Copilul captiv (7)

columbiana spune:

Multumesc mult pentru detalii! problema e ca nu vreau sa-l schimb, ne cunoastem din 2004 (el lucreaza cu fiul meu, in general lucreaza cu copii si familii, mai putin cu indivizi, eu am apelat la el pentru ca nu ma simt capabila sa ma "deschid" in fata altcuiva, ar fi fost mai simplu, la job beneficiez de asistenta psihologica gratuita daca solicit); ne intilnim la doua saptamini, eu vin de obicei cu agenda pe tipuri de probleme pe care le ierarhizez in ordinea importantei pentru mine in prezent (stiu, sunt contabila si din zodia fecioarei, cu organizarea la extrem); ma lasa sa le expun, si dupa doua sedinte s-a intors la un anumit eveniment din trecut pe care mi-a spus ca-l vom trata ca trauma pentru ca eu inca nu m-am eliberat de influenta... dar...ma lasa sa balansez intre tipuri de probleme si la un moment dat eu ma intreb ce caut acolo si daca intr-adevar aveam nevoie sau e un moft cam... piperat.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

conchita spune:

ce bine ca mi-ai reamintit de asta, am si gasit unde e in san diego:
http://www.psychology.sdsu.edu/doctoral/clinic.html
dau linkul, ca poate ajuta si altora ca similar la cautare.
de cand va citesc pe voi, parca-parca as incerca si calea asta. si, ma gandesc, daca nu costa camasa de pe mine, adica sa ajung si falita cu ocazia asta, ar merita macar sa zic ca am incercat tot ce mi-a stat in putere.

ai mai mentionat ceva super important despre numbing (amortire), poti detalia, te rog mult? cand ai tu timp.

Ana, ma relationez cu ce zici tu despre primele sedinte. sincer-sincer, cred ca din cauza asta am capitulat si eu, prea devreme inteleg acum. te incurajez onest sa ai rabdare, ceea ce eu nu am avut, si sa-ti mai dai o sansa. ai rabdare cu tine in primul rand. daca zice gina ca in 3 luni apar rezultate, eu zic sa mergi mai departe si sa ne auzim aici in 3 luni despre luminita de la capatul tunelului.

Olympia, parerea mea legat de flacaul tau minunat este ca tu doar poti sa-i prezinti variantele si sa-i dai input cu parerea ta, dar nu poti alege in locul lui. ca e cu dus si-ntors, poate vine poimaine si te blameaza ca el voia una, tu l-ai convins sa aleaga alta. sa aleaga singur, eu asa zic. e un exercitiu de responsabilitate necesar si e timpul, cred, e varsta propice. cam asa e cu cei multilaterali, le e greu sa se decida, pentru ca-s buni la mai multe si sunt atrasi de o gramada de directii. insa, identificandu-ma cu baiatul tau, pot sa-ti spun cu mana pe inima ca exista si-un pericol major in asta si probabil ca legat de asta ar trebui sa-l indrumi: sa se risipeasca si sa nu se apuce de nimic, sa sara de la un profil la altul, renascentist :-), dar fara finalitate.

nelia, partial sunt de acord cu tine cu restrangerea parintelui la ce-l priveste si la a nu da de-a gata retete de fericire, cunoastere, imaginatie, etc. insa mi-e greu sa-mi imaginez cum as fi putut sa-i citesc povesti soniei dintr-o carte fara poze, cand exista consens ca la inceputul copilariei imaginile sunt cele mai stimulante. eu inteleg ce zici tu, ca daca o carte ofera o varianta vizuala despre scufita rosie, atunci copilul o va lua pe-aia de reper si nu-i va stimula imaginatia. am insa doua considerente legat de asta. prima, ca in activitatile de desen, oricum reproducerea nu poate fi intocmai si acolo poti incuraja sa-si imagineze pe scufita cum doreste, plus ca poti citi povestea din mai multe versiuni, sunt si filme, desene, deci e usor sa vada ca diferiti artisti au diferite viziuni. a doua, imaginatia asta nu este doar o valoare in sine. eu o vad legata de practicalitate. arta pentru arta, ok, dar suntem fiinte sociale si vorbim de imaginatie aplicata totusi - scufita rosie reprezentata intr-un singur fel, sa presupunem prin absurd, nu-i va distruge imaginatia, ba chiar il va introduce pe copil in lumea conceptului de "consemn/conventie" de care tine si limbajul, etc. prin urmare, o poveste nu tinteste doar imaginatia, ci si alte aspecte ale dezvoltarii. in fond, asta este lumea in care traim, in ea ii indrumam. nu le putem oferi la infinit o foaie alba pe care sa-si tot imagineze, fara sa cunoasca, fara sa recunoasca.

