Copilul captiv (3)
Raspunsuri - Pagina 7
Tala spune:
Nikole, multumesc de imbratisare si din pacate, dupa umila mea parere, da, si tu esti copil captiv
. Tot din pacate cred ca drama ta o traiesc fetele sora-mii. Ea a plecat si le-a lasat cumnatului meu care le-a pasat parintilor lui. Nu stiu ce-i mai rau: indiferenta si respingerea vadita a parintilor sau manipularea si schingiurea psihica pe care o practica sora-mea cu fetele ei. Cred ca ambele situatii sunt poveri prea grele pentru un copil
Clori, imi suna cunoscut ce povestesti legat de relatii. Am ajuns eu la un moment dat la o concluzie tare desteapta: cel/cea pe care iubesc (intr-o anumita calitate, nu conteaza) pateste ceva rau. Asa ca m-am purtat f urat cu sotul meu. Cand imi permit sa-l 'iubesc', sa-i dau ce are si el nevoie: tandrete, atentie, mangaieri etc, ma napadesc ganduri negre si vad numai tragedii, asa ca revin la hainutele de scorpie si nu-i usurez deloc existenta.
http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!
semiramida spune:
Va multumesc tuturor pentru sustinere.
Nelia, postarile tale sunt ca bandajul pe rana, esti o persoana atat de calda, intelegatoare si impaciuitoare. Ti-am urmarit raspunsurile si pe la alte topicuri si te admir foarte mult.
Conchita, pe tine te vad o invingatoare si aici/acum si in viitor, indiferent ce-ti va rezerva viata. Nush de ce am avut impresia de la inceputul subiectului si pana acum ca poate exista si altceva care te tine captiva. E doar o impresie probabil falsa.
Rrox raspunsurile tare sunt atat de explicite si argumentate incat si eu am crezut ca esti psihoterapeut. Iti urez succes daca alegi sa mergi in aceasta directie, sunt convinsa ca vei reusi!
Sibylle, Pitzinuca
Si acum sa raspund intrebarii Conchitei: cum m-a ajutat Buburuza?
Facand lucruri normale si banale, dar care pentru mine erau noutati absolute. Nu stiam cum este sa ai un prieten, sa ma asculte cineva cand am ceva de zis, sa-mi povesteasca cineva ceva MIE, sa simt ca-i pasa cuiva de mine, ca este cineva alaturi de mine.
Tin minte ca intr-o zi s-au batut 2 baieti in clasa noastra, iar la sfarsit unuia ii curgea sange din nas, a venit dirigu', scandal mare ce mai. Eu am fost tare impresionata de incident, iar cand a venit mama acasa abia asteptam sa-i povestesc. Era o zi de octombrie, sambata dupa-amiaza, iar a doua zi era ziua de nastere a mamei. Am inceput sa-i povestesc despre bataie, cu multe amanunte, vorbeam precipitat cand o aud ca zice din fotoliul unde era tolanita:'Of, maine dimineata iar or sa ma sune astia de la 7 dimineata sa-mi zica LMA, nici duminica nu pot sa dorm si eu mai mult!'
Buburuza m-a invatat sa rad.
Eu nu obisnuiam sa rad deloc, nu aveam motiv, nu stiam ce-i aia o gluma. Stiu ca e greu de crezut ca un copil de 10 ani nu rade, mai ales cand ma uit la copiii mei cum rad in hohote din orice motiv. Mama Buburuzei era tare haioasa si facea mereu glume.
Eram in clasa a V-a cand am cunoscut-o pe mama ei si am fost complet bulversata. Am mers acasa la Buburuza dupa ore sa ne facem lectiile, mama ei era acolo si dupa ce am facut cunostinta a inceput sa ne intrebe in detaliu despre ziua de scoala, stia numele profesorilor, stia detalii despre lectii. Noi am inceput sa-i povestim diverse si ea ne-a dat sfaturi. Nu-mi venea sa cred ca pot exista asemenea discutii. Sau ca eram tratata nu ca un copil prost, ci aproape ca un om mare. Apoi de fiecare data cand am fost la ea au avut loc discutii pe teme variate, la sfarsitul carora mereu ne dadea cate un sfat, mereu exista cate o concluzie si ceva de retinut pentru viata. Am admirat-o enorm pe aceasta femeie, abia cand am mai crescut mi-am dat seama cat de greu i-a fost sa o creasca singura pe Buburuza in conditiile in care avea un salariu mic, era muncitoare si lucra in schimburi(inclusiv de noapte) la o fabrica din oras, nu primea pensie alimentara de la tatal Buburuzei, ele doua stateau intr-o garsoniera confort 3 iar parintii ei erau pensionati si bolnavi. Si asta a fost o lectie de viata in sine, ca nu conteaza ce studii ai sau cat de sarac esti, poti sa fi OM in orice conditii. Totusi tragand linie acum peste atatia ani, a gresit si mama Buburuzei fiindca si-a convins fata sa accepte prima cerere in casatorie pe care a primit-o, la varsta de 19 ani, iar Buburuza nu era pregatita sa se marite ci voia sa zboare, ceea ce a si facut dupa cativa ani de casnicie si 1 copil facut la 20 de ani.
Revenind la relatia sau mai bine zis nonrelatia pe care am avut-o cu mama, imi amintesc de ziua in care mi-a venit ciclul, m-am speriat foarte rau si am crezut ca o sa mor. Nu stiam ce se intamplase si ma gandeam ca mi-a curs sange de la fund, nu puteam sa concep altceva, asa ca am intrebat-o pe mama daca este grav faptul ca-ti curge sange din fund (scuzati va rog detaliile). Imi zice ca nu, probabil m-am zgariat cu hartia. Nu a considerat necesar sa-mi spuna despre ciclu sau despre transformarile care vor avea loc. Noroc cu Buburuza care cand i-am spus a stiut exact ce se intamplase fiind pusa in tema de mama ei. Dupa ore am mers acasa la ea pentru detalii exacte, ne-a tinut mama ei o predica de 1 ora despre tot, incepand cu tranformarea fetitelor in adolescente si terminand cu relatiile sexuale, sarcina si asa mai departe. Vorbea calm, rar, ne raspundea la intrebari. Am aflat tot ce trebuia sa stiu si m-am dus acasa linistita. Dupa ceva timp mama a vazut o pata de sange pe chilotii mei si a reactionat astfel: 'Vai, ti-a venit ciclul! Vezi ca de acum incolo daca te atinge vreun baiat o sa ramai gravida!' Atat. Mult timp m-am consumat pe tema asta, desi mama Buburuzei imi explicase ce si cum, mereu ma gandeam ca daca mama are dreptate? Am inceput sa evit pe cat puteam orice baiat, pana cand intr-o zi eram la scoala in pauza si intra unul euforic in clasa si ma ia in brate pe neasteptate. Vreo 3 nopti n-am mai putut dormi, ma gandeam cu groaza ca sunt gravida. Normal ca tot mama Buburuzei m-a linistit, iar dupa explicatia de rigoare s-a pus pe un ras...Multa vreme am ras impreuna pe tema asta, dar acum nu-mi mai vine sa zambesc gandindu-ma retrospectiv la modul cum a gestionat maica-mea situatia. Nici macar vata nu-mi dadea (eram inainte de 89) zicea ca nu are nici ea suficienta si oricum imi curge putin si pot sa pun niste hartie. Tot mama Buburuzei era baza.
Of, mai sunt atatea amintiri triste... daca as sta sa scriu tot cred ca mi-ar lua saptamani intregi. Niciodata nu mi-au serbat ziua de nastere in adevaratul sens al cuvantului. Uneori nici macar un amarat de cadou nu primeam. Primul tort cu lumanarele l-am avut la 20 de ani. Eram deja la facultate, cu colegi si cu cel care avea sa-mi devina sot. Intr-un fel mi-e rusine ca am scris acest mesaj pentru ca fata de alte povesti amanuntele astea ale vietii mele par NIMICURI si mult timp am crezut cu tarie asta, am trait mult timp cu impresia ca am avut o copilarie si adolescenta normale. Cu impresia ca nimic nu m-a afectat dar adevarul e ca m-a afectat profund si mi-am dat seama de asta abia dupa ce am devenit mama. Teoretic mi-au crescut aripi cu ajutorul Buburuzei si mamei ei, m-am desprins de parinti si am plecat fara sa ma uit inapoi, am o familie frumoasa si o viata implinita, insa nu stiu sa gestionez trecutul care a revenit sub forma acestor amintiri urate, nu stiu ce sa fac sa ma eliberez complet.
Pe restul fetelor si mai ales pe Tala va imbratisez.
nelia spune:
ladyJ, eu vad ce spune Happy ca pe un schimb de energie, ti-o dau pe cea negativa, ma eliberez, ei o pot duce, si ma incarci tu cu una pozitiva, care sa-mi lumineze calea... Bunica mea a fost foarte credincioasa si una din 'bunicile' mele (ca si eu a avut mai multe... da' bunici in sat
), care era o sfinta aproape si a carei credinta in Dumnezeu m-a miscat si ma mai misca si astazi, si cred ca am inteles un pic felul in care se produce acest schimb. Locul in care depui energia negativa poate fi orice, de la meserie pina la copil, dar toate sint umane, nu te elibereaza total. Credinta puternica si meditatia, introspectia da... pentru ca atunci gasesti un loc unde sa descarci energia negativa care te ingreuneaza, care iti face rau si ai de unde sa primesti una buna, care sa-ti dea forta sa mergi mai departe.
Mie mi s-a intimplat foarte rar asa ceva, pe mai multe planuri: fizic, psihic si religios.
Fizic, atunci cind am o durere puternica pe care nu o poti duce, daca o raportezi la exterior te doboara, dar daca te inchizi cu durerea (de masea, de exemplu sau colicele renale) in interior, te axezi pe ea, o separi de restul corpului si te concentrezi puternic doar pe ea, o simti asa cum este, pina la radacina, treptat-treptat, dupa citeva minute de concentrare, ai impresia ca durerea dispare... de fapt, nu dispare, ci o duci tu mai usor, pentru ca ai gindit-o, pentru ca ai simtit-o, pentru ca ai izolat-o de alte lucruri pe care le simteai si care o faceau insuportabile. Incercati exercitiul asta si sa vedeti ca functioneaza, e fantastic cit de bine functioneaza.
Pe plan psihic, aici e mai greu, ai nevoie de o forta foarte mare de concentrare, de interiorizare si de introspectie... (nu o am, dar am incercat, ma ajuta si cu cit am!) si asta vine doar prin exercitiu. Dar eu inca mai cred, desi nu am argumente, ca este singura cale prin care omul isi poate rezolva toate problemele, de a atinge acea stare in care nimic nu-l mai atinge, nici psihic, dar nici fizic! Cind sint darimata, pe mine meditatia asta m-a eliberat... atunci cind mi-e greu, cind simt ca ma adincesc in stari de depresie al caror fund nu-l cunosc, nu stiu de unde incep si nici unde pot sa ajung, ma concentrez pe ceea ce se intimpla, pe ceea ce simt ca doare, ca pe o masea... Incep de la nodul acela in git si senzatia aia ca ceva iti stringe pieptul si nu mai poti respira... si cobori pe ea.. undeva, in jos, in strafundurile fiintei tale, mental... Si simti cum te duci si te duci... nu stii unde, dar aluneci, iar prin analiza, daca esti sincer, da' sincer rau de tot cu tine, in drumul acesta in jos, vezi clar care sint ancorele care te leaga si care te mentin la suprafata. Si mai vezi si ce anume te trage in jos... sint reale, nu se intimpla decit bine si daca te apuci de primele, si daca le dai drumul ultimelor...
Pentru ca, daca e sa o luam asa, toti oamenii ar trebui sa fie depresivi, in pragul nebuniei si al sinuciderii, pentru ca, nu-i asa, ne nastem ca sa murim... e cumplit sa duci aceasta povara toata viata... ancorele alea te salveaza, alea te tin la suprafata, acele lucruri nepalpabile, instinctive, de supravietuire cu orice pret, pe care le-a avut de la inceput sau le-a dezvoltat pe parcurs, alea il fac pe om sa nu innebuneasca in momentul in care afla ca s-a nascut ca sa moara! Ele sint mici prin comparatie cu imensitatea mortii, dar sint viata noastra si agatarea de ele este ceea ce a ajutat specia umana sa supravietuiasca. Si nu numai ca te-ai nascut ca sa mori afli, ci si ca, mai mult, pina mori, va trebui sa treci prin tot felul de boli, unele cumplite, batrinete, care si ea are partea ei cumplita... noroc ca nu stim de la inceput ce e aia adolescenta... mie daca mi-ar fi spus cineva ce este inainte sa ma nasc, as fi refuzat sa ma nasc... a fost la un pas sa nu trec de ea. In momentul in care te-ai eliberat de ce te trage in jos si te-ai agatat de cele care ridica in sus, esti obosit, trist poate, ca stii adevarul, dar daca ai ajuns la suprafata, merita sa traiesti macar cit ti-e dat, pentru ca ai pentru ce, exista un sens, exista un scop pentru care te-ai nascut... Unii au nevoie de acest exercitiu o singura data in viata si nu le mai trebuie, altii il fac mereu, si mereu afla altceva... altii s-au dus atit de departe in meditatia si introspectia lor incit ajung la un adevar prea mare ca sa mai poata fi spus, impartasit, la care se ajunge numai de unul singur...
Religios e mai simplu, daca poti... Toata aceasta imensitate se numeste divinitate, care e mare si buna. Ii incredintezi tot, crezi cu tarie ca daca o faci profund, prin rugaciune, prin credinta puternica, te eliberezi, te incarci cu energie suficienta sa muti muntii daca e nevoie... sau, pur si simplu, iti iei doza zilnica sa poti supravietui. Mie mi se intimpla atunci cind sint in fata unei neputinte, ca boala unui copil, in fata careia nimic nu ma ajuta... sau in fata unui necaz mare, in care nu am putere sa fac nimic, nu tine nimic de mine sau daca tine, eu nu pot sa vad si fac nimic. Atunci ma rog, ma rog din tot sufletul... si ceva se intimpla.
Nu neg nici o cale, pentru ca nimeni nu stie, nimeni nu a demonstrat, infirmat sau confirmat, ca, indiferent de calea aleasa, Adevarul nu e cumva unul si acelasi!
Copilul stie instinctiv ca primele ancore pe care le are ca sa ridice la suprafata sint oferite de mami si de tati, de cei care l-au adus pe lume: este exact acea iubire a lor, neconditionata de nimic decit de simplul fapt ca sint mama si copil, si de ce nu, tata si copil...(daca mama - sau si mami si tati - nu m-a iubit, cine sa ma mai iubeasca)... si stie asta inca din burtica mamei... E prima incercare de supravietuire a micutei fiinte umane in ciuda a ceea ce ii este prescris: sa se nasca, ca sa moara! Cind acestea nu exista, sint slabe sau sint distruse sau cind in locul lor vin inlocuitori... ca bunicii sau alte persoane care au grija de el, copilului i se intimpla ceva, ceva rau, de multe ori iremediabil... mai ales daca acestia nu ofera ceea ce copilul are nevoie vitala: dragostea lor! Ca altfel, se poate sa nu-i fi fost bine in burtica mamei, pentru ca aceasta nu-l dorea, dar daca dupa ce s-a nascut, cei care il cresc ii acopera aceasta nevoie vitala, copilul are toate sansele sa se dezvolte ca orice alt copil iubit.
Daca le simte de la inceput, daca stie ca acestea exista, chiar daca nu sint vizibile toata ziua-bunaziua, se desprinde de ele, prinde aripi ca sa caute si alte ancore si alte cai de supravietuire... dar in absenta lor, el ramine in vesnica lor cautare, in vesnica lui dorinta de a le gasi si de a se agata de ele, intr-un cerc permanent, niciodata inchis pentru ca lipseste tocmai acea veriga de inceput, care trebuia sa fie si baza, dar si punctul final al cercului, cel in care se inchide definitiv si elibereaza copilul pe drumul cautarii de alte ancore, de alte repere, de scopuri si sensuri ale vietii lui...
Poate de aceea sintem diferiti, desi am trait in conditii aproximativ identice... De aceea Ruxij
nu a simtit si nu se simte abuzata sau abandonata spre deosebire de alte fete care au trait la bunici, in absenta parintilor... ca si mine, de altfel, pentru ca, peste tot ce s-a intimplat sau in baza intimplarilor neplacute, ne-am simtit iubite. Eu nu stiu doar, am simtit ca sint iubita. Am avut o copilarie mai mult decit fericita, cu tot abandonul pe care l-am simtit pentru ca nu eram cu mama, cu tata, cu surorile (am trecut prin ce spuneau fetele, nu am stiut ca ei nu-mi sint parinti decit mai tirziu, mi-au spus ca sint fata lor, ca cei care veneau o data pe an sa ma viziteze sint matusa, unchi si verisoare... dar o faceau din dragoste, dintr-un fel de dragoste egoista, dar era dragoste, mama accepta pentru ca ea credea ca asa imi este mie bine, imi va spune ea cind va fi mai mare...)... tirziu, dupa 11 ani a inceput calvarul, dar chiar si atunci, acele ancore, desi au fost atinse, nu erau distruse... dragoste se simtea, asa, in toata nebunia aia de viata de familie in care am trait.
Copiii care au simtit dragostea, nu se pot compara cu cei care nu au simtit-o... si, care, in plus, au primit din plin altele (batai, cuvinte grele)... la cei care au simtit dragoste, tot ce a venit peste poate fi dus, greu, dar poate fi dus... unde acea iubire primara nu a existat, acolo e greu, e foarte greu sa se mai faca ceva... Si totusi, nu e imposibil, instinctul de supravietuire exista si atit timp cit acesta nu e distrus sau alterat (la tatal meu a fost), ancore exista, peste tot, reale... totul este sa vrea omul sa le vada si sa se apuce de ele ca sa iasa la lumina.
Eu fac mincare, si tot mai scriu ce-mi mai vine... nu am mai deschis alt mesaj, ca e legat de ce am scris mai sus...
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
Lali_mete spune:
Hello fetele!
Tala cum ma sa sune a fitze suferintele tale? Fitze sunt cand suferi ca nu ai nush ce haina,nush ce carucior care mai ca merge singur si iti si schimba scutecul la copil,cand suferi ca nu ai masina lui X sau Y.De ce sa sune a fitza cand vrei si tu sa fii un om normal,care sa nu poarte in el esecurile comportamentale ale parintilor,de ce sa sune a fitz cand vrei sa nu mai cari o povara mult prea grea pentru umerii tai? Cat despre coincidenta cu visul si amintirea nu stiu ce sa zic. Cel putin tu asa crezi,ca alea sunt prima amintire si primul vis.Eu cred ca sunt primele care te-au marcat,te-a frapat asemanarea si amintidu-ti-le mereu ai impresia ca sunt primele.
Prima mea amintire este cum stau pe perna,culcata pe spate,invelita cu o bucata de perdea si o musca mare bazaie pe deasupra,iar eu incercand sa o gonesc,cad din pat.Am povestit unei matusi amintirea asta acum cativa ani si mi-a spus ca se mira ca imi amintesc,pentru ca aveam putin peste un an,matusile mele splalasera perdelele din casa,si fiind vara au intrat muste in casa.Isi amintea cum m-au gasit plangand,pe covor,invaluita in bucata de perdea pusa sa ma apere de muste.
Eu mai cred si ca atunci cand vei primi vestea ca mama ta nu mai este nu vei avea remuscari si iti va parea rau de ea,vei plange,ii vei spune abea atunci totul,pentru ca nu o sa se mai poata lua de tine,nu te mai poate speria.Mie nu mi-a fost frica de tata niciodata,poate si de asta am avut curaj sa ii urlu in fata tot ce ma macina de ani de zile.Asa cum spunea Deus.Am descoperit cancerul :toate relele sedimentate in sufletul meu,l-am extirpat putin cate putin ,bucata cu bucata cu fiecare cuvant rostit aseara,si acum ma vindec vorbind cu voi.Si cu siguranta o sa ma feresc,nu mai vreau sa sufar.
Adrianka 
Inbox si eu am fost alintata la fel,cica din dorinta de a ne face sa fim mai buni la oate decat ceilalti,de aia ne alintau asa. Credeau ei sa asa ne fac sa vrem sa depasim situatia ,sa trecem de satiul de "toanta",eu am trecut la "handicapata" ,iar apoi la "isterica". Ce mai avansare. Isterica eram in liceu cand plangeam cu disperare iar ei spuneau sa las teatrul ca nu tine.Care teatru? Cand i-am spus mamei ca nu o costa nimic daca imi spune ca ma iubeste si cand sunt treaza s-a uitat la mine ca la OZN-uri.
Mai am de spus,dar s-a trezit piticul si scanceste.Va pup.
Lali,mami
+ 
Paul-Iuliansi+ Vali,tati
in devenire = NOI,o familie care vrea sa fie fericita !!
Deus spune:
Happy_in_TO foarte frumos 
Va citesc.....ma ingrozesc si ma bucur ca am reusit(intr-o anumita masura) sa scap de dependenta asta bolnava. Suferinta este ca un drog si am renuntat la ea.
nelia- am sa incerc si eu
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
Tala spune:
Semiramida o imbratisare si de la mine (nu ai PM activat, as vrea sa-ti fac cadou o buburuza, trimite-mi tu un pm cu adresa de mail - si as face pt toate fetele de aici cate o buburuza - mie deja imi e tare draga)
Ai senzatia ca nu stii cum sa te eliberezi, sunt absolut convinsa si stiu ca e un curs destul de complicat si mai bine gestionat cu ajutorul unui terapeut, dar, desi nu-ti dai seama acum, deja esti pe drumul cel bun.
Nu stiu cine spunea putin mai in urma ca sunt momente grele cele ale constientizarii dar e mai bine decat sa faci din sufletul tau un cavou in care sa ingropi durerea.
te invidiez pentru Buburuza ta, eu am cautat-o cu disperare toata copilaria (faceam cadou tot ce puteam, de la ambalaje frumoase pana la pixuri furate de la sora-mea, unor colege de clasa in speranta ca vor vrea sa fie prietene cu mine - dar eram prea ciudata, retrasa si timida, si probabil ca ar fi vrut dar n-am stiut eu pt ca nu ma uitam decat in jos). Cu ciclu la fel, avem povesti asemanatoare - eu am incercat sa-i spun sora-mii dar m-a respins f urat, iar maica-mea zicea ca e teatru toata durerea care ma impiedica sa fac curatenie in casa. Si acum sora-mea i-a spus fetei ei cele mari (11ani) cand aceasta i-a spus marele ei secret ca "si ce? si eu am ciclu
"
Si sora-mea e copil captiv (ea a fost batuta cu o cruzime fantastica de tata, eu mai putin ca deh, semanam cu el) dar nu-i gasesc in asta scuze pentru ce le face fetelor ei. Si mama a fost copil captiv dar a ramas asa de agatata de maica-sa, si acum ea este tot ce conteaza pentru ea, la aproape 60 de ani inca cerseste dragoste dar din pacate pentru ea nu e capabila sa dea nimic. Mai mult, a fost invatatoare si povestea chiar amuzata ca pedepsea copiii 'rai' punandu-i la colt cu mainile ridicate - unul a lesinat si cazut cu capul in cosul de gunoi - asta era partea amuzanta, altul a varsat (ii tinea si intr-un picior); iar toate astea se intamplau acum putini ani. Asa cum am spus pana a facut puiul meu 9 luni am locuit impreuna intr-un apartament de 2 camere confort 2 (deci foooarte mic) - am numarat si au trecut si 5 zile in care nu l-a vazut. Mai mult, eu am nascut prin cezariana si m-am refacut mai greu, adica nu ma puteam ridica fara dureri mari - sotul avea un job in care pleca cate 5-6 zile aproape saptamanal. Eu faceam baie copilului in camera pt ca era frig in baie dar nu m-a ajutat niciodata cu caratul apei sau cu orice altceva. Intr-o noapte copilul a varsat culcat fiind si s-a innecat f tare, se invinetise si urla, eu plangeam si eu tare, dar maica-mea nici nu s-a clintit. Socul cred ca a fost mai mare cand am vazut cat de nesensibilizata era de copilul meu - il consideram pur si nevinovat (asa cum si este) si parca fata de mine era explicabil sa fie rece, dar de ce si fata de el?
Lali, eu am avut o confruntare cu ea in care i-am urlat durerea mea - raspunsul ei a fost ca-i pare rau ca m-a kkt (scuze, asta e spus ea) - i-am zis ca va primi de la mine tot atat cat de la ce a spus ca sunt. Din toata povestea asta am iesit mai ravasita si deloc usurata - tot vinovata (ca nah, am fost crescuta cu lozinca 'iubeste-ti si cinsteste-ti parintii') si cu poveri noi.
http://tabloute.blogspot.com/
Bucurie!
Deus spune:
inbox - ai intrebat de modul in care am gestionat relatiile cu barbatii?
am fost cutra, i-am schimbat ca ciorapii, i-am inselat, i-am parasit, i-am iubit, i-am placut/admirat...nu stiu cat am fost iubita dar dorita am fost cu siguranta si asta mi-a dat aripi:-)de la toti am invatat multe si cu totii m-au ajutat sa ma ridic sa ma dezvolt...cu totii am ramas prietena...oameni deosebiti si am avut noroc sa-i cunosc.
sotul meu a umblat aproape 8 ani dupa mine, pe el l-am chinuit cel mai mult.
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
conchita spune:
ma trezesc dimineata si aici vin, ca si cand as avea un alt copil in voi, o surioara cu sufletul facut din bucatile sufletelelor voastre si alui meu, sa-l sarut pe frunte si pe nasuc de "buna dimineata" sau sa-l acopar cu plapumioara daca nu vrea inca sa se trezeasca, pentru ca l-au obosit visele grele. va multumesc ca existati si pentru tot suportul vostru.
am in minte un proiect pentru noi, dar dupa cum mi-e felul, precis o sa-l taraganez din cauza de perfectionism obsesiv, asa ca mai bine nu vi-l spun decat dupa ce-l incep macar. :-)
da, scumpa semiramida, e si altceva la mijloc, ai intuit perfect. dar cosmarul asta e prea recent, e ca un perete umed proaspat vopsit si mi-e frica sa-l ating. poate va veni si vremea lui, lu' peretele, poate iau un baros si renunt la analiza si-l daram direct! obiectiv vorbind, peretele asta e mai c osmaresc decat copilaria mea, iar tragedia mare e ca, daca despre copilarie am fost oricum dispusa sa-i deschid cutia pandorei, despre asta am fost in denial muuulta multa vreme. si nu stiu cum sa povestesc despre asta, iar acum stiu ca singura cale este sa povestesc.
inbox, tu ziceai de cosmaruri, vad ca sunt normale de cand cu topicul. se redeschid ranile. sau erau acolo, dar le aducem noi la suprafata cu scrubul asta al recunoasterii. o sa se vindece, o sa ne vindecam, stiu sigur. chiar daca am zile cand mi se pare ca nu mai stiu...
am ramas in urma cu cititul, revin mai tarziu.
giulia71 spune:
S-a maritat de mica, pe la 17 ani si nici aia neimpliniti, un copil. A luat prima palma in ziua nuntii, nu de tata ci de la bunica pe motiv ca i s-a parut ca se uita la un alt barbat.
Bunica, o fiinta omni-prezenta in familia mea pentru ca stateam in aceeasi casa, o femeie josnica, pusa pe scandal si lipsita intr-u totul de caracter.
Asa pot eu s-o definesc pe bunica mea.
Prima bataie aplicata de bunica, a fost pe la 6 ani, imi amintesc fragmente undeva si nu-nteleg de ce, mi se taie filmu'.
Se pare ca am fost prin padure cu alti copii si bunicul celui mai bun prieten din copilarie si mi s-a aplicat acea corectie ca n-am spus ca plec si daca ma duceam sa ma f***, ca baietii asta vreau de la fete. Asta la sase ani!!!
Stiu ca am fost batuta cumnplit si tarata prin curte, era inserat ,apoi dusa in beci (o scorbura neneorocita) si inchisa acolo.Mi se taie filmul in momentul in care bunica inchide usa de la beci si ma lasa in intunericul ala..
Ma iertati, nu compun filme horor ca nu d'asta sunt aici, ci asa s-a intamplat.
Am mai luat asa o corectie de care imi amintesc tot pe la varsta aia ca am luat niste bani dupa masa ei, de la bunica, si mi-am luat biscuiti. Am avut vanatai zdravene pe picoare , i le aratam cu durere prietenului meu cel mai bun de atunci.
Cred ca au mai fost, dar de astea imi amintesc cel mai bine.
La sfarsitul clasei I , stiam sa scriu, am scris prima scrisoare in care spuneam ca vreau sa mor ca pe mine nu ma vrea nimeni, mi-a gasit scrioarea si m-a "corectat' ca sa nu mai gandesc asa.
Rautatea de care dadea dovada femeia asta este greu de imaginat si slava Domnului ca nu am mostenit-o. Omora caini , pisici, pisicile le spanzura, mama a gasit de vreo doua ori pisicile spanzurate pe sarma dimineata cand se ducea la WC. Horror nu alta.
O stiam de frica , am stiut-o de frica pina a murit.
Mama era subiectul ei cel mai inversunat. O barfea si o ura efectiv!
Il "monta " pe tata cat il gasea singur impotriva mamei si scandalul era deja pornit. Se lasa cu batai, politie, tipete si temerea cumplita a mea ca o vor omora pe mama. Numai Dumnezeu stie cata spaima purtam in mine ca se va intampla lucrul asta!
Voi reveni...
olympia spune:
Eu sunt naucita de ce citesc ! Parca povestile se confunda, deja fac eforturi sa individualizez portretele copilasilor chinuiti care cer mangaiere si parca devine un singur copil cu 1000 de voci!!! N-am ragazul acum , nu-s singura, dar simt ca trebuie sa recitesc din urma... Doamne, Tala, Giulia, Inbox, Adrianka, Semiramida...Pizinuca, nu te-am uitat dar voiam sa-ti scriu pe indelete si n-am fost in stare sa ma adun!
Nelia, Happy, Rrox
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina