copil ramas numai cu bunicii...va rog, sfaturi!
Raspunsuri - Pagina 6
olympia spune:
Din experienta mea si am copii mari deja, toate alegerile parintilor, si aparitia unui fratior si alegerea locuintei , a orasului, a tarii, sau a scolii, a destinatiei de vacanta, pot fi contestate sau nedorite la un moment dat de catre copil, oricate explicatii le-ai da, sunt copii care stiu exact ce vor in momentul respectiv si vor zice NU.
Pana la urma, cand mama si tata decid la 2 sau la 5 sau la 7ani ai copilului sa faca o schimbare, o vor face, dar asta nu inseamna automat ca toata familia va recepta la fel consecintele schimbarii. Copiii au alta fire, alt ritm si se vor adapta diferit, unii mai tarziu, mai greu sau doar cu ajutor specializat.
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
adinag spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui AB_AC Adelamaria da cu cat copilul e mai mare impactul e mai mare si de mai mare durata asupra unui copil. Un copil de 3-4 ani invata limba tarii adoptive fara accent sau fara unul pronuntat. Unul mai mare, mai ales daca-l inveti tu sa balmajeasca ceva va duce cu el un accent (cel parintesc) care-l va face tinta glumelor pentru mult mai multi ani. Solutii arata intr-un fel dintr-o tara si din afara ei. Parerea mea!:) |
Nu as generaliza, pentru ca nu ai neaparat dreptate. Cunosc destule cazuri unde a fost invers de cum spui tu, si asta cu tinta glumelor pentru mai multi ani mi se pare o prostie. La fel de bine poate fi un copil tinta glumelor pentru ca poarta ochelari, are pistrui sau parul roscat, pentru ca e mai inalt sau mai scund decat ceilalti.
Nu am intalnit decat foarte rar situatia sa rada altii de accentul unui copil, si asta o spun tot din experienta mea, care e destul de lunga.
AB_AC spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui olympia Pana la urma, cand mama si tata decid la 2 sau la 5 sau la 7ani ai copilului sa faca o schimbare, o vor face, dar asta nu inseamna automat ca toata familia va recepta la fel consecintele schimbarii. |
Fiecare cu parerea lui si fieacare familie cu filozofia ei de viata
.
AB_AC spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui adinag
Nu as generaliza, pentru ca nu ai neaparat dreptate. Cunosc destule cazuri unde a fost invers de cum spui tu, si asta cu tinta glumelor pentru mai multi ani mi se pare o prostie. La fel de bine poate fi un copil tinta glumelor pentru ca poarta ochelari, are pistrui sau parul roscat, pentru ca e mai inalt sau mai scund decat ceilalti. Nu am intalnit decat foarte rar situatia sa rada altii de accentul unui copil, si asta o spun tot din experienta mea, care e destul de lunga. Adina, Jasmina (24 iulie 2003) & Floris (23 decembrie 2007) |
Mai exact cum? Un copil care invata de mic are accent? In general la 3-4 ani invatarea limbii si formarea urechii cu sunetele specifice se face in pas cu ceilalti copiii. E varsta optima pentru o noua limba.
Orice poate fi tinta glumelor. Absolut. In plus depinde unde emigrezi. Intr-un oras mare riscul ca singurul copil strain sa fie al tau e mic, in zonele mai uniforme riscul e mai mare. Si zonele medii spre bune sunt in general mai uniforme.
Dar asta-i alta discutie.
olympia spune:
AB_AC, eu n-am exprimat nicio filozofie in postarile anterioare ci prin prisma unor experiente, am vrut sa arat ca nu-i usor de anticipat, sau de prevenit reactia unui copil la o schimbare mare, ca pot aparea probleme, atat!
Nu stiu ce filozofie ai gasit tu...
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
AB_AC spune:
Olympia faptul ca tu decizi si copilul trebuie sa accepte este o filozofie de viata cu care eu intamplator nu-s de acord. Eu cred in a convinge intai copilul fie el si mic si in a trece peste toate ca o echipa. Chiar daca un copil nu pricepe totul, va tine minte daca i s-a explicat sau i s-a impus. Si mai cred ca ce le facem noi acum ne vor face ei in adolescenta si ca tineri adulti. Tocmai de aceea nu vad de ce am continua discutia. Suntem pe pozitii complet opuse si n-am putea decat sa ne certam continuand
adinag spune:
| Citat: |
| Mai exact cum? Un copil care invata de mic are accent? In general la 3-4 ani invatarea limbii si formarea urechii cu sunetele specifice se face in pas cu ceilalti copiii. E varsta optima pentru o noua limba. Orice poate fi tinta glumelor. Absolut. In plus depinde unde emigrezi. Intr-un oras mare riscul ca singurul copil strain sa fie al tau e mic, in zonele mai uniforme riscul e mai mare. Si zonele medii spre bune sunt in general mai uniforme. Dar asta-i alta discutie. |
Da, cunosc destule cazuri in care copiii veniti la varste foarte fragede (2-3 ani) vvorbesc acum adulti fiind cu accent foarte puternic. Si stiu si actual adulti veniti la varste mult mai mari (peste 10 ani) care vorbesc fara accent.
u nu zic ca asta este regula, dimpotriva, ca nu exista o regula.
olympia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui AB_AC Olympia faptul ca tu decizi si copilul trebuie sa accepte este o filozofie de viata cu care eu intamplator nu-s de acord. Eu cred in a convinge intai copilul fie el si mic si in a trece peste toate ca o echipa. Chiar daca un copil nu pricepe totul, va tine minte daca i s-a explicat sau i s-a impus. Si mai cred ca ce le facem noi acum ne vor face ei in adolescenta si ca tineri adulti. Tocmai de aceea nu vad de ce am continua discutia. Suntem pe pozitii complet opuse si n-am putea decat sa ne certam continuand |
N-am nicio intentie de cearta, AB_AC. Numai ca partea cu explicatul si convinsul poate sa nu functioneze, asta tot spun... Si o spun din experienta.
Chiar explicand , argumentand, copiii pot sa NU accepte cu adevarat in sufletul lor, solutiile parintilor. Solutia va fi tot a parintilor si nu a copilului, chiar explicata fiind. Explicatia, nu exclude de fapt impunerea asa cum crezi si zici tu mai sus.
Partea cu adolescenta si tinerii adulti, n-am inteles-o, dar acolo deja lucrurile-s altele, adolescentii si tinerii adulti au propriile alegeri, asa cum e firesc.
Si in exemplul topicului acum, ce copil de doi ani alege de bunavoie sa ramana o perioada mai lunga fara parinti? Niciunul! Poate doar unul ai carui parinti nu se poarta bine cu el... Parintii au nevoie de un job bun ca sa-l creasca, dar copilul are nevoie de prezenta parintilor lui si nu doar de un substitut.
Faptul ca la un moment dat copilul nu se mai opune fatis nu inseamna acceptare, nu inseamna ca el e fericit cu solutia, poate chiar aproba verbal, formal la un moment dat, dar fara ca s-o creada cu adevarat.
Si daca mai apoi apar schimbari ciudate si aparent inexplicabile in comportamentul copilului, abia atunci tu ca parinte, eventual cu ajutorul unui psiholog, ajungi sa pricepi ca de fapt schimbarea a fost trauma si acceptarea n-a existat.
Ceea ce pentru unii e suficient ca suport afectiv, pentru altii nu e,
sau ajungi sa descoperi tarziu ca de fapt n-a fost suficient...
Si da, parintii decid, ca de-aia-s adulti, dar trebuie s-o faca fiind mereu foarte atenti la cei mici, pentru ca acolo lucrurile pot avea alt ecou.
Desi tu ai impresia ca eu as sustine ca parintii pot si trebuie sa impuna (departe de mine gandul asta!), eu spun de fapt ca parintii impun de cele multe ori fara sa realizeze asta...
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
adelamaria spune:
AB_AC, multumesc de explicatii...chiar nu pricepusem la ce te referi. Iti inteleg punctul de vedere si il respect, cu atat mai mult cu cat tu esti intr-o alta tara si eu nu ...inca
Insa deocamdata prefer sa-mi pastrez opinia: decat copil lasat singur la 2 ani jumate (sau la orice varsta) ca sa emigram noi acum, mai bine copil care risca (certitudini nu exista nici intr-un sens, nici in altul) sa vorbeasca cu accent. Sunt pur si simplu doua puncte de vedere diferite, nimic mai mult.
rrox3 spune:
AB_AC tu vezi doar cazul ideal si il consideri normalitate. Pot aparea tot soiul de complicatii care deviaza o familie de la ideal si atunci trebuiesc gasite solutii. Cum ar fi o sarcina neprogramata. O sa renunti la ea daca nu reusesti sa-ti convingi copilul mai mare s-o accepte? Nu cred.
In plus e putina ipocrizie in ce sustii. Ascundere dupa deget. Fiindca presupune ca nu-i manipulare actiunea a doi adulti asupra copilului lor, actiunea de convingere ca el - copilul - isi doreste un frate/o sora. E defapt cea mai buna manipulare: il convingi ca el isi doreste ceea ce iti doresti tu defapt. Si faci asta folosindu-te de priceperea ta de adult (ii expui doar avantajele, nu si dezavantajele) si de puterea de influenta pe care o ai ca parinte. Dupa care spui ca a fost o decizie luata in echipa.
Eu sunt de acord ca-i cea mai buna varianta pentru copil, dar este decizia parintilor. Si ar fi bine sa si-o asume.
E foarte corect ce scrie Olympia.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)