LMA!!!Ghiocei de Marti-Aprile 2009**165***

chatonel spune:

mama cite as mai avea de spus... dar mi se termina tura si tre sa vad ce s-a-ntimpalt in laborator cit am stat io de scris pe-aci si de facut trasabilitate... asa ca revin cind ajung acasa!

ayla, te si te sustin cum pot mai bine... si sper ca si acasa sa revina acel umar dupa care tinjesti; nu uita ca si el are nevoie de un umar acum... si tu, tu trebuie sa mergi mai departe, fortat sau de voie, pt ca mai ai un copil. Chiar daca spui ca nu ai avut de ales, a fost si asta o alegere revin

anca fitzoasa :)) continuam imediat

simplyana, ce copilarie idilica

niko, dac-ai sti ca abi acus vazui ca tu esti din (in?) Chitila
si bineinteles ca mi-a venit in minte "gore din chitila" al lui Margineanu LOOL, ce conectii mai face si creeru asta uneori!

hai ca fug, ca nu mai ajung in laborator altfel!!!

Famille Dragoon cu Izia, 23 mars 2009

Toulouse, la ville rose

Nikoleta20 spune:

Ayla,ce iti scriu acum iti scriu sincer,desi de multe ori nu prea m-am adresat direct tie,caci sincer nu stiam ce sa iti spun,si si mai sincer nu doream sa ma fac neinteleasa,orice as fi spus,in plus,fata de toate astea,nu ma pricep prea bine la cuvinte.
Insa sunt sigura ca eu una,caci voi vorbi in numele meu numai,nu am nici cea mai vaga idee prin ce ai putut trece,desi imi pot imagina,nu pot simti...cu toate ca mama mi-a povestit de multe ori,am scris si aici...cum a stat in spital cu sora mea nascuta la 900 gr,mai mica decat Luana,si chiar si decat Alma,fiind mama,mi-a transmis si din sentimentele ei de atunci,insa nu pot simti niciodata ce a simtit ea,clar...pot spune ca de fiecare data cand pateste ceva mario,se inneaca foarte tare si nu reusesc sa il facsa isi revina...poate starea aceea de disperare inmultita de ...nu stiu de cate ori...poate asta a fost in sufletul tau...nu pot,si sincer,nici nu vreau sa imi imaginez...pentru ca asta ar insemna sa ma gandesc ce as simti daca...ar muri mario...iar un asemenea gand nu vreau nici macar sa fie in mintea mea o secunda...
Tot ce cred este ca ai suferit destul,si nu ma refer ca perioada de timp,ci ca intensitate,si sa iti spun:mergi mai departe!...dar atunci vei spune:ok,dar cum?...vezi aici ma blochez...nu stiu...tu trebuie sa gasesti cesta metoda,de a depasi acest lucru...aceasta pierdere...eu nu pot sa te sfatuiesc,cum nimeni nu poate face asta...tot ce pot face este sa te ascult,sa te compatimesc...sa ma rog la Dumnezeu sa reusesti sa treci peste.

Nu stiu cat de bine sau nu este ca am scris acest lucru,insa asta gandesc,asta ti-as spune tie daca am fi intre 4 ochi...poate ar fi trebuit sa iti dau pe privat acest mesaj...
sper doar sa reusesti sa zambesti cu adevarat...si incearca ,te rog sa nu mai pui totul la suflet

anca_nicolae spune:

Era vorba de "a nu-ti gasi locul"... Eu cred ca tu, in sinea ta, indiferent daca s-ar fi intamplat sau nu cu Alma, esti o persoana destul de activa, si de aceea, nu cred ca te satisface complet ["profesional" zic] statul acasa cu copiii. La asta m-am gandit cand ti-am sugerat facultatea de limbi straine. Acum am citit si raspunsul tau, si am vazut ca ai terminat comunicarea, sincer, eu stiind ca esti foarte tanara am crezut ca nu ai avut cand sa termini si facultatea, scuze, de aceea sugeram sa iti imbogatesti universul SI cu altceva decat avut grija de copilasi. Si o facultate mi se parea ca nici nu-ti mananca prea mult timp, a.i sa ramana copiii pe prima prioritate, dar iti si ofera oportunitatea unor alte dialoguri, oamnei, etc... Un servici inca e prea devreme, pt ca Luana e inca micuta, pana sa mearga la o cresa/gradi/bona.

In esenta, ASTA voiam sa iti scriu: a venit vremea sa faci ceva SI PT TINE, si pt ca am vazut ca le ai cu limbile straine, ma gandisem la acea facultate. oricum, m-ai superamuzat cu micuta autoironie legata de a-ti povesti sufletul si pe alte limbi...

Poze cu noi

Veronica-Elena 12 ani, Tudor-Iulian 9 ani, Robert-Adrian 9 luni

Ilinca_M. spune:

Opa, am stat deoparte putin si m-am trezit ca ati depasit clubul scutecelor si ati ajuns la "adolescenti rebeli" Interesant subiect. Eu inca nu-mi bat prea tare capul fiindca am o incredere de neclintit in fiica-mea de pe acum, si stiu ca prin personalitatea ei si ajutorul familiei n-are cum sa nu ajunga bine. Si eu am facut "nebunii", in sensul ca in liceu fumam, mai trageam o bere sau chiar o votka, fitze n-aveam ca "metalistii" erau simpli in imbracaminte...dar intotdeauna am stiut unde mi-e capul.
Ca veni vorba de destainuiri, eu pana la ora asta aproape numai intr-un plans am tinut-o. Dupa ce a adormit Sophiphi de pranz l-am scos pe Manolica sa-l mangaie si pe el razele soarelui. Si ma uitam la el cum se plimba lent cu trupul lui numai oase ascutite si plangeam ca o nebuna, gandindu-ma cat de fericita m-a facut 9 ani si acum, la crepusculul vietii, e asa de neajutorat si totusi la fel de copil inocent ca atunci cand era pui. S-a plimbat destul de mult, pana a vomat (mereu vomeaza dupa miscare) si n-a mai putut urca sus. Am stat cu el la scara vreun sfert de ora sa se odihneasca...a urcat cu chiu cu vai, culcandu-se la fiecare etaj...s-a impiedicat, i s-au inmuiat picioarele si a cazut in bot...plangeam intr-una pe scari si imi treceau si ganduri gen:"oare Phiphi o sa-i simta lipsa prin casa? O sa-si dea seama ca nu mai e? Ea,care era toata un chiot si-un tropait in orice colt al casei il vedea..."
Ma retrag, ca nu mai vad nimic la calc.

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
9luni

Ayla21 spune:

Anca, stiu, sunt mai binecuvantat decat alte mame care au plecat de la spital cu bratele goale. Chiar daca DD mi-a daruit 3 fetite, iar 2 dintre ele le-am daruit inapoi cerului.
Dar au fost momente cand nu am putut vedea soarele din cauza ploii, cand nu am putut vedea bucuria din cauza ca-mi era teama, cand mi-am sarutat plangand copiii.
Stiu, ar trebui sa vad ce am, nu ce nu am, ar trebui sa ma bucur pt ce mi-a ramas, nu pt ce am pierdut...da asta imi spune toata lumea.
Si stiu si eu, dar inimii nu-i poti porunci. Faptul ca Luana e in bratele mele acum, nu ma face sa nu ma gandesc uneori cum ar fi Alma la varsta ei, faptul ca am 2 copii nu umple locul celei pe care am pierdut-o. Tu stii, ca mama de mai multi copii, ca fiecare are locul lui, si ca in inima unei mame este loc pt fiecare copil al ei.



Monica, mami de Claudiu si Luana - Sunt o mica printesa - Foto & Video

Gianina34 spune:

ayla - am cam intuit toate (cred) ce-i de fapt in sufletul tau si ce te roade. Prietenii de care aminteai, aia nu-s prieteni adevarati. Am cam inceput sa bagatelizam cuvantul/notiunea; nu-s prieteni amicii, cunoscutii , cercul in care ne invartim. PRIETENUL e rar, foarte rar; nu are nevoie de cuvinte; e suficient sa fie langa tine ca sa te simta si sa-l simti. Prietenul iti face bine cu o sinpla privire care "vede" in sufletul tau, dincolo de zambete sau aparente.
Simt ce ai vrea si ca te "revolti" ca nu ai.
Trecand peste toata durerea si disperarea, sa stii ca ma rog din tot sufletul la Dumnezeu sa fie asa cum iti doresti.
Furtuna de sentimente care ai lasat-o sa se vada acum sa stii ca s-a facut simtita mai demult in mesajele tale.
Sunt multe, multe cuvinte nerostite. Poate te-ar ajuta sa plangi pe umarul cuiva virtual, una dintre fete care le simti tu mai aproape de aici sau din alta parte, care sa te asculte... nu sa-ti raspunda, nu sa-ti dea sfaturi, doar sa te asculte.



Gianina - mami de bebelusa Andreea - 13 aprilie 2009
avem 10 luni

anca_nicolae spune:

Sigur, nici un copil [si nimeni] nu inlocuie pe altul, asa este... Si de aceea eu am vazut strigatul tau ca pe un ... strigat, nu repros. Si nici nu mi-a trecut vreodata prin minte sa iti zic, sec, DOAR un "trebuie sa mergi mai departe, lasa plansul deoparte". De aceea am si zis ca e f bine sa ne scrii, sau oricui, ceea ce simti tu si nu poate iesi din sufletul tau pe alta cale. Si asta nu inseamna ca te vaieti. Nu. Inseamna ca esti un om viu, cu sentimente, nu doar un gigi-duru.

Oricum, sa iei, la un moment dat, in considerare si sugestia mea, de a face ceva pt tine ca om adult, nu ca parinte, nu ca sotie. Da?



Poze cu noi

Veronica-Elena 12 ani, Tudor-Iulian 9 ani, Robert-Adrian 9 luni

Ilinca_M. spune:

Ma duc la plimbarica cu Sophiphi sa-mi limpezesc creierasii, dar intre timp va invit cu drag sa-mi vizionati noua semnatura!

mami de Sophia-Diana (Sophiphi)
10luni

Nikoleta20 spune:

pt tine,chato! http://picasaweb.google.com/marioandrei09/Aniversari#5441782249062891122

anca_nicolae spune:

Off, IlincaM

imi pare rau de tot de manole, am tot citit despre el, si sa stii ca eu mereu am avut frica de acest moment, cand un animal de casa e batran si incet, incet, ne paraseste... E din mersul vietii, ce sa facem? Decat ce au zis fetele, sa ii acorzi afectiune... Pe de alta parte, eu chiar ma gandeam zilele astea, cum o fi de greu pt tine sa vii plangand de la plimbarea lui manole sau dupa ce stergi ce a vomitat, si sa mai ai apoi puterea sa te joci cu aia mica...? Astea-s momentele grele, delicate, in care acele retete gen "un parinte trebuie sa fie "100% conectat" la nevoile copilului nu se mai aplica... de aceea linia de mijloc e mai buna...

Si a scris pisigri, autorul moral al zilei noastre de azi .
Ce ai scris tu e ok, insa e aplicabil pt copii de varsta mica, nu peste 9-10 ani... insa ideea cu mersul la teatru mi-a amintit de mine si parintii mei, tot asa, mergeam, nu saptamanal, dar 1 data pe luna da. Frumos.

Aa, si sa vedeti, am mers luni la revizie, in loc de 7-8 mil cat speram, am dat 11 mil, :((, dar cand sa intru pe usa, cu bb3 in carut, ma intampina patronul servicului, pe care il stiu mai de mult, si zice: "ia uite.. parca imi amintesc ca ieri parca il plimbam si eu pe fi-miu in carucior, si acum, daca ii zic ceva, imi zice: ce vrei domne?" Eu zambesc, ii zic: "stiu cum este..., si eu am 3 copii", si el repede: "si va asculta doamna?", eu: "eii, asss". El zambeste, eu la fel. Inauntru era fi-su. Un tanar ok, destul de bun profesional, destul de realizat, si iata ca TOTUSI, CHIAR SI parintele acestui tanar "realizat" isi mai primeste in fata cate un "ce vrei domne? hai lasa-ma in pace cu ale tale..."



Poze cu noi

Veronica-Elena 12 ani, Tudor-Iulian 9 ani, Robert-Adrian 9 luni