Copilul captiv (6)

Copilul captiv (1)

Copilul captiv (2)

Copilul captiv (3)

Copilul captiv (4)

Copilul captiv (5)

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

anda spune:

Multumim Rox.

Am gasit o poveste azi si m-am gandit s-o impart cu voi. :) mie mi-a placut

A young couple moves into a new neighborhood.
The next morning while they are eating breakfast,
The young woman sees her neighbor hanging the wash outside.
"That laundry is not very clean", she said.
"She doesn't know how to wash correctly.
Perhaps she needs better laundry soap."

Her husband looked on, but remained silent.

Every time her neighbor would hang her wash to dry,
The young woman would make the same comments.

About one month later, the woman was surprised to see a nice clean wash on the line and said to her husband:

"Look, she has learned how to wash correctly.
I wonder who taught her this."

The husband said, "I got up early this morning and
Cleaned our windows."

And so it is with life. What we see when watching others
Depends on the purity of the window through which I look.

Clori spune:

Anda, foarte frumoasa poveste!

flower-power spune:

Cat se poate de adevarat. Mai ales la noi.

nelia spune:

Deja e prea mult material de citit.

O iau pe bucatele, de unde am ramas ieri, dar recunosc ca citind repede si scriind in lipsa de timp, pot intelege gresit unele lucruri pe care le scrieti, sa ma trageti de mineca.

De la inceput spun ca mesajul pe care simt sa-l scriu astazi poate fi cosiderat off-topic, deci nu e musai de citit si ca nu incurajeaza la iertarea, acceptarea, anularea abuzurilor, e doar un portret social al parintilor de ieri si de astazi si, pe alocuri, poate explica un pic comportamentul parintilor de odinioara, fara ca asta sa duca automat la iertare...

Conchita, eu pe tine nu te las, ca simt asa ca undeva e o nelamurire intre noi doua: simtim la fel, gindim la fel (ma rog, atit cit se poate) si cu toate acestea ne contrazicem in scris!

Pornesc de la ceea ce ai scris tu, nu ca se contrazic, ci pentru ca ceea ce vreau sa scriu are legatura cu ceea ce ai scris in mesajul de mai jos:

Uite, de exemplu, tu scrii: nelia, nu zice nimeni "nu ma intereseaza de ce cutarescu m-a abuzat". eu vorbeam de o faza. te intereseaza, poate, in fazele de la inceput, am eu o presimtire ca mai degraba te intereseaza in fazele de denial, cand cauti circumstante atenuante si rezonuri pentru "iertare", dar e superficiala si nu e autentica, pentru ca nu merge la miezul problemei, care NU sta in circumstantele atenuante (si noi am fost abuzati, de ce nu abuzam?), ci in autocontrol. tu probabil o sa zici da, dar nu s-au autocontrolat tocmai din cauza ca or fi fost si ei abuzati. nu toti au fost abuzati, iar argumentul ca repeti ce stii ca pattern de-acasa, fara sa-ti functioneze liberul arbitru, ar merge in jungla cu tarzan si jane, ca doar ei nu au alte fiinte umane prin preajma. dar parintii nostri au trait si ei in lume, asa cum traim si noi, au vazut si alte modele. identificarea cu agresorul prin imitarea comportamentului e doar simptoma, nu cauza perpetuarii abuzului. individul se identifica pentru ca vrea sa provoace durere, sa se razbune pe altul pentru durerea care i-a fost provocata - eu asta cred la momentul asta. altfel nu-mi explic. stii ce e durerea, stii ca nu o doresti, te revolti cand ti se provoaca, si...ce faci? lovesti mai departe? de ce? din ignoranta precis nu, pentru ca nu esti tarzan sau jane. deci din ce alta cauza? din razbunare. crezi ca poti scoate durerea din tine transferand-o asupra altuia. la fel cum unii infestati cu HIV ii infesteaza si pe altii, ca sa nu fie singuri in suferinta lor. la fel cum prostituatele cu sifilis nu se retrag de pe piata ci inadins infesteaza cat mai multi barbati, ca sa se razbune pe toti barbatii care le-au folosit. eu asa vad lucrurile la momentul asta.

pentru ca eu cred ca avem capacitatea de a alege in fiecare secunda. oricat de mare ar fi suferinta, ba cu atat mai mult, nu are nimeni nici o circumstanta atenuanta (atenuanta, nota bene) pentru raul comis asupra altei fiinte umane. eu consider asta circumstanta agravanta: adica stii ce e durerea, si totusi iti bati copilul?
dar ce circumstanta atenuanta au parintii mei care nu au fost abuzati? niciuna. asa erau vremurile. toti parintii isi bumbaceau copiii. cu exceptii, desigur.

