Copilul captiv (3)

kariguld spune:

eu cred ca Laura s-a referit la a gasi acea cale de iesire, cale pe care Deus a gasit-o in modul ei, cale pe care fiecare copil captiv o gaseste la un anumit moment. cale pe care si eu am gasit-o cand am trecut cu multi ani printr-o experienta extrem de dureroasa. calea de iesire, care aduce cu sine, nu imediat, uitarea. nu definitiva, ca-i imposibil, dar macar se sedimenteaza si evenimentele prezente si care va sa vina se aduna si se astern peste trecut, incet dar sigur. nu astupa golurile de care spunea Deus, dar macar incearca sa le acopere.

legat de faptul ca generatia noastra de parinti nu a fost una de abuzatori, poate ca asa este. dar sunt f multe cazuri de copii abuzati sub o forma sau alta, mult prea multi parinti si-au insusit modalitati crude de educatie.
opresiunea comunista si-a pus amprenta mai mult decat credem noi asupra parintilor nostri. orice forma de opresiune aspura oamenilor deformeaza caractere, ingusteaza mintile. sau din contra, naste sete de libertate si dorinta de cunoastere. era o sabie cu doua taisuri.

n-am fost un copil captiv, mai degraba rebel, dar in limite si sub atenta grija a parintilor. duminica era ziua cand petreceam cel mai mult timp cu ei, vb despre orice, ni se cerea parerea, eram intrebati unde dorim sa mergem in vacante, ce haine ne dorim, ce pantofi. vb despre orice, adevarate conferinte cu pop corn si limonada.

---

Bazar general pe DC

*********************


VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA


M-am nascut pentru succes!

rrox3 spune:

Deus tu esti in echilibru, n-ai motive sa-l strici si e firesc sa ai pozitia pe care o ai. Iti doresc sa-ti mentii echilibrul si starea de bine

Dar gresesti cand crezi ca golul acela nu poate fi umplut, sau ca automat vor exista recaderi. Golul se umple in relatia neconditionata de acceptare si recunoastere cu terapeutul sau cu altcineva dispus si capabil de aceasta relatie. Daca terapia e reusita si clientul schimbat, fara traume ascunse sub presul constientului, gata sa fie agatate de ceva din mediu, nu mai exista recadere. Nu mai ai ce cutia Pandorei sa mai deschizi.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Deus spune:

rrox3 - eu cred ca, cineva care a trecut prin orice fel de abuz sau trauma are si o sa aiba momente de melancolie, poate suferinta, de ciuda, de frustrare, indiferent de cata terapie ar face. Terapia ne invata cum sa acceptam si sa manageriem modul in care reactionam la caderi/momente.
Eu daca as face terapie consider ca ar fi exact ca si cand m-as lasa de fumat cu ajutorul pastilelor...deci imi las puterea in seama unui stimul exterior si m-as teme ca, candva in viitor cand stalpul meu nu o sa-mi fie aproape eu am sa cad. In schimb daca m-am lasat de fumat singura, am stabilit ca eu sunt nefumatoare, eu nu sunt o fosta fumatoare ci sunt o nefumatoare, te rog sa ma crezi ca nu am vise, nu-mi lipseste de loc si am fumat aproape 20 de ani! Depinde foarte mult de felul in care privim problema. Daca o privim ca fiind parte din noi ne urmareste ca o pata pe rochie...

Mi-as dori din suflet sa le pot insufla tuturor doamnelor putere si credinta in propriile forte. Putem mult mai mult decat credem.



devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

gina_raluca spune:

Rrox . Ai sintetizat mult mai bine decat ce am tot incercat eu sa explic in 20 de mesaje
Eu nu vreau sa insist sau sa fortez pe cineva sa mearga la terapie. E decizie individuala. Dar sunt oameni care nu pot uita sau acoperi ce s-a intamplat. Sun oameni care se taie pe maine pentru ca golul emotional e prea mare si trebuie sa simta durerea fizica sa o poata estompa pe cea emotionala, sau care se izoleaza de toti din jur, sau care isi cauta alinarea in alcool sau droguri, sunt oameni care nu vor sa aiba copii pentru ca nu cred ca ii pot iubi- nu le putem zice sa uite, sau ca ce s-a intamplat e in trecut. Nu ajuta.

gina_raluca spune:

Deus, tu esti o persoana puternica si iti e bine acum. Dar crede-ma ca cei care nu reusesc sa depaseasca anumite probleme, nu sunt slabi. Si as putea sa dau zeci de example aici. Exista arestari developmentale, emotionale pe care persoana nu le poate depasi singura. Si terapeutul nu incurajeaza dependenta in relatia cu el. Dimpotriva. Ideea e sa ajute persoana sa-si gaseasca increderea in puterile sale. Unii oameni nu pot face asta, crede-ma

LauraNicole spune:

Nu puteai sa exprimi mai bine ceea ce simt eu!Asa e!Exista golurile alea pe cart nu le putrem umple .Ce fac eu e sa traiesc cu ele,nu prin ele .

----------------------------------------------
Povestile Alexei: http://forum.desprecopii.com/forum/log.asp?log_id=148914

O palma nu inseamna educatie!O palma inseamna ABUZ emotional si fizic asupra copilului !ZERO TOLERANTA PENTRU CEI/CELE CARE-SI LOVESC COPILUL FIZIC SAU PSIHIC !

ana_a spune:

rox multumesc!

deus, este foarte bine, ca ai gasit acel echilibru!

Uite...asa simteam si eu...acu ceva vreme, de fapt, eu sunt mai ciudata...traiesc in valuri Acum sunt fericita, implinita...ma simt ok...si brusc...cad de undeva de sus...intr-o stare nasoala, ma fac mica mica de tot...si de acolo, din coltul ala negru... e nasol rau...
Cat despre dragostea mea fata de prunci...aici nu incape indoiala, desi, si aici...in momentele mele de decadere simt cum imi scapa pamantul sub picioare...cum dintr-o mamica Zen ajung una furioasa, obosita, plansa...

eu nu am sfaturi pentru voi, din pacate.

blog de mamica
proud

olympia spune:

gina_raluca
Deus, sa stii ca si eu m-am lasat de fumat de pe-o zi pe alta! dar am mai simtit nevoia din cand in cand, de fapt am mai si fumat... in vis!!!
Si Doamne, ce vinovata m-am simtit!


Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

nelia spune:

Ana, Chris, si cind puteti, spuneti, dar macar stiti ca aveti unde... la nevoie.

Nu stiu ce sa spun... ladyJ, inteleg ce spui tu, nu vine prea mult in contrazicere cu ce gindesc eu pina la un punct, dar stiu si ce spun eu, dar nu pot sa explic mai bine decit am facut... Acum chiar n-ai mai inteles nimci, le melanjez cum zice Agata. Ideea este ca eu cred si in forta proprie a persoanei de a-si gasi echilibrul, dar vad si rolul terapeutului, indiferent de la ce scoala vine. Numai ca nu-l pot vedea altfel decit ca pe un acompaniator, practic tu faci treaba, el doar te acompaniaza, te ajuta la nevoie, iti pune la dipsozitie unelte pe care tu nu le ai. El nu stie adevarul tau si nici nu-l poate afla. Poate ca il vede mai clar decit tine, dar tot degeaba... pina nu ajungi tu la el, pina nu-l intelegi si nu-l accepti, nu ai cum sa treci mai departe, chiar daca te-ar lua el in brate si te-ar duce, ar ca si cum te-ar traversa de pe un mal pe altul... atit. Vei fi pe celalalt mal, si in loc sa mergi mai departe, stai cu fata spre cel de pe care ai venit si te tot uiti... nici macar nu intorci privirea spre cel pe care ai fost adus, ti-e strain, nu te intereseaza... tot primul mal te atrage, desi acolo ti-a fost rau... Cam asa vad eu terapeutul, nu cel care te ia in brate si te duce, ci cel care te ajuta sa te ajuti sa intelegi ce probleme sint pe malul pe care esti, sa intelegi ca e musai sa treci dincolo daca vrei sa mergi mai departe, fie inot sau construind o punte, in functie de personalitate... fie acum sau peste citiva ani, si dupa ce ai ajuns dincolo stii bine ca inapoi nu mai e nimic, e doar trecut, si probabil nostalgie... dar viata ta e in fata. Abia atunci ai interes sa vezi ce e pe malul de dincolo de riu (care e chiar prapastia aia pe buza caruia tot stai)... De data asta sint mai mult ca sigura ca ati inteles tot ce am vrut sa spun...

In concluzie, tot omul este vioara intii pentru mine, restul sint unelte, importante, dar unelte...

Acum ajung la ce spunea Llaura si Deus... nu vreau sa contrazic, dar eu nu pot uita si nu pot accepta daca nu inteleg. Sint roaba intelegerii! Adevarul meu este format din adevarul tuturor celor care au fost inaintea mea, tuturor faptelor si actelor acestora... nu pot accepta nimic daca nu inteleg ce a fost cu adevarat. Sint intr-o cautare vesnica a adevarului, a uita inseamna a te minti! Si minciuna, oricit de nevinovata si benefica pare la inceput, atrage dupa sine alta minciuna, si alta... pina cind se formeaza un tavalug de minciuni care distruge tot in calea lui.

Nu sint impacata si nu sint linistita pe deplin nu in ceea ce ma priveste pe tine, eu sint in echilibru acum, dar nu am fost intotdeauna. Numai ca, ieri, am inteles lucruri care au fost uitate, date la o parte, in fata carora credeam ca sint ok... si nu sint pentru ca nu era adevarul, era minciuna. Ieri am inteles adevarul, acea bucatica de adevar care imi lipsea sa las trecutul definitiv sa se odihneasca... si pentru prima data de cind a murit tatal meu, l-am plins, abia acum imi traiesc doliul, abia acum ii pling moartea. Nici cind a murit bunicul meu nu am plins, dar am facut-o dupa vreo 12 ani si apoi a fost bine. Ieri am plins de doua ori: o data pentru tatal meu, copil captiv cu o soarta trista si o viata scurta, iar a doua oara pentru faptul ca acel copil captiv a fost asa din cauza tatalui lui, adica exact a acelui bunic care pentru mine a fost stilpul formarii mele, dar care a jucat rol de tata (nu de bunic - vezi greselile facute cind imi spunea ca el e tatal, cei care vin sa ma viziteze sint matusa si unchi) in viata mea, nu de bunic, ceea ce era de fapt. Adica eu sint in regula, in viata si in echilibru pentru ca am avut ceea ce tatal meu nu a avut!

ladyJ, te-am intrebat daca sint copii care nu-si iubesc parintii... pentru ca eu am crezut ca mi-am iubit tatal... Si ma vedeam buna, in regula, eu l-am iubit, dar el uite ce mi-a (ne-a) facut. Tatal meu nu a dat niciodata in mine, in noi, el nu era in stare sa omoare o musca... se razbuna pe lucruri, dar asta, plus certurile cu mama mea, ne-au zdruncinat copilaria si au facut un calvar din viata noastra. Si se mai razbuna pe el, cel mai tare se razbuna pe el, si asta tot rau pica in sufletul unui copil. Si mergind pe firul de mai sus, am avut dintr-o data revelatia trista ca tatal meu a crescut, a fost tinar, adult, barbat la mijlocul vietii... a ajuns pina acolo, fara sa fie iubit de nimeni, niciodata, cu adevarat... nu asa, ca sa zicem ca iubim si ca sintem iubiti. Nimeni, nici macar de mine, ca tot spunea el ca sint singura persoana care il inteleg si il iubesc asa cum e (au fost ultimele lui cuvinte la telefon, cu doua saptamini inainte de a muri, era beat, mi-a spus... iar eu eram furioasa ca era din nou beat desi situatia de acasa era dezastruoasa si imi minca fisele cu declaratiile lui...). A murit cu minciuna asta, ca macar cineva din viata lui il iubeste si il intelege... da, il iubesc, dar de ieri incoace, mi-e sufletul incarcat de iubire, de intelegere, de mila, de tot ce poti avea pentru un om in situatia lui. De fapt, si asta e fals, pentru ca de fapt el a simtit ca am in mine, ca as putea sa am aceste sentimente pentru el, era sensibil si bun in fondul lui, dar cit a tinut viata lui au fost si au ramas in mine in forma latenta, nu le-am activat, si si mai trist: nu i le-am spus niciodata! Nu ma simt vinovata, eram copil si ceea ce se intimpla in jurul meu ma indreptatea sa nu o fac, sint doar trista pentru ca ar fi putut sa fie si altfel... si poate deznodamintul ar fi fost altul... cred, pentru ca nu sint sigura, depresia e boala grea si odata declansata, nu mai ajunge doar iubirea sa o vindece.

Si inca una si inchei... voi ramine doar cititoare o perioada... M-am gindit ca ar fi posibil ca in parintii abuzatori, in parintii despre care am vorbit aici, sa fie inca in stare latenta toate sentimentele pentru puii lor, si ca activarea lor se produce in unele cazuri (cind apar nepotii - asa cum s-a intimplat cu bunicul meu - niciodata nu mi-am pus problema si nici el ca, omul acela extraordinar din viata mea ar putea sa fi fost la rindul lui un tata de nimic in viata fiului lui) sau sau deloc, niciodata...

Nu stiu daca sint abuzatori sau nu, daca si-au iubit copiii sau nu, dar imi pare rau pentru ei, in momentul asta simt o mare parere de rau pentru ei si pentru toti parintii care sint aici si pentru toti copiii care sint condamnati la captivitate pentru ca au avut ghinionul sa se nasca in acea familie.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/nelia#date/2009-03-30/13:05:37" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Deus spune:

nelia
"cum ajung la ce spunea Llaura si Deus... nu vreau sa contrazic, dar eu nu pot uita si nu pot accepta daca nu inteleg. Sint roaba intelegerii! Adevarul meu este format din adevarul tuturor celor care au fost inaintea mea, tuturor faptelor si actelor acestora... nu pot accepta nimic daca nu inteleg ce a fost cu adevarat. Sint intr-o cautare vesnica a adevarului, a uita inseamna a te minti! Si minciuna, oricit de nevinovata si benefica pare la inceput, atrage dupa sine alta minciuna, si alta... pina cind se formeaza un tavalug de minciuni care distruge tot in calea lui."

Eu am inteles ca nu pot intelege un comportament deviant si ca daca ma mai framant 30 de ani doar mie imi fac rau. Ce este de inteles in asemenea actiuni? nimic, au fost ca si cancerul, ceva ce nu poti intelege ci poti accepta ca-l ai si sa lupti cu el. Un om bolnav de cancer in prima faza se intreaba " de ce Doamne eu?" dupa care isi gaseste zeci de raspunsuri: ca am fumat, ca nu am mancat destula salata, etc...pana la final accepta ca are boala si se lupta cu ea.

Doamne dragi, fug sa fac baita nazdravanului asa ca va doresc o seara placuta

devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.