Copilul captiv (5)

Deus spune:

rrox3 - era vorba despre dependenta de trecut:-)plus sa stii ca sunt persoane dependente de drama si tristete, ca si un alcoolic sau un fumator nu-si pot imagina viata Dupa.

Conchita - atunci cand suntem obosite sau suntem in perioada de PMS suntem mai vulnerabile/zapacite...noi suntem mai mult decat trecut si probleme din trecut. Unele lucruri merg prost si ne afecteaza pur si simplu fiindca nu ne place prezentul, fiindca hormonii sunt defecti sau fiindca vine menopauza, sau fiindca mancam prost si mult, ori fiindca nu am mai facut sport de ceva vreme...nu doar trecutul este vinovat. Bine spune si Buli,in prezent suntem in mare masura responsabili pentru ce se intampla. Ex-ul tau iti produce atata stress si suparare...oare ce ai putea sa faci? Cu soacra cum esti? te-a inteles?

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

rrox3 spune:

Conchita ma bucur ca esti mai bine.
Cum cred eu ca o sa traiesc cu atatea drame? Cred ca minunat. Fiindca daca reusesti sa ajuti pe cineva, daca ai privilegiul sa-i fi alaturi atunci cand are nevoie si il poti sprijini, si tu castigi la fel de mult ca si el.

Ce se intampla cu un copil captiv nu-i dependenta de trecut. Trecutul nu-i un drog pentru el, nu-i da senzatia eliberarii de toate relele. Nu-l ajuta sa evadeze intr-o lume mai roz si sa se simta mai bine.
Trecutul asta l-a modelat ca persoana. Si daca nu a fost suficient de bun, l-a modelat prost. L-a facut sa-si scrie un scenariu de viata care-l face profund nefericit. L-a facut sa adopte ca parte din el mecanisme implicite de relationare care-l fac nefunctional. L-a facut sa nu se increada in el si in ceilalti. L-a facut sa creada ca nu exista solutie.
Trecutul e cauza alcoolismului. Nu e alcoolul.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

olympia spune:

Chiar cu riscul de a starni valuri , eu simt pe-aici doua curente: unul (ex - Deus, Buli, Anda) care zic "pot singura, trecutul e departe, prezentul si viitorul le fac eu, orice privire in trecut nu m-ajuta ci ma trage inapoi, trebuie sa ma uit doar in fata spre lumina" si altul (Rrox, Simali, Flower-power, Mihuta si... eu )care spun "purtam in noi urmele trecutului, urme uitate sau poate inca nedefinite, ele stau ascunse ca vulcanii adormiti dar pot erupe oricand cu urmari grave si oricum ne sapa ,ne rod si ne saboteaza continuu, pe nesimtite..."
Faptul ca ai separat rational victima de vinovati, ca ai inteles chiar unele din motivele raului produs, nu inlatura din pacate si efectele. Poti sa speli fatada casei, sa faci luna sufrageria si camerele de oaspeti, ca pana nu golesti podul si debaraua de vechituri, casa nu-i curata si sanatoasa.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

anda spune:

Conchita, subscriu la faza cu odihna, foarte importanta. Nu iese lipede daca nu e odihna, cel putin la mine. 8 ore musai. Cu capu' are leac, crede-ma. Eu patisem cu gatul...somatizarea alor mele. M-a lamurit un orl-ist mai destupat. Imi stateau in gat...ideile...ca sa ma exprim plastic. Cu capul se invartea undeva la rezistenta la curentul vietii, teama de schimbare, autocritica...pe aici.

fetelor, va doresc o saptamana luminata

conchita spune:

asta am spus si eu inca de la deschiderea topicului, ca suntem responsabili de vietile noastre ca adulti, nu mai putem da vina pe trecut. dar asta e la nivel mental. asa cum spune si olympia, poti sa asterni o fata de masa apretata, spalata, bibilita, peste o masa soioasa si murdara de ani de zile?? nu poti. teoretic le stim, emotional cere timp si munca. stiu ca suntem si altceva decat abuzul din copilarie, dar eu cred ca pot fi si mai mult, si mai bine decat acum daca scap de urmarile abuzului din copilarie. acum sunt doar chioara, or eu vreau sa vad cu ambii ochi. iar normalitatea aia mi-e pur si simplu straina, habar nu am cum arata, asta nu intelege "tabara" nr. 1. :-)) indemni pe cineva sa se schimbe, ok, si te superi ca nu se schimba, dar daca bietul om nu intelege cum, atata vreme cat nu a rezolvat din ce anume sa se schimbe si in ce...nu se poate batand din palme si doar ca si-au pierdut altii rabdarea cu tine sau te considera slab ca nu poti ce pot ei... iti zic mai tarziu cum e cu ecsii, acum sunt pe fuga...

rrox, dependenta in sensul de familiaritate si frica de necunoscut.

olympia, stiam io ca-s outsider. :-)) dar cam asta e adevarul, sunt in ambele tabere si in niciuna in acelasi timp...

Deus spune:

olympia - nu cred ca sunt tabere aici...sunt discutii si atata tot:-) plus toata lumea vrea sa fie bine la toata lumea

eu consider ca mi-am facut curat si in pod si in casa si in curte...am gasit in timp ce faceam curat crapaturi in pereti, stiu unde sunt, le-am curatat si le-am reparat, in unele locuri poate se mai cunoaste/cicatricea si eu stiu ca sunt acolo, dar la modul general curtea, casa si podul meu arata bine, luna si bec si sunt mai sanatoase

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

mihuta spune:

Eu vorbesc din perspectiva faptului ca am fost acolo, in tabara 1, de fapt am locuit acolo cea mai mare parte a vietii, dar acum privind in retrospectiv remarc ca in ceea ce ma priveste a fost doar o forma de denial.

Eu n-am probleme cu trecutul, cel putin nu constiente, ceea ce ma preocupa pe mine este sa descalcesc acele patternuri pe care le-am invatat in alt mediu (copilaria) si pe care in viata adulta le astern mereu si mereu la picioarele mele cu feluriti actori. Multe din metodele prin care psihicul supravietuieste nu numai ca nu mai sunt utile dar pot fi chiar distructive in viata de adult.

Dar atata timp cat viata e ok si totul merge bine, poti sa traiesti multumitor "functional" si cu niscai probleme in carca. Nu te manaca, nu le scarpini. Dar cand ceva se prabuste in jurul tau (sau tu te prabusesti) remarci ca ce te trage mai tare la fund sunt tocmai problemele in carca. Si e musai sa le scarpini pana scapi de ele.

nelia spune:

Si eu in ce tabara sint? Trecutul e in noi, nu putem schimba asta, dar putem sa-l intelegem bine de tot, sa acceptam si sa mergem mai departe. Alcoolistul are si el trecutul in el, iar acest trecut (din copilarie sau de mai tirziu) l-au aruncat in bratele alcoolului... cind se lupta impotriva lui, el o face in doua sensuri: unul care are ca scop iesirea de sub dependenta lui, altul sa-si inteleaga trecutul, sa afle ce s-a intimplat acolo, sa accepte ce poate si sa mearga mai departe. Cine merge doar pe un sens, sigur ca va pica din nou, pentru ca a inlaturat pentru o perioada efectul, dar cauzele au ramas. In plus, el mai lupta si cu o dependenta a organismului de acest alcool, si nu e tocmai usor sa revii la ce a fost... mai ales dupa multi ani in care corpul a primit drogul si caderile de multe ori sint datorate faptului ca desi mintea spune nu, corpul are nevoie in continuare de ceea ce l-a stricat atita vreme.

Prin comparatie cu copiii captivi, cei care nu sint alcoolici, dar au alte dependente, cel mai bine se vede in dependenta afectiva si in imposibilitatea de a relationa sanatos cu oamenii in mijlocul caruia traieste, chiar si cu proprii copii. Nestiind care e normalul, copilul captiv incearca sa-l reconstruiasca mereu raportindu-se la ceea ce a cunoscut in captivitate... Unora le iese atit de bine incit nu se prinde nimeni ce fac, nici macar ei... Aici comparatia cu alcoolicii pica, ei stiu care e normalul, ei stiu ce au avut si ce au pierdut, ei stiu chiar si atunci cind reconstruiesc normalul, doar ca nu fac decit sa machieze aparentele ca sa-si poate hrani in liniste depedenta. Sint alcoolici despre care nu presupui nimic decit in momentul in care se lasa prada in ochii tai alcoolului. Dar asta e filozofia dependentului, de droguri, de medicamente... dupa ce au pasit linia, limita, tot ceea ce fac este sa machieze cit mai bine ceea ce se vede ca sa fie lasati in pace in dependenta lor, pentru ca numai de aceea mai au nevoie, numai aceea le mai poate aduce farima aceea de liniste si libertate. In acest punct nu se mai poate face nimic de la sine, si exista un asemenea punct si la cei abuzati in copilarie sau mai tirziu... ori il iei cu forta si ii arati ce si cum, il zdruncini cu orice risc, ca sa obtii vreo licarire de dorinta de a schimba ceva, ori ii lasa in pace... Nu stiu cum e mai bine! Eu sint pentru reducerea, atit cit este posibil, efectelor negative, nu o abstinenta totala, desi in cazul unor alcoolici este aproape imposibil, cind ia o gura de alcool, s-a duc cu totul, nu mai stie ce face dupa...

Cu afectivul insa lucrurile nu merg chiar asa, nu poti lua un individ si sa-l duci la dez-afecitivizare, nu-l poti invata cum sa accepte faptul ca nu a fost iubit in copilarie, cum sa traiasca fara aceasta dragoste mult asteptata si niciodata primita, cum sa traiasca in prezent fara dragoste, care poate ca exista in jurul lui, dar el, in captivitatea lui, nici nu o vede, nici nu e in stare sa o primeasca sanatos. Si atunci, cel putin in depistarea si tratarea acestei dependente afective, e musai sa pui sa faci curat in trecut, sa poti relationa mai bine in prezent... dar e mult mai greu decit in cazul altor dependente. Dar nu imposibil!

Conchita, dar nu poti sa te schimbi, nimeni nu-ti cere sa te schimbi. Tu trebuie sa te gasesti sau regasesti, daca ai stiut vreodata cine esti cu adevarat, sa ajungi la temelia ta daca pot sa-i spun asa. Acolo sint fisuri, de acolo trebuie sa incepi, sa sapi, sa dai totul la o parte si sa te gasesti pe tine... apoi sa iei treptat din trecut ceea ce poti lua, ceea ce poti asimila fara sa-ti faca rau sau ceea ce ti-a facut rau odinioara, dar clarificind problema, nu te mai poate afecta pentru ca stii cum stai. Nu trebuie sa arunci tot ceea ce esti, pentru ca problema nu esti tu, eu cred si sint aproape convinsa ca tu, Conchita zilelor noastre esti mai mult decit in regula (si dovada sint zecile de mesaje de o claritate exemplara de aici de pe DC, nu poti scrie ceea ce nu esti, undeva se vede acest lucru). Dar zdruncinaturile prin care treci vin de la temelie pentru ca acolo lucrurile nu s-au zidit cum trebuie, iar tu trebuie acum sa o rezidesti cu ce ai ma indemina, cu ce ti-a mai ramas la indemina. Si apoi, cu aceasta baza aranjata, curatata, clarificata, te uiti in prezent, cine esti si cum reactionezi cu noua temelie la ceea ce ti se intimpla: Sonia (aici e cel mai greu), ex-ii, etc. Multe vor fi in regula, multe de schimbat, altele de acceptat si trait cu ele asa, altele vor veni si iar va trebui sa le aranjezi, sa le schimbi, sa le asezi la locul lor... dar toate acestea vor fi aranjate sau se vor aranja pe o temelie, daca nu frumoasa, macar zidita proaspat si sanatoasa. Degeaba pui fata de masa curata si chiar curetei masa, faci curatenie in pod si in subsol, totul e luna si e sanatos, atit timp cit casa in sine, asa curata cum este, sta pe o temelie subreda, oricind se poate surpa si nu se mai vede nimic din munca ta pentru curatenie.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

gina_raluca spune:

Conchita, ma bucur si eu ca esti mai bine .
Eu lucrez la teza asta pe care sper sa o termin saptamana viitoare. Pe urma vine sustinerea tezei, dar partea asta e mult mai usoara.

Cele doua tabere de care se vorbeste aici, se intalnesc si in orientarile teoretice din psihoterapie. Sunt scoli care zic ca nu conteaza trecutul. Ne focusam pe comportament, gasim antecendentul si reinforcement-ul, si schimbam comportamentul (mie mi se pare superficial tratementul asta). Sunt alte orientari care imbina focusul asta pe prezent cu intelegerea cauzelor (care de multe ori vin din copilarie, dar nu intotdeauna). Orientarea mea teoretica e relationala/interpersonala, adica cred ca modul cum ne relationam cu cei din jur e dictat de tipul nostru de atasament si de modul cum ne-am relationat cu parintii. Pentru mine, sedinta de psihoterapie e un microcosmos social unde persoana se relationeaza cu mine asa cum o face si cei din jurului ei/lui. Si pentru ca observ atent modul asta de relationare, ii atrag atentia persoanei si discutam de unde vine. Procesul asta implica intelegerea si procesarea (toate etapele) trecutului. Fara procesarea asta, eu nu cred ca putem depasi problemele relationale.

Eu nu ma gandesc la ce s-a intamplat in copilarie. Nu in mod constient si nu prea simt durerea (pe care vreau sa o simt sa o pot depasi). Dar eu vad cum reactionez cand ma apropii emotional de o persoana. E un pattern de push-pull. Adica, investesc emotional in relatie, petrecem timp impreuna, dar daca simt ca m-am apropriat prea mult, ma retrag emotional. Daca simt ca se retrage si persoana, iarasi investesc, si sunt foarte carismatica si disponibila. Nu fac asta in mod manipulativ (sau constient) dar pentru a preveni pierderea persoanei. Pe urma, daca el se apropie iar, ma retrag eu . Si pattern-ul asta vine din tipul meu de atasament si molestari. Desi inteleg asta, cand sunt in relatie si ma simt "amenintata", adica investesc prea mult si exista riscul sa fiu abandonata iar, ma retrag emotional pentru a ma proteja. In copilarie, pattern-ul asta a fost foarte adaptativ. Nu as fi putut trece prin tot ce am trait fara asta. Acum, la aproape 27 de ani, pattern-ul asta e dezadaptativ. Raman singura...

Conchita [b][/b, referitor la dramele clientilor. Sunt zile cand ma intorc acasa si ma simt goala emotional. Ma bag in pat si imi strang motanul in brate si ma uit la pereti. Sunt altele cand ma simt burn-out si foarte frustrata pentru ca simt ca nu pot fi prezenta emotional in sedinta. Din fericire, putem vorbi despre problemele astea cu supervizoarea noastra sau cu ceilalti terapeuti (fara sa dam informatii biografice). Asta ne ajuta. La terapeuti exista un risc mare de victimizare indirecta (vicarious victimization) si la noi in program, ne evaluaza la cat suntem de buni in self-care. Adica, daca ne luam vacante, daca nu mai avem mai mult de 5 clienti pe zi (si cu pauze intre sedinte), daca mergem la sala. Dar totul, absolut tot efortul merita! E un privilegiu sa pot intinde o mana cuiva care sufera si sa pot acompania persoana pe drumul de redescoperire personala. Sentimentul de la sfarsitul tratementului e ca un drog. Sa stiu ca am putut ajuta pe cineva sa-si imbunateasca viata e foarte rewarding. Am incheiat saptamana trecuta tratementul ultimor 2 clienti din clinica si femeia mi-a adus un buchet de flori si barbatul m-a imbratisat si mi-a multumit. Am avut lacrimi in ochi pe tot parcursul sedintei. Aa, si terapeutii pot sa lacrimeze!!

olympia spune:

Gina_raluca eu te admir foarte mult, ai un suflet mare si o minte brici!
Chestia asta:
"Orientarea mea teoretica e relationala/interpersonala, adica cred ca modul cum ne relationam cu cei din jur e dictat de tipul nostru de atasament si de modul cum ne-am relationat cu parintii."
Mi se pare o informatie esentiala, pentru mine cel putin. Chiar mi-a clarificat niste lucruri, atata de obiectiv cat pot eu judeca singura.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina