Copilul captiv (4)

Cap. 1, Cap. 2,Cap.3.

Psychoanalytic diagnosis: understanding personality structure... By Nancy McWilliams

Delia21 spune:

RROX3,....copilul...mie mi-a adus echilibrul si motivatia....necesara... ca sa imi schimb felul de a percepe,...de a privi...trecutul.Doresc tuturor sa simta la fel...pentru puiuti!Am pus aici ...primele impresii...dupa ce a aparut Rudy...in viata mea Scumpele mele e ceva ce vreau sa va spun neaparat.In prima zi cand ma mai dezmeticisem si eu cat de cat,adica duminica pe 26,imi tineam pruncu in brate si.....in timp de 10 minute, bebe dormind l-am vazut facand EXACT aceleasi grimase,adica expresii faciale,cu buza de jos intoarsa si....nu mai intru in decrieri,pe care le fac eu cand sunt trista si imi ploua.Mai si m-a luat o jale si un plans....de ziceai ca a murit mama.Caci ma simteam vinovata si.....i-am promis lui Rudy,lui dumnezeu si mie ca nu tristetea si figurile mele triste vreau sa i le las mostenire,nu.Vreau ca fiul meu sa-si aminteasca de mami a lui fiind o optimista incurabila,o zambitoare,o fericita.Greutati si obstacole vor veni pentru toate,dar noi suntem alfa si omega ,lumea incepe cu noi pentru pruncii nostrii.Noi suntem primele lor exemple .Incepand cu cuvintele pe care le folositi gesturile,atitudinile,ei le copiaza ,le mostenesc de la noi.Haideti sa le facem o "zestre " frumoasa copiilor nostrii,sa-i cladim puternici,sa le construim o imagine de sine pozitiva,nu nerealista de gen american "perfect,special si extraordinar ca tine nu e nimeni si tie ti se cuvine totul" caci atunci ajung ca dragul de sotior al meu care nu suporta critica de nici o culoare,si nici asa nu e bine.Iar in ce priveste critica,pentru ca tot e vorba de piese de diamant pe care le slefuim noi,nu?,cand ei fac ceva gresit,e bine sa criticam atitudinea si nu persoana,de exemplu,nu-i spui copilului ca e un nesimtit daca a facut sau a zis cutare lucru ci i poti spune ca nu e frumos sa vorbeasca asa sau sa foloseasca cutare cuvant,etc.si imediat i spui o atitudine care ar fi mai potrivita si de ce.Intradevar,cere o cantitate enorma de rabdare si energie dar se merita caci astfel cladim un om frumos si pe din nauntru nu doar pe dinafara si....stiti ca lumea incepe cu fiecare dintre noi,cu mine,cu tine.Am dat-o pe idei filozofice,se pare ca am prea mult timp liber.V-am scris toate acestea cu cele mai bune intentii....fericirea ti-o poti inventa si cladi in suflet tu,nu trebuie sa depinda de ceilalti.Va pup si sunt prin preajma

Semiramida....bolovanii....i caram si noi;eu am ales...sa imi accept bolovanii....ceva de genu....dumnezeu a vrut,a crezut ca...e bine sa invat lectia asta...a iubirii si a iertarii.....asa....si sa vad partea buna.Stiu ca e al naibii de greu sa gasesti o parte buna....cateodata...mai ales in asa ceva....dar....nu mi-a mai priit deloc statutul de victima....in care ma tot vedeam.

olympia spune:

Ma gandeam ca drama cea mare a unui copil captiv este ca trebuie sa dea ce n-a primit.
Eu daca am o zi in care interactionez mai adanc si fara pauze de reculegere cu toti membrii familei, ies stoarsa.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

gina_raluca spune:

Semiramida, nu cred ca poti depasi o trauma singura. Subscriu si eu la ce scrie Rrox. E vorba de atasament, de cum te relationezi cu tine si cu ceilalti, ce ramificatii au avut asupra vietii tale evenimentele de care ai scris. Sincer, nu cred ca poti uita. Adica, constient, incerci tot posibilul sa nu te gandesti, sa fii ocupata, sa te focusezi pe altceva, dar (si poate nu e cazul tau) iti e greu sa ai incredere in altii, sau sa te estimezi pe cum meriti, sau sa realizezi ca te simti atrasa de genul de persoane care nu sunt disponibile emotional. Inca o data, nu stiu cum e in cazul tau, dar astea sunt ramificatii care pot apare in viata de adult a persoanei.

Eu cred, cu tarie, ca prin terapie poti trece peste. Nu vei uita ce s-a intamplat, dar nu te va durea la fel si nu-ti va mai afecta viata ca inainte.

semiramida spune:

Olympia, incepusem un raspuns acum 1 ora in care te sfatuiam sa-ti asculti instinctul.
Pitzinuca ma bucur ca vei avea fetita, iti doreai tot baiat? Faza cu datul de pereti la maternitate m-a socat de cand ai povestit prima oara
Tala din povestea ta cel mai mult m-a marcat reactia mamei tale cand ai avut accidentul vascular. Este inuman cum s-a comportat mama ta, faptul ca te-a acuzat ca te-ai prefacut si nu a avut pic de compasiune pentru tine...cuvintele sunt de prisos
Delia
Rox multumesc ca mi-ai raspuns, asa cred si eu. Mai ales ca mai am un sac cu bolovani (mai grei), despre care inca nu-mi fac curaj sa vorbesc.

semiramida spune:

Gina realizez ca ai dreptate si am multe de pus in ordine.
Referitor la atractia pentru persoane indisponibile emotional asa e, e prima oara cand ma gandesc la asta ca la o consecinta a copilariei mele.

marimar spune:

Fetelor, ingrozitor prin ce ati trecut, sinteti speciale, sinteti supravietuitoare , sinteti extraordinare !

Claram, si de fapt pt toti copiii captivi, o carte scrisa de un copil captiv, povestea adevarata a vietii lui:

http://www.amazon.co.uk/Kid-True-Story-Kevin-Lewis/dp/0141014628

Nu am citit-o pentru ca nu pot , as plinge asa cum pling citind aici, as avea cosmaruri care m-ar urmari, dar mi s-a povestit si a fost de ajuns

Cred ca ar putea sa-l ajute pe copilul captiv pe care Claram il iubeste sa vada cum cineva care s-a confruntat cu o copilarie de calvar, la fel ca el, si caruia i-a fost teama sa aiba copii sau sa iubeasca a avut revelatia sentimentelor paterne si a iubirii pure, a instinctului de protectie fata de puiul mic si fragil.

Pentru toti copiii captivi, multe multe imbratisari, din suflet !

mihaela_s spune:

Sunt si eu prezenta aici in umbra, va citesc, plang si va admir cat sunteti de puternice toate. Eu nu sunt un copli captiv, parintii mei au fost OK. Dar uneori ma recunosc in anumite angoase ale voastre...mereu le-am pus pe seama firii mele...sunt emotiva, leg greu relatii de prietenie, intervin in dicutii atunci cand am ceva important de zis...am o doza mare de neincredere in mine, mi se pare ca nu merit multe din ceea ce am, imi place sa fiu bagata in seama si sunt uneori extrem de protectoare(in sensul ca trebuie sa stiu mereu unde sunt, ce fac...uneori imi imaginez numai accidente, nenorociri, etc) cu sotul si copii, exagerand chiar. Imi dau seama de toate astea si incerc sa le depasesc, e greu...nu ma pricep la dat sfaturi psihologice dar le citesc pe cele date aici si va multumesc . Unele dintre ele mi se potrivesc si mie, desi eu nu am ce sa uit/iert/rascolesc...

Apropo de carti, am citit in ianuarie o carte care m-a rascolit profund, am plans citind-o si nu mi-am imaginat ca o mama a putut sa se poarte cu unul din copiii ei(avea 4 parca) cu atata cruzime ca si cum s-a purtat mama din carte. E o carte inspirata dintr-un caz real, e cea de aici. Nu stiu daca a fost tradusa un romana, eu am citit-o pe suedeza si cautand dupa titlul suedez am ajuns la cel englez. Am vazut ca autorul are mai multe carti, ca si continuare a primei, unde vorbeste in titlu despre triumf si iertare...le gasiti www.davepelzer.com/" target="_blank">aici.

Multe multe flori pentru toti copiii captivi, sunteti niste invingatori!

flower pe tine te imbratisez tare tare....

fii alaturi de Mihaita


vorbe de copil...

Hobby

calator de profesie

olympia spune:

Semiramida, ,nu stiu daca am gresit sau nu, punand raul inainte.
Data trecuta a trecut peste eveniment bravand. Ne povestea mandru cum a fost el la sauna singur la unu noaptea si ce bine a fost. Nu stiu daca a fost asa, n-am avut cum sa verific. In capusorul lui de 9 ani asa a infruntat el curajos evenimentul. Cand l-am vazut pe tata cu un ochi mai mare iesind din orbite si am realizat ca asta a vazut copilul doua zile, mi s-a facut rau. Din momentul in care au sosit, el a stat cu mama, eu in spital cu tata. Aproape ca n-am dormit doua saptamani, ma indopam cu MgB6. Cel mai rau intr-un spital romanesc e sa fii inconstient si cea mai rea sectie in care sa ajunga cineva, e neurologia.
La 15 ani, baiatul meu face de multe ori niste lucruri tare copilaresti... acum asa am decis...asta e!



Am citit linkul pus de Mihaela, ingrozitor si socant, cum intr-o familie numeroasa ajunge unul dintre copii oaia neagra si apoi raul ce trebuie stigmatizat si exterminat! Daca numai una dintre intamplarile povestite este reala, e cumplit!




Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

simali spune:

Este extraordinar de bine spus. Si eu am aceeasi drama. Poate de aici si tendinta de izolare? Doamne, am saptamani intregi in care as vrea sa dispar pe o insula pustie!

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

gina_raluca spune:

Semiramida, ma bucur foarte mult ca te gandesti la terapie! Stiu ca LadyJ a explicat intr-un capital anterior despre clinicieni vs. consilieri, practicanti vs. supervizori. Ai citit mesajul?

Conchita, stiu ca lucrezi la un proiect si ma gandesc daca ar putea include si informatii/date de contact sau recomandari pentru terapeuti buni. O idee.

Semiramida, nu stiu cum gasesti psihologii in Romania, dar mergi pe recomandari si daca poti, suna-i si vorbeste cu ei pentru cateva minute. Intreaba-i despre ce tip de terapie folosesc si vezi daca simti vreo conexiune cu unul dintre ei. Relatia asta cu terapeutul va fi instrumentala in terapie!

Mihaela, abuzurile suferite de copil sunt incredibile, de o cruzime fara limite..

Olympia si Simali, va inteleg perfect. Eu, cand simt ca se apropie altii de mine prea mult, simt nevoia sa fug si sa ma ascund pentru ca simt ca nu pot reciproca.