Copilul captiv (3)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

Lali_mete spune:

Conchita tocmai ca nu reactioneaza.Daca nu il sunam noi o luna,nici el nu o face,decat daca are nevoie de ceva si doar noi il putem ajuta.Faptul ca mergeam sa il ajut era mai mult din sentimentul de vnovatie generat de faptul ca eu am dus-o pe "madame" acasa la ea,eu l-am lasat singur. Acum il las singur de tot,sunt hotarata sa rup relatia de tot,m-a durut prea tare faptul ca nu il doare nici in cot de noi.Sunt hotarata sa ma focusez pe copil si sotz.Aaa,si am mai facut ceva .Am avut o discutie si cu mama soacra,ca nu prea ne-am impacat cat am stat la ea ,in saptamana dinaintea Pastelui,saptamana in care ea si socrul m-au tocat marunt,si cand am reactionat s-au suparat,dar tot ea m-a sunat imediat ce i-au trecut nervii,ca stie ca eu vociferez atunci cand nu mai pot,deci era clar ca ceva am patit.I-am explicat cum sta treaba,ca nu mai pot suporta unele chestii,ca vreau sa se respecte anumite limite.Le-a acceptat si si-a cerut scuze pentru saptamana aia.Mi-a promis ca se infraneaza,si poate reuseste sa se schimbe,ca a observat si ea ca este obsedata de cateva chestii si le baga pe gatul tuturor.Deci chiar ma simt bine.

Lali,mami+ Paul-Iuliansi+ Vali,tatiin devenire = NOI,o familie care vrea sa fie fericita !!

ra_mi_ella spune:

Lali_mete, te inteleg perfect. Sper ca reusesti sa treci peste aceasta suferinta si sa nu te mai doara.
Povestea mea in ceea ce il priveste pe tatal meu e asemanatoare.
Cat am fost mici pana pe la 5 ani(mai am o sora si un frate mai mici)tatal meu a fost un tiran. Tot ceea ce stiu de pe vremea aceea e din ce mi-a povestit mama si bunica. Betiv, bataus, afemeiat. Mama a dus o viata grea si urata cu el pana a hotarat sa divorteze. Aveam vreo 6 ani, zicand ca merge la servici m-a luat si m-a dus la amanta lui unde am stat inchisa in casa 3 zile, murdara, flamanda, mama nestiind nimic de mine.A doua oara mama nu a mai permis asta. Insa a incasat-o pentru ca a avut curajul sa il infrunte dupa ce eu ii povesteam. Era un barbat f frumos, elegant, avea multi bani.Dar nu pentru noi. Noi am suferit mereu de foame, nu am avut haine, incaltaminte, rechizite. Odata mama a asteptat sa faca una din gaini un ou l-a fiert si l-a impartit in trei pentru noi. Iar el in timpul asta era cu "frumoasa lui doamna".
Nu vreau sa spun cat ne-a umilit si chinuit si peste ani.
Acum din barbatul care era a ajuns o epava. Nu l-am vazut de 7 ani, nu imi cunoaste copilul, iar inainte de cate ori ma vedea nu stia sa ceara decat bani pentru bautura. Eu m-am desprins total de el pentru ca nu mai vreau sa sufar. Am suferit enorm din cauza lui iar acum nu imi mai pasa deloc. Nu il sun, nu ma intereseaza. In primul rand pentru binele meu si pentru copilas.Ultima data cand m-a sunat a fost nu sa ma intrebe ce fac ca nu ma vazuse de 7 ani, sau ce face copilul meu (nici nu stie cum il cheama), ci ca sa aranjez eu(pentru ca a aflat ca am o functie importanta si relatii)sa intre baiatul actualei lui femei sa lucreze la o banca importanta, ca el nu poate mai mult ca il ajuta doar cu bani pentru facultate.
Cand eu eram studenta la Psihologie in anul 2 m-am dus la el sa ii cer bani, imprumut, pentru taxa si nici nu a vrut sa auda. Acum are bani dar pentru copiii lui nu a avut niciodata.
M-am suparat cumlit atunci, ma mir cum de nu i-am zis cateva, dar am inteles ca asta e el, nu se va schimba niciodata si acum chiar nu imi mai pasa.
Si nici nu vreau sa stiu nimic de el.
Sotul meu mereu imi zice sa ma duca cu masina la el, sa il caut, sa vb.
Nu ma intereseaza. Nu vreau. nu mai vreau sa sufar.
Asa ca, draga mea, te inteleg perfect.

ra_mi_ella spune:

Ca sa nu mai zic ca tot ce am trait dupa plecarea lui a fost datorita durerii si suferintei provocata de el?
Ca a distrus-o pe mama, iar ea pur si simplu s-a razbunat pe noi!
Nu am dupa cine plange.
Imi pare rau dar asta simt si nu il vreau deloc in viata mea.

Lali_mete spune:

Cunosc si partea cu "iar vrei bani,dar ti-am mai dat".Imi dadeau fix pentru transport,trebuia sa am mare grija de incaltaminte si haine,sa am doua perechi de jeans ,un trening,o pereche de pantofi si una de tenesi era deja moft,fitza.Mama ne-ar fi cumparat,dar cu ce? Nu a mai lucrat de cand m-am nascut eu,el era baza si el aducea din ce in ce mai putini bani acasa.Noi numai de foame nu sufeream ,ca am crescut la tara si in perioada aia chiar reuseai sa traiesti decent cu ce produceai in curte si gradina.Mai mult aveam bani de pe urma lapticului vandut la ICIL de mama.Saraca vacutza mi-a platit liceul,si tata mai are pretentia ca ne-a educat.Mama ne-a dat "cei 7 ani de-acasa" ,baza educatiei,si restul am luat-o noi,cum ne-am priceput.

Lali,mami+ Paul-Iuliansi+ Vali,tatiin devenire = NOI,o familie care vrea sa fie fericita !!

conchita spune:

Lali dulce, e o chestie cand plangi si le zici ce astepti de la ei si e o alta chestie cand pur si simplu faci ca tine, raspunzi ca tine, clar, raspicat, ca un adult - imi repet asta si pentru mine, stai linistita :-)) - si zambesti calm, stapana pe tine. iar nervii sa-i aiba altii, inclusiv lacrimile de draci daca nu le convine. v-am zis ca imi re-evaluez si relatiile cu ex-mama soacra (Mom) acuma, ca daca tot m-am pornit cu renovarile, apai misc tavalugul asta in toate directiile. chestia ca mi-am proiectat aiurea o relatie ideala cu Mom pe care n-am avut-o cu mama mea. si relatia e atat de ideala, ca eu niciodata nu zic "nu" la nimic, nu protestez, accept orice, multumesc cu temenele pana in pamant, o iubesc. si am inceput recent sa mai zic si-una alta si am observat o reactie diferita care m-a deconcertat si m-a ajutat sa-mi dau seama ca femeia asta nu e mama mea, iar eu nu pot sa fiu din nou un copil in comportament. asa ca stiu prin ce treci, mai ales ca si mami tau nu mai este. poate reusim sa ne ajutam impreuna, pare ca avem aceeasi problema de relationare cu soacra, ma rog, ex, dar e bunica puilor nostri. intr-un fel sa ne tinem pe pozitii, dar in asa fel incat sa realizeze ca gata, s-a inchis pravalia, s-a schimbat crasmarul, acum e unul fortos la tejghea care pretinde respect. :-)

Ra_mi_ella, hai ca vizitaram amandoua case de amante cat am fost copile, huh. incep sa cred ca parintii astia nici nu aveau asa multa imaginatie, vad atatea intamplari similare, credeam ca doar ai mei sunt de pus in rama la panoul cu inovatii. :-) eu zic ca daca tu asta simti, ca departarea de tatal tau te ajuta sa ramai in echilibru si tu insati, atunci fie. din ce povestesti, el este impacat cu alegerile personale. deci poate sotul tau ar trebui sa vada asta, ca lasat sa faca primul pas catre tine, tatal tau joaca batuta pe loc. deci concluzia e una singura - pasii tai te-ar duce unde, daca vei incepe sa-i faci tu, din senin din iarba verde. iti admir taria, eu tot mai dadeam pe la tata, cam ca Lali asa, sa-l "ingrijesc". din ce in ce mai rar in ultimii ani, dar nu rezistam...

Lali_mete spune:

Conchita Azi-noapte stii ce ma gandeam in masina,in cele 30 de minute de la tata la mine acasa? La tine,si la cutia de incaltaminte trantita de tatal tau in fata ta.Stii de ce? Pentru ca al meu tata nici macar atata lucru nu a facut. El era obisnuit ca mama sa faca tot.Pentru noi nu a avut niciodata bani,dar copiilor 'madamei' le cumpara haine si incaltaminte in fiecare luna.Mancau in fiecare dimineata cascaval ,lapte,salamuri scumpe.Noi cand eram mici mancam ceai cu paine cu margarina.Mai tarziu,cand a luat mama o vitica de la o matusa si a facut vacutza din ea(am plans cand a vandut-o cu cateva luni inainte sa se duca) am mancat lapte dimineatza.
Cat despre spus clar si raspicat...Se pare ca am facut totul in 50 de minute de vorba.Dupa ce am terminat cu plansul in fata lui ,i-am spus clar ca eu nu mai am tata,pentru mine este un oarecare om pe care l-am cunoscut candva,l-am avut la suflet si l-am scos de acolo pentru ca nu isi merita locul. Si nu i-a pasat.A spus doar "daaa?bine!!".Asta m-a ajutat mult,m-a facut sa ma detasez.Nu ma gandesc cu ura la el ,ci cu indiferenta, sau mai degraba cu mila,cum privesti un om care si-a pierdut mintile si nu mai are sanse de recuperare.Deocamdata inca "ma gandesc",poate curand doar o sa "imi amintesc uneori" de el.

Lali,mami+ Paul-Iuliansi+ Vali,tatiin devenire = NOI,o familie care vrea sa fie fericita !!

ra_mi_ella spune:

conchita, stii de ce l-am scos definitiv din viata mea?
Ca nu mai rezistam. Eu sunt extrem de fragila emotional si ma termina cu zile. Dupa divortul parintilor nu l-am mai vazut. De la 6 ani pana la 15 ani nu a stiut nimic de noi. La 15 ani a facut proces si desi eu si sora mea am spus ca nu dorim sa stam la el, instanta a descis ca eu si sora mea sa mergem la el iar fratele meu sa ramana cu mama.Avea multe relatii.
Atunci a inceput calvarul meu. Bea foarte mult, ajungea la ora 2 noaptea acasa. Intrasem la liceul pedagogic, dimineata eram la scoala, cand veneam acasa tb sa gatesc, sa spal rufe, sa fac ordine. Fosta amanta, devenita intre timp sotie statea mereu in pat zicand ca e bolnava sau iesea la aer sa se mai inzdraveneasca, iar apoi din nou in pat. Nu suferea de nimic la vremea aia.
A mutat frigiderul in dormitorul lor, tinea usa incuiata, iar eu nu aveam dreptul decat la un polonic de cioba si o felie de paine in 24 ore. Pe tatal meu nu il interesa nimic. Seara trebuia sa invat, insa nu aveam voie sa aprind lumina ca facea doamna economie. Ma bagam in pat sub plapuma si invatam pana tarziu la lumina unei lanterne.
Luam bursa de merit in liceu pe care mi-o lua toata ea, ca nu aveam nevoie de bani de buzunar. Niciodata nu am avut bani de buzunar. Nici macar pentru un covrig.Trebuia sa il astept pe tatal meu cand venea noaptea, intotdeauna dupa 1-2 si sa ii dau sa manance ca ea era "f. bolnava". Apoi ii trecea boala. Se ridica din pat si ii spunea tatalui meu ca nu invat, ca fug de la ore, ca umblu cu baieti, ca fumez. Si la ora aia ma lua la bataie. In 4 ani de liceu nu am avut nici o absenta,eram prima din clasa, nu am avut nici un prieten,nu am fumat niciodata. Am fost un copil model.
Cat m-a apreciat tatal meu?
Ce ii datorez eu lui? NIMIC.
Ba da. Stima scazuta de sine, nu imi pasa de mine, nu ma iubesc, nu ma respect, nu ma vad frumoasa, desteapta, descurcareata cum ma vad toti cei din jurul meu.Nesigura mereu pe mine.
Intelegi de ce nu il vreau in viata mea?
NU VREAU SA STIU DE EL.

pitzinuca spune:

fetelor, vreau sa va imbratisez muuuult si sa stiti ca va admir pentru forta voastra.

laura, gina, delia - am plins alaturi de voi.

giulia - am sa incerc exercitiul tau

semiramida - povestea ta m-a socat. e un scenariu pt lars von trier. e povestea ta adevarata, din pacate

rrox - multumesc pentru sfatul tau. m-am tot gandit la el, l-am mai primit si la terapie (nu am continuat, eram in criza de timp). stiu ca ar trebui sa ii las in pace si sa vad de ale mele. dar, desi fratele meu ma uraste pentru ca nu am fost de acord sa stea in garsoniera si sa se drogheze si astfel sa cada jos de tot, ma gandesc cu sufletul rupt la el, si mai ales ma gandesc ca poate daca mama si-ar schimba atitudinea si actiunile, el poate ar mai avea o sansa in viata. de asta nu stau linistita. dar am sa incerc, ma gandeam chiar sa le zic ca de acum este treaba lor si numai a lor ce fac, eu nu o sa le mai torn aceeasi poveste la nesfirsit, pentru ca pur si simplu nu este atributiile mele.
apoi ma mai gandeam sa ii scriu lui o scrisoare, despre ceea ce simt. ce crezi?
fiind off topic deja (cred) pot sa iti scriu pe PM?

olimpya - astept sa imi scrii.

va pe toate!

eu , cu (DPN 20.08.2010), andi (24.06.2003) si tati
_

traduceri si asistenta

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

ADRIANKA spune:

Buna ziua, frumoase doamne! Am citit tot pana aici, am plans o gramada zilele astea, m-am gandit mult la toate lucrurile din copilaria mea....

Aaa, am uitat, sunt A si sunt copil captiv. Si sunt in dubiu...Nu stiu daca sa scriu pe lung sau pe scurt. Facem asa, voi pune un steluta la inceput si la sfarsit povestii pe lung, cine vrea sa citeasca, ok, apoi voi face si un rezumat...cred ca pana maine termin

Copilaria mea a fost ciudata. Cand povesteam la vremea respectiva prietenei mele imi zicea ca nu ii vine sa ma creada, parca povestesc un film de groaza. Nu stiu daca o sa pot asterne tot, ca sunt si la serviciu, dar printre picaturi, o sa incerc. Am mai desertat sacul acum o luna in fata psihologului...

O sa fie o poveste cu 2 mame, un tata, doua bunici si restul de matusi.

* Am fost data in plasament familial, pe vremea aia se numea "incredintata spre crestere si educare" de la vreo 7 zile.

Mama mamei adevarate, bunica, a murit dandu-i nastere, astfel, sora ei a hotarat sa o infieze (era un copil din flori). Deci sora bunicii a devenit mai tarziu bunica mea, care a avut si ea la randul ei 3 fete.

Mama adevarata, am s-o numesc L, a fost un copil rebel, a inceput sa fure de mica, a practicat prostitutia, magia neagra, orice se putea face pentru a castiga un ban necinstit, din aventurile ei a rezultat primul ei copil, un baietel, care stiu ca a fost dat la orfelinat, nu stiu altceva de atunci, a doua am fost eu, rezultata dintr-o relatie mai stabila, initial, dar care s-a destabilizat inainte sa vin eu pe lume...Astfel, una dintre surorile ei, care se casatorise de curand si nu putea avea copii pe cale naturala a hotarat sa ma adopte de indata ce am sa ma nasc. Am venit pe lume, L m-a lasat in maternitate si a plecat, ma rog, din povestile lor am inteles ca la 7 zile de viata am fost dusa in casa bunicii si am stat acolo pana la 10 ani. Intre timp mama care hotarase sa ma adopte avea probleme in casnicie, au divortat si mai apoi s-a mutat la bunica unde eram si eu. A obtinut o hotarare judecatoreasca prin care ii eram incredintata si am trait cu ele singure pana pe la 4 ani. Pana atunci am amintiri foarte vagi de certuri intre surori, intre mama L si mama N (cea care ma adoptase). Cam pe la 16 ani am aflat ca in timpul ala, pana la 4 ani cea mai mare dintre surori, care locuia in Bucuresti, impreuna cu L hotarasera sa ma dea unui cuplu de greci, mi-au si povestit ce se indragostise de mine doamna respectiva, ca eram si frumusica si isteata, cica. Eu nu retin acest episod. Acest cuplu facuse toate demersurile chiar ajunsesera si in audienta la Ceausescu pentru a ma lua, treaba era ca si rezolvata daca si mama N ar fi fost de acord, dar ea s-a opus si astfel am ramas cu ea. Pe scurt, am fost ca o minge de ping-pong, intre matusa de la Bucuresti, intre cuplul de greci, intre mama L si mama N si bunica.

Pe la 4 ani, mama N a cunoscut alt barbat si s-au casatorit, toate bune si frumoase, au vrut sa ma adopte cu acte in regula, pentru ca acea hotarare pe care o obtinuse mama nu tinea loc de act de adoiptie, era o hartie prin care se arata ca sunt crescuta de ea, dar nu purtam numele lor.

Deci stateam cu mama N, tatal (asa l-am numit de la inceput) si bunica in casa bunicii(ea ramasese vaduva cand fetele erau micute). Imi mai amintesc franturi de scandaluri intre mamele mele, imi amintsc un epiosd in care pentru o saptamana de zile, mama L m-a furat, intre timp mai facuse 3 copii, o fetita si 2 baitei. Nu stiu de ce m-a luat la ea, dar tin minte cum ma batea pe mine si pe sora mea cu nuiaua, ne punea sa fumam...a durat o saptamana, dar tin minte franturi dureroase. Nu stiu nici azi exact de ce nu au venit ceilalti sa ma ia, pentru ca stateam relativ aproape unii de altii...Am fugit singura, in zdrente, ca la asta se redusessera hainele mele avute cu o saptamana in urma pe mine.

Asa si de acum vine partea aiurea. Tatal a inceput incet incet sa devina violent cu mama, imi amintesc prima bataie pe care i-a dat-o, avem vreo 5-6 ani...am fugit ca disperata sa o gasesc pe mamaie, era sa munceasca o bucata de pamant si alergam strigand ca o omoara pe mama....Incepuse sa si bea foarte mult....de atunci, am trait vreo 10 ani in acest cosmar de violenta aplicata mamei, pe mine m-a batut o singura data cand a crezut ca am mintit, dar nu mintisem...In rest betii care ii activau nebunia, nimc nu ii statea in cale cand era chiar putin ametit...a aruncat o data cu oala cu apa fiarta in care mama pregatea sa fiarba oua de Paste pe geam, arunca cu orice, de fapt...Pe cand aveam 10 ani ne-am mutat la bloc, mama gandind ca deh, s-o schimba omul daca nu mai sta cu soacra in casa....dar a devenit totul mai rau...din ce in ce mai rau..l-a prins in pat cu femeia de serviciu de pe scara, ea a facut soc, internata la psihiatrie, eu aveam vreo 12 ani...el zicea ca ma iubeste, eu sustineam ca il urasc, atunci era ura, acum este o mila imensa...Episoade urate imi trec prin minte, el alergand-o cu o secure, eu sarind s-o apar de pe geamul de la bucatarie, care dadea in balcon, politie mai mereu pe la noi in casa...dar nu i se putea face nimic...nu se bagau in famile, decat aplanau pe moment conflictul, il speriau ca il baga la puscarie daca mai repeta...si se repetau si de mai multe ori pe zi...Eu nu ieseam afara, eram cunoscuta de toti si data de exemplu ca "fata cea cuminte de la 6"...imi facusem o prietena pe la 10 ani pentru ca aflasem ca si tatal ei bea si pentru mine se deschisese deja poarta prieteniei...Prima mea abordare a fost: "Stii, tatal meu bea.", iar raspunsul ei "si al meu" m-a legat de ea, pana in zilele noastre

Ma rog, cand violentele deveneau deja insuportabile, mama a decis sa divorteze. Aveam vreo 14 ani...El o ameninta ca o omoara, ea lucra atunci intr-un restaurant, termina tarziu programul, si el o astepta cu surubelnita sub perna, il urmaream si ma duceam de fiecare data in genunchi la el sa-l rog sa n-o omoare..Daca intarzia cumva, plecam singura sa o caut...Si de atunci au inceput si greselile ei fata de mine...Cunoscuse alt barbat...era in divort cu tatal, care ameninta si chiar a incercat pe cand eram eu la scoala sa o omoare cu cutitul, mie imi era teama penmtru viata ei, ma duceam cand intarzia la spitalul care era vis-a-vis de noi si ma uitam la toti care veneau si ieseau..ma gandeam ca deja o omorase...au fost nopti teribiule, si era si perioada in care ma pregateam pentru examenul de intrare la liceu...Au inceput certurile imense cu mama, crizele mele de nervi, cand se intampla uneori sa nu vina acasa noaptea, ca era la "domnul" nou cunoscut.....venea dimineata ca o floare...si eu toata noaptea o cautasem...imi zicea"ce n-ai avut ce manca, unde dormi?...asta aveam eu nevoie??Aveam nevoie de dragoste, pe care inainte de divort mi-o aratase, dar acum, parca eram o straina...avem vreo 16 ani cand am aflat ca tatal fusese gasit mort si ingropat de primarie intr-un cearceaf...cineva de acolo il recunoscuse...Pana sa moara ajunsese omul strazii, dormea in piata, pe mese...

Iar mama si-a continuat relatia cu cel cunoscut in timpul divortului, ba l-a luat si sa locuiasca cu noi. Ei asta, nu era viloent fizic, era nebun....ii spunea sa ma dea afara, ca nu va avea acsa buna pana n-o da pe "curva" afara...Curva?? NU ieseam nicaieri, eram retrasa, aveam numai cateva prietene care erau si ele niste copii captivi....Cel mai dureros pentru mine era ca mama ii tinea partea...Aluia!!!!abia scapasem de unul violent, noi care eram o echipa inainte si vine neica Nimeni sa dea ordine in casa noastra....Aveam si lipsuri materiale enorme..tot liceul am avut o pereche de blugi..La scoala aveam bursa, pe care trebuia sa o dau in casa, ca deh, nu erau bani...Banchetul de sfarsit de liceu mi l-au platit colegii, au facut cheta, ca sa vin...Pe ea nu a interesat-o atunci...Sufeream ca un caine. Am dat la facultate in primul an nu am luat..ala nu ma scotea din curva si proasta, dar nu mi le spunea in fata, susotea, eu ascultam pe la usi...Si mama nu zicea absolut nimic...Ba in certurile noastre imi zicea ca da, sa plec ca eu nu sunt copilul ei, oricum...

Am terminat un colegiu, in final..Nu mai continuu, totusi, ca m-am lungit destul...Acum suntem bine, ea a terminat si cu ala de cativa ani, si-a cerut iertare, prin fapte pentru perioada adolescentei mele...*

Eu am acum o famile minunata, dar din care, pentru mine lipseste adrenalina. Sotul meu a avut o copilarie fericita, nu au lipsit scatoalcele mamei sale, dar pe el nu pare sa il fi afectat. E un om normal...Cum ziceati si voi, cele care am avut o copilarie turmentata, nu reactinam la stimuli cuminti, vrem sa aducem situatia in stadiul de a simti putin din tumultul emotiilor din copilarie, pentru a ne putea face sa simtim ceva. Altfel este plictisitor...Dar stiu ca nu e normal asa...De aia am inceput sa merg la psiholog.

Nu mai am putere si de rezumat

conchita spune:

Laliiiii, uita de cutia cu jerpelituri, ala si inca doua papusele chele sunt singurele lucruri pe care mi le-a daruit vreodata. am acceptat doar papuselele. :-)) in rest, absenta totala, eu il cautam asa cum te tot duci tu la tatal tau, ingrijorata, din datorie, curiozitate, cautand iubirea. nu te mai invinovati, nu poti ajuta pe nimeni cu forta, nu-i poti impune nimanui sa simta responsabilitate, ca de dragoste nu stiu sa mai vorbesc. linisteste-te, ingrijeste-te de tine, bucura-te ca ai avut curajul supraomenesc pentru confruntare si-acum intoarce-te cu inima spre tine si spre familia ta. si scrie aici oricat si oricand!!!

eu citesc...desi nu mereu pot sa raspund, este ingrozitor de coplesitor topicul asta cu toate povestile, de multe ori imi pierd respiratia citindu-va, ma sufoc pur si simplu, de frustrare, de neputinta...cuvintele sunt palide si le mai si pierd. dar vreau sa ma rog pentru voi. ma apucasem de-o lista cu toate numele voastre, sa ma rog zilnic, dar n-am terminat-o inca, e luuuunga rau din pacate.

ra_mi_ella, oare de ce v-a luat cu el daca nu-l interesa fenomenul?? oare pentru pensia alimentara? l-ai intrebat vreodata? femeia aia...vai ce ma infurie, ce drept a avut sa te chinuie in halul asta!!! protejeaza-te. daca asta e decizia ta, e cea mai buna pentru tine si nici sa nu te simti nush cum ca ai luat-o. ai dreptate, eu iti dau dreptate si te inteleg si te si imbratisez strans!

pitinuca, imi aduc aminte povestea ta din capitolul trecut. mama draga, si cu tine am similaritati... lasa-te de sportul asta sa te sacrifici pentru frate, ca nu functioneaza. si al meu tot in inchisoare ajunsese (furt, era mare director si si-a bagat mana in casierie), a venit in "permisie" la inmormantarea mamei, basca a lu' tata. si eu tot asa, cu mama, mereu sa-l salvam, sa-i dam, sa-l aranjam, sa-l scoatem din necazuri. am mai intalnit o gramada de oameni ajunsi in mocirla si toate cazurile de succes au gasit in ei puterea sa se rupa de viata asta de mocirla! nu a venit de la mama, sora, bunica, toata increngatura feminina genealogica! spune-mi, daca ai stii ca asa va alege sa traiasca toata viata lui, absolut toata viata lui, ai mai incerca sa-l salvezi de sine? si nu esti off topic.

Pag. 1 | Pag. 3

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici