Copilul captiv (4)

rrox3 spune:

Chris de ce ti-e teama ca te-ar recunoaste Sybille? Pai nu ea ar putea cel mai bine sa te inteleaga? De ce te ascunzi? De ce ti-e rusine? Tu nu ai nici o vina ca ai ajuns acolo Fa-ti curaj si cere ajutor.

Flower multa sanatate baietelui tau Cred ca ti-a fost ingrozitor de greu

Gina lasa-ne si vezi-ti de doctorat. Iti tin pumnii

Sybille ce mai faci? Chiar ma gandeam la tine acum cateva zile... Esti OK?

Conchita subscriu si eu la ce-ti zice Gina cu intelectualizarea... la cat te duce pe tine capul de mult, chiar te vad in pericol din punctul asta de vedere.
Si-ti multumesc pentru blogul Feliciei, eu ratacisem link-ul odata cu adesa de mail...

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

flower-power spune:

A fost rrox, pt ca pierdusem o data persoana cea mai draga mie, iar gandul ca as mai putea trece o data pe acolo a fost
insuportabil pt mine. Nu mi-am permis sa ma gadesc nici o secunda decat ca va fi bine[desi a fost cumplit... complicatii intraoperator, redeschis, 7 zile cu sternul deschis, traheostomie...] si asta m-a motivat extrem. Dar uitandu-ma inapoi ma gandesc ca as fi putut face mai bine daca as fi avut niste sprijin real. As fi putut fi mai disponibila afectiv daca as fi putut lasa la o parte macar o parte din FRICA.

CampariSoda spune:

Rox, te citesc cu mare placere de multa vreme. O intrebare insa am - de ce acest "nu te grabi sa ii ierti"? Poate nu inteleg eu bine ce e cu iertarea asta - pentru mine nu inseamna sa stergi cu buretele ce au facut gresit parintii tai; inseamna sa intelegi ca au avut motivele lor - fie ele si deosebit de proaste -, sa accepti ca si ei sunt oameni, supusi greselii - si sa alegi sa nu ii mai urasti/dispretuiesti etc. Mi se pare ok sa existe o perioada de doliu, o perioada de ciuda, o perioada de "of, de ce nu sunt parintii mei mai (...completati spatiul...)" - dar de ce trebuie perioada asta lungita asta nu inteleg...

Le admir pe fetele care au scris aici (si pe Miss Parker, care nu mai scrie), dar mie una trebuie sa-mi explice un specialist de ce doliul asta e musai sa fie lung. De ce incercarile de a scurta suferinta sunt considerate "impinsul gunoiului sub covor"? Poate unii oameni au nevoie sa sufere si sa planga si sa urasca ani in sir.Altii insa au avut poate un alt model, un profesor, o bunica, mama unui prieten de la care au primit pe diferite nivele destul sprijin astfel incat, atunci cand au revelatia "sunt un copil captiv" sa faca partea lucrurilor intr-un timp mai scurt...

Povestea mea aici nu mai are rost, nu e prea diferita de ale celorlalte fete. Pot spune doar ca niciodata nu m-am simtit atat de zen cum m-am simtit in momentul in care am spus "asta e, parintii mei sunt si ei oameni, atat i-a dus capul. Nu le aprob actiunile si atitudinea si n-o sa ii aplaud niciodata pentru ce au facut. Eu sunt insa mai mult de atat. Sper sa nu repet greselile pe care le-au facut dar sunt convinsa ca voi face altele. Sper doar sa am puterea si insightu sa imi cer iertare la timp pentru ele."

floric_ea spune:

buna fetele,

pentru ca multe doreati sa aflati tipuri de psihoterapie, diferenta psiholog vs psihoterapeut, aici este lista completa cu toti cei care sunt atestati sa lucreze ca psihologi - pentru un psihoterapeut si orientarea folosita - la comisie cautati comisia de psihologie clinica si psihoterapie, specialitatea psihoterapie.

in mod normal, atunci cand incepeti sedinta terapeutul ar trebui sa se prezinte, sa va spuna ce tip de formare are - de asemenea cabinetul ar trebui sa aiba un fel de panou cu Colegiul Psihologilor si codul personal al terapeutului.

pentru orice alte info...sunt aici
http://www.copsi.ro/COLEGIU/REGISTRUL%20UNIC/GENERAL%20RUP%20ALFABETIC%20site.xls

rrox3 spune:

Editez, ca nu-i prea clar cui ma adesez ...
CampariSoda pentru tine scrisesem

Pentru ca iertarea reala, cea care nu-ti dauneaza, vine dupa ce esti OK. Orice iertare care devanseaza eliberarea reala miroase a fals si auto-constrangere si impiedica eliberarea.

Iar sfarsitul perioadei de doliu nu inseamna automat iertarea celor vinovati. Nu e nici o legatura intre ele. Sfarsitul doliului nu inseamna ca esti OK.
In plus n-am vazut pe lista ta perioada de FURIE. Crede-ma, nu poate lipsi Lista ta pare sa contina doar suparare, suferinta, resemnare, iertare. Si mie nu-mi miroase deloc a bine.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

ilia_99 spune:

roxx, nu m-am grabit sa-i iert, asa cum am zis au trecut ani pina sa pot vorbi din nou cu ei. nu-i sunam, nu-i cautam, nici ei pe mine. abia dupa vreo 3-4 ani am inceput sa relationam din nou, dar n-o sa mai fie niciodata cum a fost, fiindca n-am uitat. doar ca acum nu-i mai urasc.
au facut tot ce ai spus tu si, desigur, ca n-am apucat sa scriu tot. eram in spital, cu sarcina in 6 luni, cu perfuzii dimineata si seara si interdictie de a ma da jos din pat. nu se stia cind nasc, era clar ca voi naste prematur si nu stia nimeni sa-mi spuna daca imi va trai copilul sau nu. si vin ei la spital si tata se uita la mine, palida si vai de mine si zice: "poftim, altii fac master-uri si tie iti trebuia copil!"...
acuma il inteleg: oful vietii lui a fost ca n-a avut dreptul in comunism sa-si termine facultatea, din cauza dosarului "patat", asa ca, pe sistemul lui de valori asta era cel mai important, fiindca de asta el a suferit ca un ciine. numai ca eu terminasem o facultate, aveam un job grozav, deci pt mine nu era important. el n-a inteles asta. acum eu il inteleg pe el de ce a spus-o, dar atunci n-am inteles, atunci m-a durut si le-am cerut sa plece, ca n-am nevoie de ei. si de nimeni, in general.. caci daca n-am putut sa ma bazez pe parintii mei, cum as putea sa ma bazez pe straini, nu?
cit o priveste pe fata mea nu pot sa las vina deoparte, fiindca mi se pare ca daca ei nu-i e bine e din cauza mea, ca eu ar trebui sa-i netezesc drumul, s-o protejez, sa se stie in siguranta. or, mi se pare ca n-am facut asta. sigur ca nu stiam cind era ea mica ce stiu acum, dar... tot simt ca ma apasa, ca unele lucruri as fi putut si ar fi trebuit sa le fac altfel. ca unii oameni n-ar fi trebuit sa fie in preajma ei si eu ar fi trebuit sa vad asta, la timpul potrivit. ca poate azi n-ar mai fi atit de nesigura pe ea, atit de agresiva cu ceilalti uneori, atit de introvertita...
offf.. si daca... si daca...

apropo de ce le spunem copiilor: vb cu un prieten bun, care stie drama recenta prin care am trecut in casnicia actuala ii spun ca fata vrea sa stie de ce adica nu ne mai intelegem noi, pe ce subiecte ne certam. eu am evitat subiectul infidelitate, gindindu-ma ca e prea devreme sa-i pictez tabloul asta si o tot dau cotita cind imi cere exemple de motiv de cearta. la care prietenul meu ma intreaba "de ce nu-i spui ca nu va mai iubiti?" probabil pt ca inca incercam sa ma mai mint putin pe mine ca, de fapt, ne iubim, ultimii 2 ani - ce idioata sint! - au fost asa.. o scapare. si el continua: eu cred ca lumea se imparte in mai multe categorii: oameni care formeaza un cuplu fiindca se iubesc si oameni care formeaza un cuplu, nu se mai iubesc, dar au diverse rationalizari pt care ramin in cuplu, bani, confort, aparente sociale, etc..
voi ce parere aveti? e bine sa-i spui lucrurile astea unei fetite de nici 11 ani, sa-i spulber mitul iubirii autentice pe care mi-as dori s-o caute si s-o gaseasca, in loc sa traiasca in absenta ei? nu-i trasez cumva linia pt viata de cuplu de mai tirziu, ca tare n-as vrea sa ma bag aici si sa-i pun limite pe care ar trebui sa si le puna doar ea? de sapt trecuta de cind am vb cu omul asta ma tot gindesc la subiect.

rrox3 spune:

Flower cum oare sa dai deoparte din frica cand e vorba de copilul tau si de grozaviile despre care scrii?! Nu-ti mai cauta vina. Bucura-te ca e bine

Cand ne simtim vinovate fata de copil, nu functionam bine ca mame. Mult mai eficient e sa ne focusam pe ce e de facut de acum incolo, in ceea ce-i priveste pe copii. Si daca e cazul, unde e cazul, sa ne cerem iertare si sa explicam si trecutul, dar fara sa ramanem ancorate acolo. Copiii au nevoie de noi cat mai functionale, fara bolovani de vina agatati de gat, care sa ne submineze. Mergem inainte mai sigure pe noi, ca mame, asumandu-ne si greselile si limitele si devenind mame din ce in ce mai bune pentru copiii nostrii. Nu greselile astea ne vor traumatiza copiii, ci nerecunoasterea si perpetuarea lor, lipsa de transparenta si autenticitate.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

Ilia sa lasi vina deoparte nu inseamna sa-ti lasi fata si responsabilitatea ta fata de ea deoparte. Sigur ca trebuie sa o ajuti sa se valorizeze corect, sa nu creasca stiindu-se nedorita si neiubita de barbatii importanti din viata ei, abandonata. Tu direct si eventual cu ajutorul unui psihoterapeut.

Cat priveste intrebarea ta, da, eu cred ca ar trebui sa-i spui ca nu va mai iubiti. Oricum, probabil stie deja. Ati avea numai de castigat in relatie daca ai si recunoaste asta.
Cred ca-i nociva povestea asta cu funda roz din copilarie "si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Nu ne invata nimeni ca iubirile se mai si sfarsesc si ca daca nu vrem sa se sfarseasca ar trebui sa le intretinem, sa le crestem, sa avem grija de ele. Nu ne invata nimeni cum sa relationam sanatos. Avem majoritatea (aia 85% ) valiza cu probleme de relationare si mituri stupide din povesti. Autentic, adevarat, nu inseamna neaparat fara de sfarsit. Si de multe ori nici macar nu e autentic si n-ar fi deloc o idee rea sa ne invatam copiii sa relationeze autentic, astfel incat sa le sara in ochi orice e altceva decat pare.


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

flower-power spune:

rrox, multumesc inca o data pt disponibilitate si pt suport.

olympia spune:

Ilia, , dintr-o colivie frumoasa se evadeaza mai greu, desi tot colivie e... Asta apropos de colivia copilariei tale, dar mi-e tare, tare cunoscuta povestea!
In privinta fetei tale asa intrebam si eu ca ea pe la aceeasi varsta si dadeam chiar exemple,( voiam sa ajut), deh, cum ma cert eu si ma impac cu prietenele si cum de oamenii mari nu pot asta... Ai mei nu-si mai vorbeau de cateva luni, au avut o perioada de despartire fatisa si voiam sa stiu de ce, ce anume poate fi asa de grav, de se rupe ceva definitiv. Asa credeam atunci, ca divortul a venit mult, mult mai tarziu...
Ma gandesc ca poate-i spui fetitei ceva de genul "nu ne mai simtim fericiti impreuna si avem curajul de a incerca sa ne gasim fericirea separat" dar ca el, va fi totdeauna tatal fratilor ei si va face parte din familia voastra. Poate asta ar fi o varianta mai putin amara pentru ea.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina