stelutele mele

Povestea noastra incepe in 2004,in luna febroarie.Ne doream un copil,dar inca nu hotarasem momentul,asa ca altcineva a hotarat pt noi.Intr-o zi,cand veneam de la servici,eram in troleibuz,am simtit ca-mi fuge pamantul de sub picioare.Doua saptamani mai tarziu eram inebunita dupa frisca,dupa alte doua nu mai reuseam sa mananc decat pufuleti.Am ajuns si la doctor pe la sfarsitul lui martie,acolo am primit vestea cea mare,ca voi fi mamica.Pana acasa parca aveam aripi de fericire.Sarcina a fost toxica,nu reuseam sa mananc decat pufuleti,asa a fost pana la sfarsit.La 6 luni am aflat ca e baiat,ar fi trebuit sa nasc pe 15 noiembrie,eram asa fericiti!Din pacate piticul avea alte planuri,pe 8 octombrie,la 12 noaptea mi s-a rupt apa.Nu mai spun ca ne-a luat pe nepregatite!I-am sunat pe parintii mei,au venit intr-un suflet,pe la 12.45 eram la maternitate.''In doua ore nasti.'',mi-a zis medicul de garda,numai ca nu avea sa fie asa.Am sunat doctora care imi urmarise sarcina,mi-a zis ca va veni in cel mai scurt timp.Orele se scurgeau greu,iar ea nu mai venea,asistentele imi faceau injectii intr-una.La 6 dimineata alta asistenta venise sa-mi faca alta injectie.Am intrebat-o ce anume imi fac,de ce nu mai nasc,unde e doctora.Cu un calm care m-a scos din sarite mi-a zis ca-mi fac calmante,imi intarzie nasterea ca sa ajunga dr.Am vazut negru in fata ochilor,i-am rasturnat tava cu tot ce avea pe ea,am urlat cat m-au tinut puterile.Pana la 16.45 m-au lasat singura in sala de travaliu.Nu fusesem internata niciodata,aveam alta imagine a spitalelor,credeam ca orice medic si asistent ar trebui sa fie in primul rand om,dar se pare ca ma inselasem.La 16.45 a aparut si dr,m-a intrebat ironic daca mai vreau sa nasc cu ea,daca sunt ''pregatita''(se referea la bani).In fine,puiul meu s-a nascut la 17.20,mi l-au aratat in fuga si au plecat cu el.A doua zi m-am dus sa-l alaptez,insa m-au pus sa astept doctora neonatolog.Abia dupa-amiaza am reusit sa o prind dupa ce am stat nemiscata 3 ore pe hol.Atunci avea sa se prabuseasca lumea mea.Mi-a zis sa ma pregatesc de ce e mai rau,ca nu stie daca piticul rezista facuse paralizie cerebrala in timpul nasterii.Era in stare grava,la terapie intensiva.M-a lasat sa-l vad,era asa de mic,avea o branula pusa la cap,m-am ingrozit,am iesit plangand.Vroiam sa-l tin in brate si nu aveam cum.Am stat trei saptamani in maternitate,dar nu mai rezistam,asa ca am cerut sa mi-l dea acasa.Am iesit pe semnatura,dupa trei saptamani in sfarsit mi-am tinut copilul in brate.Acasa a inceput sa mearga spre bine,a luat in greutate,desi in maternitate scadea in continuare.Cand avea 6 saptamani ma ingrijora moliciunea lui,asa ca am mers la medic.Abia in ianuarie,la insistentele mele,ne-a dat internare la Victor Gomoiu,pt investigatii.Diagnosticul m-a lovit ca un trasnet:retard neuro-psiho-motor.In traducere,asa cum avea sa-mi explice dr de fam,insemna ca nu aude,nu vede si nu va merge niciodata.Am avut nevoie de o saptamana sa-mi revin din soc.Am inceput sa ma interesez ce as putea face pt el si asa am ajuns la Budimex,la dr Mares Liana,unde am inceput recuperarea.La 1 an a inceput sa-si tina capul si tot atunci am aflat ca sunt insarcinata.Eram hotarata sa aduc pe lume copilul,desi toti,inclusiv sotul,erau impotriva.Chiar daca am trecut prin momente dificile,nimeni nu ma ajuta,nu am renuntat sa merg cu baietelul la recuperare.Terapeutii se temeau ca voi naste cu ei intr-o buna zi.La 1 an si 3 luni Gabi statea singur in fundulet.Pe 14 iunie 2006 s-a nascut Cristina,o minune de fetita,sanatoasa tun.Atunci a inceput tati s-o iubeasca,desi nu si-a dorit-o niciodata.Am continuat sa merg la recuperare,luand-o si pe ea cu mine;era greu dar nu puteam renunta,refuzam sa accept ca Gabi v-a fi o leguma.La 3 ani insa a fost diagnosticat si cu autism infantil.Am reusit sa ma adun,desi e foarte greu.Am trecut printr-o perioada de negatie,acum insa sunt cu picioarele pe pamant,sa fie cum vrea Dumnezeu.Imi iubesc copii asa cum sunt,sunt fericita,ma simt binecuvantata.Am mai mers la recuperare pana cand a mers in sfarsit in picioare,m-am asigurat ca vede si aude(asta inseamna pana cand el a implinit 3 ani jumatate).Nu stiu daca vom invinge autismul vreodata,voi face tot ce pot ca el sa fie fericit.Ma bucur de fiecare zi in care sunt langa ei,ma simt implinita.

bebelu86 spune:

Bebeaca,Bunul Dumnezeu sa iti dea multa putere in tot ce faci.



http://davf.daisypath.com/WBynp2.png
noi2
nunta noastra
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, Fecioarei Maria si Sf. Nectarie voi fi anul acesta

andruskandu spune:

Bebeaca, o poveste trista si totusi frumoasa! Sa -ti dea Dumnezeu sanatate si putere sa-ti vezi ambii copilasi mari si sanatosi!

Chuny spune:

Va urez multa putere sa luptati pt baietel si sa pacaliti cat de mult se poate autismul!!!



Sib http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/ ***** www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA



Nasterea ariciului Vladimir ***** ***** Anna, o nastere cu viteza