Copilul captiv (6)
Raspunsuri - Pagina 5
Deus spune:
Buna dimineata(seara dupa caz)
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
gina_raluca spune:
Buna dimineata, Deus. Tu te trezesti devreme!!
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui conchita nelia, eu perpetuez revolta. mi-e imposibil s-o controlez si sa nu o transmit, sunt mereu cu steagul dreptatii in bat, daca nu e drept nu pot accepta ceva, punct. si sonia nu e scutita de asta, deja repeta dupa mine asta e fair, asta nu e fair. in fine, riscul e sa-i impun o scara de valori si sa fie asa de dominanta scara asta, in virtutea inflacararii mele in a persuada, incat ea sa riste sa creasca in umbra lor, cu ale ei pe plan secund - la asta lucrez acuma, adica sa-mi mai tin gura, dom'le, ca nu crapa pamantul. lumea e nedreapta, da, dar in afara de nedreptate mai sunt si altele pe lume, are dreptul sa le descopere, cantareasca si evalueze singura, fara povara charismei mele covarsitoare. :-))) nimic |
Revolta si perpetuarea ei este doar o faza. Necazul e ca lasa urme in copil. Am trecut si eu prin asta.
Noi tindem sa inlocuim lipsa unor sentimente cu reguli, norme si normative de fel si fel. E complet aiurea. Intr-o situatie de viata care are in ea orice urma de nedreptate se ridica in noi disproportionat revolta primara, revolta aceea de copil abuzat care stie ca u e bine si totusi trebuie sa suporte ca n-are de laes. Acum avem de ales deci nu mai trebuie sa suportam. Deci putem sa urlam, sa condamnam. Si urlam. Dar nu asta-i firescul.
Firescul e sa-ti pastrezi calmul si SA NU STAI IN LUMINA ALTUIA (in lumina copiluli tau in situatia de fata). Sa dai lumina neconditionat si atunci se va intoarce la tine neconditionat lumina. Sa lasi pe fiecare sa ajunga la propria lui lumina cand si cum are chef. Sa nu te repezi cu sfaturi sau sa faci reguli. Sfaturile si regulile sfarama pe celalalt. Il fac sa simta ca el e mai putin stiutor si tu esti foarte stiutoare. Sa ai incredere in natura ca ea ne-a scris tuturor in suflet ce e de facut. Numai sa ne permitem sa ne uitam acolo. Si ca sa putem sa ne uitam e esential ca parintii SA NU NE STEA IN LUMINA.
Cred ca o mare greseala pe care o fac parintii este sa le spuna copiilor ce sa faca. Cat de monstruos este sa decid eu daca a mancat copilul prea mult sau prea putin! Sau daca atunci cand are o indigestie trebuie sa inghita una sau alta! Cand fac asta eu ii anihilez copilului mecanismul acela ancestral care-i spune ce e bine pentru el si ce nu si-l inlocuiesc iar cu nenorocitul acela de "trebuie". El zice "vreau numai putin apa mami" si eu zic "nu, trebuie sa iei Debridat". Si copilul vomita tot!
Asa e si cu sufletul. Cand ii spun copilului ce sa simta eu ii anihilez dialogul esential cu sine si-i trantesc in fata o solutie gata-facuta. Ce daca asta-i ADEVARUL? Ce daca eu chiar am dreptate? Cand vin cu solutia pentru ca nu am rabdare sa astept, eu iau copilului placerea de a ajunge singur la o concluzie.
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice
conchita spune:
uoaaa, simali...hm...
ce frumos ai spus, sa nu stam in lumina copilului, parca am si vazut un urias care acopera soarele si copilutul stand scancind in intuneric. 
am descoperit faza asta de curand, vazand-o si pe sonia cum imparte dreptatea printre copii.
ii ia unul jucaria altuia, ea tzop sa aseze lucrurile, tipa unul la altul, iarasi sonia e cu be nice, blah blah. si cumva am realizat ca nu are in totalitate legatura cu manierele, ci mai mult cu exemplul pe care i-l da atitudinea mea, ca-s bagacioasa mereu si mi se pare ca e treaba mea sa impart dreptatea peste tot. din pacate. citindu-va pe voi, realizez si de unde se trage, da, aveti dreptate, de la copilul care am fost. si asta deschide poarta altor abuzuri asupra mea, sunt convinsa, pentru ca se vede de la o posta ce sensibila sunt la "justete" si, prin urmare, usor de manipulat. dar la fel ar putea deveni si cu sonia. acum, eu nu mi-as dori ca ea sa fie vreo insensitiva la nevoile altora si sa o cresc o neutra careia sa-i pese doar de propriul interes. dar nu prea mai stiu care ar fi calea de mijloc...
