Copilul captiv (4)
Raspunsuri - Pagina 25
ilia_99 spune:
aha, te asteptam..
adica, am avut o discutie in care eu spuneam ca somatizez dupa sedintele de terapie si el ma intreaba nedumerit ce inseamna asta. ii explic, dupa care imi spune ca nu i s-a intimplat asa ceva niciodata si ca se simte foarte bine. cum te poti simti bine daca pui pe tapet niste lucruri atit de dureroase despre felul in care ai crescut? cind si eu stiu despre el ca a fost un copil nedorit, batut tot timpul pt orice. de la o incaierare cu baietii sau o nota proasta la certuri ca de ce s-a imbolnavit? ba chiar maica-sa i-a spus odata de ce nu tace si-l provoaca pe taica-su - dragut, nu? - la care el a raspuns "lasa ca pe el il doare mai tare ca pe mine"... sa fi avut vreo 6 ani...
deci.. cum se poate sa nu te marcheze dezvaluirile astea despre cit de neiubit ai fost?
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mihuta Ce mi-a povestit mama despre nastera mea (prin cezariana ) : eram mica rosie si botita, ea se simtea foarte rau, a trebuit sa stam 2 saptamani in spital, si tata cand a venit la maternitate primul lucru a intrebat-o "unde e fata mea?", nu cum te simti sau altceva. Impactul : cred ca mare parte din iubirea mea pentru tata se bazeaza pe recunostinta pentru dragostea lui la nasterea lui. Pentru ca eu, ca cc copil asta am inteles, cand m-am nascut mama nu m-a iubit dar tata da. Impactul pe termen lung : spre sfarstitul sarcinii ma innebunea gandul nu ca nu voi o mama buna (responsabila, ca atunci echivalam notiunile ) ci ca nu voi putea sa-mi iubesc copilul. Gandul asta ma teroriza. La nasterea Sophiei (tot cezariana) n-am simtit nimic. Adica frica pentru noi doua, usurare ca am iesit cu bine, dar atat. Nu am luat-o in brate, nu am simtit nevoia sa o sarut pe maini, pe ochi, sa o miros. Am alaptat-o imediat (am incercat), am tinut-o langa mine in camera, dar atat. Am ajuns acasa cu ea, am plans non stop prinsa intr-o teroare de neimaginat, luni de zile am visat ca o gaseam nemancata in dulap, uitata. Ma luptam cu alaptatul, depresia portpartum si inca nu simteam acel val de iubire pe care tatal ei l-a avut pe ochi din prima zi.Am trecut peste acest blocaj, cu ajutorul Sophiei, si printr-un efort mental deosebit prin care mi-am impus sa o ascult doar pe ea dintre atatea voci din capul meu. Si a fost bine. Si blocajul a picat complet intr-o zi cand vorbeam cu mama (era la mine) si spuneam ca mie nu mi s-a parut Sophia cel mai frumos copil de la maternitate, dar ca pana la urma nici eu n-am fost cine stie ce frumoasa cand m-am nascut. Si mama a spus uimita "tu ai fost foarte frumoasa, toata lumea se uita la tine". Am simtit atunci ca s-a darmat un zid. Mama ma iubise, asta am auzit eu acum, cu sufletul. ca rational stiam asta de mult. Asta mi-a adus aminte de povestea unei cunostinte, mama unui baietel de 7- 8 ani. Povestea ca ea a fost o mama constiincioasa pana pe la 7- luni, facand tot ce trebuie pentru copilul ei, dar atat. Bebelusul s-a imbolnavit grav si de-abia atunci confruntata cu frica de a-si pierde copilul a inceput sa simta cu adevarat iubire. Relatia lor s-a schimbat complet dupa, dar baieteul a ramas un copil retras si serios. Mi s-a parut o poveste foarte trista. mami de Sophia |
Eu cred in actele ratate (asa cum le-a definit Freud). De ce crezi ca ai scris nasterea lui?
Sunt destule cazuri in care mama nu se poate conecta cu nou-nascutul din cauza blocajelor emotionale. Ma bucur ca tu ai reusit in cele din urma
Winnicot vorbeste despre astfel de blocaje si despre cat de important este ca mamele respective sa primeasca ajutor.In privinta baietelului despre care vorbesti, nu e totul pierdut. Poate fi recuperat, tipul de atasament se poate schimba.
Mi-e greu sa cred ca au fost doar vorbele alea care ti-au creat blocajul. Mai degraba cred ca tu le-ai interpretat asa fiindca aveai si alte motive sa crezi asa. Poate mama ta a avut si ea dificultati in relationarea cu tine ca bebelus.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ilia_99 aha, te asteptam.. adica, am avut o discutie in care eu spuneam ca somatizez dupa sedintele de terapie si el ma intreaba nedumerit ce inseamna asta. ii explic, dupa care imi spune ca nu i s-a intimplat asa ceva niciodata si ca se simte foarte bine. cum te poti simti bine daca pui pe tapet niste lucruri atit de dureroase despre felul in care ai crescut? cind si eu stiu despre el ca a fost un copil nedorit, batut tot timpul pt orice. de la o incaierare cu baietii sau o nota proasta la certuri ca de ce s-a imbolnavit? ba chiar maica-sa i-a spus odata de ce nu tace si-l provoaca pe taica-su - dragut, nu? - la care el a raspuns "lasa ca pe el il doare mai tare ca pe mine"... sa fi avut vreo 6 ani... deci.. cum se poate sa nu te marcheze dezvaluirile astea despre cit de neiubit ai fost? |
Nu toata lumea somatizeaza. Chiar inclin sa cred ca femeile somatizeaza mai degraba decat barbatii, dar asta-i doar parerea mea personala.
Somatizarea e doar una din caile prin care subconstientul te trage de maneca sa-l bagi in seama, prin care cere atentie si urla ca mai sunt probleme si trebuie sa le cauti. Mai sunt si altele.
In plus barbatul in cauza pare sa fi inteles destul de devreme ca tatal e abuzator si nu e OK, deci aici lucrurile erau clare. Nu mai ascundea nimic sub pres (precum cel cu motocileta - sotul tau banuiesc) si nu mai astepta nimic de la tata, deci nu mai avea de ce sa sufere. Isi pierduse tatal atunci demult, nu acum in terapie. Ramasese doar sa fie ascultat, sa primeasca empatie pentru pierdere.
Mai este relatia cu mama despre care nu spui nimic. Daca, conform cu majoritatea cazurilor, a idealizat-o si s-a bazat pe ea si iubirea ei si s-a mintit singur in privinta asta - da, aici poate fi vorba de rezistente mari. Daca e asa probabil ca nu e inca pregatit sa vada si sa aimta adevarul, si de aceea si dureaza atat terapia.
Nu pot sa-mi dau decat cu parerea.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
ilia_99 spune:
nop, eu nu cred ca a inteles ca si-a pierdut tatal atunci, el e convins ca taica-su l-a iubit si a fost alaturi de el.(eu cred ca ar tb sa inteleaga ca de fapt nu l-a avut niciodata) da, era rau ca-l batea, dar l-a iubit si cauta peste tot - inclusiv la mine - comportamente similare cu ale tatalui, ca sa se simta iubit. (oare ar tb sa incep sa-l bat sau sa-l pedepsesc? )vinzarea motocicletei a fost pt el un gest de grija pt el.
relatia cu mama - la fel de "buna". cind am intrebat-o odata de ce nu i-a aratat ea mai multa dragoste daca tatal nu putea mi-a zis "mi-era frica sa nu-l scap din mina". asa ca il bateau si pedepseau impreuna, era colaborarea perfecta. autoritate din ambele parti, zero afectiune si apreciere si nimeni care sa-l protejeze. (da, sotul meu, din pacate.) marele lui of acum e ca taica-su nu mai e, sa vada cite a realizat el in viata, sa-si cunoasca nepotii.
revin.
ladyJ spune:
Ilia, mie imi e greu sa ma pronunt cu privire la cazul acestui barbat, pentru ca nu cunosc exact toate detaliile(pe care le cunoste de exemplu terapeutul lui).
Spui ca face psihanaliza de un an?Prin ce faze a trecut in timpul terapiei? Ce s-a schimbat la el?Ce parere are despre terapie?
rrox3 spune:
Ilia daca vorbim despre acelasi om (ca eu am avut impresia ca-s doi diferiti, d-aia scriam ce scriam, ca la un moment dat chiar i-am comparat ) atunci evident nu-i dispus sa admita ca nu a fost iubit si faptul ca se simte bine nu poate insemna decat ca nu e suficient de motivat si pregatit sa dezgroape trecutul, deocamdata.
Ce l-a facut sa inceapa terapia? Nu oricand poate functiona, e nevoie sa ajungem la un grad de nefunctionare, de dezechilibru interior (constient versus subconstient), care sa ne aduca mai in contact cu problemele noastre si abia atunci suntem suficient de motivati sa suferim pentru a ne elibera.
Daca cineva ar fi venit si mi-ar fi spus mie acum 5 ani sa fac terapie, ca sufar, i-as fi zis sa se duca sa se caute la cap, ca eu am depasit de mult grozaviile din copilarie si mi-e foarte bine. Stiu ce a fost gresit, stiu ce nedreptate mi s-a facut si am supravietuit. Da' ce stiam eu constient era una si ce bagasem sub pres era alta... Adica identificasem corect un abuzator inca din copilarie, dar celilalti au fost mult mai subtili si mult mai daunatori 
Si cam asa mi-am dat eu seama ca nu conteaza atat de mult abuzul in sine, cat sinceritatea in relatie. Peste abuzul clar, fara echivoc am trecut singura, relativ usor, dar peste cel mascat, deghizat in iubire, niciodata sincer si mereu manipulator, am trecut foarte greu si doar cand n-am mai avut incotro.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
rrox3 spune:
Ca sa fiu mai clara: adevarul te elibereaza, dar esti dispus sa platesti pretul doar cand nu mai poti trai in minciuna.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
ilia_99 spune:
ladyJ, ti-am raspuns pe PM.
ilia_99 spune:
rrox, ti-am raspuns pe privat
am incarcat cam mult topicul cu pb asta si-mi cer scuze. haideti sa ne intoarcem la pb noastre, sa-i lasam pe ceilalti cu ale lor. inca o data scuze si multumesc fetelor care mi-au raspuns.
rrox3 spune:
Ilia in primul rand trebuie sa-ti zic iar ca nu-mi place deloc fosta ta terapeuta... Subconstientul e o parte din Sine, o parte din identitatea fiecaruia dintre noi... de unde pana unde e pervers?! hai sa dam vina pe subconstient, sau si mai bine, pe client ca nu e in stare sa iubeasca 
Cred ca i-ar mai trebui niste ore de terapie personala doamnei...
Revenind la sotul tau, sigur ca-i place la terapie. Este ascultat empatic, e centrul interesului terapeutului, se simte important. E analiza, deci nu are nimic de facut, e lasat sa vorbeasa si-i este oferit suport.
S-a simtit rau ca tata, fiindca copiii au darul sa ne intoarca in propria copilarie, dar el nu a fost dispus sa sufere, a cautat scaparea. A incercat sa dea vina "raului" pe tine si s-a refugiat la amanta, sperand probabil ca asta e solutia. Se pare ca nu a fost. Nu stiu daca e dispus si pregatit sa-si gaseasca sursa "raului", ar putea sa mai dureze. Asta daca nu se va mai agata de alte iluzii care sa-l intarzie pe drum si mai mult.
Imi pare rau
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)