Copilul captiv (6)

rrox3 spune:

Claram e vorba de proiectii. Poate soacra ta a fost abuzata de tata si sotul tau semana cumva cu el (poate doar fiindca era baiat)... si uite asa proiectia raului absolut care trebuie strivit pe capul copilului... Odata identificat raul in el, celalat baiat a fost scutit de asta si pe el s-a putut proiecta imaginea idealizata a copilului mamei, cel bun si minunat in toate cele.
In plus copiii reactioneaza la proiectiile parintilor. Deci probabil baietii au raspuns conform proiectiilor. cel mic facandu-i mamei pe plac si cel mare opunandu-i-se.

Nu ti-a mai scris fiindca nu a primit nimic bun pentru ea cand a facut-o. Evita contactul fiindca e periculos (din punct de vedere al echilibrului emotional) pentru ea sa mai auda ceva de la tine.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

claram spune:

Sotul meu a fost nascut la 7 luni cand ea de fapt a incercat sa-si provoace un avort.E al doilea baiat si a fost mai tot timpul bolnav asa ca mama l-a pasat bunicii.

Nu a primit ceva bun de la mine?E periculos emotional sa auda lucruri de la mine?Oh wow,hai sa o protejam( nu o lua personal rox,stiu ca ai incercat sa explici doar).Tu ca mama,daca te intereseaza de fiul tau,daca mai traieste,daca e ranit,nu lasi naibii orgoliul si sensibilitatea de o parte si continui sa tii legatura sa vezi cum e?Stii ca ai esuat ca mama dar vai doamne,nu care cumva sa iti asumi responsabilitatea,sa spui"da,am gresit grav.iarta-ma.ce pot sa fac sa fie bine?"Mi-e greata cand o vad pe facebook cum scrie"i love my kids at church",da e mare credincioasa si ajuta pe toata lumea.Cata ipocrizie!

Nah,ca mi-am varsat si eu naduful aici pentru ca asist zilnic la efectele "iubirii"ei si imi vine cateodata sa o iau la palme sau sa o aduc sa fie langa el cand are un cosmar cum a avut azi,cand i-a spus ca o uraste si prietenul ei(unul dintre multi care s-au perindat prin casa lor)a gasit de cuviinta sa-l "educe" lovindu-l cu o bata de baseball cand dormea.Practic l-a trezit din somn in bataie.Urmarea?Trebuie sa am grija cand il trezesc dimineata,sa nu stau prea aproape,pentru ca se trezeste mereu confuz,ii trebuie 1-2 minute pana realizeaza ca e acasa si e safe si sunt eu.Cum naiba a putut fi unul din cei multi boyfriends mai important decat copilul ei???De ce il mai cauta daca stie ca nu isi poate cere iertare?

nelia spune:

Conchita, si eu cred ca e in regula la virsta asta, mie Lisandru imi spune my dear mami si ma ia cu minutele de obraji si ma pupa asa apasat... ma topeste. Iar Tudora imi spune tot timpul ca sint frumoasa, ca am parul frumos, ca ii plac ochii mei, de unde le scoate nu stiu, ca nu-s asa... dar recunosc ca ma simt flatata ca ea ma vede asa. Agata imi spune in egala masura si te iubesc si te urasc, in functie de situatie. Adica imi spunea, iar eu nu am intrerupt aceste declaratii nici intr-un sens, nici in altul, a fost libera si este inca sa-si exprime emotiile, mai bine decit sa le tina in ea. Si avea dreptate: la nivelul ei de copil, ma iubea cind ii ofeream ce avea nevoie si simtea nevoia sa o spuna, ma ura cind eram obligata sa tai un pic favorurile... se mai intimpla sa nu fiu de acord cu ea cind voia alt desen la 11 noaptea! De la un timp, am observat ca nu-mi mai spune, de vreo jumatate de an asa, in schimb ma surprinde cu declaratii nu neaparat de dragoste, ci de apreciere: mami, esti cea mai buna mami din lume sau ce bine ca am o mama ca tine... sau ce bine ma intelegi, este exact ce am gindit, dar nu stiam cum sa spun. Si multumirile ei si ochii plini de lumina cind o scap din vreo incurcatura, desi stie ca as putea sa o las de acum sa se mai descurce si singura... Dar sint sinceri copiii mei, si spun asta, pentru ca atunci cind nu ma simt in regula fata de ei, nu primesc nimic de la ei, poate vreo criza de nervi si vreo portie de plins.

