Copilul captiv (5)

gina_raluca spune:

Deus, depinde de conditie. La depresie, am vazut pana la 50% din populatia care a participat la studiu (numarul e de cateva sute si follow-up la 1 an sau 2 ani). La psihoze, rata e intre 30-50%. Ca sa nu mai fiu off-topic, daca te intereseaza, iti scriu mai multe pe privat despre procentajul asta si de ce numarul e asa de ridicat.

conchita spune:

nu esti off topic!! pai depresia si anxietatea sunt ca sarea si piperul la captivitate, spune aici te rog mult!! e foarte interesant de stiut ce ne asteapta, ti-am citit mesajele mai devreme, wow...tema de gandire serioasa.

olympia spune:

Nu pe PM, please! Eu zic ca-i interesant pentru toata lumea!
Si da, Gina ma intereseaza tipurile de atasament!


Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

gina_raluca spune:

Conchita, daca ajuta, eu scriu cu placere, dar ma intreb daca ar trebui deschis topic nou. Cred ca e foarte important ca fetele care scriu aici sa primeasca sprijin emotional si nu vreau ca discutia sa se indrepte spre rational, cerebral. Cred ca e mai important ca persoanele sa scrie despre emotii, sentimente, trairi.

Olympia, nu stiu daca se poate atasa pdf-ul la PM . Trimite-mi adresa de email pe PM si-ti trimit cartea.

olympia spune:

"De ce e nevoie de jelirea asta? Noi inregistram memoriile in mod verbal si nonverbal. Cele verbale merg in hipocampus si pe alea le accesam cand povestim despre experientele din trecut. Dar cele nonverbale (sentimente, imagini, simtiri) se inregistreaza in amigdala. Cand ne intalnim in viata cu situatii similare din cele din trecut, intervine raspunsul amigdalei care e automat, si ne face sa reactionam la fel cum am facut-o in trecut. Atunci a fost adaptativ raspunsul asta, acum ne poate cauza probleme."

Am citat din ce a scris Gina mai sus. Ma gandeam cam ce inseamna situatii similare dincolo de exemplul cu critica... Inteleg cum e cand adultul de azi, criticat sau insuficient apreciat se poate simti din nou copil.
Dar, copilul de atunci e acum parinte, deci rolurile sunt inverse, cand el reactioneaza violent (verbal, fizic) fata de propriul copil preia automat rolul parintelui pe care l-a avut? Sau procesul e mai complex? Pana la urma de ce face asta, transformandu-se din victima in agresor, pur si simplu pentru ca nu cunoaste alt mod de a gestiona situatia?

Gina, am trimis deja!

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

conchita spune:

atunci stai asa, asteapta, lucrez la website chiar in momentul asta, nu ma culc pana nu-l termin.

pitzinuca spune:

buna fetelor,

scrisesem si eu aseara un enormoid dar atat de prinsa am fost ca nu mi-am dat seama ca nu mai am baterie

revin si eu dupa o vreme in care am fost ocupata, dar trebuie sa va mai povestesc despre mine.

pentru fetele care zic ca si-au gasit resursele de vindecare in ele insele - eu va felicit, insa nu toti suntem la fel. nu avem acelasi background, aceleasi traume, aceleasi trairi, nu sunt unele mai rele ca altele, dar pur si simplu nu se pot compara. nu exista o reteta universala, ce bine ar fi daca ar fi, sau poate nu, ne-am pierde unicitatea.

am aratat poza cu cea mica la eco acum 2 saptamani alor mei. tata a fost incantat, mama a inceput sa zica ca ea nu crede, e trucaj de-al lor, s-a ajuns la inevitabilul "noi nu stiam pana nu nasteam, ce trebuie sa stii" - la care eu am rabufnit zicandu-i ca poate era mai bine sa stie din vreme ca are fata, m-ar fi avortat si nu ar mai fi trebuit sa ma dea cu capul de peretii maternitatii. ea a inceput sa rada - in timp ce eu incepusem sa pling - si sa zica ca a glumit. i-am zis ca e bine ca ma clarifica dupa 35 de ani. probabil tot eu eram de vina ca am fost atta de proasta sa cred asemenea aberatie (plus altele "te-am gasit la gunoi", "nu esti a mea esti a sora-mii" - toate spuse in gluma)

mi-a fost foarte greu sa vorbesc cu ea, insa incet-incet am facut-o, pentru andi.

apoi peste o saptamana (andi mai nou sta la ei de ceva vreme si noi mergem in we pt ca renovam apartamentul si se face praf) i-am zis ca na, daca andi vrea sa mearga acasa il luam si gata, la cvare a zis ca "lasa, ca se ia cu joaca si uita de voi", la care eu iar am rabufnit zicandu-i ca prtobabil asa credea si de mine cand eram toata ziua laata de izbeliste ca ma iau cu joaca si uit. a inceput sa-mi zica ca ce bine ca m-am dus la psiholog ca mi-a gasit traume din copilarie, iar eu i-am zis ca nici macar acum cand m-a vazut plingind la 34 de ani nu a avut bunul simt sa se gindeassca ca poate m-a ranit, sa isi ceara scuze, ceva, la care ea a zis ca nu crede ca eu am trait asemena sentimente.

fetelor, si acum imi vine sa pling. i-am spus sa se opreasca si sa incheiem subiectul pentru totdeauna. eu nu fac fata emotional - imi vine sa pling si sa dau cu ea de pamint efectiv - iar ea isi va nega pina in mormint greselile fata de mine si fratele meu.
am ajuns la trista concluzie ca este o mama care nu isi iubeste copiii, asta e, credeti sau exista si mame din acestea.

trebuie sa ma consolez cu faptul ca sotul si copilul ma iubesc, si sa incerc sa merg mai departe.
dar nu pot. as vrea sa nu mai am ura asta fata de ea, asa vrea sa pot sa ma uit la ea cand vorbim, nu cu drag, dar impacata. desi rationalizez ca de atit e in stare, sentimentul e foarte nasol.

cum sa fac sa scap de senzatia asta? vreau sa fiu fericita cu familia mea!

in alta ordine de idei, le-am comunicat ca nu mai vreau sa fiu implicata in povestea cu fratele meu, e copilul lor si pot face ce vor cu el, sa nu imi mai povesteasca, nici eu nu o sa ii intreb, nu o sa le mai dau sfaturi, etc.

am inceput sa ii scriu o scrisoare fratelui meu, vreau sa ii povestesc despre mine, poate se regaseste in ceva.
si as vrea sa va mai rog pe voi sa imi recomandati o lectura cu un limbaj usor - pentru un copil captiv care ajunge la dependenta, ceva care sa poata fi citit usor, stiu ca le scria alor mei ca nu prea mai are ce citi (nu este un cititor, cred ca acum a inceput sa citeasca a cincea carte a vietii lui) ca a epuizat cartile de la biblioteca inchisorii - si as profita de ocazie, i-as trimite o carte sau doua. in romana.

am sa revin.
scrisesem mai mult aseara,m dar acum nu mai reusesc sa imi adun gandurile, plus trebuie imi pregatesc si lectiile pentru cursantii mei (4 la numar :))



eu , cu (DPN 27.08.2010), andi si tati
_

traduceri si asistenta

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

J G spune:

Pitzinuca, nu ma pricep sa-ti raspund ceva care sa te ajute insa te imbratisez!

J si Carla (05.02.2006)
in the rear garden

ilia_99 spune:

Buna dimineata tuturor!
olympia, cred ca asta e genul de situatie care actioneaza ca un click pe constiinta actualului parinte, fost copil captiv. ma rog, la unii.. Resorturile care stau la baza acestui comportament sunt explicate uneori cu expresii de genul "face ce a vazut acasa". Psihologic, cred ca mecanismul este unul, pe care l-am gasit explicat intr-o carte despre infidelitate, dar mi se pare ca poate fi extrapolat aici la fel de bine.
Devenind abuzator nu mai poti fi victima. Si cred ca asta este cea mai mare dorinta a copilului captiv.
Este modalitatea prin care copilul devenit adult se apara acum si-si pastreaza si loialitatea fata de parintele abuzator, caci daca isi pierde loialitatea si admiratia fata de parinte isi pierde un reper important al identitatii lui. Sunt copilul tatalui meu, nu? de acolo plec, de acolo ma construiesc.
(Da, stiu ca - teoretic - un copil nu poate agresa fizic un adult, dar orice seamana a consecinta negativa - nu asculta, note proaste, intirzie dimineata la masa, etc - toate pot fi vazute ca niste "sanctiuni" pe care le aplica copilul adultului. Iar adultul, din cauza traumelor precedente, nu mai vrea sa fie sanctionat. Cu nimic. Sotul meu imi spune "cind ma intrebau ai mei inainte de sedinta cu parintii daca am sa le spun vreo prostie de la scoala, le spuneam nu. Si asa imi mai cistigam o seara linistita, chiar daca a doua zi mi-o luam. Asta face si acum. Impinge asumarea responsabilitatii pina la limita, ca eu sa nu fiu suparata, sa nu-i reprosez, sa nu-l "sanctionez" deci. Cred ca in fiecare miscare de comportament trebuie urmarit ce cistiga subiectul, ca sa intelegi ce-l mina, care e recompensa pe care o asteapta.)
Am mai scris despre asta, copilul are nevoie sa creada ca parintele il iubeste, chiar daca il da cu capul de pereti. El isi face o vina din faptul ca l-a suparat pe parintele sau (daca ma ascultai, nu era nevoie sa te lovesc!) si, ca sa capete iertarea si implicit dragostea si acceptarea, copiaza acelasi comportament, pt ca "daca sunt la fel cu el, ma va iubi." Comportamentul parintilor devine linie ghid in viata si e teribil de greu sa impaci resentimentele fata de parintele, care ti-a facut rau, cu dorinta de a fi iubit de el si cu afectiunea pe care o ai tu fata de el, tocmai pt ca sunt antagonice.
Sper sa nu gresec in rationamentul asta, astept sa ma contrazica Gina, LadyJ, Rrox.. sau oricare din voi
Cit priveste alcoolicul de care vb mai devreme, sunt de acord cu rrox. Dependenta are mereu o cauza intr-o trauma traita de subiect. Numai dupa ce tratezi cauza, poti sa indepartezi dependenta. Invers nu se poate. Sigur, numai cu dorinta de vindecare a subiectului, in lipsa ei nu exista vindecare, ci doar perioade de abstinenta.
pitzinuca, nu stiu ce carte sa-ti recomand, ma gindesc. din ce pov insa despre fratele tau, mi-e greu sa-mi dau seama ce l-ar atrage. daca imi permiti un sfat: nu-ti mai incarca fetita din burtica cu asemenea furtuni emotionale, ea are nevoie de un inceput bun si linistit. lasa rafuielile cu mama ta pt dupa ce o aduci pe lume. nu te supara pe mine

olympia spune:

Pitzinuca, mama ta probabil a primit foarte putina dragoste la randul ei de la bunicii tai. Poti sa gandesti despre ea ca e rea, mai exact ar fi "defecta", zic eu. Nu poate intelege decat foarte putin din ceea ce a gresit, nu-i usor sa admiti ca ai facut greseli atat de cumplite, mai ales cand nu le-ai gandit, planuit, ci le-ai facut automat. Ar fi trebuit sa va dea dragoste si protectie si educatie si n-a facut-o, n-a fost in stare, a fugit atat de raspundere cat si de legatura afectiva cu voi, spunandu-ti ca nu esti a ei, intr-o cruda si oribila gluma, se lepada de o legatura pe care nu stia s-o aiba, de care poate se si temea. Parca "nu-si permitea sa te iubeasca", n-avea nici curajul, nici experienta si nici stiinta iubirii...
Tu insa esti o mama buna pentru copilasii tai si daca distanta de parinti te ajuta sa-ti pastrezi echilibrul, ia-ti aceasta distanta, pentru linistea familiei tale


Ilia, deci se apara de doua ori, nu-si pune la indoiala o caramida chiar putreda a fiintei lui, nu se leapada deci de trecut si agresand se asigura ca nu mai e victima... Pparintii nervosi care-si agreseaza copiii se cred victimele lor? Adica aia mici tipa, sau lovesc, sau iau note mici sau intarzie de la joaca ca sa-si pedepseasca parintii, asta-i mecanismul cretin care declanseaza violenta, in capul unui parinte orbit de furie?

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina