Alaptat in tandem

Nerantula spune:

Da, e si o problema de logistica acum, dar nu numai .. Gruia a dormit de mic in patutul lui fara nici o problema, nu a fost o chestie de obisnuinta, a venit de la sine si ne-a convenit tuturor asa, noi (mai ales barbatu, dar aproape in aceeasi masura si eu) nu suntem stilul co-sleeping, barbatu sforaie ingrozitor, copilul se fatzaie prin pat, eu n-as inchide un ochi toata noaptea ... am preferat oricate treziri si deplasari prin casa noaptea decat sa dorm pe maracini.
Acum noi avem un dormitor matrimonial (cu configuratie absolut fixa, nici macar un cos de rufe nu ar mai incapea in el, piesele nu se pot misca de pe pozitie, e cumva 'turnat' :)), Gruia camera lui in care doarme cel mai bine, iar fetita e temporar locata intr-o camera cu o canapea extensibila si patutul ei. Momentan eu dorm cu ea in acea canapea (1.2m lat), ca se trezeste foarte des noaptea si fizic nu pot face fata efortului de a ma tot ridica din canapea, insa nu prea intra in discutie sa dormim toata noaptea toti 3 acolo.
Insa e de considerat varianta de a-l adormi si pe Gruia acolo, apoi mutat in brate ... oricum ar fi, un compromis tot va fi .. de asemeni, varianta masajului sau orice altceva decat tzatza in gura la el nu exista, mai ales daca cea mica e mufata si ea ..
Uneori ma gandesc ca fetita isi va rari trezirile, poate nici el nu se va mai trezi (inainte de a naste se mai trezea destul de rar o data, spre dimineata, acum insa a inceput din nou, cel putin o data pe noapte ..) si va fi mai usor ... dar asta inseamna deja ca ei vor mai fi crescut si ... nici asta nu-mi doresc sa se intample repede .. :)
In ce priveste o alta persoana ... ei, aici a aparut o problema majora, care tinde sa devina principala problema, atunci cand sotul va reveni la job .. Gruia pana acum avea peste zi program si cu mama mea, ieseau in parc, ramanea la ea la pranz pentru masa si somn, petreceau cateva ore bune impreuna fara nici un stress ... in ultima perioada inainte de a naste a inceput sa o evite, mai intai nu mai voia sa mearga la ea la pranz, apoi nu a mai vrut nici sa iasa in parc cu ea ... in ziua in care am nascut a ramas cu ea acasa, plangand disperat dupa mine, iar urmatoarele 5 zile cat am stat in spital a stat mai mult cu ea, a dormit vreo 2 nopti la ea, sotul fiind ocupat cu tot felul de treburi organizatorile .. ei, de cand am revenit acasa, buni e un fel de persona non grata, nu o mai vrea deloc in preajma lui, daca vine la noi o trimite acasa, nu suporta sa-l atinga, nu-i raspunde daca vorbeste cu el sau o respinge in tot ce incearca, imposibil de ramas de buna voie numai cu ea, de iesit in parc sau macar de dat o lingurita de mancare ... nu stiu cum sa gestionez asta, cum as putea sa-l ajut sa inteleaga ca nu e vina ei ca ramane cu ea cand plec eu, sa accepte si astfel de situatii?
O alta problema e cu alimentatia, nu mai vrea nimic sanatos de mancare, nu fructe, legume, numai prostii de rontait si lapte cu fulgi de porumb, uneori carne, cel mai des paine .. ma atinge iar intr-un punct sensibil ...

paulush spune:

vezi, oricat as delira cu idei eu sau altul, numai tu singura stii cum e in casa la tine. de aceea solutia ta va fi mereu cea mai adecvata pentru voi.

sa stii si pe mine m-ar fi scos din casa cel putin primul copil daca ii ofeream un masaj in loc de atentie intreaga, noroc ca timpul le netezeste pe toate, azi nici nu vrea sa auda, maine e un pic mai marisor...

Cu mama ta: e delicat caci esti prinsa in mijloc, dar cred ca instinctul de mama mereu e mai puternic. Sa-l asculti pe el o sa-ti dea raspunsurile pe care le cauti.

Pe de alta parte, incercati sa nu ii atrageti atentia: vine mama ta, vorbiti voi doua, va faceti trebile, intre adulti, sunt sigura ca baiatul o va cauta in vreun fel, au stat desigur multe ore impreuna.

Fata mea nu a vrut sa doarma in nici un chip cu bunica-sa in ultimul an, rarele ocazii cand putea. Ei bine, acum a dormit o noapte, si s-a laudat la cine a putut ca a dormit cu ea.

Mancarea: asta da, e un sfat si o rugaminte: nu il obligati NICIODATA sa manance.
Ofera, dar nu obliga, nu insista. Daca ii e foame, mananca. Pe cuvant de femeie care am vazut cum pot supravietui copiii (proprii si ai altora) cu un iaurt pe zi, sau cu juma'de biscuit, sau cu trei grisine si o linsatura pe o bucatica de mar. Fata mea nu a mancat NIMIC in afara de LM pana la 20 de luni, eram vanata. dar n-am obligat-o niciodata. Acum mananca cat sapte.
baiatul nu mananca probabil nici a 7-a parte cat baiatul tau, dar stau foarte calma. Nu e chip sa-i bagi pe gat mai mult decat vrea el.
O bucatica de paine, un colt de covrig, trei fulgi de porumb, si patru bucatele de carne e exact ceea ce are nevoie.
Mereu vei auzi cum baiatul vecinei mananca de 10 ori mai mult, mereu va fi cineva mai mancacios decat al tau. Dar daca el e asa, inseamna ca problema nu e a lui, ci a asteptarilor adultului. coboara asteptarile, pune-i patru macaroane in farfurie. Patru, nu mai multe. daca ii e foame, le va manca.

Esti foarte curajoasa cu copii atat de apropiati ca varsta, si lunile astea sunt un haos in orice familie, asta sa ai clar in cap. Viata va va impinge catre solutia adecvata in cazul vostru.
Fiecare luna e un salt enorm pentru baiat, o sa simti clar cum ai cu cine te intelege mai bine.
Desi suna aiurea, profita de minunea mica acum, timpul asta nu se mai intoarce, niciodata nu va mai avea 2 saptamani.
paula

asa a fost

mes p’tits riens

Nerantula spune:

Paulush, in afara de sfaturile in sine, care-s foarte pretioase pentru mine, chiar daca unele par sa nu se potriveasca situatiei, macar pot sa structurez cate ceva, faptul ca exista cineva care chiar sa asculte si sa inteleaga asa cum nimeni in jurul meu nu o poate face, nici macar sotul sau mama (nu mai zic ca sotul abia asteapta sa nu mai auda de alaptat, are el niste pitici :( ), e de un IMENS ajutor.
Ieri am iesit prima oara in parc toti 5 (inclusiv mama, pe care incercam sa o dam jos de pe raft) si am constatat ca mi-a prins foarte bine iesirea, mi s-au lipezit gandurile ... in casa sunt haituita de altii si de mine, imi tot bat capul cum sa mai prind jumatate de ora de somn, de cele mai multe ori nu-mi iese, ca fix atunci incep iar zvarcolelile de colici sau mai vrea cineva o tzatza sau .. sau ..
Daca depasim si problema cu revenirea mamei in 'front' activ, adica sa poata iesi impreuna cateva ore pe zi, asta insemnand mult si pentru Gruia, respectiv energie buna produsa si consumata activ, somn mai bun, ganduri mai limpezi .. deja ar fi mare lucru.
Cat priveste mancarea, desi niciodata nu a fost un mancacios, nu cantitatea ma derajeaza, ci calitatea .. ca are zile in care mananca mai mult sau mai putin, nu conteaza, arata bine, 86cm, 12.5kg, insa cat a stat cu taica-su a mancat numai prostii (grisine, multa paine, chestii roz, dulciuri) si acum nu mai accepta deloc fructe, mancare gatita, mancare sanatoasa, in general ... adica prefer sa manance putin, dar bun, decat mult si prost .. Nu il oblig, dar recunosc ca mai recurg la animatie sau alte distractii ca sa manance un castronel de ciorba sau 10 boabe de strugure ..

Otiliav spune:

Am tot citit subiectul dar inca de la inceputul lui eu deja intarcasem mijlocia. Acum pot spune ca ma "bucur" ca mi-am evaluat bine limitele fizice si psihice. Pentru ca intarcarea a fost cam dureroasa pentru ea si am avut momente in care am fost in dubii. Dar la 1 luna dupa intarcare m-am trezit cu mari probleme de bazin. Hormonii de sarcina si pierderile de calciu si-au spus cuvantul mai ales ca eu cu calciul intotdeauna am stat destul de prost. Am pus in ghilimele "bucur" pentru ca de fapt nu-i nici o bucurie sa simti ca nu mai poti efectiv, nu ca nu mai vrei. Adica nu e chiar o optiune.

