Copilul captiv (3)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 22

Deus spune:

Buna dimineata dragi doamne

o noua saptamana, cu bune si cu rele:-) eu va doresc sa fie mai multe bune si restul sa se spele

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

Pucku spune:

Conchita felicitari pt subiect
Demult voiam sa deschid un subiect asemanator, doar ca nu nu stiam de copilul captiv, si ma formulam/compuneam in cap de vreo cateva luni

eu nu-s o fire spontana, nu-s unica, probabil de atata auzit, pai uite cutarica a putut tu de ce nu poti, am inceput sa copiez...nu la scoala ci sa copiez paterne...mi-am blocat creativitatea...m-a ajutat mult memoria vizuala in scoala, altfel nu stiu unde ajungeam

deci sunt C, copil captiv, adult- sotie captiva...si mi-as dori enorm sa ies din starea asta

si daca cu copilul captiv mi-am cam incheiat socotelile si am iesit mai mult sau mai putin din starea creata, acceptandu-mi copilaria, fortandu-ma sa ies din paternul ala si sa-mi iubesc copii, chiar daca la steph am cam dat-o in bara, of si conjunctura asta, dar fac eforturi sa o inteleg si sa comunic cu ea pe aceasi lungime de unde, ea fiind o fetita super inteligenta, cu o maturitate avansata in gandire, dar care e foarte dificila si se ascunde in ea lasand sa razbata in perioadele de euforie tiparele comportamentale ale uni copil de 2-3 ani, asta la 6

in schimb ca sotie mi-e greu....mi-e greu sa accept boala sotului meu, mi-e greu sa vorbesc desprea ea, mi-e greu sa-l inteleg, mi-e greu sa-mi deschid sufletul si sa cer ajutor....ma simt captiva...nu stiu cum sa-l ajut...nu pot sa-l inteleg...nu stiu ce sa mai fac....si el se simte captiv, de ceva timp, asa vreo 10 zile iar a inceput....saptamana asta ne intoarcem la docror, dar nu stiu ce sa cer, ce sa fac...da o sa- creasca doza de medicamente, crescuta chiar inainte de a se naste Yann, o sa-i geleze creierul...dar ce urmeaza apoi pana cand va continua asa...

Corina , Stephanie si Yann Edward + Totoku

"Important nu este ceea ce ti se intampla, ci felul in care reactionezi""

gina_raluca spune:

Conchita, rational inteleg tot. Pot sa-mi analizez trairile si geneza lor. Dar detasarea asta intelectuala, ma tine pe mine captiva pentru ca nu ajung la integrarea despre care scriu Rrox si Katya. Pana nu simt emotional durerea, nu ma pot elibera. Intrebarea ta e foarte buna, dar nu exista un raspuns formulaic referitor la cat de mult timp trebuie sa simti durerea (exclud extremele aici). Vei simti doar ca durerea se diminuaza pe masura ce iti permiti sa-ti amintesti, sa plangi, sa te descarci.

Pucku, cand te simti pregatita, scrie despre boala lui si toate sentimentele legate de asta, de neputinta, de furie, oricare.

Pucku spune:

si iar ma apuca starea aia binecunoscuta mie de panica si frica din copilarie....imi incord mainile, pumni, dorm cu ei asa inclestati, ca si cum as sugruma neputinta de a ma face auzita/inteleasa...imi legan corpul incercand sa legan copilul din mine, plangand dupa o alintare

o sa revin cu captivitatea mea, a tatalui meu, a mamei mele dupa ce voi trece cu bine peste bulversarea creata de sotia captiva
care se zbate acum, se roaga pt alinare, pt intelegere ,pentru puterea de a accepta boala asta parsiva, de a gasi o forma de nu stiu ce sa-mi scot sotul din ea

nu, nu doresc la nimeni captiviatatea asta, nu pot vorbi decat cu mine insumi, cu el in perioadele in care se acutizeaza nu mai distinge adevarul de neadevar, imi consuma energia, imi da dureri de cap, stari de voma, starea de nesiguranta si de pierdere se mareste exponential, transmitem asta copilului-care se simte singur si speriat si totul devine un haos in sufletele noastre, creem un viitor copil captiv ...oricat as incerca sa o linistesc in aceste perioade simte zbaterea mea, a sotului..se simte abandonata de niste efecte secundare ale unor fucking pills care-i obosesc taticul, care-i promite ca maine se joaca impreuna, fara ca acel maine sa-si faca aparitia prea devreme, care il lasa fara repere, o stare din care ii e greu sa iasa

se simte captiv la randul lui in paternul sau, sunt bolnav de aia nu pot sa fac mai mult, sunt obosit ma culc, sunt stresat fumez mai mult, sunt bolnav am dreptul asta...se ascunde in spatele boli, pt orice esec

va multumesc ca existati fetelor, va multumesc pt toate randurile scrise, ofer cate o la fiecare

Corina , Stephanie si Yann Edward + Totoku

"Important nu este ceea ce ti se intampla, ci felul in care reactionezi""

conchita spune:

Corina (Pucku), te imbratisez cu drag, sa te contagiez de speranta. cred ca fiecare problema se naste cu rezolvarea in ea insasi, desi acum tu nu vezi solutia, pentru ca te copleseste problema. nu vreau sa te conving sa povestesti, poti astepta inca un pic pana cand termin proiectul si avem toate asigurata conditia anonimatului, sau poti sa te descarci aici cand doresti - un lucru e sigur: este absolut incredibil, dar incredibil cat de mult conteaza. nu imi vine mie sa cred ca a avut asemenea efect enorm doar confesiunea asta, adica sa spun, sa povestesc. si stiu ca pare exagerat, ca asa credeam si eu inainte, vai, ce mare lucru, si daca spun ce se rezolva? se rezolva multe, nu toate, ca e doar asta e inceputul, insa in primul rand te recuperezi pe tine din coltul intunecat, iesi la lumina, iti clamezi dreptul de a fi in lume asa cum esti tu, cu viata ta si problemele tale.

cat despre denumirea "copilul captiv", asa mi-a venit, am inventat-o, pentru ca "abuzat" nu spune totul, "ne-iubit" poate sa nu fie real, asa ca l-am botezat cum ma simt eu, captiva in trecut, amanand sa fiu adult pana gasesc cheia...

gina, inseamna ca intervine uitarea cu timpul, tocmai pe-aia pe care o combateam noi azi. :-) scaderea in intensitate cred ca se datoreaza chiar uitarii, uitam cat de tare ne-a durut si, deci, retraim ce ne-aducem aminte si incet-incet ne aducem aminte din ce in ce mai putin, pentru ca marele bolovan s-a faramitat in fire de nisip cu putere asimptotica spre zero sa ne mai faca rau in prezent.

gina_raluca spune:

Conchita, eu inteleg diferit experienta asta. Nu cred ca diminuarea durerii tine de uitare sau negare. Depinde despre ce vorbim, dar pentru abuzul sexual, premisa tratamentului care e dovedit empiric e ca persoana trebuie sa isi aminteasca imaginile, sentimentele, cognitiile din ziua/zilele abuzului, sa resimta panica, frica, vulnerabilitatea, si pe masura ce se repeta asta, durerea se diminuaza. Eu simplific foarte mult aici si tratamentul poate parea inuman, dar sunt foarte multe sedinte care se focuseaza pe pregatirea clientului pentru experienta asta. E necesar ca clientul sa aiba incredere in terapeut si sa se simta safe cu el/ea. Pe urma, clientul invata tecnici de managererea stresului si a emotiilor puternice. Pe urma, cand se simte pregatit/a incepe sa vorbeasca in detaliu cat mai mare despre eveniment/e. Totul se face foarte treptat. clientul se poate opri oricand, dar succesul tratatementului tine de capabilitatea clientului de a-si aminti si a resimti ce s-a intamplat.

Daca inteleg eu bine mesajul, ideea a doua e ca noi distorsionam trecutul, nu ne putem aminti exact ce s-a intamplat in trecut si ca trecem multe evenimente prin filtrul experientelor recente. Dar eu cred ca evenimentele mari, gen traume nu sunt uitate niciodata spontan. Sunt acolo, reprimate, dar se manifesta indirect.

olympia spune:

Pe cand eram gata sa scriu ca si eu sunt ca Nelia, trebuie sa inteleg mai intai, intelegerea e esentiala pentru mine, o citesc pe Gina-raluca cum explica "intelectualizarea" si "compartimentarea" si descopar ca astea de fapt te blocheaza si astfel iata si concluzia: a intelege nu-i destul!
Si atunci? Paul urmator, singurul eliberator e retrairea experientelor respective?

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

gaia.nevia spune:

Citat:

citat din mesajul lui conchita
ne aducem aminte din ce in ce mai putin, pentru ca marele bolovan s-a faramitat in fire de nisip cu putere asimptotica spre zero sa ne mai faca rau in prezent.

si buna dimineata (ma rog, pe meridianul acesta)

Conchita, tocmai asta nu e bine, si asta face terapia. Te ajuta sa recompui bolovanul si sa-l mai strangi odata in brate cu toata forta lui... ca sa... il invingi? sau ca sa il accepti? sau ca sa ai dreptul sa-ti lingi ranile pe care ti le-a facut? sau ca macar sa intelegi impactul? sunt intrebari pentru ca nu stiu exact raspunsul... dar firele de nisip sunt de fapt fire de otrava care s-au raspandit peste tot si ataca, stiu si eu... o mana, un picior, cand totul de fapt a pornit de la inima

Eu am mari mari probleme in a-mi aminti copilaria. Nu am decat amintiri ecran, triggered de o poza, sau de o povestire a mamei, a tatalui, simt, si ma doare asta pentru ca nu o pot explica, cum fiecare amintire si emotie declansata de o carte veche, de un lucru nu sunt "genuine" si daca petrec un pic de timp sa le disec gasesc si fotografia de care sunt legate, sau imi amintesc ce mi s-a povestit. Sunt un mister pentru mine insami, si ceea ce vad la mine acum nu-mi place - nu ma plac ca mama, nu-mi place ceea ce simt, nu-mi place cum iubesc, uneori nu-mi place cum gandesc, si as vrea sa pot identifica de unde vin toate astea, si nu pot!!!

gaia.nevia spune:

Exact asta ma intrebam si eu... ce sanse sunt ca un barbat- captiv sa isi recunoasca statutul? sa citeasca aici? sa vrea sa se schimbe...

probabil cam tot atatea cat procentul userilor DC de sex masculin...

Sunt si eu o norocoasa pe langa el, sotul meu, care si-a dorit si a acceptat sa treaca prin psihanaliza. L-a schimbat mult... totusi raman multe detalii neexplicate, pentru mine cel putin...