Nu stiu unde sa te contrazic, pentru ca, in linii mari, si eu gindesc la fel. Si cu toate aceste eu pot sa inteleg ca un om poate sa ajunga foarte usor in stadiul de abuzator. Tu spui ca stii durerea, o cunosti si totusi iti lovesti copilul. Da, pentru ca nu o cunosti pina la radacina, stii doar ca ceva nu a fost bine, dar nu stii exact ce. Citi dintre copiii captivi care scriu aici, foloseau cuvintul abuz acum 20 de ani? Cite dintre noi, la vremea cind eram batute, neglijate, ignorate, consideram asta un abuz din partea parintilor nostri? Lucrurile astea ne-au venit in cap, sint sadite acolo din cauza schimbarii mediului in care traim, din cauza faptului ca stiinta a intrat pe tarimul parentalitatii, au aparut studii, au aparut statistici... numai cind le citesti, ti se ridica parul maciuca in cap si nu-ti mai vine sa nu te autocontrolezi cind te apuca nervii pe odrasla. Ca sa fim serioase acum, toate sintem mame si stim ca oricit iubim mogildetele astea ale noastre, asa dragi si mici cum sint, sint capabile sa ne aduca cu nervii la pamint. Nu sint ei de vina, categoric, noi nu sintem destul de tari, dar inainte de a deveni parinte nu stii asta.

Uite, mi-ar fi placut sa fii ieri cu mine la cursul de Sociologie de la famille cu mine. Eu am inteles de mult timp ceea ce ieri mi s-a confirmat: ca parintii nostri nu au fost exceptii de la regula, ci au fost exact regula in acea perioada. Cu mici exceptii (si aici pun pe seama unei naturi umane efectiv buna sau pe o educatie mai sus de medie, credinta nu pot sa o bag pentru ca in Biblie scrie clar ca trebuie sa-ti respecti parintii, iar cum noi eram 'obraznici' si nu o faceam, eram pedepsiti ca atare). Erau acolo in acel documentar de o ora pe care l-am vazut femei din anii 50-60-70-80 din Quebec. Mame incercate, femei simple, dar tari, care au schimbat lumea. De la ele a pornit totul si ca ele au fost peste tot in lume, acolo unde astazi se respecta drepturile umane. Nu si in Romania, Romania si alte tari ca ea, nu s-au trezit inca, dormiteaza, asa cum au facut si parintii nostri, si o fac inca si acum, cind au devenit bunici. Si dormiteaza si parinti tineri din Romania de astazi. Si din tarile despre care vorbeam, dar stii, cind esti parinte si cresti copii, nu o faci numai intre cei patru pereti ai casei, astfel ca parintii cauta legitimitate in jur, la profesori, la educatori, la parintii lor, la societate in general. Si daca o gasesc, merg mai departe, toata lumea face la fel, de ce nu... La altii au fost modelul care l-au primit, la ai tai a fost altceva cu ei, dar tot acolo a dus, la altii e altceva si tot asa... Daca unul din parintii nostri in timp ce bumbaceau copiii in plina strada ca nu au salutat o vecina sau ca s-a impiedicat si si-a rupt strampii noi, s-ar fi uitat in jur, cum se intimpla aici, acum, si nu ar fi vazut aprobarea, acceptarea, incurajarea gesturilor lor... sint sigura ca ar fi inceput sa-si puna intrebari. In momentul in care totul era in limita normelor sociale, chiar daca le incalcau pe cele umane, nu aveau ei timp sa-si puna intrebari din astea... De aceea imi place mie Psihologia sociala, dom'le omenirea asta este o turma si functioneaza dupa normele unei turme si e foarte, foarte greu sa iesi in afara ei. Si aici am atit de multe exemple...

Spuneam despre acel documentar: femei, care au crescut acasa, educate si formate de a fi 'sotii si mame' (ordinea era asta), cu baieti din familie care se duceau la cimp sau afara cu tata, iar fetele care munceau in casa si pe linga casa toata ziua, desi nu le placeau deloc ce faceau (unele erau facute pentru asta, altele nu), au crescut, au devenit sotii, regine ale caminului pe care in conduceau, sprijinul emotional al tuturor din casa, total dependente de banii sotului, care era mindru intretinator al familiei etc. - modelul traditional al familiei, cu casatorii impuse si aranjate, dragostea era asa, un moft... Au venit razboaiele, a venit capitalismul (sau comunismul!), a venit industrializarea, s-au trezit muncitoare in fabrica, ca salariul sotului nu ajungea, cu droaia de copii pe cap, parasite chiar de soti sau morti prin razboaie si cu copiii in grija... da, si-au abuzat copiii, in sensul ca bataia era singura pedeapsa ca sa invete sa nu mai faca greseli, primeau bataie si acasa, si la scoala, erau inca pusi la munci de mici, pe linga scoala, care devenise obligatorie... etc., etc. Si astia au fost strabunicii si bunicii nostri, care au crescut copii intr-o lume in miscare, tarani industrializati sau intelectualizati, totul se schimba si se misca in jurul lor cu o viteza ametitoare. Si copiii lor sint parintii nostri, care au crescut asa, cu fundul in doua luntre, intelectuali da, dar multi dintre ei erau axati doar pe meseria aleasa, si nici aia pentru ca au vrut-o, ci pentru ca le-a fost impusa. Tot ce au invatat despre cresterea micutilor a fost din mers, intre doua trenuri de naveta, familii despartite datorita serviciului si multe alte probleme sociale care le-au ingreunat si chiar stopat evolutia. Noi, cele doua generatii de dupa 70 si 80, si mai ales cele de dupa noi, avem timp. Avem timp si avem de unde sa citim despre cum se pune copilul la titza, despre ce mincare sa-i oferim, despre cum sa-l imbracam, cum sa-l socializam, despre cum sa ne purtam cu el... si chiar daca nu toate mamele o fac, pentru ca nu o fac, au modele in fata lor. Si, cel mai important lucru, nu mai au legitimate, nu mai gasesc acceptare pentru actele lor de agresiune fata de copiii, indiferent de ce natura sint acestea. Dupa anii 80, au iesit la iveala studii de tot felul in acest sens, medicina a avansat, ajuta mama mai mult ca niciodata, parintii sint consiliati, sint ajutati, numai sa vrea sa se schimbe, ca au de unde invata in ce... Toate acestea au ajutat la sensibilizarea unei mari parti in categoria parintilor, le-au schimbat mentalitatile, lucrurile sadite de-a lungul vietii lor... si au schimbat in acelasi timp viata la mii de copii, pentru ca ei sa devina parintii care sintem noi astazi. Ei, asa vazind lucrurile, da, parintilor de pe vremea noastra le gasesc daca nu scuze, macar puncte de unde pot fi apucati si intelesi (asta nu are legatura cu suferinta copilului abuzat, cu dificultatea acestuia de a fi adultul si parintele care trebuei din cauza ca e tras in jos de ce i s-a intimplat in copilarie), lucru pe care nu pot si nu vreau sa-l fac cu parintii din ziua de astazi, si nici cu bunicii. Adica da, ai fost cine ai fost, dar cu ochii deschisi toata ziua spre lumea de astazi, stiind tot ce stii astazi, inca iti abuzezi copilul??? Devin fiara, fata de mine insami in primul rind, cind am de ce, mi se intimpla din ce in ce mai rar, dar mi se intimpla, si fata de orice parinte care isi agreseaza in ziua de astazi copilul, indiferent unde traieste. Sau cind vad un bunic inchistat care face acelasi lucru gresit, pe care il facea si cind era parinte, cind ii vad pe adulti folosind copilul in lupta lor pentru a se impune (bunicul in fata parintelui, sotul sau sotia in fata celuilalt in certuri, divorturi etc.) Daca pe acele femei din documentar si pe multe altele ca ele le inteleg, le apreciez pentru lupta lor, chiar daca nu le scuz abuzul asupra copiilor, fata de parintii din ziua de astazi sint intoleranta. Au toate conditiile sa fie parinti buni, numai sa lase comoditatea, lenea, incapatinarea, luxul, mindria prosteasca si superioritatea deoparte si sa se aplece spre copiii lor. Nu se intimpla acest lucru, nici aici in totalitate, dar lucrurile stau mai bine, nici in Romania.... DIN PACATE.

Apoi, seara, la al doilea curs, despre istoria organismelor comunitare, s-a discutat in paralel America vs. Europa, sint studenti itnernationali din Belgia, Franta, Anglia... majoritatea sint quebecosi, o romanca (io) si un albanez. Noi doi am tacut din gura, pentru ca in tarile noastre nu a existat si nici nu exista organisme si practici comunitare... asta legat de utopii si de sensibilizarea maselor, a parintilor... Parintii, ca si pe vremea alor nostri, fac lucruri extraordinare, bune si mai putin bune, dar oarecum pe cont propriu. Si mi-am dat seama cit de indreptatite sint fetele care au zis ca schimbarea esteo utopie, pentru Romania si multe alte tari, din pacate, asa este. Dar schimbarea este in noi, de la noi vine si inca nu-i nimic pierdut, inca se poate incepe ceva in acest sens. Eu nu mai cunosc realitatea romaneasca din ultimii 8 ani, si oricum nu am cunoscut-o in calitate de parinte, dar tare mult as vrea sa veniti sa-mi spuneti ca deja se misca ceva...

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

rrox3 spune:

Eu stiam Nelia. Si nu de acum 20 de ani, ci de acum aproape 30 de ani. Stiam sigur ca e un abuz de putere si il uram pentru asta.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Happy_in_TO spune:

De citeva zile sint data peste cap de o veste si de reactia familiei mele, o reactie pe care nu o inteleg. Vreau sa inteleg, dar nu pot.

Acum 8 ani jumate verisoara-mea (L) a disparut pur si simplu. Nici un telefon, nici o veste, parca se dizolvase pur si simplu.
Matusa-mea (cea din Romania) a dat-o disparuta la politie si a trait tot timpul asta cu tot felul de ginduri si facindu-si tot felul de scenarii in privinta ei.

L a fost un copil abuzat, batut cu multa cruzime de maica-sa. O batea ca nu isi facea lectiile, o jignea, o umilea. L a fost un pic inceata la invatat, acum imi dau seama ca se poate sa fi avut si ea dyslexia, la fel ca fata mea cea mare, Sarah. O batea maica-sa pina ii dadea singele pe nas si nu sarea nimeni sa o apere pe biata fata.
Apoi matusa mea a mai facut un copil, un baiat de data asta. Cu el s-a purtat total opus. Parca era un mic rege in casa, toata lumea ii facea poftele, avea tot ce vroia, maica-sa nu l-a batut niciodata, nu l-a jignit. L, verisoara mea, trebuia sa aiba grija de el, sa spele, sa faca mincare, sa fie menajera casei si a fratelui.

L a mai fugit de acasa o data. A luat bani din casa si a disparut. A umblat prin diferite orase citeva luni si apoi s-a intors acasa pentru ca nu avea unde se duce. Matuse-mea a batut-o rau de tot, impreuna cu unchiul meu de data asta. Au dezbracat-o si au batut-o cu furtunul de la masina de spalat, nemernicii. Apoi maica-sa a dus-o la ginecolog sa o controleze daca mai e fata mare. Ce dobitoaca! In loc sa fie fericita ca fata ei s-a intors acasa teafara, sa incerce sa repare relatia lor, ea i-a abuzat si mai mult intimitatea.

Deci aproape 9 ani nu s-a auzit de L, acum 3 zile a primit un telefon de la un politai dintr-o comuna aproape de Constanta. Politaiul a facut legatura intre numele ei si persoana disparuta si s-a dus sa investigheze. Acolo a gasit o femeie de 33 de ani care nu avea nici un act. Spunea ca o cheama Dogan de familie ceea ce nu este adevarat. Traieste in concubinaj cu un om de cind venise in sat, au 3 copii de 8 ani, 5 ani si cel mic are citeva luni. Copiii toti nu au acte. De acolo de fapt a pornit investigatia pentru ca nu se duc la scoala.

Matuse-mea mi-a spus toate astea plingind, eu am incercat sa o linistesc spunindu-i ca este o veste buna, ca ea este in viata, ca totul este ok. Ea o tragea intr-una ca moare de rusine... ca nu intelege cum a putut L sa ii faca una ca asta. Nu s-a dus sa o vada, si nu stie daca se va duce vreodata.

Eu nu inteleg reactia ei. Daca mi s-ar fi intimplat mie asta, as fi pornit in secunda urmatoare spre acel sat, as fi cautat-o imediat, i-as fi spus ca o iubesc, ca mi-a fost dor de ea si ca ma bucur ca este bine. Nu inteleg de ce atita grija de gura lumii.

Si maica-mea, cind discutam cu ea, spunea ca ar fi bine sa se duca maica-sa la ea, sa vorbeasca cu ea sa nu mai faca o droaie de copii in nestire. I-am spus sa ii fie rusine de ce a spus.

Nu inteleg si pace reactia lor. I-am explicat maica-mii ca L a plecat cu buna stiinta de acasa, si-a ales un nume de familie relevant. Dogan in turceste inseamna "Nascut" adica a vrut sa se renasca in alta familie... Oricit de greu i-a fost lui L, nu a apelat la maica-sa. Traieste la marginea satului intr-o casa darapanata, cu un om simplu. Banuiesc ca el o iubeste asa cum este ea. Sper din suflet sa fie un om bun care nu o abuzeaza.

L este un copil captiv care s-a eliberat fugind de acasa, asumindu-si o alta identitate.

olympia spune:

Happy, ce poveste trista!

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

rrox3 spune:

Nu e nimic de inteles happy... Imi pare tare rau pentru verisoara ta... Din pacate nu s-a eliberat, doar a scapat cu fuga...
Ar trebui sa-i spuna cineva verisoarei tale ca mama ei a aflat. Sa-si faca acte si sa le faca si copiilor. Nu mai are de ce sa se ascunda. Poate o convingeti sa faca asta macar pentru copiii ei.
E o poveste ingrozitor de trista...


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

nelia spune:

Rrox, ai dreptate, acum 20 de ani stiam eu si eu, dar eu ma simt asa, mai tinara... Aveam 22 de ani, sigur ca stiam, dar cu 10 ani in urma nu stiam, sincer! Ar fi trebuit de fapt sa scriu acum 30 de ani. Mi se parea nedrept, mi se parea ca nu sint iubita (si la mine a fost mult mai putin rau decit ce povestesc fetele pe aici), dar nu mi-a trecut niciodata prin cap sa pun la indoiala metodele. Si toti copiii din cercul meu traiau la fel, abia tirziu, la liceu, am fost la o colega in vizita si din povestiri, am aflat ca nu a luat o palma in viata ei, ca daca se ridica un pic tonul la ea, vin amindoi parintii si isi cer scuzer si au discutii despre ce s-a intimplat... Am fost socata, aveam 14-15 ani si era pentru prima data in viata mea cind dadeam peste asemenea exceptii, pe cuvint!

Dar sper ca vezi ca eu ma refer doar la un anumit fel de abuz de genul bataie, tipete, vorbe urite, neglijenta in sensul ca prea eram lasati de capul nostru si nu se interesa nimeni cum ne descurcam, cum ne este... indiferenta la nevoile noastre, altele decit mincare, haine si un loc unde sa pui capul (desi, observ ca unii nu aveau nici din astea), alcoolism, santaj sentimental, pedepse de tot felul pentru vini reale sau inventate, dar niciodata explicatii ca sa nu mai repetam greseala etc.

Pentru ca pentru mine abuzul se opreste aici si asa mi se pare prea mult pentru un copilas. Imi este greu, aproape imposibil sa-mi imaginez cum un parinte poate sa treaca si dincolo de asta si sa mai aiba pretentia sa fie numit parinte si sa nu fie pedepsit, sa traiasca bine mersi in continuare dupa ce a savirsit faptele. Si ma refer aici la abandon, la viol, fugarit de acasa, fete lasate in strada cu copilul in brate daca s-a intimplat, fete sau baieti fugariti efectiv de acasa pentru ca nu s-au casatorit cu cine trebuie si cind trebuie, daca nu au ales facultatea dorita de ei si multe de genul acesta. Astea nu mai sint agresiuni, nu mai intra in capul meu in categoria 'greseli parintesti', ci sint incalcari grave ale drepturilor umane si trebuie pedepsite ca atare, adica penal. Cu atit mai mult cu cit copilul este minor, cind acesta este dependent total sau partial de parinti si nu are de ales, nu are cum sa se apere si nici nu stie ce i se intimpla, crede ca asa e normal sa fie... Of, ma sufoc cind ma gindesc la aceste lucruri. Si nici nu vad cum ar avea loc iertare, acceptare, desi vad posibil in situatiile in care mama sau amindoi erau foarte tineri si speriati, amenintati, supusi presiunilor... crescuti in teroare sau cu principiile si normele sociale deasupra capului lor si al parintilor... dar nici asa...

Happy, pai in cazul asta e mai bine sa n-o caute, sa o lase acolo, fiecare cu viata ei. Singurul lucru pe care nu-l vad pozitiv este faptul ca nu se duc copiii la scoala. Inteleg ca nu au acte si de aceea probabil ca nu se duc, dar copiii trebuie sa fie instruiti, trebuie sa socializeze. Daca parintii ar putea sa-i scoleasca acasa, si nu cred in situatia lor, nu e chiar grav, dar daca nu, atunci trebuie facut ceva in acest sens. Sper doar ca verisoara ta sa nu fi luat abuzul cu ea! Bine ca e in viata, sper ca si sanatoasa si sper ca si-a gasit linistea si isi iubeste copilasii, iar faptul ca are atitia sa fie pentru ca asa a vrut.

Foarte trista povestea, intr-adevar! Of, ma gindeam, oare am putea face ceva concret pentru verisoara ta si copiii ei? Si eu cred ca ar trebui sa afle ca acum parintii au aflat, in mintea mea mama nu are drept de vizita daca nu vrea fata ei, l-a pierdut demult, aici nu i s-ar aproba asa ceva si nu i s-ar comunica adresa fetei decit daca aceasta ar dori sa reia legatura... dar macar sa-si puna actele in ordine si sa trimita copiii la scoala, la gradinita.

Matusa ta este mama si bunica a zilelor noastre, ca si mama ta, ca si mama mea si multe de mame de 60-80 de ani. Stiu ca nu se pot schimba, dar in ochii mei nu au nici o scuza pentru ca nu-si iubesc copiii asa cum sint, sincer! Consider ca e de datoria lor sa incerce sa-i inteleaga si sa-si inteleaga greselile macar acum, in anul 2010, daca acum 30 de ani nu au fost in stare.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

conchita spune:

nelia, chiar nu ne contrazicem deloc, sunt toate ideile fix pe fix. :-)) tocmai ce-am spus ieri ca eu cred ca e vorba despre o intreaga cultura anti-copil la mijloc sau ma rog, nu anti-, dar nici pro-. pe de alta parte, tu cred ca te gandesti mai mult la mila, decat la iertare in sensul in care il inteleg eu. eu nu iert abuzul, dar i-am iertat pe ei. aici fac disocierea. Ciarli a descris bine fazele, io-s inca la inceput.

olympia, din citatul pus de gina eu inteleg ca hipocampusul are puterea, nu amigdala. amigdala e un fel de copil activ, hipocampusul e adultul care trebuie si poate sa rescrie copilaria corect. :-)

cat despre faptul ca pe noi ne-a salvat informatia si, cum se intreaba Ciarli, ca suntem norocosi ca nu mai suntem in comunism, eu cred ca rrox: daca ar fi fost sa fiu abuzator, s-ar fi vazut semnele din copilarie. nu am realizat in intregime ca e abuz, dar am realizat nedreptatea actiunilor lor. as fi putut sa devin si eu alcoolica, etc, sa bat tot ce intalnesc, sa fiu pe-aici in tabara pro-palmute, dar nu sunt. chestie de alegere. am mai povestit cand am realizat ca e chestiune de alegere si am ales, desi asta m-a facut implicit un outsider in gasca de la bloc. un amic de-al meu imi spune mereu ca sunt usor de manipulat pentru ca sunt terorizata sa nu provoc nefericire si in felul asta sunt o prada usoara pentru abuz. asta fiind, probabil, unul dintre sistemele mele de aparare. in fine, mi-am propus s-o iau usor, faza cu taierea nodului gordian nu e productiva si...produce suferinta.

Happy, mama lui L nu realizeaza ca tocmai ea e cea care a facut-o pe L sa plece de-acasa. nu e nimic de inteles, femeia aia nu are toate tiglele pe casa daca, dupa 9 ani, cand isi gaseste in sfarsit copila, ei ii pasa de gura lumii.