Las-o pe Sonia sa te iubeasca acum, sigur va veni si vremea cind nu va mai simti chiar tot timpul ca te iubeste.

Rox, Tangerine, eu nu am stiut, nu vreau sa ma dau mare acum, dar chiar nu am stiut. Bataile mi se pareau nedrepte, tipetele la noi la fel si ma enervau. Dar nu am stiut ca faptul ca traiesc in casa cu un alcoolic si un sinucigas e si asta pe linga un mare ghinion, si pentru el si penru noi copiii, e si o forma de abuz. Parintele trebuie sa protejeze copilul, nu invers, ori eu o protejam si pe mama in sensul ca ma simteam datoare sa o inteleg in furia si neputinta ei, in zbuciumul zilnic pentru ca pune pe masa ceva de mincare, de a plati datoriile, imi era mila tare de ea, as fi vrut sa o ajut cumva, dar nu stiam cum... Si pe tata, sa-l apar de el insusi si de atacurile familie 'perfecte', care nu erau alcoolici, dar si aia aveau bube in cap la fel de multe, altele, ca toti indeplineau conditiile sa intre in categoria sociopati, nici unul nu era mai breaz. Simteam ca prea putini aveau dreptul sa-l judece, dar nici despre ei nu stiam ca nu sint in regula, ca asta era normalul (in afara de acea matusa si unchi despre care am mai spus).

Dar eu nu vreau sa am dreptate si stiu ca si daca o am, chiar si partial, este din punctul meu de vedere si poate cel mult al celor care au avut de-a face cu ce am avut eu. Daca abuzurile au fost de alta natura, nu ma pot exprima ce si cum, ca nu stiu. Eu am fost, Rox, in situatia ta fata de celalalt parinte, numai ca la mine a fost fata de amindoi, din motive diferite, dar cu acelasi rezultat. Atit doar ca, desi pina pe la 15-16 ani nu am realizat lucrurile in gravitatea lor, cind am inceput sa 'le vad' in toata 'tragica lor splendoare', nu m-am mai oprit! Pina la 22 am facut ordine cu mine in familie si cu ce se putea face, dinspre mine catre ei... si cind am vazut ca mai mult nu se poate, la 22 am plecat singura in lume. Plecam mai devreme daca nu ma apucase din nou duiosia dupa furie... si asa au ramas sentimentele pina in ziua de astazi. Dar riscam sa ramin prinsa definitiv in aceasta duiosie si eu voiam sa am dreptul la a-mi trai viata mea, nu a lor.

Conchita, la mine a fost orbire si o oarecare duiosie (dar acum imi dau seama ca eu nu sint copil captiv de la adolescenta incoace poate si pentru faptul ca, apasata de aceste responsabilitati si sentimente descrise mai sus, nici eu nu am avut prea mult timp la dispozitie sa-i iubesc efectiv, asa cum copiii isi iubesc parintii... cum nici ei, in nebunia din casa, nu au avut timp sa ne-o arate... ma consolez cu faptul, ca, viata ne-a aratat ca totusi am facut-o in felul nostru, si ei ca parinti, si noi, copiii), furie cumplita pe ei, pe viata, o adolescenta aproape ratata si apoi, dupa ce am inteles si m-am simtit libera, din nou duiosie si pace cu mine si cu ei. Abia atunci am putut sa plec, cu un oarecare sentiment de vinovatie, dar am plecat si dusa am fost, pina in ziua de astazi.

