi de la medic, homeopat sau dupa ureche, am gasit bantuind pe net Melatonina.
Ura! iau 2 pastile de melatonina (Bien Dormir) seara si dorm si ma odihnesc.
Dar tot am momente in care sunt ba euforica, ba in deznadejdie. As vrea sa fie totul perfect, normal ca nu imi iese. Constientizez ca nu pot face Totul, o iau cu pasi mici, sunt bucuroasa ca ma tin de ei, dupa care iar ma apuca neputinta si deznadejdia.
Acuma ma gandesc ca, daca nu am suficienta melatonina si luand un supliment m-am rezolvat, cum pot afla ce imi mai lipseste?
Ce analize pot sa fac sa vad unde e dereglerea, daca ea este?

Adela99 spune:

de ce de cele mai multe ori antidpresivele au ca efect secundar infundarea si mai mult in depresie/anxietate? am o prietena care nu indrazneste sa foloseasca antidepresivele prescrise, chiar daca aproape i s-a garantat ca dupa doua-patru saptamani se va simti muult mai bine. da' ii groaza de cele doua-patru saptamani. ii frica cc ca va face ceva necugetat in perioada asta.

buli spune:

Adela,
o persoana apropiata mie a patit fix acelasi lucru de la niste antidepresive. ginduri de suicid si stari foarte rele.
doctora care i le-a prescris a zis ca sa rabde ca va trece.
alta doctora a zis sa opreasca imediat tratamentul si le-a schimbat cu unele care ii fac foarte bine. si nu au efecte secundare.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@