Copilul captiv (7)

Tala spune:

Andru, n-a putut face asta pentru ca nu e capabila. Eu zic sa nu-ti pui prea multe intrebari. Probabil ca ultima faza generata de ea are explicatia la care te-ai gandit deja - banii de chirie. In locul tau as suna sa-mi cer partea (ferm). Eu am scos din viata mea oamenii care erau atat de diferiti de mine incat imi incalceau gandurile si nu-i intelegeam deloc (respectiv pe mama si sora mea - care seamana f bine cu ea) si sunt f linistita caci nu mai stau sa ma intreb cum de a facut asa ceva, de ce, cu ce am gresit eu?

http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!

Alizee spune:

Eu nu inteleg de ce nu poti vinde acest apartament in care nu locuiti, dar este motiv de sicane si manipulare, din partea mamei tale.
Cand parintii isi abuzeaza emotional copiii, chiar si dupa ce acestia ajung la maturitate, este doar o perpetuare a obisnuintei, inca din frageda copilarie.
Constientizeaza carentele mamei tale si detaseaza-te de ea. Rupe orice legatura materiala cu ea, pt a nu mai avea ocazia sa te raneasca. Este posibil ca ea sa nu realizeze cata durere iti provoaca sau pur si simplu sa creada ca asa trebuie sa fie.
Nu este obligatia ta sa o suni; ii esti copil, nu supus austriac.
Nu ii mai permite sa se apropie atat de muilt de tine, incat sa te poata lovi.
Trateaz-o ca pe un inamic, si vei vedea ca isi va schimba comportamnentul fata de tine. Nu te mai victimiza, nu ii mai reprosa nimic, pareaza prin indiferenta, prin ignorare, chiar daca asta inseamna sa ii trantesti telefonul in nas sau sa o dai pe usa afara.
Iti este teama ca nu iti va mai da partea ta de chirie ? Intereseaza-te care este procedura de a vinde acest apartament, tinand cont ca co-proprietarul nu vrea sa il vanda. Exista solutii legale. Iti trebuie doar nervi de fier.
Concentreaza-te pe familia ta : copilul si sotul tau. Ei sunt universul tau, nu mama careia ii lipseste instinctul matern. Din fericire, tu il ai si te poti bucura din tot sufletul de copilul tau si de faptul ca ti l-a dat Dumnezeu.



allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

cleo78 spune:

adruskandu, imi pare tare rau de suferinta ta. Pt ca stiu cum e. Toate de aici stim cum e.
Cu atat mai mult, cu cat esti si tu mama, si simti cum tre sa fie o mama implinita: cu sufletul plin de iubire si intelegere pt copil.
Mama ta nu iti poate oferi asta, si nici nu iti poate returna copilaria distrusa.

Hai sa zic cum ma eschivez eu de situatii din astea, ilogice si explozive: "Mama, daca ai chef de scandal, cauta pe altcineva. La revedere". Si inchid telefonul.
Si tacerea.
O enerveaza enorm... si eu am fost sacul ei de box din copilarie. La 18 ani am plecat de acasa... si nu m-am mai intors - un timp am crezut ca o pot salva din negura in care traieste. NU. AM gresit, eu trebuia sa ma salvez din negura aia. Si am reusit.
In continuare ma eschivez complet din toate subiectele de disensiune, toate care ma cata in acea ceata si durere.
Cand a pus problema de mostenire, am zis ca eu nu am nicio pretentie. Cum a pus problema ca e batrana si singura, i-am zis ca eu am viatza mea, si ca fiecare avem casa noastra.
Cand a pus problema ca e bolnava, i-am adus aminte ca se auto distruge doar ca sa atraga atentia si ca nu mai functioneaza la mine.


E f. greu. Efortul fizic e imens. Iar cel psihic... nu mai zic. Asta ne e dat, suntem mame, mai mame decat mamele noastre.
Dar pt binele copilului, mai bine separi lumile. COpilul tau nu tre sa vada asa ceva... copilul tau nu tre sa creasca cum ai crescut tu.

Asa ca, vorbeste cu un notar, cum poti sa vinzi jumatatea ta. Eventual propunei ca ii vinzi ei jumatatea ta, sa faca credit si cu chiria sa achite ratele. Separa toate motivele de a te intalni cu ea. SI mai ales, de a depinde de ea.
Nu o mai compara cu alte mame. Gresesti, ea... nu se ridica la nivelul altor mame. Le jignesti pe acele mame comparand-o cu a ta.

Eu am renuntat la tot, nu vreau mosteniri, avere, ajutor, cuvinte de incredere etc. Imi doresc liniste sufleteasca... pe care mi-o consruiesc incet, incet...

Exista luminita de la capatul tunelului.


Uite, sunt niste carti pe aici puse. COpilul captiv... tu inca esti captiv. Inca te certi cu ea, fix ca in copilarie, iar ea inca te trateaza ca in copilarie.

Rupe lantul...

andruskandu spune:

Cleo, ai dreptate, crede-ma ca de multe ori am incercat sa rup acel lant al slabiciunilor, dar undeva tot mai sper... de ce? nu stiu... ce-mi spui tu mi-am spus si eu de-atatea ori!

Allinta, bucatica aia de apartament e singurul lucru pe care-l am, sigur. Daca se intampla ceva, am unde sta. Am totusi un copil si nu pot/vreau sa fiu in situatia de "fara siguranta unui acoperis deasupra capului". E un loc unde ma pot intoarce oricand la nevoie. Mama nu locuieste acolo, locuieste in alta parte, e adevarat, la cateva blocuri departare.

Alizee spune:

Andruskandu, atunci de ce nu ai locuit inca de la inceput in acel apartament ?
Mie imi pare o situatie neclara, cu multe conflicte nerezolvate. Nu inteleg pe deplin rationamentul tau in privinta acestui apartament si a modului in care relationezi cu mama ta.



allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

andruskandu spune:

Pai sa-ti spun...

Dupa ce s-a saturat mama de certurile cu mine, a vazut ca nu mai cedez asa usor cu banii, i-a vandut garsoniera lui tata si si-a luat ap. cu doua camere (in care sta in prezent).
Iar pe tata l-a mutat cu mine, ca "e tatal meu si trebuie sa am grija de el, e raspunderea mea".
Dupa 3 ani tata a murit, iar eu am ramas singura in acel ap. Am facut succesiunea, iar mamei i-a revenit jumatate, mie jumatate.

L-am cunoscut pe G., am adus pe lume un copil si m-am mutat in Campina, intr-un apartament cu chirie. Iar ap. din Bucuresti l-am inchiriat, deasemenea. Chiria o plateam cu banii primiti de la Bucuresti, adica jumatate din suma, pentru ca mama, avand jumatate de proprietate a vrut si jumatate de chirie.

De Bucuresti ma leaga serviciul. Fac naveta de la Campina si lucrez la un program de 24 cu 48, sau72 de ore, in cazurile fericite si din ce in ce mai rare.
Intre mine si G. situatia nu e tocmai roza, ne leaga momentan doar copilul, si are noroc ca e un tata bun, ca altfel poate nu mai eram impreuna. Acuma nu mai stam cu chirie, am reusit sa terminam casa lui parinteasca de renovat si ne-am mutat in ea.

De-aia am nevoie de un teren sigur...

Si mama de-aia cred ca a facut acel tam-tam, ca eu sa nu-i cer jumatatea mea de drept la banii obtinuti din chiria apartamentului.

Mai nou am aflat ca vine in Campina in vizita la o prietena, dar i-a zis sa nu-mi spuna mie... si ma gandeam: "nici nepotul nu vrea sa si-l vada!". Sau poate merge sa-l vada pe ascuns la cresa, mai stii..
Istoria se repeta: si bunica mea venea pe ascuns la scoala sa ma vada, ca n-o lasa mama...

Alizee spune:

Andruskandu, e trista istoria ta, dar tu singura te lasi prinsa in cercul asta vicios. Eu as vinde apartamentul si mi-as cumpara o casuta la cativa km de Bucuresti, incadrandu-ma in suma respectiva.
Imi pare rau ca nici relatia cu sotul tau nu e buna.
Cand relatiile cu cei apropiati merg atat de defectuos, trebuie sa cautam rezolvarea in noi; adica sa taiem de la radacina ce consideram ca este raul cel mai mare. Din punctul meu de vedere, asta este relatia cu mama ta.
Ti-a impus sa ai grija de tatal tau, iar dupa moartea acestuia a avut pretentia la jumatate din apartament, desi avea propria ei locuinta.
Nu ii mai gasi scuze pt un astfel de comportament fata de propria ei fiica -tu- si nici nu mai suferi. Este o femeie care nu cunoaste sentimentul matern. Iar tu NU ai nicio vina pt acest fapt.
Rupe-te de ea si incearca sa te apropii din nou de sotul tau. Daca l-ai iubit vreodata, eu cred ca se poate.
Multa iubire sa ai din partea sotului si a copilasului tau.


allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

cleo78 spune:

ca asa frumos le-ai zis.
andruskandu, solutia e in tine. Ai dat prea multe sanse, ai dat prea mult credit mamei tale. E normal sa ajungi la capatul puterilor cand tu ai facut tot posibilul.
Atat ca mama ta nu se va schimba, cum i=a mers cu tine pana acum, asa va face si pe mai departe. Pt ca asha e sufletul ei.

Cred ca trebuie sa accepti si sa recunosti ca nimic nu o va schimba. Ba mai mult, cu cat timpul trece, lucrurile nu se schimba in bine.

Ba maimult, cred ca tensiunea asta, problemele din trecut iti afcteaza tie prezentul. SI in loc sa te ocupi complet de prezent, de tine, de copil... tu inca te ancorezi in trecut si in conflictul cu mama ta. De tine depinde sa rupi. Pune punct, tare craca... tristetea si durerea de la fiecare confruntare nu tre sa mai revina... frica sa nu apara/sune peste cateva zile/luni - nu tre sa mai fie in sufletul tau.


De aceea zic, conflictul treuie incheiat. Din tine vine asta. In primul rand cand vei accepta ca ea e doar un om, cu suflet mic, ca atat are. Accepta ca mama ta e asa cum e.
Eventual trateaz-o ca pe o cunostinta. Cu care, evident, nu poti fi prieten. Pt ca nu sunteti la fel.

Trateaz-o cu indiferenta - de cate ori cauta scandal, rupe cu replica "evident, nu ne intelegem, nu vreau sa ne mai certam, hai sa vindem etc"
O sa o enerveze la culme. stii ce mi-e frica? de momentul cand nu o sa te mai shantajeze cu aparatamentul si cu banii...si o sa vina cu "sunt singura, vreau sa IMI vad nepotul". E in stare...sa caute orice pretext.
Copilul tau nu trebuie sa treaca prin asta! Nu tre sa te vada plansa...nu e normal sa vada un conflict mama/copil asa.


De tine depinde.

Alizee spune:

Din pacate, chiar exista posibilitatea ca mama ta sa inventeze alte si alte pretexte pt a te tortura psihic.
Pt binele tau si al familiei tale, indeparteaz-o ca pe un agresor.
Si stiu bine ce vorbesc.

Te pup si te imbratisez.


allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

andruskandu spune:

Voi aveti dreptate, stiu asta, mi-am spus-o de-atatea ori si eu mie insami... trebuie sa lupt cu mine, cu slabiciunea din mine, care ma face sa-mi doresc sa fiu acceptata si iubita de ea... e si acesta un demon, nu? Incerc sa-mi alung din minte ganduri, vise cu ochii deschisi cand merg pe strada, ganduri care ma fac sa plang. Pentru ca-mi imaginez numai prostii negative, in legatura cu ea, orice ipostaza in care ma face sa sufar...

Noroc ca totusi le pot alunga, privind in jur la ceva pozitiv, gandindu-ma la Andrei, privind o floare, mirosind aerul parfumat de tei... etc.