Copilul captiv (3)

Cap. 1, Cap. 2

O binecuvantare in mijlocul drumului spre...adultii de noi. am mai spus-o cu alta ocazie, dar incep s-o constientizez mai bine acum, de cand umblu cu lupa la purtator: simt recunostinta si entuziasm ca fac parte din generatia asta, poate prima din istoria lumii vestice care incepe sa puna copilul acolo unde ii este locul, pe primul plan cat este copil, sa constientizeze tarele culturale si efectele hedonismului parintesc, al self-centerismului, al abuzului, neglectiei, violentei, molestarilor. poate nu am informatia necesara, dar din ce-am citit, nu cunosc nici o alta epoca atat de decisa ca acum ca, in sfarsit, sa faca lucrurile cum trebuie in domeniul educatiei si al artei de a fi parinte. dovada stau toate studiile in domeniu, abundente si incapatanate sa descifreze pentru prima oara copilul, nu adultul si, chiar cand au de-a face cu adultul, incep cu copilul din el.

poate abuzul asupra noastra nu a fost in zadar, poate la noi se rupe blestemul cu 7 generatii de osanditi, poate copiii nostri vor fi prima generatie de oameni cu adevarat liberi si, in felul asta, vor putea construi lumea aia mai buna la care viseaza omenirea de cand a cazut in cap din rai si si-a facut buba la creier.

eu ma simt bine. nu imi mai e rusine ca am deschis topicul, ca am vorbit despre mine ce nici preotului nu i-am destainuit vreodata, nici nimanui altcuiva. un mesaj in sticla aruncat in mare a stranit valuri uriase, uitati-va la voi cati pasi ati facut spre imbratisarea aceea de care povestea giulia71 , cata determinare se naste, cat curaj! incep sa ma simt bine, sunt chiar ok azi. nimic nu se construieste fara sacrificiu de sine, iar noi avem de sacrificat lanturile! e de munca, dar hei, suntem facuti pentru munca asta, garantez. o scoatem noi la capat pana la urma. si poate tragem si-o party nebuna la final sa sarbatorim prietenia care s-a legat intre oameni care nu s-au vazut niciodata, dar si-au daruit mai mult decat au fost in stare cei de-o gena cu ei! va transmit toata dragostea mea si am din plin, la fel ca si voi!

CRISMIR spune:

Conchita

Nelia,esti minunata cum vorbesti despre copilasii tai...mi-au dat lacrimile la ultimul mesaj






"Before you judge me, try hard to love me."MJ


Mirela si puiul scump, Robert Cristian(19 oct.2004)
Pozele noastre aici... http://community.webshots.com/user/CRISMIR1001
...sau aici...
http://community.webshots.com/user/CRISMIR100

ruxij spune:

Semiramida, si eu am crescut f. asemanator cu tine si poate nu am avut probleme de adaptare chiar asa de mari, dar nici cel mai vesel fluturas din clasa nu am fost,am fost timida. Am crescut la bunica, vaduva, de la 3 luni pana la 6 ani jumate. Bunica ma lasa singura in casa si cand eram bb, se ducea la munca si strabunicul venea sa ma ia sa ma duca la strabunica, dar bunica pleca la 5, el venea mai dupa 6. Apoi ma mai lasa singura in casa si mai tarziu, am ceva amintiri cand mai ma trezeam si eram singura si plangeam. Ma mai atingea din cand in cand bunica si mai striga la mine. Dar nu pot sa zic ca cine stie ce batai. Parintii m-au luat acasa la scoala. Nu m-au batut, dar nici nu s-au jucat cu mine. Am stat cu cheia de gat din clasa a 2a. Problema cu toate asta este ca eu nu ma simt si nu m-am simtit niciodata abuzata in vreun fel. Consider ca asa a fost viata, astea au fost vremurile, bunica-mea a avut 6 clase, atata a stiut, stiu ca toti m-au iubit f. mult si consider ca am avut o copilarie fericita, n-am nici cea mai mica trauma. Eu am plans vreun an cand m-au adus la Bucuresti la parinti si cum venea vacanta nu asteptam nici o noapte, plecam imediat la bunica-mea la Giurgiu, cum ieseam de la scoala, ai mei trebuia sa fie cu bagajele la usa sa plecam pe loc. Intersant cum percepe fiecare, la mine era pe invers.

Multe tuturor fetelor care au suferit si sufera. Unele povesti sunt cutremuratoare si sunteti atat de puternice!! Sper ca cc copiii nostri sa nu fie traumatizati asa de cine stie ce greseli pe care noi le facem acum si nici macar nu ne dam seama.

sinzi_ana spune:

pentru toate care si-au deschis sufletul si au povestit aici...Am citit fiecare poveste in parte si nu am simtit decat ca toate sunteti o forta, puteti darama si muntii!!!!

Lali_mete spune:

Buna dimineatza!
Eu am avut o noapte de cosmar.Am dormit de la ora 2.30 la 5.50 cu intrerupere de papa la bebel la 3.30.
M-am tot gandit daca sa scriu despre asta sau nu,avand in vedere ca este foarte dimineata.
Rog frumos,pe cele care le-ar supara o refulare a sentimentelor mele,descarcarea mea emotionala ,descrierea ruperii de trecut sa sara postarea mea.Nu vreau sa deranjez pe nimeni,si daca deranjeaza prea tare sa imi spuneti si o scot.
Nu vreau compatimire,mila,empatie.Vreau felicitari:m-am eliberat.
Aseara mi-am pierdut tatal.Nu,nu a murit dar eu ma simt ca si cum l-as fi inmormantat ieri.
Eu ieri dimineata am plecat la tata,la tara,cu gand ca ieri sa ii pun in gradina tot ce mai aveam de pus pentru perioada asta,urmand ca azi sa merg la nepoata Georgiana si la cumnatul sora-mii,Gheorghe.Am pus tot in gradina,sunt rupta de spate,noroc ca l-a luat fina mamei de botez pe Paul vre-o 4 ore la ea,ca nu puneam nimic.Iepurasului meu ii plesneste in sfarsit gingiuta de sus dupa 3 saptamani de chin.
Aseara tatal meu m-a vazut ca stau de vorba cu vecinele,iar el in ultimul timp nu mia suporta pe nimeni,toata lumea era "o curva si-o jigodie" ptr el,asa ca s-a hotarat sa ma pedepseasca.Stie ca nu stau singura in casa pe intuneric,asa ca a plecat la cineva in sat si a stat pana la ora 22.50.Eu in timpul asta am stat la vecina.Cand a venit era nitel cu alcool in sange,deci cu chef de vorba,si nici una nici doua,imi spune ca el o aduce inapoi pe madama din cauza careia mama s-a sinucis,ca el o iubeste,ca DOAR EA IL INTELEGE,NOI VREM DOAR AVERE.Ce avere frate ca abea are dupa ce bea apa,nu-i place munca,ii place bautura si mai nou ii place foarte mult aceasta femeie.Aceeasi femeie care acum un an il acuza ca se culca cu sora-mea, care acum 6 luni spunea ca eu am facut copilul cu tata,aceeasi din cauza careia nu vorbeste nici un vecin cu el, care l-a acuzat ca se culca cu tot satul,inclusiv cu fata ei.In mintea ei tata era un fel de taur comunal.Aceeasi femeie care a plecat de la el si la cateva zile s-a mutat la alt barbat,de la ala tot pe el il suna,care ma ameninta ca ma prinde pe strada si imi da una in burta sa avortez,aceeasi la care baiatul urina in casa tatalui meu,intre masa si frigider,ne-a interzis sa calcam in casa care e construita in mare parte cu chirpici facuti de mine si de sora-mea la o varsta la care alte fete fac rochii la papusi.L-am intrebat daca nem ai iubeste vre-un pic pe noi,copiii lui,daca tine vre-un picla nepotii lui.L-am mai intrebat de ce nu a venit la botezul lui Paul ,si mi-a raspuns ca nu a avut bani,dar cateva zile mai tarziu a plecat la mandra.La intrebarea mea "de ce",raspunsul a fost "ca ea ma iubeste".Si noi,copiii lui nu il iubim,noi care ne lasam barbatii in casa si mergem sa ii facem lui curatenie,mancare si sa ii punem in pamant sa aiba crapelnita macar pe timpul verii.A spus ca nu are nevoie de nimic de la noi,ca noi vrem avere ca niciodata nu ne ajunge,ca orice femeie ar aduce in casa pentru noi nu-i buna.Acea orice femeie a fost doar mizerabila asta.poate imi inchid administratorii contul la logoreea mea .Mi-a spus multe,in capul meu e un mare gol acum,si in suflet la fel. L-am sunat pe nasul lui Paul in miezul noptii si a venit cu Vali si ne-au luat de acolo.Nu plecam,dar mi-a spus "pleaca si sa nu mai vii,ca vii numai sa imi faci rau".Dar mie oare nu mi-a facut rau la fiecare telefon in care doar se smiorcaia ca nu are de nici unele,ca ii vine rata la banca si nu are cu ce s-o plateasca,ca vecinii ii fac si ii dreg,si ei nu-l baga in seama de fapt.Nu m-a sunat o data sa ma intrebe ce fac,sau ce face Paul,m-a sunat doar cand avea nevoie de ceva.M-a pus sa ii caut femeie la matrimoniale.Cum sa fac eu asta,cum? Mie mi se rupe sufletul cand ma gandesc la viata mamei mele alaturi de el.Am avut un declic aseara.Am inceput sa ma sufoc ,rau de tot,imi vedeam mainile albite si nu vreau sa imi imaginez cum imi arata fata.Atunci mi-am dat seama ca mi se face rau si urmeaza sa lesin.Am intrat in panica si am inceput sa tip,un urlet de ala sfasietor ca atunci cand mi-a murit mama.Am tipat ca o nebuna,am strigat la el,am aruncat cu ceva in el,nu stiu cu ce,ceva ce era langa mine.Cred ca o cutie de crema de maini,l-am luat de mana si l-am dat afara din camera. M-am descarcat de furie,de toate resentimentele,am spus tot ce aveam de spus ,tot ce mi-a venit in minte atunci,toate relele pe care mi le-am amintit.Dimineata am mai descoperit cateva ,dar o sa le astern pe o hartie si o sa i-o trimit,sa le stie si pe alea. Gata,am rupt fraiele,m-am eliberat.Am inteles ca nu ne iubeste,ca suntem doar sursa de hrana si punct de sprijin doar cand are nevoie,in rest suntem niste nimeni care il incurca,de care este impiedicat in drumul lui spre fericire.Aveam nevoie de confruntarea asta sa inteleg unde imi este locul,si am inteles.Din pacate eu de aseara nu mai am tata.Locul meu este doar langa Vali si Paul,alaturi de socri, surioare,cumnat si nepoata.Tata sa faca ce vrea. A fost,nu mai este .
Conchita


Lali,mami+ Paul-Iuliansi+ Vali,tatiin devenire = NOI,o familie care vrea sa fie fericita !!

conchita spune:

ruxij, oamenii au sensibilitati diferite. daca-i expui la exact aceeasi stimuli externi, au aceeasi varsta, meserie, etc, precis vor reactiona diferit. si gemeni sa fie. experienta noastra in conditii similare (deci nici macar identice, nota bene) nu invalideaza efectul experientei altuia asupra sufletului si vietii sale. eu ma bucur pentru tine ca ai echilibru si forta si nu te-a afectat trecutul.

la fel ca si clasificarile despre povestile astea, m-as bucura daca s-ar evita, pentru ca nu e concurs. eu stiu clar cat curaj a fost necesar pentru toate doamnele care au postat aici, descoperindu-si sufletul, si absolut toate povestile sunt cele mai triste si mai dramatice povesti posibile pentru persoana care le-a trait.

*
ziua a fost bine, ca-s activa si am de munca. noaptea...noaptea e alta poveste. voi ziceti ca tine ani de zile CU terapie si probabil decenii fara terapie. scurtatura nu exista? pana la urma, cat poate indura un om? maine se sarbatoreste Sf. Gheorghe si mi-e frica pur si simplu sa adorm. mi se pare naucitor ca am trei repere ale mortii mamei mele: Paste, ziua de Sf. Gheorghe si 24 aprilie. are cineva idee cum putem evita cosmarurile, este posibil? nu ma simt in stare sa mai am nici macar jumate dintr-unul!...

conchita spune:

oh dumnezeule...Lali_mete, nu-ti inchide nimeni contul pentru logoree, altfel 99% din forum ar fi pe dinafara. nu ai de ce sa iti ceri scuze pentru defulare, doar de-aia suntem aici, sa ne dam drumul la tastatura cand simtim ca nu mai putem. asta e camaruta noastra de taina, poti scrie cand vrei, ce vrei, cat vrei, CAT AI NEVOIE sa te eliberezi. pentru mine, sincer, are efect simplul fapt ca scriu, nici nu mai sunt constienta de nevoia de a fi ascultata, e de ajuns ca exteriorizez, identific si clasific emotiile.

ma bucur pentru eliberarea ta. din experienta, e bine sa te astepti la recaderi in pozitia de captiva si e bine sa te gandesti la o strategie de reactie. o cale este sa-ti strunesti gandurile cu un rationament pe care sa-l poti internaliza. o sa-ti zic cum vad eu dinafara ce ai facut tu: lasi sot si bebe sa te duci sa ai grija de un barbat care ti-a bagat mama in mormant cu nebuniile lui si care ti-a furat copilaria cu chirpicii lui. tu te superi pe el ca nu e tata, dar sotul si bebe sunt fara tine - sotie si mama. te epuizezi in munca fizica, inteleg ca si alaptezi, ca sa te expui abuzului emotional, acuzatiile unui barbat care isi bea mintile si in general unei atmosfere ostile, deloc parentale. stii, datoria ta primordiala e cu familia ta, bebe si sotul. plus, esti intr-un moment in viata in care tu trebuie sa fii receptorul, ai un bebe, ai nevoie de odihna, liniste, calm, ai dreptul sa te bucuri ca esti mama, meriti sa te protejezi. daca asta inseamna ca tatal tau ramane fara patrunjel la vara, fie. te-a anuntat ca un adult ce este ca el si-a facut alegerile in viata (femeia aia) independent de nevoile si asteptarile tale. in conditiile astea, vezi bine ca patternul cu tine sacrificandu-te si venindu-i mereu in intampinarea nevoilor, sfatuindu-l spre binele lui ca si cand tu esti mama lui, cautandu-i aprobarea si un multumesc, toate astea se lovesc de un zid. atitudinea inteleapta de supravietuire e sa darami zidul, dar ala care iti inconjoara inima suferinda si sa-ti rearanjezi rolul si pozitia in relatia cu tatal tau. nu el este puiul care incearca sa-si ia zborul si tu mama caruia nu ii vine sa-l lase, ca il iubeste.

Lali_mete spune:

Conchita eu sunt aici,te ascult.Scurtatura exista,dar trebuie sa fii pregatita pentru ea.

Lali,mami+ Paul-Iuliansi+ Vali,tatiin devenire = NOI,o familie care vrea sa fie fericita !!

Lali_mete spune:

Multumesc Conchita! Am daramat zidul azi-noapte.Criza de azi-noapte a fost ciocanul,confruntarea de care spuneau fetele,eliberarea mea catre tatal iubitor sau un nene de pe strada pe care daca vrei il saluti,daca nu,nu.Mai este de parcurs ceva dar zic eu ca ca o sa treaca.Am vorbit cu Fina,cea care a avut grija de baietelul meu ieri,si mi-a spus ca poate imi trece"ca data trecuta.Ei bine nu.Data trecuta cand am plecat plangand de acolo am plecat furioasa,cu 1001 de intrebari fara raspuns,cu frustrare si neputinta in suflet.Acum am plecat usurata.Tot plangand,dar usurata,i-am spus "ramas bun " mamei,ca locuieste aproape de cimitir tata,si am plecat ACASA,acolo unde ma simt mai acasa decat in casa in care am crescut.In momentul in care am inceput sa ii spun ,sa ii reprosez ca ne-a crescut in lipsuri desi avea cu ce,dar gestiona prost banii,m-a intrebat ce ne-a lipsit.Si i-am spus ca as fi vrut sa am o educatie ma buna,nu doar sa stiu sa dau buna ziua la oameni,sa pot sa imi sustin punctul de vedere,sa am incredere in mine,mi-ar fi placut sa am si eu haine frumoase ,noi macar de sarbatori si la inceput de an scolar,mi-ar fi placut sa merg in excursii cu clasa,sa ne arate afectiune,sa o ajute pe mama mai mult,sa lupte pentru noi.Intotdeauna mi-a dat impresia ca se ocupa de noi atat cat sa nu spunem ca ne-a facut din datoria de a avea si doi-trei copii,sa nu traiasca degeaba.Acum ma simt bine.Tot repet asta si nu imi vine sa cred ca nu mai am inima grea,ca nu imi mai vine sa plang de neputinta.Am vazut ca nu merita atentia mea.Zic eu ca m-am detasat.E diferenta intre senzatia pe care o am acum si cea pe care am avut-o altadata cand veneam de acolo.
Nu mai alaptez de cand avea Paul 3 saptamani.Cauzele au fost mai multe,cert e ca nu a mai curs laptic.Papa biberon.

Lali,mami+ Paul-Iuliansi+ Vali,tatiin devenire = NOI,o familie care vrea sa fie fericita !!

conchita spune:

Lali, chiar daca e biberon, locul tau este in familia ta. sa nu se inteleaga, doamne fereste, ca militez pentru ruptura dintre copii si parinti! nicidecum, afirm ca rolurile trebuie sa fie ca de la adult la adult, parintii si copiii sa se iubeasca in continuare sau sa invete sa se iubeasca daca vor, dar daca nu? copilul trebuie sa-si tina calea, sa-si indeplineasca responsabilitatile pentru proprii copii si familie. asa are grija de sine, asa alege ca un adult. pentru ca, Lali, ajutorul tau nu a fost perceput ca un ajutor, ci ca pe o datorie de-a ta fata de el, tatal tau fiind adultul care traieste cum pofteste, iar tu in continuare servindu-l. asta e o relatie de subordonare, nici macar de parinte-copil! asa ca, ma bucur ca ti-a facut bine confruntarea, acum pastreaza starea asta buna, ca mai vin niste pasi de facut. daca il iubesti pe tatal tau, ma gandesc ca vrei sa pastrezi legatura cu el. incet-incet, vei simti natural sa relationezi cu el ca un adult ce esti tu, sa-l anunti de granite, de limite, de libertatea ta. probabil ca va protesta, va incerca sa stranga lantul, nu stiu, nu-l cunosc. o reactie tot va avea. pregateste-te sa nu mai reactionezi tu la reactiile lui, ci sa actionezi decis si sa-ti mentii decizia.

conchita spune:

ma lasa memoria, am uitat sa te rog in capitolul trecut, draga semiramida, daca poti si vrei, sa ne povestesti cum anume te-a ajutat fetita buburuza si daca acum ai aceleasi probleme ca noi legat de relatiile cu ceilalti, cu ruperea de trecut si cu increderea in sine - iar daca nu, cum te-ai eliberat de ele?