Ah, si trebuie sa spun aici, ca nu am spus-o pina acum, pe mine m-a ajutat mult la acea virsta, intre 11 si 17 ani, cartile, lectura, as fi fost pierduta fara ele. Ajunsesera ca un drog pentru mine (si a ramas inca, dar carti efectiv nu mai am timp sa citesc), insa nu am uitat starea de libertate pe care mi-o dadeau momentele in care ma scufundam in vreo carte, ma identificam cu vreun personaj sau iubeam si eram iubita de unul... oh, asa ceva nu se uita. Pe moment, in ultimii ani, am pierdut aceste momente, dar pentru ca am fost prea prinsa emotional in propria mea poveste, sint sigura ca se vor reintoarce... un jour...

Clori, da si nu, adica oricit as vrea sa fiu toleranta (desi mie nu-mi place cuvintul asta), nu pot si nu vreau sa fiu. Bine, daca vad parinte efectiv nefericit, poate ca atunci devin empatica in ceea ce-l priveste, dar... of, nu ma pot abtine, cum poti sa fii la curent cu ultimul racnet in materie de televizoare cu plasma sau cine stie ce alta scula inventata in ultimii ani, dar sa ramii inchistat in aceleasi metode gresite de crestere si educatie a copiilor, bumbacindu-i la fiecare gest, calcindu-le drepturile de fiinte in picioare (cit esti in casa la mine, faci cum spun eu!). Cum poti cheltui milioane pe curu' tau, material vorbind, sa vezi ca ti-e copilul nefericit, la copii se vede foarte repede acest lucru, dupa ochisori... si sa nu te ingrijesti si psihic, sa nu te scuturi, sa nu vrei sa afli ce e cu tine, de ce iti vine sa-l pocnesti si chiar o faci la orice greseala... Nu, nu sint toleranta cu asa ceva, in ciuda ranilor sufletesti pe care le au in ei. E de datoria lor sa si le descopere, curete, panseze, de dragul copiilor lor. Nu suport ochii tristi ai copiilor, cu colturile lasate, asa i-am avut si eu multa vreme si ii recunosc imediat. Nu e drept si sint empatica cu ei, cu copiii, aceste fiinte minunate, nu cu parintii lor! Dar da, si eu cred ca lumea, coltisorul unde traim (sau unde scriem!), poate fi oricind schimbat, nimic nu e batut in cuie... DIN FERICIRE.

Pitzinuca, ! Ce face burtica?

Flower-power, da, sint de acord cu tine, este firesc sa fie asa. Dar vezi tu, ca eu nu am aceasta normalitate pentru ca am fost crescuta de bunici pina la 11 ani, pe ei i-am idolatrizat, pina am aflat ca m-au mintit, tot timpul... ca sint parintii mei. I-am iubit in continuare, dar nu am mai picat chiar in fund de admiratie pentru ei. Pe la 11-12 ani eu abia imi descopeream parintii, erau niste necunoscuti... si am venit din linistea casei bunicilor - unde nu mi-a lipsit nimic, dar m-am simtit abandonata de parinti si mintita de ei... dar IUBITA, lucru foarte important! - in nebunia din casa parintilor, unde nimic nu era cum trebuie. Si a inceput calvarul, al meu, de integrare in propria familie, aveam trei surori si o droaie de verisori si faceau corp comun automat la fiecare gest gresit de-al meu, de-mi venea sa fug in lume... restul stiti deja. Poate de aceea, la mine lucrurile au mers cumva pe alt fagas...Dar VINA despre care vorbesti tu, o simteam din plin. Acum spun ca vinovatii sint ei, dar atunci nu spuneam acest lucru, pentru ca nu-l stiam, nu-mi puneam problema la modul asta.

De unde e citatul? Ca il simt foarte familiar, cumva ma recunosc in rindurile scrise acolo, numai ca la mine acele incurajari erau mai mult simtite decit spuse...

Claram, aceasta diferenta facuta de unele mame, de unii parinti, intre copiii ei/lor ma frapeaza si pe mine si incerc sa inteleg, de acceptat nu se pune problema. Este firesc sa nu iubesti copiii la fel, dar la fel de firesc cum este sa-i iubesti pe fiecare in felul lui. Imi pare rau pentru sotul tau ca a trebuit sa simta aceasta amara (ne)dragoste de mama. Eu vad mai degraba ca, in inconstienta ei, ea chiar crede ca e o mama buna, ca a facut tot ce trebuie dar ca el, copilul, nu a raspuns in mod recunoscator la ceea ce a facut ea, spre deosebire de celalalt copil. E putin probabil ca ea sa vada lucrurile cum le vede sotul tau si tu, ca sotie a lui. Sint convinsa ca se simte nerasplatita si si l-a sters si mai mult din inima ei pentru ca a scos-o din viata lui, pe nedrept. Exista si o mica sansa ca ceva sa fi tresarit in ea acum, la batrinete, pentru ca il stie in pericol poate... sau poate ca i-au fost deschisi ochii, dar eu una ma indoiesc. O si vad discutind la biserica: ah, copiii mei, am doi baieti, unul e bun, e asa si pe dincolo... si celalalt? - intreaba vecina. Ah, celalalt... si cu o figura trista, cu ochii aproape in lacrimi... mai bine sa nu vorbim despre asta, mi-a rupt inima. Sint mame, sint parinti care nu vor accepta niciodata in viata lor, cel putin nu asta in care sintem acum, ca au rupt la rindul lor inima copilului lor. Si nu numai asta, dar ca le-au frint aripile!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

rrox3 spune:

Claram esti perfect indreptatita in tot ceea ce zici, dar cred ca m-ai inteles gresit.
Am incercat sa-ti explic doar cum cred ca functioneaza femeia asta, departe de mine orice intentie buna in ceea ce o priveste. E o bestie. Si nu prea are rost sa te preocupe motivatia ei fata de sotul tau. Scoate-ti-o din minte. Nu e nimic la ea care sa mai fie de folos.
Mai importanta e recuperarea lui emotionala. Cred in continuare ca o terapie i-ar fi de mare ajutor.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

cleo78 spune:

ma bag si io ca musca in lapte.

Exista iubirea pura, sincerca, autentica.. cand mama iubeste cei 2 copii asha cum sunt: gay sau blond sau fumatori. Si iubirea geloasa, posedanta..controlanta.. cand iubeste o imagine, si ceea ce vrrea sa vada la copilul iubit.
Din ce cetii, in psihologia copiilor, datorita competitiei dintre cei 2, personalitatea lor va avea elemente la poli opusi: daca unul e bun la mate, celalalt va trage la romana, sa impresioneze si sa atraga atentia si dragostea si aprecierea atat de necesara, daca unul mananca tot, celalalt nu va manca nimic -asteptand sa fie rugat si implorat si dadacit - etc. La 3 copii nu se mai aplica. la 2 - exista mult shansa ca cei doi, fiind diferiti - atentia neegala a parintilor sa accentueze (copilor rau devenind mai rau in ochii lor si indepartandu-l de mama). Evident ca ambii copii sunt copii captivi - si nici una din dragoste nu e asnatoasa - mama cu iubirea defecta distrugand pe amandoi, in moduri diferite.

Unii nu sunt capabili sa iubeasca.

As adauga: unii nu merita sa faca copii.


sa fiu la obiect, cred ca diferenta inter copii a inceput din momentul care cupilul nascut de 7 luni a impus o alta grija si un efort mult mai mare, nefiind un copil dorit.


semnatura:
om care la 32 ani inca imi urla mama ca ii pare rau ca m-a facut. Acum insa am avut curajul sa ii zic: de ce m-aif acut daca nu ai fo in stare sa ma cresti...

Happy_in_TO spune:

Am trecut si eu prin perioada de furie, dar o furie din aia de simteam ca imi erupe tot sufletul prin piept, ca ma rup in bucati pe dinauntru. Imi venea sa bag mina pe git si sa ma intorc pe dinafara, ca o manusa, sa ma pot curata ca lumea pe dinauntru.

Va multumesc ca v-ati spus parerea despre povestea lui L. De citeva zile tineam in mine toata povestea si va spun sincer ca simteam amar inauntru.

Povestea lui L este intr-adevar foarte trista, dar ce m-a suparat acum mult este reactia matusii mele. Cind eu ii tot spuneam ca L are nevoie de dragostea ei neconditionata, iar ea tot spunea ca nu merita rusinea ce i-a facut-o L, parca ma zbateam in neputinta. La un moment dat a spus ceva de genul: "I-am dat tot ce am putut, nu i-a lipsit nimic" la care i-am raspuns "Da, dar nu ai stiut sa ti-o apropii cu dragoste neconditionata si adevarata". A raspuns din nou "Atit am putut".
Adica a incercat mai mult si nu a putut? Si asta o absolva de toate grozaviile pe care i le-a facut fiica-si?

Da, L a plecat fizic de acasa probabil sa termine abuzul. Dupa calcule imi dau seama ca era insarcinata cind a plecat. Sigur i-a fost frica.
In mediul pe care l-a ales sa traiasca nu cred ca are access la informatiile necesare sa se poata ajuta sa iasa din cercul vicios al abuzului. Poate doar daca are noroc sa fi dat de un om bun de tot si blind care sa o iubeasca mult... Dar numai cu noroc oare se rezolva ceva??

ladyJ spune:

Happy, cel mai bine pentru L este sa Nu ia mama-sa contact cu ea. Sa o lase in pace.Mai mult rau ar face.

L ar trebui sa afle ca mama ei stie ca traieste, ca isi poate face actele linistita cu numele ei, ca le poate face copiilor acte. Si trebuie sa i se spuna ca mama ei NU va mai interveni in viata ei. Asta isi doreste L, asta si-a dorit, de aceia a fugit si si-a ascuns identitatea.

Ea saraca credea ca prin fuga sterge tot.Si amintiri, si influenta parintilor. Sigur ca nu functioneaza...dar asa credea ea ca scapa.

Mama ei , daca ar fi in stare sa spuna un simplu ´´imi pare rau´´, ar ajuta-o pe L. N-ar sterge cuvintele astea durerea, dar i-ar scadea lui L din anxietate, din frica ca va fi gasita si ...batuta, acuzata.

Dar din ce povestesti mama lui L nu e in stare de nimic vis-avis de relatia cu propria fiica. Asa ca mai bine nu mai apare in viata ei.
Sigur ca ideal ar fi..ajutor psihologic pentru L, dar ma tem ca e imposibil, cine sa o duca la terapeut? Cine sa vorbeasca cu ea?

rrox3 spune:

Cleo si inscris se vede cat suferi
Nu, nu te mai bagi ca musca in lapte nicaieri.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

conchita spune:

m-am exprimat neclar, nu am protestat ca ma adora, doar mi-am propus sa fiu atenta ca adoratia asta sa nu ii ingradeasca libertatea mai tarziu, sa nu copieze scara mea de valori doar pentru ca am eu figura de erou. :-)) doamne fereste, normal ca ne dragalim si ne iubim si ne topim una dupa alta, nu asta era problema. io ziceam ca la parinti poate fi si un fel de manipulare inconstienta: ma adori, deci o sa te coplesesc si o sa te conving sa traiesti dupa standardele mele. ziceam ca intr-un fel, cand mai cresc, trebuie neaparat sa ...ups, revin. :-))

rrox3 spune:

Conchita ai dreptate cu ingrijorarea asta. Si eu eram cu dreptatea in bat nonstop (motivatia e evidenta: subconstient vroiam dreptate!) si amendam imediat orice nedreptate, fie ea cat de mica, avand sau nu vreo legatura cu mine. Mariuca a fost cativa ani la fel. Acum a lasat-o parca putin mai moale.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)