sunt de acord cu tine privind aspectul asta al lui "trebuie" si parintii dictand tot timpul copilului ce sa faca, inclusiv cat sa manance, cand sa se culce, etc. nu am problema asta. si cu sfaturile iti dau dreptate, nici problema asta nu o am. sunt super deschisa sa-i explic lucruri cand ma intreaba, altfel sunt pur si simplu mama, nu ma simt nici pedagoaga, nici antrenoare de copil. pana acum, cu mana pe inima va spun, singura persoana langa care sunt eu insami aproape complet e copila mea. retinerile vin in privinta temperamentului vulcanic. :-)
in seara asta s-a intamplat ceva straniu, de fapt toata ziua a fost putin ciudata. am pus-o la nani si s-a trezit imediat spunandu-mi ca uraste cosmarurile. prima data am inteles ca uraste oglinzile noptii (night mirrors/nightmares), pentru ca are un fel de-a silabisi cuvintele mai lungi si dificile, ca sa le pronunte corect. mi-a zis ca dormea si a trezit-o monstrul. acum, primul meu cosmar de care imi aduc aminte a fost tot la 3 ani, cu tata iesind dintr-o oglinda din perete si cu un cutit in mana. prima reactie a fost sa-i zic soniei ca nu e nici un monstru. 
bineinteles ca s-a suparat pe mine ca nu o cred, apoi mi-am reconsiderat, am zis sorry, bineinteles ca o cred, i-am zis ca e un vis si e al ei si il poate schimba cum doreste, i-am propus o varianta frumoasa de vis, a adormit in final. apoi mai devreme azi, dupa multe aventuri, a acceptat sa faca nr. 2 la toaleta normala. cand am intrebat-o care e problema de nu vrea, sa-mi spuna si rezolvam impreuna daca vrea, mi-a zis ca nu vrea sa creasca mare. acum, asta o aud cam des si n-am stiut ce sa inteleg din ea si am avut reactii inconsecvente. azi i-am zis ca tot ce vede ea in jur creste, dar oamenii cresc atat de incet incat nici nu bagi de seama, ii va lua muuuuuulta vreme sa creasca om mare. si atunci mi-o tranteste pe-aia reala: nu vreau sa cresc pentru ca atunci cand o sa cresc o sa raman fara mami. asta, via faptului ca i-am zis ca mami a mea nu mai e cu noi. va povestesc toate astea ca sa ma plang ca am reactionat ca o cizma la ambele incidente, emotional, stangaci, nu am stiut nici ce sa zic, nici ce sa fac, am raspuns doar pe pilot automat ca nu o voi parasi niciodata, ca uite cati oameni mari in jur au mami si tati (tati al ei e plecat pentru sase luni si ea sufera, ieri m-a anuntat ca ea nu mai are tati "anymore"). insa in sufletul meu simteam exact ce simtea ea, senzatia de abandon si durerea minciunilor servite mereu de parinti ca mami si tati vor fi langa copil mereu, ca mami si tati iubesc copilul. problema e ca nu mai cred in asta si mi se pare o problema majora, pentru ca eu sunt adultul acum, nu e tocmai ok sa empatizez atat de mult cu ea de parca ea ar fi eu acum treij'de ani...vestea buna e ca atunci cand i-am zis ca vom fi impreuna si cand va creste, a zis ca ea are o hipopatezis (ipoteza:-))), ce cred eu daca face ea pupu si dupa aia mergem la sea world? am zis ok si ne-am tinut amandoua de promisiune. as vrea sa ma eliberez ca s-o pot iubi totalmente pe ea si sa nu mai am relapse-urile astea si fulgerarile din trecut care ma scot din minti, nu le mai suport, imi innegureaza zilele. e ca si cum blestemul de-a avea asa parinti m-ar ajunge si dupa ce ei sunt demult tarana ca sa nu ma pot bucura de copilul meu cu sufletul fara chingi.
azi nu am raspuns nimanui la telefon. v-am zis ca rup patternul si familia exului. ex-soacra mi-a aterizat de 4 ori in 2 zile neanuntata si anuntata, iar ecsul suna in nestire, inclusiv la ore nepotrivite si se supara daca ii zic asta. azi am decis ca se pot supara cat doresc, sunt divortata, aka nu mai sunt captiva lor, trebuie sa desenez niste boundaries si sa ma lase naibii in pace sa fiu si eu fericita, caci merit. atata vreme cat in drama mea nu crede nimeni, apai nici eu nu mai vreau sa aud de dramele lor pana nu mi-o rezolv pe-a mea.
hai ca mi-am varsat iarasi sacul, dar ma ajuta. daca plictisesc, sariti peste, nu vreau sa monopolizez, desi se pare ca sunt dintre putinele postante care raman consecvente aici cu dat raportul si povestit prin ce faze e posibil sa se treaca intr-un proces ca asta. mie imi face bine daca scriu si stiu ca e receptionat si-atat. imi face bine si daca stiu ca altcineva se poate identifica si, in felul asta, nu mai dispera ca sentimentele ii sunt anormale.
Deus spune:
Conchita asta-i rolul acestui grup de suport...noi suntem aici
Si eu in fiecare zi ma lovesc de cate o chestie din copilarie ce ma enerveaza, ma supara faptul ca nu stiu sa beau si sa mananc (in sensul ca beau f repede parca se termina, mananc bucati mari si nu mestec), imi sare tandara repede si trebuie sa-mi spun mantra si sa respir adanc de zeci de ori sa ma calmez, ma plictisesc repede de multe lucruri, am tendinta sa ma bag in oala altora si sa le spun eu cum "este mai bine"...Am si eu o caruta de treburi care ma enerveaza la mine si acest grup mi-a adus aminte ca trebuie eu sa ma schimb si sa ma controlez, sa fiu eu schimbarea pe care vreau sa o vad in ceilalti.
Simali - vreau sa las copilul liber...reusesc din cand in cand si ne place la amandoi. Azi de exemplu el a decis sa chiulim de la gradinita, sa plimbam catelul si sa salvam melcii, sa mergem in gradina botanica si, daca vrem, la pizza
Mi-a placut metafora cu lumina, am sa ma gandesc la ea de cate ori imi vine sa spun "trebuie".
Cred ca oricum am evoluat fata de parintii mei, nu folosesc nici macar odata chestia cu "asa vreau eu" , intotdeauna explic o decizie si de 100 de ori daca este nevoie.
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
Deus spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui gina_raluca Buna dimineata, Deus. Tu te trezesti devreme!! |
la 5 in timpul saptamanii-de la 7 am o clienta, de la 8.15 min alta
seara la 10-11 cad la datorie
in weekend ma trezesc la 8-8.30 si atunci am senzatia ca-i pranzul deja
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
Dorothee spune:
conchita, am intrat doar sa-ti spun ca-mi esti tare draga si ca te imbratisez ca pe o prietena mai mare!
eu nu mai scriu de ceva zile pe DC, am f multe pe cap.
flower-power spune:
rox,
| Citat: |
| citat din mesajul lui simali Revolta si perpetuarea ei este doar o faza. Necazul e ca lasa urme in copil. Am trecut si eu prin asta. Noi tindem sa inlocuim lipsa unor sentimente cu reguli, norme si normative de fel si fel. E complet aiurea. Intr-o situatie de viata care are in ea orice urma de nedreptate se ridica in noi disproportionat revolta primara, revolta aceea de copil abuzat care stie ca u e bine si totusi trebuie sa suporte ca n-are de laes. Acum avem de ales deci nu mai trebuie sa suportam. Deci putem sa urlam, sa condamnam. Si urlam. Dar nu asta-i firescul. |
Firescul e sa nu acceptam pur si simplu.
De urlat si revoltat trebie s-o facem catre cei care ne-au nedreptatit[ in scris,in noi insine, in direct...]. Abia dupa aia reusesti sa nu mai reactionezi disproportionat. Asta cu urlatul insemnand de fapt tot un fel de resemnare. Pt ca urlatul= enervare, destabilizare, sanse reduse de a-i spune calm interlocutorului, nu, merci, nu doresc.
| Citat: |
| citat din mesajul lui simali Firescul e sa-ti pastrezi calmul si SA NU STAI IN LUMINA ALTUIA (in lumina copiluli tau in situatia de fata). Sa dai lumina neconditionat si atunci se va intoarce la tine neconditionat lumina. Sa lasi pe fiecare sa ajunga la propria lui lumina cand si cum are chef. Sa nu te repezi cu sfaturi sau sa faci reguli. Sfaturile si regulile sfarama pe celalalt. Il fac sa simta ca el e mai putin stiutor si tu esti foarte stiutoare. Sa ai incredere in natura ca ea ne-a scris tuturor in suflet ce e de facut. Numai sa ne permitem sa ne uitam acolo. Si ca sa putem sa ne uitam e esential ca parintii SA NU NE STEA IN LUMINA. |
Foarte frumos, simali
, de acord cu ce ai scris, cu mentiunea ca totusi parintele e bine sa asigure niste limite si directii. Altfel copilul se va simti in nesiguranta.
flower-power spune:
Nu ne plictisesti deloc, conchita Faci bine ca pui limite si iti permiti sa te gandesti la tine inainte sa te gandesti la altii. O sa treaca o vreme pana vor intelege[ex-ul, soacra] ca 'nu mai papa matza otet', dar nu vor avea incotro, mai ales daca esti consecventa. Numai de noi depinde daca acceptam sau nu.
nelia spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui simali
Revolta si perpetuarea ei este doar o faza. Necazul e ca lasa urme in copil. Am trecut si eu prin asta. Noi tindem sa inlocuim lipsa unor sentimente cu reguli, norme si normative de fel si fel. E complet aiurea. Intr-o situatie de viata care are in ea orice urma de nedreptate se ridica in noi disproportionat revolta primara, revolta aceea de copil abuzat care stie ca u e bine si totusi trebuie sa suporte ca n-are de laes. Acum avem de ales deci nu mai trebuie sa suportam. Deci putem sa urlam, sa condamnam. Si urlam. Dar nu asta-i firescul. Firescul e sa-ti pastrezi calmul si SA NU STAI IN LUMINA ALTUIA (in lumina copiluli tau in situatia de fata). Sa dai lumina neconditionat si atunci se va intoarce la tine neconditionat lumina. Sa lasi pe fiecare sa ajunga la propria lui lumina cand si cum are chef. Sa nu te repezi cu sfaturi sau sa faci reguli. Sfaturile si regulile sfarama pe celalalt. Il fac sa simta ca el e mai putin stiutor si tu esti foarte stiutoare. Sa ai incredere in natura ca ea ne-a scris tuturor in suflet ce e de facut. Numai sa ne permitem sa ne uitam acolo. Si ca sa putem sa ne uitam e esential ca parintii SA NU NE STEA IN LUMINA. Cred ca o mare greseala pe care o fac parintii este sa le spuna copiilor ce sa faca. Cat de monstruos este sa decid eu daca a mancat copilul prea mult sau prea putin! Sau daca atunci cand are o indigestie trebuie sa inghita una sau alta! Cand fac asta eu ii anihilez copilului mecanismul acela ancestral care-i spune ce e bine pentru el si ce nu si-l inlocuiesc iar cu nenorocitul acela de "trebuie". El zice "vreau numai putin apa mami" si eu zic "nu, trebuie sa iei Debridat". Si copilul vomita tot! Asa e si cu sufletul. Cand ii spun copilului ce sa simta eu ii anihilez dialogul esential cu sine si-i trantesc in fata o solutie gata-facuta. Ce daca asta-i ADEVARUL? Ce daca eu chiar am dreptate? Cand vin cu solutia pentru ca nu am rabdare sa astept, eu iau copilului placerea de a ajunge singur la o concluzie. "Calea de mijloc este calea ZEN" Alice |
Excelent, Simali!
Eu am incercat sa spun ceva de genul asta intr-un mesaj in urma, ca un copil nu e un recipient in care noi punem, ci vine deja cu tot ce-i trebuie ca sa traiasca, noi doar trebuie sa-l ghidam, fara sa-l umbrim, dimpotriva, sa fim soarele si apa lui. Dar tie ti-a iesit nemaipomenit de bine! Subscriu in totalitate!Si legat de admiratia lor, de iubirea lor... Mie mi-e frica de multe lucruri, dar nu de iubire, adica daca e curata si sincera (adica nu are niscaiva interese constiente sau inconstiente... si asta se simte imediat), nu mi-e frica de ea, nici sa o primesc, nici sa o daruiesc.
Nu mi-a fost teama niciodata ca daca imi tin copilul prea mult in brate si il iubesc, se va invata cu narav sau il voi face dependent de mine, ca daca vor sa doarma cu mine si ii las pentru ei eu nevoie si eu pot sa le satisfac aceasta nevoie, se va intimpla nu stiu ce... Nu-i oblig sa faca ceva, dar daca ei vor si simt ca au nevoie de ceva ce eu pot sa le ofer, orice este acel altceva, o fac si gata, nu ma gindesc la consecinte. Cind spun nevoi, nu ma gindesc la lucruri materiale, desi si alea pot incalzi un pic sufletelul atunci cind sint mult dorite, ci la tot ce vine neconditionat de la copil spre mine sau de la mine spre copil.CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU