Nasterea unei prichindute

Incerc de ceva timp sa scriu povestea nasterii fetitei noastre dragi…de fiecare data ma opresc dupa introducere deoarece imi este teama ca nu voi reusi sa “pun” in cuvinte emotiile minunate ce mi-a fost dat sa le traiesc..odata cu Ana a iestit din pantecul meu un val de fericire incredibila , o caldura, o emotie..o putere de care nu ma credeam capabila!

Astazi are 4 luni si ne umple sufletele de bucurie prin zambete si gangureli…este cel mai grozav copil si-i multumesc lui Dumnezeu ca ne-a ales pe noi, sa-i fim parinti!

16 octombrie 2009- 41sapt +3 (nu am crezut ca voi ajunge la termen! Dar la 41 de saptamani?!!!? Am sperat mereu ca voi avea o nastere naturala, ca oamenii vor fi langa mine sa ma sustina moral, nicidecum sa ma “ajute” medical sau chirurgical sa nasc..si uite ca veniste ziua limita pe care medicul nostru o fixase :”mai mult de atat nu va pot lasa..”. Initial, data fusese 15 octombrie (joi, cand era de garda)..l-am intrebat daca exista vreo sansa sa ma lase pana la inceputul saptamanii urmatoare; mi-a spus ca mai mult de data de 16 nu vrea sa riscam..16, sa fie!!! Inutil sa mai spun ca joi am fost numai afara..am fost sa ma tund putin, ne-am plimbat in sus, in jos, ne-am vizitat prietenii..eram sprintena ca o caprioara si Ana parea multumita acolo unde era!)

M-am trezit devreme, la ora 6 fara ceva, desi nu era nici o graba cu ajunsul la spital..somnul a fost foarte odihnitor! Am deschis calculatorul cu gandul sa las si eu niste “frapucine, capucine” pentru fetele mele, care aveau sa se gandeasca la noi in ziua aceea…vad pe mobil un mesaj “tii, oare cine s-a gandit la mine, asa dis de dimineata?!”. Am citit mesajul (scurt, de altfel) de vreo 3 ori, am verificat numele, l-am pronuntat cu voce tare sa ma asigur ca nu dorm..m-am pus jos pe fotoliu si mi-am lasat lacrimile sa curga…era incredibil ceea ce se intampla! Absout de necrezut! Raluca urma sa-si nasca baietelul…am glumit noi de cateva ori ca “ce haios ar fi sa nastem in aceeasi zi! Ha ha ha”, dar teoretic, era cam greu de realizat…ea avea DPN-ul in jur de 20 oct, iar eu il trecusem de mult (3 oct)..dar uite ca se intampla minunea! (sincer, primul meu gand a fost ca Raluca face o gluma si vrea sa ma incurajeze)
Ca sa nu mai spun ca pe la miezul noptii imi trimisese un mail de incurajare; probabil ca ea a fost cea care m-a pus “la panoul de onoare “ de la inceputul capitolului..nu intelegeam ce se intampla, cum de s-a intamplat asa, dar prinsesem aripi! Eram foarte increzatoare ca daca si Raluca naste in aceasi zi cu mine, totul va fi bine !
M-am ”agitat” si eu putin pe forum, am scos niste “mandre” sa faca galerie pentru fata noastra draga, am conversat putin cu Nela..eram in forma maxima! (mesajul acela a fost doza de adrenalina pentru mine..ca sa incep bine ziua cea minunata).
In timp ce ma imbracam primesc mesaj ca micul Alex a scos nasucul in lume…wow, ce rapid! Bravo mami! Doamne ajuta!
La 7:30 eram gata: grig era cu cele doua gentute ale mele pregatite pt spital, iar eu..eu purtam peste burtica mingea de travaliu..trebuie sa fi fost o imagine tare haioasa..abia vedeam pe unde calc.
In drum spre spital primesc un sms de la Andre…isi intrase cum se cuvine in rolul de mesager (sa va mai spun?! ca intr-o zi glumeam cu Raluca “hai ca luam totusi numarul de telefon al Andreei! Mai stii?! Poate nastem in aceasi zi! Ha ha ha”)

La ora 8 eram la spital, zambareti nevoie mare (eu mai ales..)..vine si medicul, ne zambeste (a sperat probabil pana in ultimul moment, ca si noi de altfel, ca voi veni la spital cu contractii si indoita de durere), ne spune unde sa mergem pentru a face internarea.
M-am instalat intr-o sala de travaliu unde mai erau 3 gravidute..in diferite faze ale travaliului..2 erau mai vesele, alta, saraca, suferea cu fata in perna..no, buuu! Luam camasuta (am stat vreo 2 min sa ma gandesc pe care dintre camasutele atent pregatite sa o iau..pe cea alba sau cea albastruie, cu ceva frumos brodat..a castigat albastruia!), halatul, pun ciorapi in picioare (nu imi era frig! i-am pus preventiv!- i-am dat repede jos, era prea cald in clinica- ca doar atatea mamici ma averizasera sa nu uit ciorapii! si elasticul de par, bata-l vina!). Ma asez pe marginea patului si incerc o conversatie cu cele care erau mai in forma..amandoua erau pentru inducerea travaliului..la medici diferiti;
Vine si medicul nostru..dragut, atent ca intotdeauna imi spune ca ar trebui sa-mi faca un control local..ceva de genul “imi pare rau ca trebuie sa va incomodez…” eu am sarit imediat “da, da sa vedem!!!” momentul adevarului! “colul are potential”!! mi-a venit sa rad..bine, bine! dar suficient de mult potential cat sa nasc astazi? “suficient cat sa accepte provocarea”..fie!
Stiam de la inceput care este ordinea evenimentelor: incepem cu o clisma care adesea are ca efect secundar declansarea contractiilor; daca nu, imi va aplica un gel cu prostaglandina care “sigur, sigur isi va face treaba bine”. La clisma m-a avertizat moasa ca este “extrem de neplacuta si chiar dureroasa”..in gandul meu: “asta cu cine tine?! Macar sa taca daca nu poate spune ceva mai dragut si incurajator”..a fost ok! Nicidecum dureroasa, neplacuta, da!
Pana la pranz am stat in acea sala..vorba vine am stat…bagajele mele au fost acolo, pentru ca eu dupa ce efectul principal al clismei s-a terminat, am inceput sa iau coridorul spitalului la picior..imi era foarte greu sa stau cu acele femei aflate deja intr-o faza mai avansata a travaliului si care sufereau de-ti venea sa zici “deci asta ma asteapta?! Ok! Imi iau jucariile si plec! Eu nu mai stau un minut aici..nastem alta data!”; il tot vedeam pe medic cum alerga dintr-o parte in alta si din cand in cand imi mai zicea “incercati sa va odihniti! Poate ca vom avea o zi lunga” ..“bine, bine”.
Intre timp am fost pusa cu burtica la monitorizare..totul era minunat! contractii? Dureri?! Nimic special…
Grig era in sala de asteptare..acolo a fost toata ziua, dragul de el..avea emotii mai mari decat mine..mi-am dat seama de acest lucru pentru ca l-am surprins la un moment dat cu o carticica de rugaciuni, primita demult de la mine..o tine mereu cu el, dar pana atunci nu l-am vazut citind-o; mergeam pe la el, mai povesteam, mai glumeam..el pupa/mangaia burtica si zicea “hai Ana draga! Impinge-n picioare” “hai Ana ca-ti ia tati cercelusi cu pietricele” (niste pietricele mai speciale..asa, ca cele 3, micute, ce le are mami pe verigheta); eram amandoi emotionati si oarecum ingrijorati (din sala de asteptare se auzea lejer ce se intampla in sala de nasteri..si nu era deloc incurajator), dar incercam sa ne tinem tari.
La ora 15, inainte de a pleca la cabinetul particular, medicul ma mai cheama la un control…nu mi-a zis decat ca “punem gelul”…iar eu nu am mai intrebat nimic; mi-am dat seama ca nu avansasem prea mult. Tot atunci mi-l prezinta pe un coleg de-al lui, medic rezident in ultimul an, in grija caruia urma sa raman pana revine el. Imi reaminteste ca este necesar ca eu sa fiu odihnita pentru la noapte si ma muta intr-o alta sala, unde nu era decat o graviduta..”poate ca va fi mai multa liniste aici”. Facem cunostinta..imi spune ca este de doua zile in spital..in travaliu?!!? Ok, zic…Doamne ajuta sa nasc astazi! Sau macar weekendul acesta!
O intreb ce dilatatie are..2, zice, “dar doare ca naiba! Daca stiam ca doare asa mai bine ceream cezariana!” si incepe sa planga..e bine, imi zic! Am si eu o bafta…de zile mari!
Incerc sa o incurajez, ii spun sa se plimbe ca poate asa vor fi mai suportabile durerile…nu! Prefera sa stea pe spate, ca daca se ridica este posibil sa cada din picioare ..ok! fiecare stie cum ii este cel mai bine!
Ma duc la grig si-i zic sa-mi aduca mingea din masina; din momentul cand am avut-o in salon si pana la urmatorul control, m-am dat pe mingea aceea frenetic! in fata, in spate, stanga, drepta, roata… oarecum pierdusem speranta ca nasc in ziua de 16..pe la ora 17 ma gandeam cum sa-i spun medicului ca as vrea sa nu ma tina peste noapte in spital..ca mai bine merg acasa si revin a doua zi dimineata; ii zic colegei mele ca-i pot imprumuta mingea..”poate te ajuta”; “aa..nu! merci, dar eu nu ma sui pe aia!” poftim cultura!
Vroiam sa o ajut pe femeia aceea dar nu ma lasa nicicum…la un moment dat a venit rezidentul sa vada cum suntem, iar eu ii faceam ei masaj la spate…a inceput sa rada si sa ma intrebe daca eu am venit sa nasc sau ce??!! ca ei se simt putin depasiti de numarul nasterilor din ziua aceea si ca ma pot baga mana a patra la sala….ha, ha, ha!!!
Ma ia deoparte si imi spune sa nu ma las marcata de starea colegei..”probabil, mai mult se vaita! Am mai vazut femei cu dilatatie 2”..imi sugereaza si el ca ar fi bine sa ma odihnesc! Dar cum sa fac acest lucru cand cineva plange de durere langa mine?! Imi era jena sa-mi pun castile in urechi si sa ma intorc cu spatele!
Merg iarasi la grig…stateam cu capul pe umarul lui si el cu mana pe burtica..la un moment dat ma intreaba “dana nu simti ca burtica este mereu contractata?!”..nu, n-am simtit..este de ceva vreme asa..ora 17:40; merg la moasa si o rog sa ma puna la aparatul de monitorizare..ma intreaba si ea de cand este burtica asa? nu stiu..de ceva vreme..n-am fost atenta…ma dojeneste putin si-mi spune sa ma intind pentru a ma conecta..trebuie sa stau asa 20-30 min…dupa 5 min au inceput niste dureri pe care nu le mai simtisem pana in acel moment..din ce in ce mai puternice..asta este!!! Suntem pe drumul cel bun! La un moment dat, in timpul unei contractii, aud cum bataile puiutului scad..ma panichez! Strig dupa moasa..cheama rezidentul ..”mda, avem 2 decelerari…il sun pe R”.
Pentru cateva secunde nu am respirat si parca nici inima nu mi-a batut cum trebuie..le spun ca vreau sa ma ridic, ca eu nu mai stau asa, trebuie sa ma plimb!! Incearca sa ma convinga ca ar trebui sa ma mai monitorizeze macar 10 min..eram deja in picioare si cu o mana imi tineam electrodul! “stau asa si ma plimb cat imi permite firul aparatului”…sunt o persoana extrem de docila, in general, nu vreau sa deranjez pe nimeni cu nimic, dar atunci..atunci cred ca aveam o privire de leoaica! Numai sa fi indraznit cineva sa-mi spuna ceva..”eu stiu ce este cel mai bine pentru mine!!! Trebuie sa stau in picioare!” .
Cand m-au deconectat, m-am dus direct la grig si am inceput sa plang in bratele lui..”de ce am decelerari” “oare este bine copilul”…incearca sa ma linisteasca ca puiul probabil coboara si de aceea..
Aveam dureri..suportabile..dar erau!
Rezidentul imi spune ca il va chema pe medicul nostru, dar ca trebuie sa-mi faca un control..pentru a vedea in ce stadiu ne aflam..”haideti! sus pe masa..merg sa-mi iau manusa”; eu stateam pe scarita de la masa si ma leganam ca un copil, cand pe-un picior, cand pe altul..nu vroiam sa stau pe spate pentru ca asa durerile deveneu greu de suportat..medicul rade si-mi spune ca nu poate sa-mi faca tuseul asa..”nu?!! ia chinuie-te un pic”…stateam pe spate, strangeam din ochi si ma rugam la Dumnezeu sa am macar un pic mai mult de dilatatie 2…”ohooo!! pai avem o dilatatie grozava..6!!!”; imi venea sa plang de fericire..cred ca l-am intrebat de cel putin 3 ori “serios?!” “nu ma pacalesti pentru incurajare?!!”; era incredibil!! Stiam ca pana la dilatatie 6 durerile sunt mai mari..dupa aceea oarecum te obisnuiesti cu ele..iar eu ajunsesem la cifra magica 6 fara sa simt nimic?!! Cum este posibil acest lucru?! Multumesc Doamne!”
Ma intreaba de epidurala…”am cam ratat momentul, dar daca ne grabim..o putem forta un pic”…”fara epidurala!!!” “ar fi culmea sa nasc fara nici cea mai mica durere”
Aceasta a fost cea de-a doua doza de adrenalina pe ziua aceea,…faptul ca lucrurile au avansat dintr-o data atat de repede..ma simteam puternica si stiam de acum, ca POT!
Ies din cabinet..grig era in usa si astepta verdictul..ii arat pe degete 6..el zambeste larg, imi transmite un pupi si strange din pumni; ma duc in salon, imi iau prosopul si gelul de dus..dau sa merg la baia de pe coridor ma vede medicul si ma intreaba ce fac “un dus! Sa mearga treaba mai repede si sa-mi mai calmez durerea”…ma ia dupa umeri si ma baga in salon..”nu mai este mult! chiar deloc! stai linistita daca vrei sa te asiste R”..”hopa!! chiar asa?!”
Contractiile erau regulate..durerile greu, dar greu de suportat..ma plimbam pe coridor si la contractie ma opream si ma sprijineam de perete..incercam sa respir cum invatasem, dar nu prea reuseam..imi spuneam mereu cu voce soptita“hai Dana! hai, ca poti…”
Grig statea in usa salii de asteptare si ma privea ..nu stiu sigur ce era in sfletul lui atunci..mila, compasiune pentru mine, bucurie pentru ca se apropia momentul..era puternic? Era speriat?
M-am dus spre el si ii spun “ia-ti halatul”…se intreaba “ oare nu o sa aiba nimeni de comentat?” i-am aruncat o privire taioasa si a inteles ca in momentul acela putin imi pasa de ceilalti.
Mergem in salon, unde colega mea cand auzise ce dilatatie minunata aveam , statea pe o minge a spitalului..mi-a spus ceva dar nu am auzit..poate ca “bafta”..nu stiu;
Contractiile erau tot mai dese..in timpul lor ma sprijineam de gatul lui grig si faceam un fel de dans..respira cu mine..incerca sa imi domoleasca ritmul grabit, dar pana la finalul contractiei ajungea sa respire si el la fel de frecvent..intre contractii, eram amandoi tare ametiti…transpiram de durere..tin minte ca i-am cerut un elastic de par..pana l-a luat de pe noptiera a inceput alta contractie..”hai..las-l”.. in pauza mi-am prins parul...am invartit elsticul de doua ori..atata a durat pana a inceput urmatoarea contractie…cer un prospop umed sa-mi sterg fata..nu mai stiu sigur cate minute am petrecut asa..grig zice ca aproape o ora…nu am plans, nu m-am vaitat, nu am zis ca nu mai vreau..stiu ca spuneam la fiecare contractie “doamne ajuta”..si ca ajunsese si grig sa spuna cu mine..
Stiu ca intrebam mereu de ce nu vine doctorul nostru, iar grig incerca subtil sa-mi spuna ca este posibil sa nu reuseasca sa ajunga..nu vroiam sa aud acest lucru! ..incredibil cat de mult se “ataseaza” o femeie de medicul care 9 luni de zile i-a dat cele mai frumoase vesti..

La un moment dat am spus ca nu mai pot, ca nasc, ca trebuie sa nasc..m-am dus in usa salii de nasteri si spre disperarea mea toata lumea se agita cu o mamica ce nastea mai greu…in graba ei, moasa ma aude ..ma urc pe o masa si imi face un tuseu…am auzit doar atat “inca o masuta de copil”!!! …dupa un perete era femeia ce se chinuia sa-si aduca pe lume copilul…era asistata de medicul de garda, care o lasa pentru un minut si vine sa ma intrebe daca sunt bine..imi prinde incheietura maini stangi ca si cum ar fi vrut sa-mi masoare pulsul..eu am perceput-o ca pe-o incurajare..”imediat vine R…daca nu, sunt aici”.

Nu imi venea sa cred! Asadar, nu mai era mult si imi vedeam minunea din burtica…incredibil! . Rezidentul imi spune ca trebuie sa-mi pun picioarele sus…no way!!! Ma doare mai tare asa! eu vreau sa stau cu picioarele indoite si sa-mi legan burtica intr-o parte si-n alta..ma lasa-n pace…

Ajunge si medicul nostru..calm si suportiv… intreaba oarecum dojenitor de ce nu am epidurala…povesteste un pic cu mine si-mi spune sa nu-mi mai acopar capul cu prosopul, ca “imi deranjez parul”..care statea atat de bine de dimineata…reusesc sa-i raspund ca de dimineata si el era proaspat ras si acum avea deja barba neagra…
Hai ca avem un pic de lucru…imi explica cum trebuie sa imping, cum sa-mi pun barbia in capul pieptului..eram atat de obosita ca nu puteam sa-mi ridic capul in timpul contractiilor..ma ajuta rezidentul cu treaba asta…pe care o face de fiecare data cand ma uitam la el si ziceam tare “inca una!!!”
Nu mai stiu de cate ori am impins, dar mie nu mi s-a parut mult…stiu ca am ratat unele contractii si ma certam singura pe masa ..la un moment dat spuneam “hai copila, hai copila” , iar moasa ma incuraja “inca putin, inca putin, putin ,putin…gata!!! Felicitari mamico!!!” mi-au dat lacrimile..suvoi pe obraji..nu imi venea sa cred! chiar este gata?!! fetita noastra s-a nascut?! Incredibil! Incredibil!”
Mi-au pus-o putin pe piept ..”ti-a fost greu puiule? draga mamei draga..” i-am sarutat fruntea plina de vernix si mi-am umplut ochii si sufletul cu imaginea ei..stiam ca urma sa nu o mai vad pana a doua zi de dimineata…au infasurat-o intr-o paturica si i-au dus-o lui grig..care a stat acolo, la usa salii de nasteri si care a auzit cum puiul nostru a stranuntat cand a venit pe lume …
Imi curg lacrimile si acum..va marturisesc sincer ca nu mai stiu nimic despre durerea dinainte..am in minte doar fericirea de dupa! Nu am fost niciodata atat de fericita!!! Si imi doresc din tot sufletul sa mai am parte macar de inca un astfel de moment… .

Mamica de minune scumpa Ana Elisa -16.octombrie.2009


Thank God I'm a woman!

www.flickr.com/photos/38426629@N04" target="_blank">Noi

ralualexandrei spune:

Sa va traiasca si sa va bucurati muulti ani de minunea voastra!!!

Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 albumul no2

Vreau sa nu mai fiu diferit!!!!

liliac1 spune:

Doamne, ce poveste emotionanta.
N-am cuvinte...ci doar stau si eu si-mi sterg lacrimile.
Sa o dulcic pe Ana noastra cea puternica, si o pentru parintii ei deosebiti.


Liliana, Andra-Maria (29.09.2003) & Radu-Mihai (21.10.2009)

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

D'ale Andrei

Vremuri

kemsy spune:

Dana, ai povestit foarte frumos, m-am emotionat si am "trait" toate momentele.
Iti doresc sa ai parte de fericirea traita atunci, toata viata!!


Gianina, fericita de strengar Loris Stefan (02.10.2009)

Asa s-a nascut Loris

monique02 spune:

Dana ce frumos ai scris, si un sfarsit mai frumos nici nu se putea, intradevar merita inca o data

NelaM spune:

Dana, te pup! Este extraordinara povestea voastra! Mi-au dat lacrimile! Am citit-o cu sufletul la gura, nu m-am putut desprinde de voi.
La cat mai multe lunite scumpei Ana.

Va imbratisez tare!


_
Nela, mamica de Ana nazdravana (19.09.09)
Don't take yourself so seriously, no one else does...

raluk16 spune:

Doamne, Dana, plang aici in fata calculatorului!!! Incredibil ce bine ai redat toate momentele! Am trait palpitant fazele dilatatiei, am lacrimat la rugaciunile lui Grig, am avut si eu emotii cand sa-ti spuna noua dilatatie (6!), mi-am dat seama cat ti-a fost de greu sa astepti atat intr-o maternitate cu atatea femei in travaliu, am simtit fizic tot ce ai descris, si ameteala momentului, ca parca nici nu vezi bine, nici nu mai tii minte ce ti se intampla. Am ras cu tine la faza cu barba doctorului . Si am plans la sfarsit in suspine!

O poveste minunata! Ana va fi mandra cand o va citi, va fi mandra ca pe langa ca a fost conceputa din dragoste, ai nascut-o cu dragoste! Trebuie spuse si povestile astea frumoase, nu numai ce citeam noi, cu injuraturi in timpul nasterilor.

Si ca sa fiu egoista uite ca eu voi considera povestea asta ca un cadou minunat de ziua mea mi-ai facut seara asta de mii de ori mai frumoasa decat se preconiza . Un final minunat pentru o zi minunata!

Acuma sper ca nu te superi ca m-am bagat in fata cu nasterea si daca stiam ca ziua de 16 e a voastra!

Asa m-am emotionat cum ai descris dimineata aceea! Intr-adevar, eram sigura ca vei deschide calculatorul dimineata devreme si eu nu voi fi treaza . Asa ca am facut modificarile la capitol, ti-am scris mailul in cazul in care nu mai intrai pe forum. Si, cel mai important, m-am culcat pe la 1 noaptea, nu am mai stat la Dr. House ca de obicei pana la 2, ca sa fiu pe baricade de dimineata (si eu, ca doctorul tau, speram sa te apuce dimineata contractiile), sa fiu apta de dat mesaje pe forum in direct! M-am culcat cu gandul la tine si la ziua emotionanta care te asteapta: in sfarsit o vei tine pe Ana in brate ! La 4 am avut prima contractie dureroasa, si au fost direct la 5 minute...

Sunt foarte mandra si fericita ca am nascut in aceeasi zi! Esti minunata! Si, cum spune si Andre din cand in cand, si mie imi este intiparita in memorie vocea ta, si cea din travaliu cand am vorbit atunci dupa amiaza, si cea de dupa nastere, cat erai de fericita!

---

Mami fericita de minune Alex (16 octombrie 2009)

vik-cj spune:

O poveste emotionanta de la o mamica sensibila. Ai reusit Dana sa ma faci sa imi aduc aminte de fericirea aceea imensa pe care cred o simte orice femeie in momentul cand naste.

Te cu mare drag. Ana e o norocoasa cu asa o mamica!

de printesa mica Isabela Maria - 15 septembrie 2009
Isabela

moni_iulia spune:

Sa va traiasca prichinduta!
La multe lunite,Ana!
O poveste deosebita citita printre lacrimi.Dumnezeu sa va ajute sa repetati momentul cu un "surior sau o fratioara".

Mamica iubitoare de Tudorita Mihaita in asteptarea primaverii
Romania- The land of choice

monica_dicut spune:

Frumoasa poveste, frumosi eroii ei. SUnteti o familie model, va doresc toata fericirea din lume

La multe lunite si anisori Anucai mici

Monica de Minune Dragos Alexandru(26.08.2009)
Povestea noastra
Toate se intampla in viata cu un scop. Nu trebuie sa intrebam "de ce",
trebuie doar sa ridicam capul si sa mergem inainte
Ingerasul Andrei

suede spune:

Emotionat...La multe lunite Ana!!!!
Si pentru mami

Laura fericita de puiut scump norocos Mihnea Costin 12.10.2009

FEBRUARIE:
http://family.webshots.com/album/576696699yHysnI