Copilul captiv (7)

Deus spune:

Conchita, oare si el simte la fel?

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

conchita spune:

MsLara, este incredibil cat de multe persoane au exact aceleasi simptome. si asta este dovada suprema, daca mai avea cineva nevoie de una, ca trupul este, intr-adevar, vasul care duce sufletul la destinatie si ca medicina clasica e cu o mila pe langa esenta vindecarii atata vreme cat refuza perspectiva holistica, integratoare adica.

Deus, m-am tot gandit la tine si la ce povestesti cu nerabdarea ta cu sotul si in general, idem Adela99. pana la urma cred ca sunt in stare sa citez pe dinafara tot Norwood, atat de tare m-a marcat lectura, v-o recomand calduros. ea spune ca atunci cand vom inceta sa ne focusam pe ce face cel de langa noi si atunci cand vom inceta sa actionam doar ca sa starnim o reactie in beneficiul nostru, sa manipulam si sa schimbam, nu vom schimba nimic. daca este adevarat in ce ne priveste ca schimbarea nu vine dinafara, atunci e adevarat si pentru cei de langa noi - nimic din ce spunem, impunem, scriem pe pereti, tipam, imploram, rugam cu lacrimi fiebinti sau cu glas dulce (dar manipulativ), nici un sacrificiu pe care il facem (asa cum se intampla in povestile de la In unul sau doi) nu-l va schimba pe cel de langa noi. dar daca ne schimbam noi, ei vor avea de ales sa se schimbe ca sa ramana in relatia reconstruita sau sa-si aleaga alt partener care sa le satisfaca si lor aceleasi nevoi pe care le-am satisfacut noi - noi, vesnicele maicute tereze, cum bine puncteaza Adela. vocatia martiriului si a ajutorului pentru altii, care nu e de fapt, caritate si ajutor dezinteresat, ci fuga de propriul eu, propriile nevoi neimplinite sau, cum excelent a definit flower power, de imensul gol emotional interior.

despre prietenul meu...numai doamne perspicace pe-aici. :-)) nu, el simte diferit, dar accepta ce este pentru ca asta este. i-am explicat ca situatiile noastre sunt incompatibile, nu sunt interesata de ideea de cuplu pe cel putin urmatorii un milion de ani, am alte preocupari si responsabilitati si am impietrit sufleteste, cred. de fapt, el mi-a propus sa ramanem prieteni daca nu se poate mai mult. si am ramas. :-) este foarte ciudat, e la fel ca la gina, relatia asta mi-a schimbat pur si simplu viata. e ca o vesnica oglinda, un reper in care am incredere ca ramane acolo orice ar fi. culmea e ca a demarat cu pasiune, tipica la mine, aruncat cu capul inainte, sex cosmic si dupa aia brusc desumflare, n-am mai simtit nimic, decat o amorteala emotionala. abia cand am citit Norwood (Nelia, nu mai astepta vacanta!! citeste-o acum!:-)) si in special povestea lui Tracy exemplificata in carte am inteles ce mi s-a intamplat: pur si simplu cu omul asta nu pot sa fiu captiva, nu ma lasa, nu e receptiv. pe de alta parte, spiritul meu nativ pentru dreptate nu m-a lasat. am simtit ca nu e drept sa mai practic mind games cu cineva care este atat de genuin si corect si onest si care nu vrea nimic de la mine (dintr-alea de care m-am obisnuit deja), ci pur si simplu pe mine asa cum sunt.

pentru ca, si acum iti raspund tie, Nelia, e o diferenta enorma intre pasiunea captiva si pasiunea care vine din daruire de sine genuina. dar n-am ajuns la eliberare inca, asa ca inca ma tem. da, m-ai descris perfect, nu stiu ce e calea de mijloc decat asimptotic, in rest cunosc toti vulcanii, uraganele, cataclismele, totul trebuie sa fie magic, zguduitor, ultimativ si definitiv. :-)) ceea ce in sine nu e ceva rau - si-acum revin si la raspunsul pentru Delia legat de pasiune -, distructiv si auto-distructiv la pasiune fiind motivatia si scopul: controlul, manipularea, ascunderea, evadarea, evitarea, victimizarea, dependenta de drama, adictia pentru extreme. daca pasiunea asta este pura si vine abia dupa ce s-a creat intimitatea pura rezultata de cunoasterea pura, atunci bun venit, uragane si alte alea. :-) dar daca e pur si simplu o furtuna a sangelui si-a subconstientului ca arma de aparare si disimulare, o pasiune fara obiect, pentru ca nu este starnita de celalalt si de impartasirea cu el, ci de nevoile noastre obscure, atunci nu e buna, e cah. :-)

nu, in spiritualitate nu pot fi fanatica, sunt prea meticuloasa si logica, am oroare de mimetism si singura pasiune poate fi doar pentru puritate (a ideii, adevarului, etc) in cazul credintei. plus ca am trecut de faza aia, nu ma mai atrage. a fost ca o adolescenta cu acnee, acum e ca o apa linistita. si e prea tarziu sa mai umblu cu oglinzi deformante, am vazut deja ce se afla dincolo de iesirea din pestera - soarele. lumanarile dinauntru, ca la Platon, doar ca ma mai sperie nitel, dar nu ma mai conving.

Mariaa spune:

conchita, iti raspund si eu la intrebarea cu 'recunoasterea'...

desi sotul meu si o buna prietena cu care purtam luuungi discutii despre autocunoastere/autodescoperire si tot ce tine de asta, imi tot deschideau ochii si auzeam on&on aceleasi argumente si teorii, am simtit nevoia la vremea aia sa discut cu cineva neutru dar si profesionist, care 'stie ce zice' :))
si se pupa cu ce-mi ziceau cei de mai sus dar dispunea si de 'sculele' necesare asa ca mi-a destupat ochii si urechile iar cea mai tare experienta de-a lungul terapiei mi s-au parut sedintele de vizualizare (poate-ti amintesti ca povesteam noi despre ele, intr-un alt context si 'spatiu' ) sedinte in care am stat fata in fata cu mine si cu inconstientul meu, gol golut.
asta plus somatizarile mele repetate si nesfarsite si plus zidul in fata caruia parea ca am ajuns si ca, intr-un fel sau altul, era musai sa patrund dincolo de el si sa ajung 'la mine' si sa aflu si sa inteleg ce-s si de unde vin toate.
si am mai simtit ca e cumva imposibil ca eu sa fi fost chiar cel mai nefericit copil de pe planeta asta (cum uneori ma simteam :D) si ca ceva sigur imi scapase si era musai sa pricep ce.
in cele din urma, am priceput :)

provocarea cea mai mare mi se pare ca abia acum incepe, cand trebuie sa dau forma si culoare si contur unei noi vieti si imi doresc s-o fac cat mai curat posibil

un week-end cu multa lumina in suflet va doresc

mamica de Fluturas
_

“Before you speak, listen. Before you write, think. Before you spend, earn. Before you invest, investigate. Before you criticize, wait. Before you pray, forgive. Before you quit, try. Before you retire, save. Before you die, give.”

nelia spune:

Si eu iti raspund tie deocamdata, fetele mele au mare repetitie la dans, fac un lucru atit de frumos la scoala asta, mi-au dat lacrimile cind am auzit. Se duc in seara asta la un spectacol de binefacere, la o casa de batrini cu boli terminale.

Da, si eu cred la fel. Tocmai de aceea nu cred in dragoste platonica, cea care e in noi, nu cea care vine de la altii. Pentru ca acest vas care duce sufletul la destinatie are si obligatii, dar el are si niste drepturi, iar drepturile acelea trebuie respectate pentru ca altfel se vor intoarce impotriva noastra, ca fiinta intreaga: trup si suflet. Asa cum suferinta sufletului, a psihicului se rasfringe asupra trupului fizic, la fel si bucuria lui. Cind iubesti, ca sa fie complet, ai nevoie si de trup, pentru ca e parte integranta a fiintei noastre. Refuzindu-i dreptul de a iubi, trupeste, e cam pe acelasi plan cu refuzul eliberarii in ceea ce priveste sufletul... iar efectele vor aparea fara doar si poate in timp. De aceea, pentru mine, desi nu a fost de la inceput asa, sexul are o mare importanta intr-o relatie, e musai sa fie bun ca relatia sa fie echilibrata. Altfel, tot la colaps se ajunge... Iar cind acesta mai e facut si cu fiinta iubita, si chimic exista si acolo compatibilitate... l-am prins pe D-zeu de-un picior, intelegem ce e cu adevarat fericirea. Imagineaza-ti ca intr-o relatie in care fluturasii sint roiuri, ai si ceea ce simti pentru prietenul tau de acum (mai ales ce ai spus despre faptul ca nu te simti captiva cu el, ca nu te lasa, nu e receptiv, mai ales asta)... ai si ce spun eu pe plan fizic... ai tot. Aia e iubire completa, aia este ceea ce cred eu ca intilnesti o data in viata. Numai ca trebuie sa fii extrem de tare si de echilibrat ca sa poti ramine in ea.



El nu accepta, Conchita, si nu asta este, ci nu are incotro, Am fost acolo si stiu ca asa se simte de partea asta, dar nu e chiar asa si nici nu drept nu e. Stii, ca in iubire esti orb, accepti orice doar de dragul iubirii, poti sa-i dai tu sute de explicatii. Ti-a propus sa ramineti prieteni daca altfel nu se poate pentru ca stia caci altfel te-ar fi pierdut de tot... El iti permite sa fii tu libera, insa se treptat-treptat, cu cit te cunoaste mai bine si te iubeste mai mult, rolurile se schimba, tu te eliberezi, el se captivizeaza, tu incepi sa nu mai fii tereza, el incepe sa fie... Numai ca el nu-si da seama de asta, dar tu stii, si accepti acceptarea lui... si nu e bine si nici corect.

Si pe a lui o schimba, dar in timp ce oglinda oferita de el tie este limpede, cea oferita de tine lui este din ce in ce mai tulbure.

Sper ca nu te superi ca-ti spun asta si iti dau voie sa ma contrazici, dar eu sint in proportie de 90% sigura ca am dreptate. M-as bucura mult de tot sa nu fie asa, desi sincer ma indoiesc... Mai sper ca poate dupa ce ajungi intr-o anumita stare de echilibru, sa te intorci un pic la ceea ce a fost inainte de amorteala emtionala fata de el si poate ca... cine stie... La urma urmelor de ce altul si nu el, desi stiu ca daca nu se poate si nu este, nu se poate si gata. Trebuia sa-ti spun ce cred, fie si pentru a mai spala un pic din pacatele mele.



Eu eram mai sus, acum citesc ce scrii. Da, nu mai practici mind games, dar tu nu e drept. E genuin, e corect si onest, dar vrea ceva de la tine. Adica nu vrea, dar spera... spera ca, apropiindu-te, eliberindu-te si cunoscindu-l bine, il vei iubi si tu pe el. Si eu sper... dar asa cum am spus mai sus, daca nu e, nu e si nu ai cum sa inventezi sa fie, oricit de mult l-ai iubi ca prieten, ca om.




Da, sint perfect de acord cu tine.



Ma bucur sa citesc asta! Daca e o apa linistita, n-o tulbura mai mult decit trebuie, bucura-te de linistea ei. Si eu am apele mele linistite, altele si stiu cit de mare nevoie este de ele. De ce te sperie... atunci? Linistea ar trebui sa-ti dea incredere, frica nu-si are locul daca apa e intr-adevar linistita.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

gina_raluca spune:

@Nelia, ce i-ai scris Conchitei se aplica la mine. Eu stiu ca el spera si e dispus sa astepte oricat e nevoie ca eu sa ma eliberez. Si am incercat sa ma retrag de multe ori, dar m-am intors mereu. Ma simt foarte vinovata pentru ca desi am fost mereu sincera cu el, m-am intors mereu pentru acceptarea, intelegerea, si rabdarea pe care mi le ofera el. Si eu ma gandesc de multe ori ca ma eliberez eu si ramane el captiv. Pentru ca stiu ca nu va mai avea curajul sa investeasca emotional intr-o alta relatie. A oferit prea mult si nu a primit inapoi la fel.

@Conchita, ce descrii tu, ca e receptiv, ca ai incredere in el orice ar fi, si ca e receptiv mereu, e atasament de tip securizant. E experienta pe care incearca sa o ofere un psihoterapeut in relatia terapeutica. E corrective experience, secure base, holding environment (depinde de teorie) care e goal-ul terapiei (pe langa insight daca se doreste si asta). Sunt conditii psihologice unde din cauza mecanismelor de protectie, persoana saboteaza majoritatea relatiilor si nu ajunge sa simta atasamentul asta. Si cred ca prin terapie, se pot schimba mecanismele astea. Dar pentru probleme de relationare, cateodata, e de ajuns o experienta din asta unde persoana e acceptata fara conditii - si apare eliberarea. Imi place foarte mult Irvin Yalom, un psihanalist de tip existential, care zice ca "love is the psychotherapy of nature."

Deus spune:

"nu, el simte diferit, dar accepta ce este pentru ca asta este. i-am explicat ca situatiile noastre sunt incompatibile, nu sunt interesata de ideea de cuplu pe cel putin urmatorii un milion de ani, am alte preocupari si responsabilitati si am impietrit sufleteste, cred. de fapt, el mi-a propus sa ramanem prieteni daca nu se poate mai mult"

Conchita - sotul meu, 7 ani a acceptat ca eu nu l-am vrut si ca este dragoste platonica din pct meu de vedere...dupa, eu am decis cu mintea sa-i acord o sansa si se pare ca a mers:-))))
niciodata sa nu spunem niciodata...si el a avut rabdare sau a fost obsedat de mine

O sa citesc cartea...azi o comand de pe net si ma pun pe treaba

editez ca mai am o intrebare
"dar daca ne schimbam noi, ei vor avea de ales sa se schimbe ca sa ramana in relatia reconstruita ..."
ne putem schimba cu adevarat? sau ne intoarcem pe drumuri vechi batatorite, iar si iar...

gata am comandat cartea:-))

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

conchita spune:

nu, nu, Nelia, nu exista nici o sansa ca el sa devina maica mea tereza. :-)) daca l-ati cunoaste, descrierile mele ar fi palide, ati intelege dintr-o privire ca nu e cazul de scenarii tragice, romeo si julieta, drame si telenovele. este prietenul meu cel mai bun dintre toti amicii mei si atat. am stabilit asta de comun acord, e cel mai bine pentru amandoi, nu exista nici cea mai mica sansa de viitor ca si cuplu, credeti-ma. de ce nu? pentru ca undeva, in adanc, sub tot balastul asta de confuzie si captivitate, am certitudinea ca merit idealul, pentru ca il pot oferi. nu chiar acusica, dar mai incolosha nitel. atractia a existat la inceput si inca electrizanta, dar a fost doar...patima, cred. sau pasiune, pentru ca e fascinant ca persoana, scriitor ca si mine, muzician, multilateral dezvoltat, blah blah, avem multe in comun, insa la fel de multe ne si separa. in nici un caz nu a fost intimitate, asa cum o inteleg acum. abia acum e intimitate, desi lipseste manifestarea senzuala... mi-e si nush cum sa povestesc despre asta, dar stiu ca trebuie sa povestesc, face parte din recuperare. insa ma tot retin oaresce sentimente decadente, gen jena si vanitate si simtul ridicolului sa ma expun asa, legat de cele mai intime experiente. stiu ca trebuie sa lupt cu asta, stiu ca expunerea e parte super importanta in proces, dar nu-mi iese mereu. poate ar trebui sa schimbam subiectul spre cum ne relationam in cariera, la job, etc, si-ala e un aspect important al captivitatii. ma duc sa fac un dush, si mai revin asupra povestii asteia, mai ales din perspectiva oglinzii, face parte din procesul cu numararea pasilor spre exit.:-)

Deus, nu ne schimbam neaparat ca fiinte umane, ci ne recuperam esenta, o relevam. ce se schimba sunt foile de ceapa a la shrek care acopera miezul. cad toate si ne descoperim fain frumos asa cum suntem - in sensul asta ne schimbam. si nu ne mai distrugem pic cu pic in relatiile cu altii sau cu noi insine. cam asa vad eu schimbarea de sine - aruncatul tuturor costumelor de clown de deasupra si ramas in pielea goala. ma rog, un fel de-a spune. :-)) asta cere curaj, un curaj dintr-ala de erou legendar, sunt absolut convinsa de asta. pe zi ce trece sunt din ce in ce mai convinsa ca m-am inhamat la cea mai dificila misiune posibila de pana acum, dar si cea mai fascinanta, mai...pasionala! :-))

gina, nu e dragoste dintre un barbat si-o femeie, ci dragoste de prieteni. dar asta mi se pare cea mai frumoasa la ora actuala, altceva nu-mi doresc ca oricum nu-s in stare, nu-s gata, mi-e teama, dar sunt si prea excitata de ce mi se intampla cu auto-terapia asta ca sa am rabdare cu altcineva acum. nu sunt in the mood sa ma daruiesc cuiva, vreau sa ma daruiesc mie insami mai intai. cu fundita rosie, desigur. :-))

azi am fost in LA la muzeul getty, apoi ne-am jucat pe plaja in malibu, am cantat cat ne-a tinut gura pe sunset bulevard, am avut cina langa o manastire in capistrano si am adus-o adormita in casa. sunt franta. oboseala dintr-aia sanatoasa care nu-mi mai permite sa ma tot gandesc la terapii si alte minuni. cel mai greu e seara. ziua e raiul cu sonia, noaptea cobor in hades, ca raman cu mine insami, nasol moment. :-))

olympia spune:

Conchita, nu mai clasifica, mai, atata, dragostea in prieteneasca, patimasa, senzuala, sau de alte tipuri, ca intr-o viata in doi, ajungi oricum sa schimbi cu partenerul toate nuantele ei cunoscute. Important e sa existe schimbul asta cu cel de alaturi, ca daca nu e el "acela", in loc de o nuanta din paleta coloristica a iubirii dai de culori din alt registru... Din ce povestesti despre prietenul tau, el raspunde la doua chestii esentiale: o relatie interesanta, cinstita si reconfortanta in viata de zi cu zi si potriveala fantastica in intimitate, chiar daca pe asta ati testat-o deocamdata doar o data. E mult, sa stii!

In ceea ce priveste schimbarea discutiei noastre inspre sfera profesionala, recunosc ca asta m-ar interesa tare de tot. Eu am probleme mari in a lua decizii, aproape ca nu le iau decat cand nu mai am incotro, mi-e greu sa-mi organizez prioritatile zilnice sau chiar pe termene oarecare (un an de pilda), incerc sa le fac pe toate asa cum vin si permanent balansez dezechilibrat intre ce as face eu si ce au nevoie ceilalti, iese ceva pe la mijloc, cam ca in dansul Conchitei cu ratiunea (mi-a placut expresia) dar sentimentul de nemultumire, neimplinire persista.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

mihuta spune:

Conchi, daca tot esti in pasa de citit, te rog citeste si Plecarea de acasa/Leaving Home de David P. Celani (tot bat campii cu ea, dar chiar se merita). Sunt in ea nistre lucruri extraordinare pentru urechile pregatite sa le asculte.

gina_raluca spune:

Conchita, eu iti inteleg situatia pentru ca e similara cu a mea. Ce am vrut sa spun e ca o relatie unde persoana se simta acceptata cum e, fara conditii, poate schimba complet viata acestei persoane. Nu conteaza daca e relatie romantica, de prietenie, de familie.

Ce dor mi-ai facut de sudul Californiei. Abia astept sa termin totul si sa ma intorc "acasa."