Strumfi de iulie-august 2007 (188)

Cygni spune:

bineinteles, perfectiunea nu exista, dar ma pot stradui sa fie cat mai bine si sa nu repet anumite greseli. eu personal m-am simtit santajata emotional si am simtit ca niciodata nu ma voi ridica la nivelul dorit de parintii mei, ca doar atunci cand le faceam pe plac eram considerat un copil bun si urma acceptarea si iubirea. asta nu s-a schimbat nici acum, dar m-am schimbat eu, am devenit indiferenta si nu mai sunt dispusa la compromisuri emotionale.
ei, eu nu vreau sa fiu un astfel de parinte. ce imi va reprosa alise mai tarziu voi vedea, dar acum cel putin voi evita greselile majore pe care le fac altii cu atata usurinta, tocmai pentru ca am trait anumite lucruri si m-am informat suficient plus experienta cu alti copii.
cred ca putem f bine sa ne dam seama ce greseli au facut parintii nostri (sunt totusi copii care nu le reproseaza absolut nimic parintilor) si sa nu procedam asemeni pentru ca aceasta tendinta de a repeta greselile e confirmata psihologic si uneori trebuie sa dublam eforturile pentru a nu cadea in aceleasi capcane.

stefania_97 spune:

Santajul emotional trebuie sa admit ca a functionat cu mine foarte bine. Mama a fost foarte buna la santaj emotional. Cand am nascut-o pe Catarina m-am eliberat. Nu a mai functionat.

Fac cum vreau eu si daca nu ii place ghinion . A incercat dar cand a vazut ca nu merge s-a lasat pagubasa.

Maica-mea insa a facut ceva foarte bine, mi-a dat incredere in mine insami, nu mi-am dorit acceptarea parintilor camd eram adolescenta. Stiam ca ma iubesc si ca desi nu aproba vor fi mereu cu mine la greu.

Cedam santajului pt ca o vedeam cat de mult munceste pt noi, sa de multe ori avea nevoie de sprijin si era felul meu in care o ajutam.

Stefania mamica www.tickerclub.com/cache/bc78ee8833.png[/img]" target="_blank">Buburuzei Catarina si35+ AMR 5 sap. pana la marea intalnire
www.flickr.com/photos/balexandre/" target="_blank">Poze Catarina
O romanca in Danemarca

karligutza spune:

Cygni pe alocuri si in mare sunt de acord cu tine, dar fac niste precizari pentru mine; e o diferenta intre "a sufla in fund" si "a iubi foarte mult" si se intampla de amandoua! aceste lucruri nu se confunda! cand eu ii fac Adelutei unele pofte/mofturi pe care le punem sub eticheta "ii suflu in fund" asta nu inseamna ca doar atunci e iubita si inteleasa; si ea stie asta; ea stie ca atunci e SI MAI ALINTATA de MAMA sau de cine o alinta, ca bineinteles ii mai sufla in fund si altii (bunici, matusele, etc!) Iar iubirea e ceea ce simte mereu, chiar si atunci cand ne suparam/certam asa ca de la 3 la 30 ani si invers! noi nu ramanem mult timp suparati, discutam intotdeauna problema dupa si ne pupacim si ne iubim luandu-ne in brate!

am primit musafiri bunicii... revin mai incolo sa mai povestim!

karligutza
sunt mamica Adelutei
_

ALAPTATUL HELPLINE
_

Luna1 spune:

Morning.

Vad ca vorbeati de tatici, de atitudinea lor directa, de cum cred ei ca le suflam in fund pruncilor.

Legat de aceasta tema, aseara am vazut un documentar pe BBC care trata influenta si importanta tatilor in viata propriilor copii. Foarte intersesant tot documentarul, arata cum un tata are o influenta majora inca de cand bebe e in burtica, cum arata semne de recunoastere a vocii lui, etc. Legat de subiectul discutat de voi arata cum, in timp ce o mama discuta cu copilul ei (adolescent de ex) problemele la modul sentimental (mie nu imi place ca te joci pe computer atat timp de ex) si isi exprima sentimentele mai mult, negociand de cele mai multe ori, tatii sunt mult mai directi, arata cum un tata discuta cu fiica lui referitor la modul cum se imbraca, fara sa cada in sentimentalisme, era clar, nu te imbraci asa. (fara tipete insa fara urme de negociere).

Documentarul e www.bbc.co.uk/programmes/b00rvv6t" target="_blank">AICI pentru cine are timp sa-l urmareasca, e f interesant.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

Cygni spune:

da karligutza, nici nu consider ca atunci cand ne suparam pe comportamentul unui copil nu-l mai iubim sau cand nu le facem toate "mofturile", important e ca ei sa stie si sa simta neconditionarea iubirii. si e posibil ca eu sa fiu mai sensibila la asta din moment ce am simtit ca mi se acorda dragoste si intelegere conditionat.

Cygni spune:

Luna, imi spune ca video nu e available in your area

Luna1 spune:

Suntem surori?

Idem si aici, santajul emotional a functionat mereu la mine. Sa nu ma intelegeti gresit, am avut (si mai am) o mama perfecta, insa cu santajul emotional mi-a dat niste stari oribile. Inca mi le mai da uneori. De ex de cand ma stiu cea mai mare teama a mea a fost sa nu o spuar pe mama. Nu pentru ca m-ar fi batut, nu pentru ca m-ar fi certat, ci pentru ca se supara, ii vedeam supararea pe fata. Asta si pentru ca, probabil, eram satula de cat o supara tata.

In concluzie, nu ca n-as fi facut prostii si greseli, insa m-am simtit vinovata de n ori, pentru ca mama se supara. Si acum cand e suparata, poate fi din orice motiv, efectiv ma doare sufletul, ma simt eu responsabila, si ma simt vizata. Acum am reusit sa ma mai detasez, cand o simt suparata ma bag ca strutul cu capul in nisip.