Eu inteleg ca trebuie sa-ti faci putina ordine in ganduri si sa incerci sa-ti raspunzi cat mai sincer la cateva intrebari.
De ce vrei sa ii alaptezi in tandem?
De ce nu vezi intarcatul lui ca o solutie daca te simti hartuita cu alaptatul?
Cat e de benefica situatia de fata pentru Gruia? dar pentru Cezara?
Ai lapte suficient pentru amandoi?
Ce faci daca Cezara nu ia bine in greutate?
Cum crezi ca puteti avea dimineti si seri mai linistite in familie?

Te intreb pentru ca si la mine situatia este crunta cand amandoua incep sa planga de foame sau amandoua au nevoie sa fie schimbate. Eu nu alalptez in tandem dar hranesc in tandem , una la san si cealalta la lingurita.

Ce am remarcat eu.

Pentru noi acesta a fost argumentul suprem. Nu manca pentru ca spera sa suga cat mai mult. Si uite asa in 3 luni nu numai ca nu a crescut deloc dar a si scazut 300 de grame de am ajuns sa o urmareasca la policlinica cu greutatea. Nici acum nu stam prea bine. Are 10.7 kg si 85 de cm dar depa vreo 2 luni de stagnat acum macar ia cate putin pe luna.
De aceea te intrebam cat de benefica este alaptarea pentru Gruia ca inteleg ca e mare fan "lapte de la mama" si nu-i chiar bine pentru el sa stagneze cu greutatea mult timp.



Cu ideea aceasta nu-s deloc de acord. Ce vina are Cezara ca fratele mai mare nu este intarcat si nici nu vrea sa renunte la portia lui de lapte. Daca vrei sa ii tratezi egal din punctul meu de vedere este o singura varianta si anume sa o alaptezi si pe fetita la fel de mult timp ca pe baiat. Mie asa mi se pare corect

Mami de Ana Maria(18.12.2004), Elisa Andreea (09.12.2008) si Iulia Alexandra (14.08.2010)

paulush spune:

Exact, OtiliaV, asa e corect. Si sunt sigura ca asta are clar in cap Nerantula.
Multumesc pentru interventie, ma simteam ca intr-o conversatie in doi. Fiindca m-ai ajutata sa-mi amintesc sa mentionez aici un lucru: eu am facut tandem (si) dintr-un motiv foarte puternic: mie (doar mie, in cazul meu foarte personal, caci dormim impreuna, barbatul a vazut ce inseamna cand adoarme el copiii) mi-a fost MAI USOR ASA. simmtul practic m-a facut sa prefer asta. dar va asigur pe amandoua ca n-as fi reusit sa ma misc dintr-o camera in alta sa alin ba pe unul, ba pe altul. pentru noi a fost o chetsie de cea mai simpla si avantajoasa solutie, beneficiile depaseau clar inconvenientele.

mai am de scris ceva despre opinia unei terte persoane, dar acum nu pot, revin.


asa a fost

mes p’tits riens

paulush spune:

Parerea tatalui copiilor despre alaptat: cum el nu este direct implicat caci nu beneficiaza de alaptare, sa-si tina piticii in ograda.

Cine are dreptul sa emita pareri despre cand, cum si intre cati se imparte treaba asta esti tu si cei doi, restul nu au drept de vot.

E ca si cum tu ai spune ca abia astepti sa se termine cu servciul barbatului. Alaptatul face parte din viata ta de mama, si nu vad de ce l-ar deranja pe barbat, dimpotriva, ar trebui sa fie mandru.

E adevarat ca e solicitant, dar si biberonul e solicitant. cand mai vezi o reactie de tipul asta adu-i aminte cum se da biberon, si activitatea asta ocupa multe minute.

mai aveam vreo doua de zis dar ma abtin

cand se termina alaptatul incepe timpul pentru altceva: povesti nesfarsite, vorbarie multa, cantecele ca sa adoarma, nu e asa simplu.

asa a fost

mes p’tits riens

Nerantula spune:

Otilia, oricum ar fi fost, intarcat sau nu, inceputul tot (foarte) greu ar fi, poate as avea mai mult suport psihic din partea sotului (care, asa cum spuneam, nu este deloc un fan al alaptatului prelungit) si mi-a zis franc, in fata, ca e o mare greseala ca nu l-am intarcat pana acum.
De ce nu l-am intarcat? Cel mai simplu raspuns este pentru ca eu am simtit ca asa ne este bine amandurora, pentru ca, din tot ce am aflat despre tandem, nimic nu a fost care sa-mi dea sentimentul ca cel de-al doilea copil ar pierde ceva daca fratele mai mare inca suge, dimpotriva si am sperat si simt si acum ca, emotional, e cu plus pentru toti trei.
Daca ma gandesc la scenariul intarcarii, in primul rand mi-a lipsit convingerea clara ca trebuie sa fac asta (nu a fost nici macar vaga, daramite clara), nu as fi fost autentica in acest demers si am fi suferit mult amandoi (si eu, si Gruia). Privind retrospectiv, am o singura indoiala: faptul ca, practic, o vreme nu s-a putut numi ‘alaptat’, avand in vedere ca in san nu mai era lapte si nu stiu cum sa privesc asta, putin ma tem ca l-am tinut blocat emotional si nu l-am ajutat sa se ‘diversifice’ si afectiv. Posibil si faptul ca nu mananca mare lucru sa aiba legatura cu asta, desi aici am mari reserve, el a fost lunga vreme absolut confortabil cu lipsa laptelui in san, cel mai probabil am gresit la inceput de diversificare, cand n-am inteles ca el nu era pregatit inca si am facut ceva presiuni #61516; Acum insa sunt perfect multumita cu cat mananca, cum spuneam, mi-as dori sa prefere mai mult alimentele bune, mai ales fructele, insa … nu le pot avea pe toate ..
Acum mi se pare cel mai prost moment sa ma gandesc la intarcat, e destul de stresat de aparitia bebelusei ca sa mai pun o povara .. in plus, nu as vrea sa faca asocierea celor doua in vreun fel. Hartuita m-as simti si fara tandem, in momentele in care ar trebui sa raspund simultan dublei solicitari, orice ar insemna asta. Psihic sunt destul de labila acum (nu ca in rest as fi foarte stabila) si ma irita/deranjeaza/doare/etc cam orice.
Lapte este din plin, deocamdata, pentru amandoi, mai sunt uneori momente, cand din cauza oboselii mai stagneaza productia, insa aranjamentul pentru moment este ca fiecare are sanul lui (cumva asta am stabilit cu Gruia inainte de a se naste Cezara) el aproape intotdeauna spune singur ce san vrea, sunt din ce in ce mai rare momentele cand l-ar vrea pe celalalt si asta e doar o tatonare, mai rar de o data pe zi. In acest fel, fetita are asigurat un san din plin, plus ca o mai pun si la celalalt, cand nu ma vede baiatul, peste zi. Noaptea uneori ud camasa pe mine si inca nu beau prea multe lichide si nici stimulente nu iau, cu exceptia unui ceai slab de lactatie. Din privinta asta acum nu imi fac griji. Daca se va modifica situatia in viitor, voi cauta o solutie la acel moment. Acum Cezara nici macat nu apuca sa goleasca sanul ei (bine, ca sa ai o imagine, sanul e de doua ori cat capusorul ei #61514; )
Seri linistite am inceput sa avem, ne-am intrat, cat de cat, intr-o rutina si, daca se intampla ca Cezara sa doreasca sanul cat il adorm pe Gruia (aici am putin de lucru, sa-l conving sa dea drumul tzatzei cand e aproape adormit, el ar dormi cu ea in gura, indifferent daca mai curge sau nu ceva din ea #61516;, insa deocamdata nu reusesc nicicum, in ultimele 3 seri am avut ceva plansete pe tema asta) planul e sa il iau si pe el in canapea unde dorm cu ea, insa nu a fost cazul, inca. Da, am introdus si aici un compromis, recurgem la suzeta, chit ca la Gruia am evitat-o cat am putut, dar e un rau mai mic asta decat intarcatul.
Asta e situatia in acest moment, cat e sotul inca in concediu si face o echipa minunata cu Gruia, probabil se va reseta totul de saptamana viitoare cand voi ramane cu ei doi si cu mama, dar vom gasi un drum si atunci, trebuie.
In legatura cu remarcile: nu am considerat o problema ca nu a luat in greutate, copiii nu cresc liniar, a stationat si la inaltime, a fost vara, s-a miscat mult, e sanatos, vioi, a fost ok. Si luna asta a luat bine, 250gr in 2 saptamani, creste in salturi. Ma uit la el si nu l-as vrea mai gras, destul cat m-am luptat eu cu kilogramele ..
In legatura cu tratamentul egal, corect ar fi sa-i alaptez pe amandoi cat va dori fiecare si cat ma tin si pe mine balamalele, poate fetita nu va fi asa fan tzatza cum e frate-su .. daca, insa, balamalele mele, fizice sau psihice, ar ceda inainte de a renunta vreunul din ei (ma gandesc mai ales la Gruia), recunosc ca mi-e teribil de greu sa-mi imaginez cum l-as intarca impotriva dorintei lui, mai ales cum e acum, atat de impatimit, cand plange cate jumatate de ora numai fiindca i-am scos tzatza inainte de a adormi de tot, dar nu inainte de a o goli #61516;, cum i-as zice ca pentru el nu mai pot, dar pentru sora-sa pot? Nu, nu m-am gandit nici o clipa sa o intarc si pe ea ca sa nu am aceasta problema, insa imi doresc din tot sufletul sa nu ajung in acest punct, respectiv sa nu-mi epuizez nici un tip de resurse de care am nevoie pentru alaptat .. probabil ca as impinge limita pentru mine cat mai departe ..

Nerantula spune:

Paulush, nu pot schimba felul in care gandeste si simte sotul meu, insa nici nu pot sa-i spun ca e problema lui exclusiva, pentru ca e vorba de copiii nostri, daca el e de parere ca alaptatul prelungit poate avea un efect negativ semnificativ, trebuie sa o am in vedere, in fond nu e nici o certitudine pe tema asta: da, alaptatul dupa 1 an poate fi benefic sau nu, nu e o ecuatie, fiecare caz e unic. Mai ales la noi, cand o perioada a fost 'alaptat fals' sau acum, cand pentru Gruia nu pare sa conteze prea mult daca sanul e plin sau gol, important e sa fie el atarnat acolo. Nu stim ce impact psihic are, pe orice orizont de timp, chestia asta. In acest caz, parerea tatalui conteaza. Ca si a mamei.
Mai mult, daca am decis sa merg inainte cu tandemul, am nevoie de ajutorul lui, nu pot sa zic 'tu nu contezi aici, vezi-ti de treaba', cand treaba o facem impreuna: eu alaptez pe cel mare, el sta cu cea mica sau invers. Suntem o familie, toti contam in interiorul ei.
Da, nu dau doi bani pe ce ar zice altii, din afara, daca nu le-am cerut sfatul.

Nerantula spune:

Multumesc! Am avut in gand mesajele tale, si cel de pe privat, dar efectiv nu am timp sa scriu mai mult decat ce arde, mai am de lucru la organizare, sunt si un fel de freak control, iau mult prea in serios fiecare amanunt ..
Lucrurile incep sa se aseze, apar solicitari noi si stresante, din pacate, au inceput in forta colicii care ne chinuie mai ales noptile, ma doare teribil cand vad ca nu o pot ajuta, se chinuie si geme si scoate cate un tipat sfasietor, uoof :(
Serafim, ca si Gruia, simte ca se apropie o schimbare ... sincer, nu stiu ce sfat sa iti dau, decat sa fii cat mai onesta in legatura cu asta, sa nu creezi scenarii care sa-l deziluzioneze apoi .. eu m-am ferit de asta, insa si cea mai mica chestie pe care am zis-o a ramas in capusorul lui: cand am montat patutul, i-am zis ca acolo il punem pe bebe si de vreo cateva ori, zicandu-i ca mami va trebui sa mearga la spital sa-l scoata pe bebe, ca nu mai are loc, si-l aduce acasa si-l pune in patut si m-am oprit, insa nu suficient de la timp, astfel incat acum, cand ma vede cu Cezara in brate, ma roaga (ma roaga cu un glas care implora ) sa o pun in patut ...
Uof, avem o colega de odisee care a spus acum ceva vreme in urma, in legatura cu venirea celui de-al doilea copil, ca a gandit: 'Doamne, ce i-am facut lui (copilului putin mai marisor, pana in 2 ani)' ... au fost clipe si mai sunt cand simt exact asa: 'Doamne, ce i-am facut lui Gruia??'
Imi pare rau ca asta iti pot spune, dar bine ca mai e si paulush aici, sa ne puna pe roti ...
Pana atunci, tot ce iti pot spune, profita de fiecare moment acum, de FIECARE, ce va urma va fi ALTFEL

alic spune:

nu ma pot abtine sa nu va zic: felicitari mamici care aveti curajul si forta de a face acest lucru! sunteti demne de respect!
si eu alaptez inca si cunosc sentimentul momentelor de nerabdare, a clipelor in care spui "gata, ajunge", a durerii de sani; cu toate astea simt ca n-a venit inca momentul, simt ca nu suntem nici una dintre noi pregatite pentru asta, asa ca o sa continui...pana cand? inca nu stiu..

---------------------------------------------------
ALICe, mamic de bebic Natalic (2 mai 2009)
---------------------------------------------------
adresa pt albumul de mot alicebirladeanu@rdslink.ro