cuvinte care pot naste monstrii

buna, stiu , titlu poate parea prea fortat dar eu asa simt ca este.
Sunt sute de subiecte in care se dezbate frica copiilor, probabil ar fi trebuit sa scriu acolo, dar eu nu vreau ca acest subiect sa fie unul despre cum tratam frica copiilor, ci sa incercam sa descoperim impreuna ce anume a creat-o , chiar daca noua nu ne este clar , poate asa, vom localiza cauza si o vom indeparta.
Am sa incep eu, cu o relatare a unei cauze ce a nascut in sufletul meu de copil ,o frica imensa care ma va urmari pana la moarte chiar sia dult fiind.
A fost o scena nevinovata in aparenta, dar care mintea si imaginatia nebanuita a copilului au facut-o sa degenereze in altceva.Pe cand eram mica, aveam in casa un ficus, care crescuse destul de mare, frumos si avea multe ramuri.Spun asta pentru ca are legatura cu povestea, nu de altceva.Intr-o zi , paca a fost ieri, vine o prietena a mamei si asa din vorba in vorba, tot uitandu-se la ficusul acela, care era ca un copac mai mititel , i-a zis mamei daca nu vrea sa-i dea si ei un "pui" pentru ca ea nu are si pe vremea aceea era greu sa faci rost de flori .Mamam nu a stat pe ganduri, a mers si a taiat o bucata dintr-o ramura si i-a dat-o.Aceasta scena , aparent nevinovata, in mintea mea, a incoltit imediat frica ca asa cuma taiat mama ramura aceea, pe care a numit-o "pui"(pentru cine nu cunoaste asa se inmultesc ficusii, taind o crenguta si punand-o in apa , ea da radacini si apoi o plantezi in pamant si ai o planta noua, iar planta mama nu are nimic de suferit, din contra), si i-a dat-o prietenei fara nici o rezerva, asa poate oricand face si cu mine cand nu sunt cuminte sau o supar, ma poate da la altcineva, in orice moment.Nu va inchipuiti ce cosmaruri poate declansa asa ceva, iar tu ca parinte nu ai habar de la ce.Eram mereu apoi legata de fusta mamei, nu cumva sa ma paraseasca pe undeva, iar asta a venit dupa ce deja eu aveam frica ca daca patesc ei ceva eu ran singura pe lume si ce ma voi face eu.
Asa ca hai sa vedem impreuna ce anume , fara sa-ti dai seama poate crea o frica in sufletul unui copil.
Hai tot eu cu inca o intamplare, de deata asta cu stiinta, dar scuza e ca era in disperare si nu mai stia ce sa faca , tot mama, incerca sa ma adoarma , aveam cred vreo 3 sau 4 ani (apropo de subiectul cu de cand avem noi amintiri, eu una am de pe la 2 ani), si cum dupa un timp indelungat in care mama , avand si treaba , iar eu adormeam numai cu ea in pat langa mine, nu a mai stiut ce sa faca si a zis vezi umbrele alea de pe tavan...daca nu dormi...nu mai stiu ce.Umbrele erau facute de crengile unui copac crescut in fata geamului, noi stand la parter atunci.Deci clar ca am prins frica sa mai merg prin casa pe intuneric sau sa ma dau jos din pat noaptea fara sa aprind lumina.
Va invint pe voi sa dati alte exemple, vazute prin ochii de copil, pentru ca asa stim cel mai bine cum pot interpreta copii nostri evenimente asemanatoare, care pe noi adultii nici nu ne-ar fi interesat poate.

rrox3 spune:

Roxy imi pare rau pentru experienta ta , dar nu cred in titlul topicului...
Nu te-ai intrebat de ce a avut efectul asta asupra ta intamplarea cu ficusul? Crezi ca doar imaginatia ta a fost "de vina"?
Spui ca deja traiai cu teama ca parintii tai or sa pateasca ceva si tu o sa ramai singura. Adica cu teama de abandon, teama similara cu frica de moarte in mintea unui copil.
De ce crezi ca traiai cu teama asta in suflet? Din cauza unor cuvinte? Sau din cauza relationarii nesecurizante cu mama ta?

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

roxy spune:

Rrox3 multumesc pentru raspuns.Se poate sa fie asa cum spui, sa fie altele cauzele, dar cert e ca acea intamplare a creat in mintea mea de copil un alt culuar sa zicem al acestei frici, a plecat de la frica ca pot pati ai mei ceva si a creat cararea ca eu as putea fi parasita sau data altcuiva.Binenteles ca nu am spui nimanui ce gandeam, de aceea cred ca si alti copii nu spui parintilor ce e de fapt in mintea lor , iar parintii nu stiu de unde sa porneasca pentru a cunoaste ce anume declanseaza frica copiilor.Un copil nu face diferentele facute de un adult.El gandeste simplu, in cazul meu, acel ˛pui de ficus˛ era al ficusului, mama nu avea in mintea mea dreptul sa-l dea, nu era al ei , sper sa nu fantasmagorescprea mult, daca da va cer scuze .
Ca aceasta pot fi " n " situatii care pot declansa reactii neasteptate in mintea unui copil.

Delia21 spune:

La mine...tata...zicea aproape zilnic "te omor"....catre mine daca il suparam cu ceva sau daca luam vreo nota sub asteptarile lui...;ei si...imi era nespus de mare frica de el...atat de mare...incat nu am avut nici un fel de legatura cu el 10 ani...si mi-a fost teama sa ma duc sa-l vad dupa 10 ani.Sa mai spun ca acum...cand ma suna si vad numarul lui...cred ca ma suna de 50 de ori...si poate raspund si eu o data....si de fiecare data cand vad numarul lui...pe celular...am o stare de spaima...exact ca in copilarie...si prima reactie e sa...fug si sa nu raspund.Iar la mama....offff...cate cuvinte grele si cat de des le-am auzit..jigodie,..."esti un monstru exact ca taica-tu" ...si nu mai continui.

mirela.d spune:

N-am crezut ca mai este cineva care are acelasi sentiment ca si mine cand suna telefonul si vede ca suna mama ori tata.
Nu stiu daca au fost anumite cuvinte care au declansat sentimentul de disconfort sau intregul comportament a generat aceasta stare. Am trecut prin multe umiliri si jigniri si din pacate nu isi dau seama nici acum ce au facut ba chiar sunt convinsi ca au fost parintii perfecti. Desi toata copilaria s-au straduit sa demonstrze ce parinte dezastruos este celalalt. Si vorba surorii mele: au reusit. Amandoi.

Hai ca mi-am varsat si eu oful desi nu era locul.

Cuvinte nevinovate care sa ma fi influentat negativ? Nu. Doar cu intentie.

patou spune:

eu nu cred ca e obligatoriu sa ne fie frica de ceva in copilarie. si aici am exemplul copilului meu. acum pe la 6 ani, a constatat existenta sentimentului de frica la alti copii si ca sa nu ramana mai prejos a inventat un joc. Dimineata vine la mine in pat razand si spunand ca ii este frica de un tigru caruia i-a auzit vocea (moment in care intoarce capul si incearca sa scoata un sunet cat mai fioros). Sare repede sub plapuma mea si stam acolo sa ne protejam de tigru. Din cand in cand mai intoarce capul si il imita pe tigru.

si nu pot sa spun ca am fost o mama perfecta , am tipat la el, am folosit expresii pe care acum le regret... intelegeti voi..poate se leaga de faptul ca am fost tot timpul cu el.. nu stiu

roxy spune:

patou tu esti oricum o mama perfecta, fie si doar pentru ca te ocupi de copilul tau.La voi nu se poate vorbi de frica, mai ales ca vine razand si face pe-a tigru, eventual tu sa capeti frica de tigru.
Imi pare tare rau cand aud de cazuri in care sa-ti fie frica de proprii tai parinti, nu destul ca sunt atatea pe lumea asta de care sa ne fie frica, mai trebuie ca si cei care ar fi trebuit sa ne protejeze sa fie subiect de frica...of.
Stiu ca frica se poate prelua de la altii, nu trebuie sa o descoperim noi primii, e cazul si baiatului meu mai mic, care a invatat ce e frica de la fratele lui mai mare, cand l-a auzit spunand ca el nu face ceva ca ii e frica, si atunci, cu toate ca era prima data cand auzea acel cuvant, l-a folosit si el si culmea exact atunci cand era o situatie care presupunea asa ceva.
Dar de multe ori noi suntem fara voia noastra cele care fac sa apara la copii frica.
Nu va suparati, nu acuz pe niemni, dar de cate ori nu v-ati auzit spunand copilului "nu iti fie firca...".Este o expresie pe care o folosim asa stereotip, dar care in mintea lor, declanseaza reactia de autoaparare,...a mama a zis ca sa nu-mi fie frica, deci e acolo ceva de care eu m-as putea teme, si de aici iar pe baza imaginatiei fara limite a copilului (exemplu, meu favorit, cu frica de a ma da jos din pat, aveam impresia ca poate iesi cineva de sub pat, si nici picioarele de sub plapuma nu roim sa mi le scot , ca s anu ma apuce...sa nu radeti de mine va rog )se tes povesti demne de orice scenarist.
Chiar si cand le spunem noapte buna si ei incep cu ...nu pleca , nu dorm singur, imediat apare de regula , iar "nu ai de ce te teme...".
Oare e posibil ca noi insine sa cream un teren favorabil dezvoltarii fricii la copii, fara voia noastra?
Vorbesc aici despre cazurile normale, cu parinti care isi iubesc copii, nu de cele in care parintii ii calca in picioare, ca acolo e clar .

mariana_flo spune:

Chiar si cand iti iubesti copiii faci greseli grave. Mie de exemplu, mama imi spunea foarte des in copilarie ca sunt rea. Nu zic... mai faceam si eu pozne... dar acele cuvinte au sadit in inima mea de copil o timiditate pe care cu greu am reusit sa o inving mai tarziu. Mi-era frica sa-mi spun punctul de vedere sau sa particip la jocurile copiilor de seama mea tocmai ptr ca aveam impresia ca "sunt rea" si ca ma vor alunga. Acum, cand am si eu un copil de 1 an si sapte luni, cand mai face vre-o boacana imi tot vin instantaneu pe buze cuvintele "esti rea". Cand nu reusesc sa le stapanesc, incerc imediat sa corectez, spunandu-i ca ea e fetita buna si mami o iubeste, dar a facut un lucru rau. Sper sa reusesc sa scap de povara acestor cuvinte" esti rea".

rrox3 spune:

Roxy este adevar in ceea ce scrii tu, dar este si multa exagerare. Asa e, copiii au alta perceptie aupra cuvintelor si, de multe ori, pot intelege altceva. Dar nu asta e problema, in opinia mea. Fiindca daca inteleg altfel, dar se simt iubiti si in siguranta, poti oricand corecta ce au inteles. Nu sunt deajuns niste cuvinte prost intelese ca sa zdruncine echilibrul emotional al unui copil. Fiindca aceast echilibru se sprijina in principal pe comunicarea nonverbala cu parintele, nu pe cuvinte. Copilul se simte iubit si in siguranta, nu aude asta in cuvintele mamei.

In al doilea rand, tu combati introducerea ideii de frica la copii. Frica este o emotie de baza, functioneaza ca sistem de aparare, ne face sa ne protejam. Este necesara. Orice copil simte frica, chiar daca tu nu o numesti in nici un fel, si are nevoie de tine sa-i dai un nume si sa i-o validezi.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Mirela, Delia imi pare rau pentru experientele voastre

Mariana exista multe feluri de iubire. In cea autentica, in care parintele e liber si nu incorsetat in propriul scenariu de viata care-l faulteaza si nu-i permite sa empatizeze cu copilul - cand acesta greseste - nu iti vine, ca parinte, sa-i spui copilului "esti rea!". Fiindca poti empatiza cu el si atunci numai rau nu-l crezi.
Mai clar spus: parintii "captivi" - cum i-a numit Conchita, daca empatizeaza cu copilul cand acesta greseste, se trezesc brusc in fata ideii ca parintii lor nu au facut asta pentru ei. Si de aici e doar un castel de carti de joc, care incepe sa cada... Si cei mai multi nu pot suporta foarte bine adevarul asta.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

roxy spune:

subiectul poate fi inchis de moderator .Multumesc mult celor care au scris la el, si-au spus opinia si mai ales ca au putut sa scrie prin ce au trecut in copilarie, lucruri care au marcat viata lor si care nu vor fi uitate oricate incercari ar fi din partea celor in cauza.Multumesc inca odata.
Rrox3 iti multumesc si tie pentru ca ai scris la subiect, iti multumesc separat pentru ca am inteles ca tu cochetezi cu psihologia si ca poate daca nu acum, mai tarziu vei profesa in acest domeniu.Am insa un sfat , sper ca nu te supar ca indraznesc sa-ti spun asta, dar in cariera de psiholog in caz ca vrei vrea sa o practici, sa nu mai spui niciodata unui pacient pe care vei incerca sa-l tratezi de problema pe care o are, ca exagereaza in ceea ce spune.Nu vei obtine decat sa se inchida in el si sa nu mai comunice, sa nu mai poti scoate nici o informatie de la el, cu atat mai putin sa te lase sa ajungi la acel ceva ce trebuie corectat.Si ar fi pacat.E cam ca la sex, scuza comparatia, e de ajuns odata sa-i spuna barbatu femeii ca vai draga ce burta ai, ca e gata...nu se mai dezbraca aiai in fata lui veci, decat cu inca un complex in plus.
Dar gata cu exagerarile , va multumesc si va astept la alte subiecte care poate vor fi de mai mare interes.