Si acum vestea buna, aseara Lis s-a culcat singurica. Adica ne-am pus in pat, am citit vreo 3 povesti apoi mi-a zis ca-l vrea pe tati(el ii canta la culcare). I-am spus ca tati e ocupat dar ca merg sa vad daca a terminat. Am asteptat vreo 15 minute si cand am mers la ea dormea.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

Luna1 spune:

Incearca www.bbc.co.uk/iplayer/episode/b00rvv6t/Biology_of_Dads/" target="_blank">AICI

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

Vivela spune:

salutare

am citit cu atentie ce ati scris voi, am bagat la cap si incerc sa aplic. aseara am evitat un alt circ dupa metoda data de Cygni ("hai mai bine sa..."). tocmai primisem un pumn, tati la fel (el o facea razand, dar lovea destul de tare, desi stie ca n-are voie). in mod normal ar fi trebuit sa am o atitudine de condamnare a acestui gest, sa-i explic ca nu e voie, sa-l pun la colt, sa-si ceara scuze, etc...dar gandul ca urmau poate iarasi 2 ore de tipete, nemultumiri si furie m-au facut sa trec gestul ca neobservat. a fost ok, ne-am apucat de citit pe niste carticele, david a uitat ca ne-a batut.
e ok?
e ok doar pt nervii mei, poate si pt ai lui...dar oare el ce a inteles? eu ma astept ca la varsta asta sa inteleaga ca nu-i sunt permise niste lucruri si ca atare ma astept sa nu le faca. nu prea cred ca ignorarea gestului nepotrivit si indreptarea atentiei catre altceva e un lucru bun intotdeauna. poate ca el o fi inteles ca e ok sa-mi dea un pumn. ca uite, dupa asta, mami a venit sa citeasca impreuna cu el pe carticele.
e cam dificil de descifrat de inteleg ei in momente de genul asta.

si mai e un aspect - noi incercam sa facem totul cum e mai "bine" - sa le aratam cat ii iubim, sa nu le creem traume, frici, sa ii securizam in relatia cu noi, etc. nu vi se pare ca incercarile astea pot sa fie exagerate uneori? hai sa fim seriosi, cred ca ne canalizam energia prea mult dupa niste teorii care ajung sa se bata cap in cap - o urmez pe una (deh, vreau sa fiu mama model, si copilul meu sa ajunga adult echilibrat!) - apoi dau peste alta teorie care spune ca am procedat gresit, ca uite, daca fac asa, ajunge copilul sa aiba nustiuce dezechilibre, sa capete frica de nustiu care...oricum as proceda, n-am nici cea mai mica siguranta ca procedez "bine".

mai mult, traiesc si cu teama permanenta ca gresesc in relatia cu copilul/copiii mei (oare trebuia sa-i permit mai multe? oare nu trebuia sa fiu mai severa cu el? oare e bine ca-l las sa manance dulciuri dupa ora x? sau poate refuzul meu de a-i da aceste dulciuri dupa ora x o sa-i cauzeze o trauma psihica si o sa ma urasca toata viata pt ca i-am refuzat niste lucruri marunte?).

chiar citeam zilele trecute pe la psi -la subiectul "cuvinte care nasc monstri" sau cam asa ceva - despre cum faptul ca mama unei colege de forum a spus unei prietene ca "ii da un pui de ficus" si chiar i-a dat - a starnit in mintea ei - copil fiind de cativa ani - o frica teribila de a fi abandonata de catre mama ei. ca asa cum a taiat acel pui de ficus, asa poate s-o dea si pe ea oricand...
habar n-am daca asa a fost, insa sincer, mie mi se pare exagerat sa ajungi sa-ti controlezi chiar fiecare cuvant in prezenta copilului - ca apoi traiesti cu senzatia ca dai examen in fiecare moment.

ma rog, ar fi multe de spus in teorie, ideea e ca probabil nicio metoda de educatie (vorbim aici de cele acceptabile) nu va conduce la indivizi adulti "perfect echilibrati" - fiecare metoda are avantajele si dezavantajele ei.


iar am scris un mesaj kilometric si o sa aveti impresia ca o duc bine
. fug, imi face cu ochiul un maldar de rufe care asteapta sa fie calcate

_

Mami de pui nazdravani, David (2/9/07) & Damian(7/6/10)
Cand schimbati modul in care priviti lucrurile, lucrurile pe care le priviti se schimba

musso17 spune:

vivela,ai perfecta dreptate.si eu ma confrunt cu aceste temeri,incerc in permanenta sa nu fac ce au facut parintii mei cu mine,nu rau dar sunt lucruri pe care as putea sa le reprosez,apoi urmeaza sa-mi pun eu amprenta asupra lui prin temperamentul si logica pe care o am eu in privinta educatiei...apoi sunt convinsa ca si mihnea imi va putea reprosa ceva candva dar ce sa fac?oare pot trai cu sabia asta deasurpa capului?!sa incerc sa fac mai mult?!ce si cum daca nu ma caracterizeaza.ideea e ca nu pot sa par ce nu pot fi,controlul asta de se voreste prin carti dus la extreme,ignorarea unui gest anapoda si indreptarea atentie spre altceva...eu nu pot sa mi le insusesc pe deplin,nu cadreza cu firea mea si ca atare fac ce simt,ce ma indeamna instinctul...sunt gata sa ascult cu capul plecat cand imi va reprosa ceva si sper sa nu fac greseli grave cu el.. nu vreau sa-mi fie frica de el si nici lui de mine,vreau sa cooperam ca prieteni nu stiu daca vom putea fi in adevratul sens caci sunt niste limite pe care noi ca parinti nu le putem trece.