despre spiritualitate si religie...stiti parerea mea. ce n-am spus este ca nu o voi convinge pe sonia mea dulce de niciun adevar. sa si-l descopere singur. asa ca la noi in casa se citesc si povesti pentru copii cu Iisus si arca lui Noe, etc, si despre rai cu mentiunea ca eu cred in el, altii nu, e treaba ei ce va crede, dar si carti si planse si desene si documentare despre originea speciilor si teoria evolutionista. in care nu cred exclusiv, ci integrata in religie, dar asta e strict problema mea, alegerea mea. cum ar fi sa nu-i impartasesc, insa, acest aspect fundamental despre mine si credintele mele? ar fi naspa, ilogic. copiii primesc versiuni din lumea inconjuratoare, eu le incurajez, o stimulez sa fie interesata de cat mai multe, sa ramana socratica asa ca muma-sa, daca se poate, sa interogheze tot si toate pana se ajunge la adevar (sau sa nu interogheze nimic, insa eu imi fac datoria sa ii ofer educatia in directia asta). nu incurajez foile albe decat doar la desen si muzica si dans. :-)) dar si-acolo foile astea albe nu-s exclusive, caci nu traim in turnul de fildes, iar umanitatea inseamna interactie.

despre rolul psihologiei in educatia copiiilor, eu sunt pro. chiar daca la ora urmatoare, cum zice flower, vor primi alt gen de educatie de la prof, macar vor stii cum sa gestioneze situatia, nu se vor mai lasa coplesiti, abuzati, umiliti, idiotizati, etc. ar avea un reper, nu ar mai creste asa ca noi intrebandu-ne pana la adanci batranete ce e normalitatea...

p.s. ca iar uitasem: Deeeeus, buna dimineata! de cand ma tin sa ti-o iau inainte, ca sa fii si tu intampinata asa frumos din zori de ziua. :-))

gina_raluca spune:

Ana Stroe, cu multa placere. E posibil ca focusarea asta a ta pe prezent, pe viata cotidiana, sa fie din cauza unui mecanism de protectie. Si ma bucur sa citesc ca ai incredere in terapeut si te simti in siguranta acolo. Din ce scrii, el te lasa pe tine sa ghidezi sedintele, si asta poate fi pentru ca simte ca inca nu esti pregatita sa te concentrezi numai asupra evenimentului traumatic. Uite, si eu am traume din trecut si stiu, emotional si intelectual, ca trebuie sa vorbesc despre ele, ca trebuie sa le retraiesc, sa resimt emotiile din momentele alea, dar mi-e enorm, enorm de greu sa fac asta. Mereu gasesc ceva in prezent despre care sa vorbesc in sedintele mele. Si eu si terapeutul meu stim ca asta e un mod de a evita retrairea traumei. Si trebuie sa fac asta pentru ca multe din problemele mele de acum sunt legata de traumele din trecut. El imi atrage atentia din cand in cand, dar e foarte greu pentru mine sa-mi permit sa retraiesc emotiile de atunci. Si din cauza asta, nu progresez asa cum as trebui sau as putea.

Ai scris despre moft. Nu stiu cum e la tine, dar de fiecare data cand plec de la sedinta, ma simt eliberata. Ma simt mai bine si ma intreb si eu daca am depasit problemele. Dar apar situatii unde sunt triggers care imi amintesc de evenimente sau vad cum imi tin prietenii la distanta si nu investesc prea mult pentru ca mi-e frica de abandon. Si atunci realizez ca am nevoie de terapie.

Te simti confortabila sa-i spui terapeutului ce te-ar ajuta? De multe ori, noi stim ce functioneaza cel mai bine pentru noi. De exemplu, eu i-am zis sa nu ma lase sa ma concentrez numai pe prezent si sa-mi spuna cand ma detasez emotional de ce povestesc. De exemplu, vorbesc despre ceva, imi amintesc ceva din trecut, simt ceva pentru cateva secunde - dar imediat, schimb subiectul, sau zic "gata, a trecut," sau glumesc, sau imi schimb pozitia. Toate astea ma ajuta pe mine sa ma detasez de emotiile negative, dar ma tine captiva in mine pentru ca nu pot trai si simti spontan.

Conchita, revin si scriu despre amortire. Doamne, nu-mi venea cuvantul in limba romana deloc!
Ma bucur ca ai pus link-ul pentru clinici cu pret redus. Sper din suflet sa foloseasca cuiva. Si ma bucur daca te hotarasti sa mergi la o sedinta. Daca te hotarasti, ai putea merge sa vezi cum te simti, cum te relationezi cu persoana, daca simti ca ti s-ar potrivi.

Vreau sa adaug ceva: tratamentul pentru PTSD ar trebui sa dea rezultate in 12 sedinte, dar de multe ori, persoana sau clientul deviaza de la focusul pe PTSD si atunci se prelungeste tratamentul. Dar, din fericire (mai ales de cand cu veteranii din Iraq/Afghanistan) tratamentul pentru PTSD e printre cele mai eficiente tratamente care exista. Vorbesc despre cognitiv-comportamental.

olympia spune:

Buna dimineata, doamnelor!
Foarte interesant rezumatul Ginei despre cum ar trebui sa decurga o terapie.
Mi se pare si mie necesara educatia psihologica, unde nu vad atatea pericole ca Nelia. Asa poate am avea si noi un pic mai putine lucruri de contracarat acasa si ar fi mai putine nedreptati in lume. Degeaba explic eu ce a fost gresit intr-o intamplare de la la scoala si la care copilul a fost martor, daca lucrurile se tot repeta, ca alti parinti au alte valori si astea se transmit copiilor lor si inerent vin si inspre al meu... Chiar si respectarea diversitatii s-ar invata cumva si asta, nu s-ar mai simti obligati sa mearga cu turma, ca acum. In privinta religiei, din pacate aici e greu de tinut echilibrul. Noi suntem cam pe din afara, credinta este in suflet, dar relatia cu biserica ,nu. Iar scoala in Romania devine din ce in ce mai ostentativ ortodoxa. Copiii mei sunt botezati unul catolic si unul ortodox, dar noi nefiind credinciosi practicanti, nu-s confortabila cu doparea de la scoala. La baiat asta a avut un rol invers, acum se declara ateu, enervat de puerilitatea lectiilor si de emfaza profesoarei, iar cu fiica-mea nici nu mai stiu cum sa conduc dansul ca sa nu se simta nici exclusa si nici incolonata fortat. Cand aflu de vreo actiune colectiva cu scoala la biserica, acum de pilda vrea sa-i duca pe toti la impartasanie, fac cumva sa lipseasca in ziua respectiva...
Cu optiunile pentru liceu acum... Chiar daca teoretic de la orice profil poti merge la orice facultate, profesorii cei mai buni de mate vor fi la mate-info, cei de engleza la sectia cu engleza intensiv, la socio-umane nu stiu daca va fi vreun prof foarte bun pe meseria lui. Adica un prof bun la scoala pe materia de baza pentru facultate micsoreaza, sau anuleaza partial orele de meditatii.
Bacul se da si el diferit, in functie de profil si nota conteaza oricum si la medie si automat la admitere in facultate, macar 50%.
La mine alegerea parintilor a fost contra ambelor mele pasiuni, desenul si literatura/limbi, mate nu-mi placea deloc.
La el insa-i mai greu, ca nu are asa pasiuni clar-focusate. Citeste literatura, priveste filme, se joaca pe computer cu niste englezi/americani nu stiu daca din pasiunea pentru joc sau pentru atractia strainatatii. Se descurca binisor in mai multe programe de grafica pe computer si la computer in general, face harti 3d pentru jocuri, instaleaza/dezinstaleaza mereu programe, noi nu ne pricepem, el cumva a prins din zbor asta. Stiu ca multe-s caracteristici ale generatiei, totusi pe el colegii-l cheama sa le instaleze una-alta. Ca fire e creativ, neastamparat, teribilist dar si lenes, moare sa iasa in evidenta, nu trece neobservat niciunde, e cunoscut ca un cal cal breaz in a face figura originala in scoala. Sigur are nevoie de o meserie palpitanta, interesanta si creativa, care va fi asta nu stim.
Uitasem sa adaug, mi-a zis ca vrea psihologie "pentru ca-i place sa vorbeasca cu oamenii si reuseste sa-i faca sa-si deschida sufletul"... asta imi-amintesc ca faceam si eu la varsta lui...



Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

Deus spune:

Conchita Buna dimineata la toate doamnele eu deja m-am intors de la munca.

educatia in familie si in scoala, eu cred ca, ar trebui supervizata de specialisti angajati ai scolilor care sa traga semnale de alarma si sa lucreze cu cei care au probleme - si sunt multi.


devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

ADRIANKA spune:

Buna ziua, doamnelor!

Gina, sunt sigura ca vei fi o profesionista in domeniul tau. Te apreciez mult si tare rau mi-a parut ca la un alt subiect cineva te-a luat in balon in legatura cu studiile tale psihologice. Nu pune la suflet acrimea din altii. Asta era putin off-topic.

Si eu cred ca e mult mai plina de rezultate stimularea imaginatiei prin lipsa imaginilor dintr-o poveste, dar asta la anumite varste, nu de la inceput.

Stimularea prin imagini isi are si ea rostul ei mai ales cand sunt micuti, 1-3 ani. Adica, daca eu ii vorbesc despre "Capra cu 3 iezi" si el nu stie cum arata in realitate sau din poze o capra, s-ar putea ca in imaginatia lui acea capra sa semene cu ...o vaca, sau mai stiu eu...

Cand deja are toate formele si figurile in minte, atunci poate lucra cu imaginatia.

Vrioam sa intreb care terapie este mai buna pentru noi, copiii captivi? Am inteles ca cea cognitiva se bazeaza mai mult pe a intelege si corecta anumite comportamnete si reactii din prezent, dar poate ea sa ajunga si la buba din trecut?

Eu am nimerit la un psiholog care face terapie cognitiva si nu prea vad rezultatele, sunt cam de 2 luni...Adica constientizez ca trebuie sa ma schimb, dar nu pot si refac aceleasi greseli de dinainte de terapie. Am povestit si de copilaria mea, ne intoarcem uneori acolo, dar nu vad sa stam prea mult sa disecam, mie mi-ar placea... De fapt, am o varza in cap, ca nu stiu daca crizele mele de nervi au legatura cu mine, ca asa sunt eu, nebuna, sau cu copilaria mea...Daca doar incerc sa-mi creez un motiv pentru crizele mele? Nu va ganditi ca sunt dese sau lungi..NUU, dar intr-un minut de criza pot sa distrug cu gura tot ce am creat si ce e frumos in viata mea...Spun cuvinte care dor pana in maduva oaselor. Sunt ca un acid in viata alor mei cateodata, noroc ca sotul ma stie si in perioadele bune si ma iarta mereu pentru iesiri..dar nu stiu pentru cat timp, ca nu ma simt nici eu bine cu mine..

ADRIANKA spune:

Azi sunt si data peste cap de o intamplare tragica de aici...

Un renumit medic ortoped din Larnaca isi ducea ieri baietelul de 5 ani cu masina la gradinita si la un moment dat primeste un telefon pentru o urgenta in spital, parcheaza masina si se grabeste catre spital...Numai ca isi lasase copilasul in ea, el a intrat pana la urma in operatie si copilasul a fost gasit dupa 8 ore si jumatate mort din cauza caldurii si asfixie. De altfel zvonurile spun ca doctorul a innebunit pe loc de la aflarea vestii. Sunt tare tulburata...Cum D-zeu sa iti uiti copilul in masina????

Scuzati de totalul off topic, dar sunt si acum in soc...

rrox3 spune:

Nelia eu inteleg ce idee te face asa evitanta, dar cred ca exagerezi. Creativitatea e intr-adevar zdrobita binisor in scoala romanesca. Parca se vede o idee de schimbare la unii profesori, dar nu e o schimbare a sistemului - inca. Dar asta se intampla si la stiintele exacte. Si in matematica ai nevoie sa gandesti creativ, nu-i totul un calcul. Si eu constat ca tind sa merg pe drumul batut si nu sa fiu creativa fix in domeniile studiate zdravan in scoala. Mi-am insusit metode si mi-e greu sa ies din tipare. Ma surprinde fiica-mea cu cate o solutie creativa - unde crezi? La matematica In schimb sunt foarte creativa in domenii in care nu m-am scolit.
In ceea ce priveste desenul... sigur ca sunt impotriva sa-i arati copilului cum sa deseneze. Dar copilul, cel talentat si interesat de desen (ca Ioana mea ) oricum observa si incearca sa imite alte desene, picturi, schite. Isi insuseste tehnica observand ce au facut altii. Oriunde merg cu Ioana, de exemplu, ea ocheste instantaneu orice e desenat, pictat, se opreste, studiaza atent, pune si mana eventual (pe un vitraliu sau un covor de exemplu) si nu pleaca de acolo pana nu e lamurita cum e facut. Daca vede intr-o carte un desen interesant, facut intr-un stil nou pentru ea, isi ia o foaie si il reproduce. Abia dupa aceea o vad ca adapteaza noul stil la desenele ei. Mi se pare un proces firesc de dezvoltare.
Si nu cred ca-i nociv sa vada desene sau filme de desene animate. Ce daca Cenusareasca arata ca-n desen? Ea oricum deseneaza sute si mii de printese asa cum si le imagineaza. Cenusareasa e un personaj deja creat de altii, inaintea ei.
Doar nu o sa ne apucam sa reinventam roata acum, nu? Plecam de la ce avem. Creativitatea nu e strivita de cunoastere, ci de maniera in care e predata si impusa aceasta cunoastere.

Iar in psihologie se stiu niste lucruri cat se poate de clare. Nu stiu la ce te gandesti tu ca ar fi asa periculos. Educatie nu inseamna terapie, nu implica vulnerabilitate. E mare nevoie de ore de comunicare cu tot ce inseamna ea, de rezolvare a conflictelor, de constientizat realitatea emotionala, de combatere a rasismului, de acceptare a celor diferiti, etc. Toate interactiv, prin mici experimente, prin colaborare.

Spui si de critica literara. Eu o gasesc foarte buna si potrivita, cu conditia sa fie si copiii parte, sa critice si ei, sa fie un schimb de idei. Sigur copilul va fi imbogatit, va afla si perspectivele altora asupra textului. Cred ca-i va da de gandit intr-un fel constructiv. Eu imi provoc fetele la discutii critice pe teme literare.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Olympia acelasi lucru au reusit la scoala si cu fiica-mea. Inainte de scoala a fost atrasa si interesata de religie, am discutat, i-am cumparat carti despre religiile lumii - prezentate pentru copii. I-am explicat cam ce cred eu si ce cred alti oameni si ca ea va crede ce va considera ca-i adevarat, fiindca in domeniul asta nu exista dovezi palpabile. Ei bine, scoala a reusit s-o transforme intr-o atee convinsa. Fiindca a incercat doar sa-i bage pe gat un anume comportament, fara sa vina cu nimic spiritual inspre ei. Si nu vorbesc doar de orele de religie, ci de intreg comportamentul din ce in ce mai religios si bisericos al scolii romanesti. Anul asta am retras-o de la ora de religie, fiindca profesorul depasea orice limita a bunului simt. Merge la biblioteca in timpul orei de religie.

In privinta baiatului tau si eu spun precum Conchita: lasa-l sa aleaga si ai incredere. Mie personal mi se pare mai inclinat spre umanist. Si acolo e nevoie de logica, nu doar la matematica

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Adrianka eu personal nu cred ca-i potrivita o abordare cognitiv-comportamentala pentru problemele unui copil captiv. E nevoie de schimbarea modului de interactiune si relationare, de vindecat ranile din trecut si schimbarea modului de atasament. Terapia cognitiv-comportamentala nu stie sa faca asta. Trateaza manifestari si simptome doar, dar dupa parerea mea nu le trateaza definitiv.
Este foarte probabil insa ca terapeuta ta sa nu foloseasca doar tipul asta de terapie. Discuta cu ea, spune-i ce indoileli ai, intreab-o cum vede ea continuarea terapiei. Te va lamuri.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)