Copilul captiv (5)
Raspunsuri - Pagina 20
rrox3 spune:
Olympia da, parintele se simte agresat de copil. Nu poate empatiza cu copilul, ca sa inteleaga exact cauzele manifestarilor copilului. Fiindca daca si-ar permite sa empatizeze ar empatiza defapt si cu copilul care a fost el si ar navali peste el tot trecutul traumatic cu toata suferinta disociata atata amar de vreme.
Safe pentru parinte, in situatia asta, este sa considere ca, copilul, plange sau tipa fiindca vrea sa-l supere pe el, nu asculta fiindca vrea sa i se opuna, samd. Il vede pe copil vinovat si raspunde aparandu-se.
Cum arata apararea asta difera de ce am internalizat in copilarie. Poate fi agresivitate, poate fi pedeapsa, poate fi santaj emotional.
Din cauza asta multe traume ne ajung cand devenim parinti. Odata ce vedem prin ochii copilului propriu, ajungem la ce am simtit in copilarie.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
nelia spune:
Foarte, foarte interesant, am sorbit paginile!
Eu cred ca nu e deloc off-topic, pentru ca intelegind mai bine aceste lucruri, cred ca o persoana care simte ca ceva nu e in regula ar putea fi stimulata de aceste discutii din interiorul terapiei, completate de fete care au facut deja terapie si vin si cu pozitia clientului, sa faca ceva si sa inceapa de undeva...
Olympia, in ceea ce ma priveste, era vorba despre privat numai detaliile legate de ce ma intereseaza sa aflu pentru mine, in afara subiectului, ca studenta, ca tema de studiu. Nu as muta pe PM ceva ce stiu ca are legatura cu subiectul, chiar daca, de cele mai multe ori se merge si pe alaturi, din dorinta de a lamuri.
A inceput o noua saptamina, plina ochi din pacate sau din fericire, numai lipsa timpului ma va impieduca sa fiu in permanent aici, cu voi... dar o parte din gindurile mele rumega ceea ce se discuta aici, iar sufletul sigur e pe aici si el!
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
alinuk spune:
Dragele mele prietene,
De cateva zile v-am descoperit si simt ca ne uneste ceva, sunt fire invizibile care ne-au adus aici, care ne-au pus laolalta.
Inca nu am ajuns 'la zi', sunt doar la capitolul 2...acolo unde se negociaza cazul Conchitei (draga mea veche prietena o imbratisare stransa pentru puntea pe care ai creat-o, sa stii ca Dumnezeu te iubeste si este alaturi de tine) dar astazi am primit 'un branci' sa va scriu despre ceva, ceva la indemana oricui. Poate a scris deja altcineva (unde eu nu am ajuns inca) dar nu conteaza, o data in plus nu poate fi rau.
Stiu ca sunt lucruri grave cele expuse aici, stiu ca e un mare strigat de ajutor din partea noastra (imi declar deschis si eu captivitatea - indraznesc sa zic...fosta captivitate, sau in curs de risipire.... - incoparabila insa ca si 'greutate' cu a catorva dintre voi) si mai stiu ca raspunsurile si solutiile sunt LA FIECARE DINTRE NOI, in simtirile si in CREDINTA noastra.
indraznesc - cu riscul de a fi catalogata poate superficiala sau 'expedititva'..sau oricum - sa va fac un indemn
Fetelor rugati-va la Dumnezeu!
In noi si in ajutorul de la EL sunt raspunsurile pe care le cautam.
Psihoterapia are si ea locul ei... (stiu teoriile si am studiat psihologia in ultimii ani).
Convingerea mea insa este ca, spovedania sincera si adevarata la un duhovnic (rugati-va sa va iasa in cale unul cu har, caci desigur si aici sunt de multe feluri) si ascultarea catre acesta, fac ca lucrurile sa se limpezeasca iremediabil.
Cineva drag mie, caruia ii multumesc din tot sufletul meu, mi-a exemplificat azi printr-o metafora, starea mea (mai veche) si poate a multora dintre voi...
suntem ca intr-un cosciug fara capac in care ne zbatem,
e atat de simplu de iesit, la indemana oricui
nu trebuie decat sa ne rugam pentru forta ridicarii, sa intindem mana pentru a iesi de acolo
daca macar cativa dintre cei care citesc iau in calcul ca si varianta, ca si posibilitate de raspuns indemnul meu .... inseamna ca eu insami am mai facut un pas... UNUL MARE
va imbratisez cu mult drag si fug trei capitole in urma sa va citesc pe fiecare in parte
Alinuk 
www.youtube.com/watch?v=k0TSNlh-ZpE" target="_blank">cantecul de leagan al copilariei /
Andu mik si Teo voinik
www.asociatiamame.com/ro/evenimente/evenimente-actuale/un-zambet-pentru-sanatate.html" target="_blank">
"Zambetul copilului tau iti aduce bucurie in fiecare zi.
Acum, zambetul lui poate salva vietile altor copii"
............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................
nelia spune:
Pitzinuca, eu cred ca furia si faptul ca ii spui toate acestea sint normale si iti fac bine. Nu se poate ajunge la starea despre care sa vorbesti tu, sa o privesti nu cu drag, dar macar nu furioasa si nu cu ura, pina nu se goleste rezervorul in care s-a adunat aceasta ura. Asa ca, eu zic sa te lasi in voia a ceea ce simti. Iar cu fratele tau, parerea mea este ca daca ai incepe cu adevarat o relatie frate-sora l-ai ajuta mai mult, pentru ca mie mi se pare, ca tu te gindesti la el, vrei sa-l ajuti, iti pare rau pentru el si ai vrea sa faci ceva, dar de pe un fel de pozitie de a doua mama, care e si normala in situatia voastra, dar nu si intr-o relatie sanatoasa dintre sora si frate. Ori te detasezi de tot, fiecare cu viata lui si nu trebuie sa te simti vinovata pentru asta, tu ai acum un copil, ai un sot, sint mult mai importanti pentru tine decit mama, tata sau fratele. Stiu ca pare un pic dur cind spun asta, dar asta e adevarul, daca se poate sa le combini bine, daca nu, cei care sint ai tai acum merita totul. Pentru ca risti ca nici aici sa nu fii asa cum trebuie si nici implicarea dincolo sa nu aduca ceva bun, pentru ca nu poti sa schimbi parintii, nu e datoria ta. E trist ce se intimpla la voi in familie, dar gindeste-te ca esti norocoasa si ar trebui sa profiti a maxim de acest noroc: ai familia ta in care esti iubita si apreciata! Sint atit de multe femei care nu au acest noroc si abuzurile si neglijentele din copilarie continua si in viata de adult, iar lipsa de iubire le intuneca si mai mult existenta, adincindu-le in depresie!
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
flower-power spune:
Pitzinuca
, sunt de acord cu olimpia, clori, rox, care ti-au scris ca ai tot dreptul sa simti ceea ce simti. Numai intelegand din ce parte a venit raul catre tine, numai privind adevarul in fata te poti elibera. Confruntarea, dupa cum vezi nu functioneaza asa cum ti-ai dori. Nici nu cred ca e bine ca acum sa te consumi la modul asta. Gandeste-te la Kira si la Andu. Ei si sotul tau sunt familia ta acum.
Deus spune:
fara sa starnesc polemici...azi, mi-a sarit in ochi asta:
"Nimeni nu suporta un om fericit, caci asta raneste egourile celor din jur. Ei incep sa se gandeasca: " Deci, tu ai devenit fericit, in timp ce noi continuam sa ne taram prin intuneric, prin suferinta, prin iad. Cum indraznesti sa fii fericit, cand noi suferim atat de mult?
...............................................................
Priviti in jurul vostru si vedeti cati oameni sunt nefericiti, o societate nefericita. Suferinta va ofera respectabilitate...oamenii din jur va simpatizeaza mai mult, va arata mai multa prietenie. Cine sufera are mai multi prieteni. Lumea in care traim este o lume ciudata: ceva nu este in regula cu ea. Lucrurile ar trebui sa stea invers: omul fericit ar trebui sa aiba mai multi prieteni. Dar daca sunteti fericiti, cei din jur vor fi invidiosi si nu va vor mai arata prietenie. Ei se vor simti inselati, caci voi veti avea ceva ce lor le lipseste. De ce sunteti fericit?....oamenii au dezvoltat un mecanism subtil sa isi reprime fericirea si sa manifeste suferinta. Aceasta a devenit a doua noastra natura."
Conchita - sa nu pornesti la drum cu gandul ca te vei incadra intr-o statistica relapse or nu! ai o singura posibilitate si deja esti pe drumul cel bun. Suferinta nu este obligatorie, amputarea nu este obligatorie, doliul nu este obligatoriu...parerea mea
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
nelia spune:
Deus, stiu si eu ce sa spun... pentru oamenii foarte rationali, care isi intelectualizeaza totul, chiar si emotiile (astept sa ma contraziceti, dar eu cred ca am intilnit si oameni din acestia si nu pentru ca au traume, ci pentru ca asa sint, au mintea foarte logica, structurata asa, ca o arie din Bach!
), probabil ca nu au nevoie de aceste etape, nu au nevoie de doliu, de amputare acolo unde nu se mai poate face nimic, iar daca au, nu o fac emotional, ci rational, logic... Dar pentru cei care functioneaza la maxim emotional, nu cred ca e posibil altfel... la mine n-a fost! Da' eu stau mai prost cu logica, ce-i drept.
Pitzinuca, uitasem draga mea ca esti si gravida! Oh, pai ai nevoie de detasare, burtica va creste, copilul va simtit din ce in ce mai bine starile tale si peste ceva timp va auzi si confruntarile... Mie mi-a placut ce ti-a scris si Clori, pe linga celelalte fete, se vede ca a fost pe acolo sau intelege bine situatii de genul acesta! Eu nu am avut confruntari din astea cu parintii mei, am preferat sa ma detasez, sa plec... nu pentru ca nu am putut emotional (eram atit de furioasa, incit praf ii faceam), dar mi-am spus ca ajunge un suflet nelinistit... le-am spus tot, dar dupa ce m-am linistit eu si nu le-am spus-o sub forma de repros, ci doar asa, ca niste constatari... nu mi-a mai pasat daca accepta sau nu, daca cer iertare sau nu, nu am mai avut nevoie de aceasta. Tu esti acum in aceasta perioada de furie in care astepti ca tu sa-i spui ce a gresit, dar ea nu are cum sa spuna pentru ca eu sint sigura ca ea crede ca nu a gresit... Si frustarea creste in tine si pentru ce ti-a facut in copilarie, dar si mai mult pentru ce iti face acum, pentru faptul ca nici acum nu ia serios, nici acum nu incearca sa sape un pic in ea ca sa vada de ce tu, copilul ei, ii spui aceste lucruri... si tu le vezi clar, pentru ca ai copil si unul mic in burtica si simti foarte bine ca intre tine si ea este o diferenta, dar mama ta nu are cum sa simta ce simti tu, ea este tot asa cum era si cind te-a crescut. Eu nu cred ca tu ai cum sa o faci sa recunoasca ceva, dar dragostea pentru nepotii ei, daca va exista, daca va rupe barierele, ii va arata sigur ca ai dreptate sa te simti asa. Numai ca daca nu va fi asa, si copilul sta la ea, s-ar putea sa nu fie bine pentru copil, pentru ca daca nu a fost mama de care ai avut nevoie, fara acest deblocaj emotional nu va putea sa fie nici bunica de care au nevoie copiii tai... iar ei vor fi la mijloc, alti copii nevinovati, intre mama si fiica, doi copii captivi in propria lor copilarie.
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
gina_raluca spune:
Deus, trebuie sa raspund . Nici eu nu vreau polemici si respect modul fiecaruia de a depasi problemele. Daca functioneaza pentru persoana, atunci modul e bun!
Pasajul pe care l-ai redat mi se pare foarte superficial. Ideea care se transmite e ca trebuie doar sa vrem sa ne depasim problemele, si le depasim. Eu nu pot crede in asta. Nu dupa ce am lucrat cu oameni care dupa sedinta, mergeau acasa si se taiau pe maini sau pe picioare. Sau cu oameni care mergeau acasa si beau o sticla intreaga de rom ca sa-si inabuse emotiile. Oamenii astia faceau totul in privat, deci nu erau tentative de a primi atentie. In cazul lor, erau foarte nefericiti si incercau sa-si ascunda problemele de cei din jur pentru ca nu voiau mila nimanui. Pentru ca nu voiau sa impovareze pe nimeni. Nu e impotriva legii de conservare sa atentam la viata noastra? Sa ne ranim, sa ne gandim la suicid? De ce fac oamenii asta? Oamenii aia ar fi data orice sa simta fericirea, sa poata trai clipa.. Doamne, cata durere..
Sunt de acord cu tine. Perceptia si asteptarile in privinta psihoterapiei sunt foarte importante. Daca persoana crede ca o va ajuta, atunci o va ajuta. Sunt idei din psihologia sociala care s-au testat empiric in psihoterapie.
Pot sa te intreb ceva, de ce respingi studiile (si pot da mai multe referinte) care arata cum depasesc oamenii problemele, care e rolul amigdalei, sau al mecanismelor de aparare?
Deus spune:
gina_raluca - dar nu resping studiile!Doamne fereste, sincer daca gasesti un terapeut bun si te simti bine da-i bataie...ce nu-mi place este usurinta cu care se ajunge la pastile, anii in care se tot freaca menta(nu va suparati tare) si lipsa de optimism ce razbate...
"For years now, we've been led to believe that if we're falling behind in the joy department, we need only take a pill to feel calm and content. Yet, as many people are aware, antidepressants have been linked to significant side effects, including decreased sexual desire, weight gain, even an increased risk of suicide. Adding insult to injury, the drugs may not work as well as advertised; a 2008 study found that some can be no more effective than sugar pills. And according to a report in The New England Journal of Medicine , many negative antidepressant study results have never been published."
si spui ca "Ideea care se transmite e ca trebuie doar sa vrem sa ne depasim problemele, si le depasim."
Normal ca trebuie sa vrem fiindca altfel nici terapeutul nu ne poate ajuta si nici noi pe noi...
Inca odata, eu nu spun ca toata lumea poate sa se rupa usor de trecut hop top si sa fie happy! eu spun ca toata lumea poate sa se rupa si ca recomand sa incerce toate metodele sa nu se cramponeze doar intr-o directie. Nu se stie de unde sare iepurele:-)
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.