Copilul captiv (3)
Raspunsuri - Pagina 6
inbox spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Happy_in_TO Daca povara va este prea mare in suflet, incredintati durearea lui Dumnezeu si Fecioarei. Ea este Mama Universala iar el Tatal din ceruri. Va veti simti mai bine.  Va rog sa nu rideti de mine.  live and let live  |
Eu cu biserica nu am avut prea multe tangente, m-am rugat in stilul meu simplu, insa mereu am considerat "ca cineva acolo sus ma iubeste" si mai cred ca acest Dumnezeu ne iubeste neconditionat ( am asa o buba cu regulile bisericii, desi am inceput sa le inteleg oarecum, insa nu inteleg cum un preot te intreaba mai intai "cand ai tinut ultima oara post" parca trantinsu-ti usa in nas, si nu zice "ce te-a adus aici fiule"- e un exemplu)!
Mami de Maria (noiembrie 2006) si
13+!!
Happy_in_TO spune:
Ma refeteam la relatia Cel de sus - persoana. Biserica si moscheea si pe mine m-au dezamagit de fiecare data, dar El si Ea mi-au fost putere cind "el si ea" (tatal biologic si mama biologica) m-au parasit. Asa am simtit ca si tine ca "cineva acolo sus ma iubeste" asa cum sint eu, ma stie si ma protejeaza.
nelia spune:
Nu am nimic de spus, am vrut doar sa stiti ca va citesc si va imbratisez si 
pe rind, pe masura ce intru in povestile voastre. Un gind bun pentru fiecare si o virtuala, e tot ce pot sa fac in momentul de fata, dar sint din tot sufletul!
CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU
nikole spune:
Tala...as vrea sa te imbratisez strans ...tare de tot...
sunt inca in urma cu cititul, am sufletul gol, si mai rau e ...mi-e teama ca sunt si eu un copil captiv
desi am in spate o copilarie fericita, amintiri pline de soare, pe care le retraiesc zilnic aproape, ma urmareste o durere, un regret...acela ca parintii mei au decis ca sunt prea tineri sa creasca un copil, si m-au plasat frumusel parintilor din partea mamei(initial s-au gandit sa ma dea spre adoptie, dar si-au zis sa faca o incercare sa ma lase ptr un timp in grija bunicilor, timp in care vor incerca sa gaseasca o familie care isi doreste un copil...blond, bucalat, cuminte, ...
).
Bunicii...dragii de ei, s-au indragostit de mine, si nu m-au mai lasat...cred ca m-au crescut in dorul ficei lor pe care au iubit-o anormal de mult, careia i-a oferit totul, atentie, dragoste, comfort , cea mai buna pregatire, tot ce ne dorim sa putem oferi copiilor nostri.
Ea insa(mama) a ales o alta cale...si a plecat, i-a lasat cu sufletul gol, cu lacrimi in suflet (inca plang bietii oameni,insa de 3 luni incoace ii plang moartea...si eu o plang, desi abia mi-o amintesc sa-mi fi fost alaturi, si amintirile ce-o privesc direct, nu-s tocmai ortodoxe).
Imi amintesc inca durerea ce-o simteam de cate ori la sedintele de la scoala veneau bunicii, si nu mama si tata...de cate ori plangeam si o rugam pe mama sa se impace cu tata, sa fim toti o familie...toti 3
Si imi amintesc refuzul lui de a pastra legatura cu mine, vocea lui din telefon, cand mi-a spus sa-mi vad de familia mea , ca el si-a construit o alta familie, si sa nu-l mai deranjez niciodata...aveam 9 ani doar...ulterior, ani de zile l-am sunat doar sa-i aud vocea...nu aveam curajul sa vb , stiam ca nu vrea sa ma auda.
Chiar recent am fost tentata sa-l sun, doar sa-l aud, sa vad daca traieste...insa am considerat ca la 30 de ani , aluenc rau spre ridicol sa sun fara sa vb...iar de vb nu am inca curaj...
poate toata durerea asta ma face sa fiu un copil captiv...mai rau e ca...nu stiu, nu realizez, nu imi dau seama daca trebuie sa..ma tratez, sau e o durere minora, normala, sau de aici vin toate bubele...habar nu am, inca va citesc pe voi...poate asa reusesc sa-mi scot si eu balaurii din suflet...
Conchitel, ce-ar fi DC-ul fara tine...
voi reveni, merg sa citesc capitolele anterioare...cu drag, ptr toti copilasii captivi din sufletele noastre
Nikole, mami deAlbastrel/Kevin Alexander(4.08.2007) si Albastrica/Luana Maria(1.04.2010)
"To born, to live, to die, to reborn and to keep progressing. That is the law"
Allan Kardec
ladyJ spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Happy_in_TO Daca povara va este prea mare in suflet, incredintati durearea lui Dumnezeu si Fecioarei. Ea este Mama Universala iar el Tatal din ceruri. Va veti simti mai bine. Va rog sa nu rideti de mine. live and let live |
Am de citit mult din urma. Dar am deschis sa vad unde e discutia..si dau peste mesajul asta pe care o rog pe Happy sa il explice..deci cum adica se incredinteaza durerea lui Dumnezeu si Fecioarei?
Clori spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui inbox Bine ca am ajuns aici, vroiam sa intreb cum v-au fost afectate relatiile amoroase, ca sa zic asa. |
Am avut relatii de lunga durata, am fost extrem de dependenta emotional de prietenii pe care i-am avut, am acceptat de la unii din ei niste lucruri care nu aveau ce cauta intr-o relatie normala – nu ma refer la abuz fizic (numai ca, pe atunci, nu credeam ca poate sa ma iubeasca cineva pentru ceea ce sunt sau ca merit respect de vreun fel), i-am parasit eu de teama sa nu ma paraseasca ei pana la urma, desi acum, gandindu-ma mai bine, nu cred ca aveau de gand s-o faca, numai ca nu puteam sa fac fata (sau credeam ca nu pot) sentimentului de respingere... Nu prea am fost singura. In general ii paraseam in momentul in care imi dadeam seama ca imi place de altcineva... Am facut multe compromisuri, as fi dat orice ca oamenii sa ma iubeasca, sa ma iubeasca si pe mine cineva!...
Cu sotul meu am facut tot asa: am devenit dependenta de el, ma panicam groaznic cand nu raspundea la telefon sau nu aparea la ora fixata si-mi faceam tot felul de scenarii de groaza (l-a calcat masina! gata, am ramas singura din nou...
), cred ca i-am atarnat de gat ca o piatra de moara. Dar el a avut rabdare sa ma asculte, a stiut sa-mi arate ca sunt importanta pentru el, ca ma iubeste pentru ceea ce sunt eu, cu adevarat... Am avut incredere in el si nu m-am inselat. Ma si mir ca am stiut sa aleg atat de bine, avand in vedere modelul total disfunctional din familia din care plecasem. Sau poate a fost el cel care m-a ales si a stiut sa ramana alaturi de mine... Si cel mai important lucru pe care el l-a facut in casnicia noastra a fost ca, in ciuda tinichelelor pe care le-am tras dupa mine ani intregi, in ciuda tiparelor comportamentale preluate de la parinti, in ciuda sensibilitatii mele exagerate, care ma facea sa ma simt ranita si respinsa din cele mai marunte lucruri, in ciuda faptului ca rareori eram in stare sa explic ce simt si de ce ma dor anumite lucruri, a avut incredere in mine, ca intr-o zi am sa ma vindec si mi-a stat alaturi, chiar si atunci cand a fost singurul care a crezut in vindecarea mea iar eu spuneam „asa sunt eu si n-am sa ma schimb niciodata!” Si am apreciat ca a avut rabdare si a invatat odata cu mine (nu avea niciun fel de experienta in materie de abuz, el avand o copilarie fericita).
Clori spune:
Conchita , stiu ca astazi e o zi grea pentru tine, plina de amintiri dureroase... Nu stiu ce sa-ti spun... decat ca sunt aici... si te strang in brate... si ca nu esti singura...
after spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui inbox Mi-am mai adus aminte ceva, jucariile...aveam doua papusi mari, din alea care daca le intorceai plangeau, tronau pe pat in camera buna, nu aveam voie sa ma joc cu ele ca le stric ( papusile alea mi le-a adus cica sa se joace fi-mea cu ele, ce bine ca a avut ea grija sa am acuma de unde da papusi fi-mii ). Daca primeam vreo jucarie noua, era pusa deoparte ca sa nu o stric...ma puteam uita luuung la ea. Imi aduc aminte ca ianinte de revolutie au venit rudele unor vecini care erau stabiliti in Germania, era de Paste, mi-au facut cadou un aranjament din asta de Paste cu iepurasi din ciocolata si oua din ciocolata, acel aranjamet cred ca exista si acum in vitrina bunicii...nu ama vut voie decat sa ma uit, sa-l miros cel mult. ( stiti cum era pe vremea aia de nu se gasea nimic), s-au perindat copii toti de pe ultita pe la mine prin casa sa vada minunea...Imi mai aduc aminte ca intr-o vara a venit taica-meu si ma dus la magazin (cooperativa de consum, sau consumcoop se numea), eram si cu prietena mea, ne-a cumparat la amandoua rochite la fel, rosii cu buline mari albe... rochia aia am purtat-o doar in ziua cat au stat ai mei acolo, apoi a fost pusa bine...ma astept sa mi-o dea cand va merge fi-me la scoala... |
mie mi se opreste minte-n loc: asta e cruzime (i-as spune si prostie). Bataia este evidenta, oricine isi poate da seama ca nu e buna, dar genul asta de actiuni sint insidioase, lucreaza pe ascuns... Care era adevarata problema a acelor oameni de fapt? nu neaparat rudele lui Inbox, sint un punct de plecare, ci in general. Nici un pic de iubire, o farima de compasiune, sa te gindesti la ce inseamna un copil: ii dai o jucarie, dar ii interzici sa se joace sa n-o...srtice. De ce i-o mai dai? Actiune bifata? Da bine in ochii celorlalti, ca oricum ochii copilului tau nu conteaza...What the fuck?
Clori spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Happy_in_TO Daca povara va este prea mare in suflet, incredintati durerea lui Dumnezeu si Fecioarei. Ea este Mama Universala iar el Tatal din ceruri. Va veti simti mai bine. Va rog sa nu rideti de mine. live and let live |
Happy
Happy_in_TO spune:
Atunci cind m-am simtit abandonata, singura, neinteleasa si ranita, m-am rugat, am plins si am cerut ajutor. M-am simtit mai libera, ca atunci cind plingi si ii spui mamei sau tatalui ce te doare.
Deci le-am dat durerea din suflet, m-am eliberat si m-am simtit protejata, iubita, dorita, acceptata asa cum sint chiar daca am gresit. Si mi-a fost mai usor sa pornesc mai departe, sa am incredere in mine, sa ma iubesc asa cum sint eu... si la final sa am puterea sa iert, sa ma eliberez total.
Tatal biologic nu m-a vrut de la inceput, mama bilogica m-a abandonat la citeva saptamini.
In loc sa proiectez toate astea asupra mea: nu m-a vrut nimeni, nu m-a iubit nimeni, am dezamagit pe toata lumea prin venirea mea pe lume, nu am dreptul la iubire, la fericire, la viata... le iau pe toate si le dau Lui si Ei care ma iubesc asa cum sint, fara voia carora nu as fi aici, fara protectia carora nu as fi supravietuit atitor greutati, fara ajutorul carora nu as fi ceea ce sint astazi.
Imi este greu sa explic, sper sa se inteleaga.