Copilul captiv (7)

rrox3 spune:

Exact!
Asta-i raspunsul, nu cum sa trageti de voi mai abitir. Relax Nu trebuie sa uimiti lumea, trebuie doar sa va simtiti bine in pielea proprie.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

cleo78 spune:

pt tangerine:


http://www.scribd.com/doc/22170686/Anthony-de-Mello-Constienta-Capcanele-Si-Sansele-Realitatii"- pune o alta cireasa pe tort. la urma urmei constienta se invata. cu efort si exercitiu. dar trebuie sa vrei.


linkul a fost cu 3 pagini anterioare -de anca, pus, cred.


mesajul cartii e frumos: lumea mea incepe cu mine, eu sunt cea care dictez ce ma face fericit, ce ma face nefericit, eu o pot schimba, si sa nu mai dau vina pe altii. Mi-am imaginat descrierile... ca pe o margareta cu petale pe care o desenez. Eu sunt nucleul, centrul, si incep sa trasez petalele. Functie de cat de ingaduitoare sunt, pot cuprinde cu fiecare petala si pe alti oameni. Nu captiv, ci sa ii cuprind in umbra mea. Dar aceste petale le trasez eu, incep din mine, si se termina in mine. Da, sunt egoista. Da, sunt egocentrista. Dar asta e normal pt mine, pt ca e lumea mea, si e fericirea mea.






o soarele din viatsa noastra mamica natanga de pe 9.05.2008

tangerine spune:

eu sunt momentan intr-o pasa foarte proasta
se pare ca reusesc sa aplic niste comportamente de comunicare ce ii fac pe ceilalti sa o ia razna
parca il aud pe tatal meu cum ma critica si imi zice dar e evident ca trebuie sa stii ecuatii de gradul in clasa a-II-a ( ma rog ceva in genu)
exact modelul asta tocmai l-am aplicat si eu

"dar e evident ca asa se intampla si asa e corect, ar trebui sa fi inteles deja exact toata chestia si nu exista o alta posibilitate;la ce-ti trebuie explicatii suplimentare?"
insa mai e o nuanta care-mi scapa
se pare ca transmit atata agresivitate ca interlocutorul sare instant de 3 metri in sus
iar eu nu stiu ce/cum s-a intamplat
ca eu ma port natural:)
si nu mi se pare ca am facut ceva deplasat

aveti impresia cateodata ca de fapt nici macar nu auziti persoana cu care comunicati si comunicarea e de fapt un raspuns al propriilor ganduri/interpretari; cateodata parca intru asa intr-o ceata completa; si cand ma uit in urma nu-mi dau seama ce m-a orbit- ca era evident ce voia celalalt, dar mesajul lui nu a ajuns la mine deloc

sunt atat de convinsa ca am dreptate ca nu consider ca trebuie sa fac un efort si sa o demonstrez celorlalti; de fapt, sunt de-a dreptul socata cand imi dau seama ca de fapt n-am avut dreptate

edit: merci, cleo

cleo78 spune:

uof, tangerine, ce e evident pt mine, nu stiu daca e evident pt tine. Si ce e corect pt mine, nu stiu daca e si pt tine. Pt ca valori absolute nu exista, da?

tie ti se parea evident sa stii ecuatii de gradul 5 in clasa a IIa? Erai si tu mica.... asta e singurul lucru evident!



o soarele din viatsa noastra mamica natanga de pe 9.05.2008

nelia spune:

Eu vreau sa fac lucrurile despre care va spuneam, trot ce fac in viata vreau le fac pentru ca imi place sau pentru ca e necesar pentru mine si familia mea... sau invers, nu conteaza. De fapt, tot ce fac pentru familia mea, fac pentru mine in primul rind. Deci eu nu am probleme ca ma simt vinovata daca nu le fac sau ca vreau sa fiu asa cum cer altii de la mine... se mai intimpla si asta, dar nu asta e problema mea. Eu vreau sa le fac, cu munca, caci altfel nu se poate, dar fara efortul ala care ma epuizeaza. Adica vreau ajutor, vreau remedii, cum sa fac, sa ma organizez, sa le iau incet, pe rind, atunci cind trebuie, sa scap de chestia asta cu lasatul pina pe ultima suta de metri. Sa stabilesc prioritatile corect, sa ma tin de ele si sa duc la bun sfirsit treaba fara sa ma rup in doua, ci sistematic, cite putin atunci cind e timpul sa fac. Imi veti spune pai fa asa si gata. Nu pot, asta e problema mea, pur si simplu nu stiu cum fac, dar ajung mereu in aceleasi situatii disperate si ma dau peste cap ca sa termin totusi... dar mi-am dat seama ca nu mai vreau asa, vreau si eu sa fac ca tot omul. Probabil ca vine din copilarie, ca la noi toate se faceau pe apucate si mereu ce nu trebuia atunci cind trebuia altceva. De fapt, daca analizez mai bine, asta e o problema a romanului in general, a generatiei parintilor nostri: munca multa, dar haotic, nu intr-un cadru organizat. Dar daca la mine vine din copilarie, nu le transmit, cu toate eforturile mele de a face fata (zic eu onorabil) acelasi lucru (modelul conteaza, nu?) Asta de fapt ma freaca cel mai tare, as vrea si eu sa fiu mama aia calma si organizata, care face toate lucrurile atunci cind trebuie (eu le fac cum trebuie, dar niciodata cind - cit au fost copiii foarte mici, le faceam si cind trebuie, ca nu aveam incotro, dar deja observ la Agata tendinta de a face ca mine si tare ma doare). Chiar daca e in mine, chiar daca asta sint, nu ma intereseaza, exista remediu? Exista terapie, curs sau ce vrei voi: cum sa devii un om mai bine organizat si mai eficient. Pentru ca eu cred ca e mai multa munca si aiurea, cum e la mine, cind o faci intr-un cadru haotic. Of, ce probleme am si eu, nu? Dar e si asta o forma de captivitate, pentru ca mi-e clar ca ceva a lipsit din educatia mea in acest sens, numai ca nu vreau sa stau sa ma pling, nu vreau sa lipseasca si din a copiilor mei. Pina acum e in regula, ca m-am tinut cel putin fata de ei sa le arat, sa le spun cum se face... dar modelul, exemplul? Cind ei se culca fericiti si ingrijiti cum trebuie, dar eu ma apuc de pregatit bagajele sau de facut noaptea ce puteam face ziua... sau gatesc la ore tirzii sau... sau... ei simt, vad si lucrurile astea, ca nu pot sa fac pe ascuns. Si cresc... cit au fost micuti nu le-au observat, dar acum le observa, Agata mi-a si spus cind i-am facut observatie ca a lasat ceva important nefacut: pai, si tu faci la fel! Hai, ca v-am innebunit, dar am o problema si trebuie sa o rezolv, am ajuns la capatul puterilor.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

olympia spune:

Nelia
Poate le amanam continuu pentru ca asteptam sa se intample intre timp ceva atat de placut, care sa ne binedispuna sau sa ne motiveze incat sa reusim sa facem apoi treaba usor, rapid si perfect. Oare de fapt asteptam compania cuiva la treburile astea?
Pe de alta parte, cred ca avem si asteptari nerealiste de la noi... pai ce stare de invatat sa ai dupa o zi de gospodarit? Fireasca ar fi o recompensa, o placere satisfacuta... Eu mai nou imi fractionez treburile cu mici pastile de discutii cu voi

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

tangerine spune:

in legatura cu organizarea

am asa: o poveste de la Scott Peck (Drumul catre tine insuti): o tipa super desteapta si realizata profesional vine la el cu problema ca toata ziua face doar prostii si nu reuseste sa se tina de agenda cu lucrurile pe care le are de facut; si discuta ei discuta si la a nu stiu cata sedinta o intreaba: " ce parte a prajiturii mananci intai?" si tipa raspunde: partea de sus, normal; explicatie: tipa nu stia ce inseamana "amanarea satisfactiei" , unul din skilurile esentiale pentru o viata implinita;ea tot timpul facea chestiile care ii faceau placere si nu reusea sa se apuce de chestii serioase; el spune ca disciplina inseamana asa:amīnarea satisfactiei, acceptarea responsabilitatii; devotiunea fata de adevar si echilibrul.

Acuma, cel putin la mine s-a intamplat pe dos: sunt atat de invatata cu amanarea satisfactiei (la infinit, daca se poate:))ca in momentul in care m-am hotarat ca traiesc pentru mine si nu pentru altii si ca eu sunt cea mai importanta persoana din viata mea cumva am trecut in extrema cealalata: nu prea mai aman foarte multe si ajung intr-o minunata criza de timp care intr-adevar de obicei ma mobilizeaza

eu am ajuns la concluzia ca este normal sa fac asa, adica sa imi urmaresc natural interesele, e ca un exercitiu de eliberare ca sa zic asa si ma simt foarte bine; nu mai simt deloc nevoia sa fiu organizata (decat cand nu imi mai gasesc mai deloc hainele prin dulapuri:)
am cam toate simptomele de dezorganizare de care vorbiti voi si nu mi se pare asta o problema; dimpotriva, mi se pare aproape nenatural sa fii ca un robotel care executa un plan pus la punct

eu cred ca faptul ca amani o activitate inseamana de fapt ca nu iti place foarte mult, nu ti se pare foarte utila, si e normal sa faci tot ce poti sa scapi de ea; asa ca si cu examenele sunt cam in situatia pe care o povesteste nelia

sunt convinsa ca pentru proiectele care ma pasioneaza sunt perfect capabila sa ma organizez si sa fac totul ok; dar na, daca imi trebuie o pauza imi trebuie si gata

eu cred ca asta e cheia prin care sa te bucuri de exemplu de toate eforturile pe care le necesita cresterea a 1, 2,3 copiii; sa consideri ca faci totul din placere si de fapt pentru tine; cand strang ciorapii copiilor/sotului -ca tot am ceva cu exemplul asta- ii strang pentru mine, ca sa ma simt eu bine si cu bucuria ca le fac lor poate sau nu un serviciu (probabil ca ei nu considera asta:)) daca nu simt asta, nu strang si gata

cand faci lucrurile cu bucurie, pentru tine (chiar daca sunt destinate celorlalti)si nu ca o obligatie/serviciu obligator/obsesie, ele nu mai par deloc o corvoada si nu te mai simti epuizata emotional; la epuizarea fizica am ajuns la concluzia ca singura solutie e somnul si mersul la sala pentru intarirea fizicului epuizat

aplicand principiile de mai sus, am descoperit cu uimire ca poti merge la sala o ora, de 2 ori pe saptamana, chiar daca ai nu unul, ci doi copii acasa; sau ca poti merge cu copiii la mall si totusi sa intri sa probezi o haina-doua daca asta ai chef;incredibil,nu?

tangerine spune:

si continui aici ca sa nu iasa cerceaful prea mare:

pentru activitatile neplacute/enervante/plictisitoare dar foarte important de facut strategia mea e asa:

- stiu care e deadline-ul si incerc sa mi-l fixez mental
- meditez la deadline si la importanta sarcinii cateva zile, incerc sa vizualizez un plan de actiune pana ma simt pregatita sa incep
- incerc sa fac un cat de mic pas, un inceput, ca sa am un feeling despre ce presupune sarcina respectiva: de exemplu sa deschid un word si sa scriu fraza de introducere (pare simplu, da nu e-imi ia si zile:)); mai citesc vreun articol pe tema respectiva; s-ar putea sa descopar si niste parti interesante [asta e din seria piticul: daca am inceput ceva, e musai sa si termin, asa ca functioneaza]
- din acesta prima interactiune, sunt sanse ca planul mai departe sa decurga natural-imi dau seama de efortul exact pe care il presupune si daca trebuie sa continui in fiecare zi pana la deadline ca sa inchei
- cu putin noroc, fac mare majoritate din sarcina
- la mine cea mai dificila e incheierea; pentru ca sunt enervant de perfectionista, de obicei imi ia o tona de timp sa ma hotarasc ca pot spune ca e final; imi vin tot felul de idei de imbunatatire, etc; am reusit sa decid ca pentru sarcinile triviale (referat la facultate) este inutil acest zbucium; important e sa respect termenul ( ca altfel nu primesc nimic pentru munca mea) si asa ca ce am in acel moment si e suficient de satisfacator impachetez si trimit; si mai surprinzator, daca ma apuc sa evaluez ce am facut pana in momentul respectiv, de obicei realizez ca e mai mult decat suficient si chiar bine facut

cam asta e procesul la mine
mai are eori, da in general e chiar eficient

nelia spune:

eu cred ca faptul ca amani o activitate inseamana de fapt ca nu iti place foarte mult, nu ti se pare foarte utila, si e normal sa faci tot ce poti sa scapi de ea

Adevarat! Da, sint dezorganizata si functionez alandala la lucrurile care nu-mi plac foarte mult. De exemplu: imi place sa gatesc, dar nu-mi place sa spal vasele, de gatit o fac organizat si frumos, vasele le amin pina cind nu mai au loc in chiuveta. Nu va spun ce idei criminale imi vin cit spal vasele... Imi place sa studiez, imi place sa citesc, mult de tot, sa aflu lucruri noi, sa merg la cursuri, sa fac teme, sa dau examene... dar nu-mi place sa fac asta la termen, cind stiu ca am atit la dispozitie... intru in faza cu balariile, desi incepusem bine. Imi place sa ma joc cu copiii, sa-i ingrijesc, sa-i alint cit pot de mult, sa fac lectii, am rabdare cu ei... pina cind vad ca trebuie aranjata casa, ca deja nu se mai poate. Lucrurile care tin de casa le tot amin si amin pina cind nu se mai poate si apoi muncesc ca un rob sa le pun la punct. Si lista continua... Asta vreau, solutii practice, dar nu venite asa din afara, ci cum sa lucrez cu adevarat cu mine insami, ca sa ma ajut sa ma organizez. Ca asa, degeaba mi se spune fa asa si asa, daca eu stiu ca desi pare simplu, la mine nu e... Si frica de masina si de condus vine cumva tot pe fondul asta... dar asta e alta poveste, alta problema pe care trebuie sa o rezolv.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

nelia spune:

Intotdeauna maninc partea de sus a prajiturii, de cind ma stiu...

Da, nici pentru mine nu a fost o problema, mult timp... si pe mine criza de timp ma mobilizeaza si fac intr-o ora cit fac in patru in perioadele in care cred ca mai am timp... si, de obicei, mult mai bine decit daca as face-o incet si la timpul potrivit, functionez la maxim in criza, mediu in conditii normale. Dar, dupa mai mult de 10 ani in care tot ajung in situatii disperate, cind sarcinile s-au inmultit si crizele de timp se inmultesc si efortul si energia depuse se inmultesc si ele, iar corpul si mintea dau semne de oboseala si nervozitate... famelie mare, remuneratie mica, toti se schimba de o suta de ori pe zi ca asa i-am obisnuit, maninca tot de atitea ori ca tot asa i-am obisnuit si se joaca cu toate jucariile odata sau citesc toate cartile in acelasi timp, pachetele, saculete cu haine pentru fiecare activitate pe care o fac toti cei patru... scoala, sute de pagini de curs, carti, ale noastre si ale lor, cele mai multe de la biblioteca... etc... Ei, atunci zau daca nu le faci la timp si ajungi in crize de timp daca le mai consideri ca nefiind o problema. Pentru mine a devenit una, si inca foarte mare, care necesita rezolvare rapida, altfel e de rau...

Pai, tocmai asta si spuneam, Tangerine, ca la mine nu e o problema cu ce fac, ci cu modul in care fac. Tot ce fac pentru familia mea fac pentru mine, nu ma freaca nimic, nu ma oboseste ca le fac, ci faptul ca le fac haotic si nu reusesc sa stabilesc o ordine corecta a prioritatilor (dupa copii, acolo sint in regula, nu am foarte multe sa-mi reprosez, nu in planul asta cel putin) si sa ma tin de ea. Si asta tocmai ca sa nu mai ajung in momentele astea de criza totala... in care ma dau peste cap ca sa ies totusi basma curata. Si stiu si de ce s-a agravat in ultima perioada, cam de vreo doi ani incoace: faptul ca nu mai rezista sa stau noptile! Inainte, indiferent ce faceam ziua, cum ma luam cu multe si marunte, cind nu se mai pute, imi faceam o cafea si stateam o noapte si a doua zi era totul pus la punct si terminat, indiferent ce insemna asta si chiar daca eu eram leguma o zi. Dar de la un timp pur si simplu adorm linga copii sau chiar daca nu adorm, nu mai am putere sa trag asa de mine... si de aceea vreau solutii... am imbatrinit, maica. In plus, exemplul asta de stau o noapte si rezolv tot ce am aminat de zile intregi din lipsa de timp, dar si de chef... ca nu-mi place sa fac lucrul respectiv si il las pina nu se mai poate... nu e tocmai bun pentru copii si Agata este oglinda perfecta. O invat eu ca nu e bine, dar degeaba, modelul e model, face ce vede. Ea si seamana temperamental cu mine, avem aceleasi apucaturi, ma si sperii citeodata cit de asemanatoare sintem, dar mai ales ca e asa si pentru ca o iubesc, nu vreau sa ajunga ca mine! Si vorbesc serios, niciodata nu am vorbit mai serios... din pacate.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU