Copilul captiv (4)

Adela99 spune:

sa fie www.amazon.com/Adult-Childs-Guide-Whats-Normal/dp/1558740902/ref=sr_1_1?ie=UTF8&s=books&qid=1272827478&sr=1-1" target="_blank"> asta ?

gina_raluca spune:

Nu stiu sa editez mesajul, dar Chris27, voiam sa adaug ca doar daca jelesti durerea asta, doar daca iti permiti sa o retraiesti si sa plangi pentru ca ce s-a intamplat e nedrept, numai asa te poti elibera de ea.
Nu stiu care e parerea ta despre terapie, dar cred, sincer, ca pentru anumite traume e nevoie de ajutor specializat pentru a putea fi infruntate. Asta ajuta ca persoana sa nu se revictimizeze in procesul asta. Terapia poate ajuta ca infruntarea asta se faca treptat si intr-un mediu safe, cu cineva in care ai incredere, si unde sa te simti tu in siguranta.

flower-power spune:

Nu, conchita, nici eu nu cred ca ar trebui sa dai Soniei detalii, pur si simplu m-am intrebat mult timp daca am procedat eu bine sau nu . Are dreptaterrox ,cea mica trebuie doar sa stie ca nu e ea sursa starii tale.

Acum suntem bine, mergem din timp in timp la control.

conchita spune:

daaa!!
mi-am facut hobby, cred, din citit reviews la cartile astea de self-help, incredibil cati oameni au avut copilaria ciuntita. specialistii ne numesc "adult children", ai observat? un cititor zicea ca 85% dintre adultii de azi au crescut in familii disfunctionale, n-a dat sursa informatiei insa. asta te pune pe ganduri, nu-i de mirare nici ca terapeutii sunt in mare cautare si ca deja e o industrie colosala de carti self-help.

gina, succes la examen, te asteptam inapoi cand termini.

flower, sanatate multa puiului si tie putere si fericire.

gina_raluca spune:

Conchita, multumesc pentru urare! Abia astept sa termin cu examenul asta si sa ma dedic numai terapiei, care e pasiunea mea.
"Adult children" e sinonim cu "parentified children." Se folosesc amandoua.
Spun si eu ca nu e bine sa dai detalii Soniei despre ce se intampla acum. Ar fi o povara pe care ea nu o poate intelege. Nu e cazul tau, dar am cunoscut multe persoane care vorbeau despre copiii lor ca fiind "cei mai buni prieteni." Nu exista asa ceva si responsabilizarea astea prematura dauneaza mult copilului. Copilul trebuie sa se simta iubit, protejat, si acceptat. Atat. Mai tarziu, cand creste si poate intelege mai bine realitatea, se poate vorbi despre situatia financiara precara sau despre alte necazuri pentru ca iar nu e bine ca, copilul sa fie crescut intr-un "ivory tower." Doar ca multe persoane adulte se confeseaza excesiv copiilor despre problemele lor si asa apare copilul parentified pentru el/ea simte ca trebuie sa-si salveze parintele.

Conchita, daca-mi permiti, stiu ca acum cauti raspunsuri si asta te va ajuta enorm in demersul tau. Dar cel mai important e sa reusesti sa integrezi partea emotionala cu cea rationala. Eu cred ca numai daca imbini amondoua, grupul de suport si cartile, vei putea iesi din captivitate. Si daca intr-adevar folosesti intelectualizarea ca mecanism de protectie, cartile astea vor cimenta mai mult intelectualizarea. Acum, cred, te-ar ajuta mai mult sa simti, sa retraiesti tot ce ai reprimat pentru mult timp.
Eu am o problema cu cartile de self-help. Nu cu toate pentru ca sunt unele chiar foarte bune, dar multe dintre ele simplifica foarte mult situatia si mi se pare ca mesajul pe care-l transmit e putin misleading (nu imi vine cuvantul). Depasirea traumelor, suferintelor, abuzilor se face in timp si depinde de fiecare persoana si experienta ei de viata. Multe dintre cartile astea imi par ca ofera o solutie superficiala la rezolvarea problemelor pentru ca intelegerea la nivel rational nu e suficienta.

ladyJ spune:

Subscriu.

iti doresc si eu bafta la examene, Gina.

nelia spune:

Gina, si eu sint de acord cu ce ai scris, doamna despre care vorbeam, in cuvinte mai simple, pentru ca nu avea studii de specialitate, dar este pentru mine cea mai empatica persoana cunoscuta pina acum si o mama in adevaratul inteles al cuvintului, spunea acelasi lucru. Si anume ca trebuie sa stim sa protejam copilul de ce ar putea sa-l afecteze, mai ales in copilarie, dar cu sinceritate, adica ii spui care este problema, nu ii ascunzi, dar nu cu detalii pe care el nu le intelege si ar putea sa creada ca e vina lui pentru starea ta sau situatia din casa...

In vizita la niste prieteni, dupa citeva discutii, am mai cunoscut doi copii captivi.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

ilia_99 spune:

am terminat de citit. cu ochii in lacrimi, cu sufletul strins, dar v-am citit fiecare cuvint, findca n-as fi putut sa ramin aici fara sa stiu despre voi si nicicum n-as fi putut sa ignor subiectul asta, acum, dupa ce am deschis si eu ochii mari asupra mea.
va imbratisez pe toate, pe rind si ma bufneste risul cind ma gindesc ca mi se spune mie ca-s puternica, cind n-am dus decit o mica parte din durerea pe care ati dus-o voi.
eu n-am avut o copilarie atit de grea. din contra, imi amintesc copilaria ca fiind o perioada frumoasa, m-am simtit protejata, rasfatata de multe ori, mama il certa pe tata daca imi minca din prajituri si amindoi se lasau pe ei la coada ca sa-mi poata face mie o placere. desi nu ceream lucruri mari.. si-mi aduc aminte de rochitele mele, de la fondul plastic sau facute chiar de mama, noaptea cind tata si eu dormeam, de coronitele de premiu, facute de ea si ascunse cu grija in frigider, ca sa fie surpriza, de zilele mele de nastere, care erau intotdeauna cele mai importante zile si prilej de sarbatoare, de torturi maiastre, de spuma de capsuni si ciocolata de casa si cadouri... nu pot sa spun ca am luat bataie, a fost o data o curea, de la tata, o palma si cam atit. nu mi-a fost frica de ei, la propriu. de fapt de tata mi-era putin, numai cind ridica tonul si era suficient sa tac din gura. mai tirziu, am inceput sa-i raspund. avea insa alt obicei prost: ma ameninta ca ma loveste, desi n-o facea. au fost suficiente astea ca sa-mi blochez comunicarea cu el. pe de alta parte, daca vroiam ciocolata de 11 noaptea, se ducea sa-mi cumpere, mai tirziu, cind au aparut magazinele non-stop. ce sa vezi surpriza: si sotul are acelasi obicei, ca doar asa ni-i luam, nu? dupa chipul si asemanarea parintilor..
nu m-am simtit insa valorizata pt ce sunt niciodata, mereu imi erau puse la indoiala alegerile cit si capacitatea de a lua decizii bune - tata, pina acum vreo 2-3 ani mi-a urat sa am minte, la fiecare zi de nastere - mereu cind spuneam ceva venea intrebarea "cine ti-a bagat asta in cap?", de parca eu eram incapabila sa gindesc singura. m-am simtit responsabila ca mama si-a sacrificat studiile universitare pt mine si obligata sa performez eu aici, ca sa-i alin ei durerea asta, ca sa simta ca a meritat "sacrificiul". pe de alta parte, imi spunea tot timpul ca sunt cea mai frumoasa, cea mai desteapta, cea mai, si cea mai... ca toate fetele sunt invidioase pe mine si ca nu sunt niciuna de incredere, din cauza asta. ghici cine n-are nicio prietena nici in ziua de azi? cel mai bine relationez cu barbatii si am citiva linga mine care sunt mana cereasca pt sufletul meu.
ruptura dintre mine si ei a aparut in plina adolescenta, cind nu mi-au sustinut alegerea facultatii. de acolo a inceput razvratirea mea. a urmat maritisul rapid si copilul ca manifeste de independenta. stupid, stiu. dar stiu acum, atunci nu stiam. iar, mai apoi, divortul meu, pe care mama mi l-a susurat in ureche zilnic pina cind am ajuns sa cred ca e singura varianta. nu era, ar fi trebuit sa lupt mai mult atunci pina sa-mi abandonez casnicia cu un om care ma iubea si cred ca ma iubeste si acum, cu o particica de suflet. de aia am zis ulterior ca mama si-a trait prin mine o decizie pe care ea n-a putut s-o ia. o data divortata, au "uitat" ca nu mai sunt copil, ci mama la rindul meu. asa ca am ajuns sa sun de la serviciu si sa "cer voie" sa mai stau in oras seara. pina cind mi-am luat copilul si am plecat. si s-a dezlantuit iadul: s-au aliat cu fostul sot impotriva mea, au incercat sa-mi ia fata cind eu eram plecata citeva zile din tara, au venit cu politia la usa, etc... mi-a luat ani sa pot vorbi din nou cu ei si stiu ca inca nu i-am iertat pt ce-a fost atunci! dupa multi ani mama si-a cerut iertare si a recunoscut ca n-ar fi trebuit sa se bage nici in decizia de divort, nici in ce-a urmat. stiu ca n-ar mai face ce au facut, dar atunci m-am intrebat si eu si inca nu mi-am raspuns: asta e iubire? si eram atit de singura.... la 23 de ani... si m-am agatat de cel cu care sunt acum, un copil captiv si el, dar singurul care m-a ajutat atunci.. atunci imi parea ca aleg din doua rele pe cel mai mic, acum nu mai sunt asa de sigura. sprijinul si independenta materiala pe care m-a ajutat atunci sa le obtin fata de ai mei m-au costat scump peste ani.
eu am facut cumva pace cu ai mei, le-am contextualizat reactiile si mi-am spus ca au facut ce au facut convinsi ca o fac pt binele meu. lor nu le placea de actualul meu sot, mi-au spus ca nu e indragostit de mine, ca nu ma respecta, ca e prost educat si ca nu-mi va fi bine cu el. eu nu i-am crezut, desi, iata, au avut dreptate. si atunci mi-e greu sa le fac o vina din bune intentii, chiar daca rezultatul a fost dezastruos. in plus, a fost un episod, nu o viata traita asa, de aia probabil, ca mi-a fost mai usor sa accept. am mers si eu pina la a analiza viata fiecaruia dintre ei, n-o mai scriu aici ca e prea mult, dar facind asta mi-a venit mai usor sa le gasesc circumstante atenuante.
dar sigur ca unele lucruri m-au marcat si mi-au devenit, cum spune terapeuta mea, linie ghid in viata. si de unde mi se parea ca n-am nimic in comun cu tata, am descoperit in terapie ca am de la el probabil cea mai importanta linie: o iau de la capat, de fiecare data dupa ce cad. asa cum a facut el o viata.

mi-e teama insa ca am facut greseli fata de fata mea, care acum mi-a cerut sa mearga si ea la terapeut: se simte nedorita de tatal ei si neiubita, nedorita de actualul, defavorizata in fata baietilor si vinovata de mersul prost al casniciei mele actuale. "dar daca va despartiti eu ramin cu tine, nu? ca el n-are drepturi asupra mea."
si fiecare intrebare similara ma loveste direct in stomac.
iau o pauza, pt piticul mic.

rrox3 spune:

Ilia Ai fost un copil-obiect in proprietatea parintilor tai, au incercat sa traiasca prin tine si asta te-a anulat pe tine asa cum erai. Te-a trimis intr-un coltisor si te-a antrenat sa arati un Sine fals, creat pentru multumirea lor. Si te-ai priceput foarte bine la asta, fiindca esti foarte inteligenta. Te mai intrebi de ce te vede lumea puternica, cand tu esti speriata si nesigura?!
Practic nu ti-au facut rau, doar ca nu te-au acceptat sa fii tu, te-au vrut marioneta in mainile lor, lozul lor castigator pentru inca o viata, inca o incercare... Ma bucur ca mama ta si-a cerut scuze, ca te-a vazut in sfarsit ca fiind altcineva, alta persoana cu propria ei viata. Dar nu minimiza ce ti-au facut, nu te grabi sa-i ierti.
Lasa vinovatia deoparte in privinta fetei tale. Nu va ajuta. Fii langa ea, arata-i ca o iubesti, ascult-o, vorbeste cu ea, explica-i ca nu-i vina ei nicicum. Ca oricine ar fi fost in locul ei, lucrurile ar fi evoluat la fel, fiindca nu au depins de ea. E o idee buna terapia. Poate cu un terapeut. Nu o lasa sa se simta nedorita si sa-si caute un tata care sa nu o abandoneze.
Iarta-ma daca-s prea directa si livrez sfaturi necerute. Ti-am urmarit topicul si chinurile, am fost cu gandul alaturi de tine si m-am regasit in multe din framantarile tale

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Deus spune:

Buna dimineata dragi doamne

Conchita - in jurul meu, intre 85 si 90% din persoane sunt copii captivi asa ca ii dau dreptate celui care a spus statistica...foarte multa lume, o generatie cu multe probleme.



Ilia - la cate probleme ai doar vina iti mai lipseste! lasa vina si fa tot ce poti sa te indrepti pe drumul cel bun. Acum vad ca ti-a scris si rrox3 - subscriu

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.