Copilul captiv (2)

simali spune:

Si eu sunt de parere ca nu este nevoie sa ierti. Am fost o lunga perioada sub influenta ideii asteia idioate promovate de crestinism ca sa ierti pentru ca este terapeutic si ca dupa iertatre trebuie sa urmeze linistea sufleteasca.

Aiureli! Prin ideea de iertare incarci copilul din tine cu inca o obligatie: ierta abuzatorilor. Adica nu ajunge tot ce ti-au facut, mai trebuie ca tot tu, astazi, sa ai obligatii fata de ei.

Vestea buna este ca se poate trai foarte bine li linistit fara sa fie nevoie sa ierti, sa intelegi sau sa le gasesti justificari. Daca un sofer beat te-a accidentat pe tecerea de pietoni si te-a lasat invalid pe viata te ajuta cu ceva sa-l ierti?

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

inbox spune:

Deus cata dreptate ai cand spui ca empatie adevarata vei primi doar de la un copil captiv.
M-am tot gandit ce m-a ajutat pe mine de-a lungul timpului, si am ajuns la concluzia ca m-au ajutat foarte mult prietenii, prietenii mei cu care am legat relatii adevarate, trainice, de care ma simt legata sufleteste si care sunt la randul lor copii captivi. Prietena mea cea mai buna, cea cu care am crescut practic, provine dintr-o familie cu tatal alcoolic... este o faza pe care ne-o aducem aminte ori de cate ori ne intalnim ( ne vedem rar fiindca stam in localitati diferite) acum, avem puterea de a rade despre situatia respectiva, situatia e urmatoarea: se intalnesc familiile noastre de un Revelion ( buncii mei si cu mine si parintii ei cu copii- ei erau 5 frati, eu ii adoram, ma simteam printre ei cea mai fericita), ea are un stil asa de a povesti detasat "iti aduci aminte, pana la 12 noaptea am ras toti si am glumit, pana au luat-o astia batranii pe ulei, si dupa 12 noaptea au inceput sa zboare cutitele de nu mai stiai care cu cine se bate si cine ce are de impartit", " iar noi ne-am dus in odaia de la drum (o camera in care nu se intra deobicei, e folosita pentru musafiri, iarna fiind si ne facandu-se focul in soba va dati sema ca era destul de frig) iar tu tremurai ca varga" - ma tot intreaba daca tremuram de frig sau de frica, habar nu am, cred ca de ambele. Ne-au gasit spre dimineata, dupa ce au adormit cei doi protagonisti!
Tot timpul m-am intrebat cum de am avut eu norocul de prieteni adevarati, nu foarte multi ce-i drept, dar cei pe acre ii am, sunt trup si suflet, si cred ca asta e raspunsul, de fapt nu cred- sunt sigura ca ne-a legat aceasta captivitate.

Mami de Maria (noiembrie 2006) si 13+!!

ladyJ spune:

Deus, nu ma las pana nu iti scot cuiul impotriva terapiei

Pansamente poti pune tu singura peste rana sufletului. Ce inseamna daca pui pansament? Ca a disparut rana? Ca nu mai doare? Nu, inseamna doar ca o ascunzi.
Ce preventie vrei tu sa faca terapia? Raul este deja comis..ce mai e de prevenit?

Terapeutului nu-i pare rau pentru tine! Ma deranjeaza ca gandesti asa. Empatia nu inseamna MILA!
Tu crezi ca la facultate sau in cursurile de formare asta invata psihologul, cum sa se prefaca mai bine in fata ta?Nu este actorie, vorbim aici despre o stiinta, despre interventia cu mijloace specifice asupra psihicului.


Deus, nu poti efectiv sa dai foc problemei si sa o faci sa dispara. Problema va ramane cu tine toata viata, este alegerea ta daca decizi sa o infrunti sau sa i te supui.

Cine-i mai tare, te intrebi, tu sau trecutul. Pai TU esti trecutul tau. Trecutul face parte din tine, trecutul lasa urme in TINE, cea de azi. Indepartarea urmelor negative din trecut depinde de Deus cea ce azi. Si Deus cea de azi nu poate singura, pentru ca Deus de azi e parte din deus copil.

Observ o contrazicere in mesajul tau...vorbesti ba de ´´a-ti baga picioarele´´ ba de acceptare, ba de a deveni puternic si de a infrunta.Ca asta insemana sa devii puternic, sa infrunti NU sa iti bagi picioarele.

Nu stiu cum sa-ti explic...vad ca te derajeaza faptul ca psihologul ia bani:-)) si din acest motiv anulezi porice ajutor din partea lui. Si medicul pediatru e platit, asta inseamna ca...ce?:-)

Psihologul munceste, nu e normal sa fie platit? Sau trebuie el oare sa faca terapia pro bono, asa...din simpatie?:-)


Nu da vina pe psiholog pentru probleme de care el nu se face vinovat. El nu poarta vina problemelor pe care noi le avem.

ladyJ spune:

Inbox, de asta are nevoie un copil captiv pentru a iesi din captivitate? De empatia unui alt copil captiv?

Deus spune:

ladyj - gresit,eu nu sunt trecutul, ala s-a dus si in veci nu se mai intoarce, eu sunt eu, acuma si aici, nu pot sa fiu trecut sau viitor. Si fiindca terapeutii tot te leaga de trecut dupa parerea mea te tin legata de ceva ce doare. De ce nu pun accentul pe acuma/aici?

si da, la fel am zis si eu, suferinta sau problema nu dispar - dar nu am ce vindeca fiindca eu nu sunt bolnava! eu am fost un copil cu o copilarie mai nefericita, care nu am primit dragoste ca altii...dar nu sunt bolnava, sunt diferita si trebuie sa accept nu sa ma tot intorc la origini si sa plang la infinit.Gandurile legate de trecut cu ce ma ajuta efectiv, sunt doar ganduri si daca eu le ofer putere absoluta ma vor dobori si-mi vor ucide prezentul. Eu vreau si trebuie sa ma focusez pe prezent. Singurul lucru pe care il am si singurul lucru care merita trait .

Nu-i contradictie:-) imi "bag picioarele} (de altfel frumoase)in durere, dau foc la povestile triste si accept ca sunt diferita si ca ceea ce nu pot schimba - trecutul - nu merita sa-mi consume ceea ce pot sa traiesc - prezentul



devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

conchita spune:

gina , eu m-am (auto)format mai mult in directia asta expusa de Deus, Simali acum, Mindy si nu stiu daca e razvratire, oboseala existentiala sau pur si simplu asta e natura mea, sa iau problema mea in mainile mele in camaruta mea cu mintea mea si sufletul meu si sa ma uit la ea pana se topeste sau se agata de glezna, cataroi. vezi tu, despre iubire nu stiu chiar multe, am aflat cand am devenit mama, dar un lucru stiu sigur: e voluntara. prin urmare, nu-mi trece prin minte sa invinovatesc pe cineva ca nu ma iubeste, pur si simplu. pentru ca asta nu e un drept fundamental. deci eu am suferit la despartirea de iubitul meu pentru ca il iubeam si nu l-am mai putut vedea, atinge, iubi, dar nu ca nu m-a mai iubit. pana si de la ai mei: frate, nu ma iubesti, e ok, nu ai semnat contract cu mine, da-ma spre adoptie, trimite-ma in lume, numa' nu ma tine langa tine sa ma sfarteci in bucati taman pentru ca NU ma iubesti.

exact ce vorbeati voi aici despre autentic si este foarte foarte important. si leg de ce spunea Adela99 -copiii captivi re-actioneaza mai mult decat actioneaza, pentru ca nu au directie, nu au model imprimat de relationare, asa ca asteapta mereu prima miscare de la altul. blocajul meu e cand nu stiu sa re-actionez deloc. hai, cu emotiile primare ma descurc, le verbalizez, le exteriorizez. dar nedumerirea asta mare legata de familia mea care pe de o parte a fost declarativa ca ma iubeste, dar pe de alta autenticitatea s-a manifestat in exact contrariul, ma face sa nu stiu sa reactionez, ca nu stiu LA CE reactionez. la minciuna? la iubire, dar fara stiinta de a o manifesta? - desi varianta asta din urma...da-o naibii, adica te iubesc, dar te omor, numa' nestiinta nu se cheama. la abuz? - dar de ce? si uite asa, spirala asta merge ca fasolea pana la cer si inapoi si inca o data, sugrumandu-ma cu logici imbarligate si explicatii despre irational. esti beat? culca-te. iubesti? atunci imbratisezi si nu faci rau, macar atat, nu faci rau daca nu esti capabil sa faci bine! cam asa ar suna logic. dar, din cauza abuzului, io am luat-o pe calea paradoxului cu ai mei: m-au iubit, deci m-au abuzat, pentru ca i-am iubit. ma doare capul. si la fel m-ar durea si in terapie. ce as putea descoperi, spune tu? as putea descoperi, in cel mai bun caz, ce conectii mai poate face in plus creierul meu pornind de la amintirile stocate. dar ar reflecta realitatea, te intreb? nu. ar reflecta cat de perspicace si inteligenta sunt io. :-)) insa, asa cum am demonstrat mai sus, abuzul nu are logica. nu poti sa pui 1 langa 1, tragi linie cu fundita rosie si gata, vindecarea lu' 2.

captivitatea asta e un fel de cold case, cazurile cu crime nerezolvate de jde ani, dar tinute in dosar de unii politisti pentru ca sunt atrasi morbid de crima in sine.

asa si eu. nu ma pronunt despre ceilalti, dar ca o paralela la ce ti-a raspuns prietenul tau cu fetele frumoase, dar ranite emotional, iti zic si io ca si prietenul meu (platonic) zice tot la fel de cuceririle lui, ca atrage numai femei interesante si dramatice. si cand il intreb de ce nu ramane cu femei "normale", zice ca-s plictisitoare. a trebuit sa vin io si sa i le tes in fata si sa realizeze dupa o viata intreaga ca el este atras de drama pur si simplu. e scriitor. daca nu ai o poveste iesita din comun, se plicti repede. :-)) asa si io cu dramele mele - pot sa creez atata vreme cat le resimt. cand sunt fericita, sunt infertila creator si cumva regret furtunile emotionale trecute. asta e un aspect important, ca l-am observat si la alti copii captivi - sunt atasati de trairile astea tulburatoare, le defineste unicitatea, nu vor sa puna in loc pacea si armonia plicticoasa.

Deus spune:

ladyj - nu am probleme ca primesc bani!Doamne fereste, este firesc si normal, spun doar ca:empatie curata, intelegere nu poti sa primesti de la o persoana "antrenata" ci de la un coleg de suferinta. Este exact ca si in cazul proaspetelor mamici sau a gravidelor sau a pesoanelor cu diferite dizabilitati. Pana nu ramai gravida nu poti sa intelegi starea ori si cata scoala ai face in sensul asta, pana nu ramai fara vedere nu poti sa apreciezi lumina si sa-i intelegi 100% pe cei ce traiesc in intuneric. Noi rezonam atata de bine fiindca avem ceva in comun. Suntem diferite:-) si diferentele astea ne fac neintelesi in ochii unora sau ciudati in ochii altora (poate chiar noi ne vedem asa).


devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/

Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.

conchita spune:

Deus iubita, aici gandim diferit. empatia e un dar, nu se educa, se pot insa educa manifestarile empatice, pe principiul ca devii ceea ce practici, btw de semnatura ta. :-)) dar empatia chiar e un al enspelea simt si nu are legatura cu experientele tale. altfel nu s-ar numi empatie, s-ar numi re-cunoastere, ca te-ai recunoaste in altul. empatia presupune sa ai capacitatea emotionala sa te pui in locul celuilalt, chiar daca n-ai mai locuit vreodata pe strada intamplarii respective, si sa-i receptezi emotiile, sa le traiesti, pur si simplu. empatia e ca aerul, umple golurile, ca apa in sensul ca ia forma vasului in care e turnata. nu este oglindire de experiente si sensibilitati similare. e un dar, dar e si-un blestem, ca te consuma toate transferurile astea emotionale si vibratiile de receptie, cateodata pur si simplu nu mai poti duce si inchizi usa, mai ales ca emotiile nu-s mereu pozitive, pot fi si distrugatoare. de aceea nu prea vad cum s-ar invata empatia la scoala. si mai cred si ca s-a demonetizat notiunea de la atata folosinta exagerata. eu nu cunosc prea multe persoane empatice, le numar pe degete. in schimb, toata lumea vorbeste despre empatie.

olympia spune:

Conchita, trebuia sa povestesc mai mult din prima. Am lasat asa o pauza, ca mi-a facut si mie bine amintirea binicilor, DAR... Bunicii erau parintii mamei.
Ei au programat-o asa. Nu vreau sa intru in prea multe detalii, dar ea saraca a facut foarte putine alegeri pentru viata ei. Desi bunicii au avut un start bun in viata la inceputul casniciei lor, mama si fratele ei au prins o perioada in care toata viata bunicilor s-a dat peste cap. Cutremurul din 40 le-a daramat casa, tataie a plecat la razboi(cu o camasuta de bebe de-a mamei pusa de bunica in ranita ca talisman). S-a intors ranit... A fost si foamete, apoi li s-a confiscat pamantul, au fost exclusi din invatamant, bunica si-a ars biblioteca si a albit intr-o noapte. S-au repus pe picioare totusi,dar foarte greu,si asta a coincis cu adolescenta si tineretea copiilor lor, care nu auzeau decat TREBUIE sa mergem inainte oricat ar fi de greu! Sa invete, sa munceasca, sa razbeasca in noua societate cu 1000 de tinichele legate de coada la dosar... Daca a fost sa vin pe lume in ultimul an de facultate al mamei, ea m-a tinut alea trei luni asa, numai ca sa ma alapteze cat de putin si sa se implineasca si data de pensionare a bunicii.
Astea erau vremurile si oricum nici prin cap nu le trecea ca fac vreun rau lasand un bebe sa planga. Mama l-a lasat asa si pe fratele meu, fiind in aceeasi casa totusi, ca avea treaba, spala rufe si cand venea tata de la servici il auzea urland de la coltul blocului si mama nu, ca apa curgea. Si zicea ca ce sa-i faca, e curat, schimbat, hranit! Alte nevoi nu putea avea in mintea ei, fiindca a fost setata sa nu aiba nici ea...
Cu nepotii bunicii au avut alt ragaz si totusi nuiaua aia ne obliga sa pastram ritmul fara cracnire! Sa redevenim noi ce-au fost ei si mai mult desigur! Si verisoarele mele sunt tot copii captivi.
In ceea ce te priveste, acum... Ma gandesc ca poate mama ta nu te-a vrut pentru ca in sfarsit isi adunase puterile sa divorteze si cand sa faca pasul, hop, s-a intamplat accidentul. De-aia a incercat sa scape de sarcina ca sa nu aiba inca o legatura de rupt intre ea si sot,nu se credea in stare sa creasca singura doi copii, in orice caz nu pana cand tu nu ai fi fost mai marisoara. Dupa nastere cred ca ai devenit o cale in plus prin care tatal tau o chinuia. Nu te batea dar iti batea fratele constant. Si asa in mintea ei, tu ai devenit o parte din sotul abuzator. Daca spui ca el a avut o copilarie buna si totusi a iesit asa crud, nu-i exclus ca mama ta sa fi crezut ca-ti face un imens bine chinuindu-te, ca sa nu lase raul sa se dezvolte. Stiu ca suna aberant. Dar educatia prin rau era raspandita atunci. Tataie ne zicea mandru: " Cati nu mi-au multumit ca le-am tras nuiele si nu i-am lasat sa se lase pe tanjeala sa ajunga derbedei! Acum sunt OAMENI, datorita mie!"
Sunt explicatii pe care a trebuit sa le caut gandind cat mai obiectiv, ca sa gasesc puterea sa fac altfel decat ei. Asta pentru ca asa am simtit! DAR, mic fiind si eu mi-am alaptat primul copil dupa program si nu la cerere, doar sapte luni si nu mai mult ca am incercat sa merg la job! Faza e ca n-am putut, eram cu gandul doar acasa si uite-asa cred ca am ajuns doar "mama de meserie", ca doar asta fac de 15 ani! Poate de fapt incerc sa ma cresc pe mine si de-aia nu ma desprind de casa. Sa adaug ca locuim in casa bunicilor, marita de mine si ca mai si gradinaresc?

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

ladyJ spune:

O sa incepi sa ma detesti daca iti spun ca...gresesti?

Sunt unele lucruri pe care le putem rezolva singuri. Primul pas, de cele mai multe ori, este sa ne inarmam cu carti de, atentie, psihologie(!) pentru a afla raspunsul. Asa este?

Ei, ceea ce citim noi in cartile de psihologie aplica terapeutul dar la un nivel clinic, cadru organizat.
Terapeutul se ´´leaga de trecut´´ nu ca sa enerveze pe tine si nici ca asa i s-a casunat lui.

Uite, iti promit ca atunci cand am ceva mai mult timp la dispozitie, iti trimit pe PM niste texte frumoase in care vei gasi expusa axa personalitatii, a cognitiilor, a importantei copilariei noastre AZI.

O sa intelegi de ce ´´ieri´´ este parte din ´´azi´´ pe care n-o poti pur si simplu elimina. Nu ma intelege gresit, te rog. Nu vreau sa spun ca e gresit sa te focusezi pe prezent...ins apentru a imbunatati prezentul TAU este nevoie de a intelege si accepta trecutul.NU de a-l ignora.


Conchita a pus titlul ´´copilul captiv´´ Conchita are peste 30 de ani. De ce a scris ea oare ´´copilul´´? Are legatura sau nu cu Conchita de azi?