Pentru Iran si cei care il iubesc
Raspunsuri - Pagina 4
Happy_in_TO spune:
Haide sa vedem cum putem face un meniu simplu, iranian....
O legatura de patrunjel... Patrunjelul se foloseste foarte mult in bucataria lor, la fel ca si coreandrul (eu nu il agreez deloc)
O legatura de ridichi, ceapa, brinza feta... pita bread.
Patrunjelul se spala bine de tot, cel mai bine se pune intr-un vas mare de tot, plin cu apa si apoi se lasa sa se ridice la suprafata, sa se limpezeasca apa. Pamintul si impuritatile se vor duce la fund si patrunjelul va sta la suprafata. Pe o farfurie se arajneaza patrunjelul curatat si spalat, ridichii taiati felii rondele, ceapa taiata in patru si brinza feta. Pita bread se incalzeste usor si se taie felii triunghiulare. Farfuria cu verdeata se numeste simplu: "sabzi khordan". Era primul lucru pe care il puneam pe masa, inainte de a lua comanda. Ce intimpinare frumoasa...
Se ia bucata de pita bread, se desface si inauntru el se pune cite un pic din fiecare, dupa gustul fiecaruia. Apoi se ruleaza si se maninca asa, ca aperitiv.
Un alt aperitiv usor de facut si la indemina oricui este "mast o khiar" care inseamna iaurt cu castravete. Se taie castravetele marunt-marunt de tot, cit de mic puteti sa il taiati. Cu tot cu coaja, ii va da o culoare frumoasa. Apoi se amesteca iaurtul. Mie imi place sa fie juma-juma, sa se simta castravetele. Se adauga menta uscata si sare. Ta-daaaa... simplu de tot. Mast o khiar e gata... Se poate servi cu pita calda impreuna cu sabzi sau se poate servi liga un khebob.
Orezul basmati e venerat in bucataria persana... E pregatit cu multa grija, are o tehnica anume si e buuun rau, eu il fac de cel putin o data pe saptamina.
De seara se spala orezul bine de tot. Se pune intr-un bowl mare si se spala cu grija, cu miscari de mina lente, ca o mingiere, cu degetele deschise, ca si cum ati alege aur din nisip. Deci nu frecati bobul si il mingiiati cu miscari de la stinga la dreapta. Apa sa fie rece sau un pic de tot calduta, dar nu calda. Se spala asa, in mai multe ape, pina cind apa ramine clara, fara amidon in ea. Apoi se ia sare (depinde de cit orez aveti) , as zice ca o lingura-doua... si se amesteca in apa cu orez. Se lasa asa, ca intr-o saramura, apa sa acopere bine orezul (ca se umfla usor), cam cu o palma.
A doua zi se ia o cratita mare si se pune apa in ea, apoi se completeaza cu apa-saramura in care a stat orezul toata noaptea. Se da in clocot si apoi se pune orezul tot. Se fierbe asa, in apa multa pina bobul este cam jumatate facut, citeva minute, fiti cu ochii pe el. Nu il amestecati prea tare, poate o data- de doua ori, cu gentilete si de sus in jos. Se scurge cu grija printr-o sita deasa si se racoreste un pic cu apa rece. Se pune la loc in oala in care a fiert, se acopera capacul cu un prosop curat si se aseaza in asa fel incit prosopul sa acopere interiorul capacului, sa absoarba aburii care se formeaza. Se da la foc mic de tot, cel mai mic de la aragaz si se lasa asa sa se faca incet de tot, in aburul lui.
Intre timp se ia cu grija mare o ciupitura se safran si se inmoaie in jumatate de cana de apa fiarta. Se acopera si se lasa deoparte, sa iasa culoarea si aroma din el.
Cind e gata orezul, se ia un pic din el si se inmoaie in culoarea de safran. Orezul facut se pune in platou si se orneaza cu cel colorat in safran. Va avea un miros divin! Se serveste cu unt, care se pune individual, dupa gust...
Tot cu o seara inainte, daca va hotariti sa faceit o masa persana, luati niste pulpe de pui dezosat, taiat cuburi mai mari, cam de vreo trei-patru centimetri. Marinati puiul in safran inmuiat in putina apa fiarta, apoi lasat sa se raceasca, zeama de la o lamiie si sare. Il puneti pe frigarui a doua zi si il faceti la bbq sau in cuptor. Se numeste "Gjiuge khebob".
Ca sa fie meniul complet... cind faceti khebobul, taiati niste rosii pe din doua si coaceti rosiile la fel. Se numeste "Ghoge"
Daca aveti "sumach" puteti pune dupa gust, ca si condiment, in farfurie.
Neaparat sa spuneti "bah bah" cind mincati, ca admiratie pentru opera culinara :))
Nicoleta spune:
Am vazut si The Colour of Paradise. Nu am cuvinte. Pacat ca nu am si ascultat filmul, l-am vizionat in timp ce doarme cel mic.
------------------------------------------------------
... daca tineretea ar sti... si daca batranetea ar putea...
iarina spune:
Oare de ce au trecut subiectul asta la "Prieteni dintotdeauna"?
Teodora, ai dreptate, nici pe timpul Sahului nu era democratie si nici libertate asa cum o vedem noi occidentalii, INSA in nici un caz nu era ca acum.
Va recomand o carte, La portile moscheii, scrisa de un iranian stabilit in Olanda. Surprinde cele doua regimuri foarte bine, perioada sahului si cea de dupa. Din cate am remarcat, perioada de dupa este mult mai sinistra iar opresiunile, ingradirea libertatii si a drepturilor omului se intalnesc la tot pasul. Chiar si in cartea lui Nafisi se poate simti o oarecare diferenta si o nota pozitiva pentru perioada dinainte de Khomeini si ceilalti care au venit dupa el.
Nu am timp sa scriu multe, sunt la serviciu, dar imi place mult subiectul.
Teodora, diseara ma pun pe scotocit filmul, o s acaut si Colours of paradise si o sa le vizionez in weekend.
denizel spune:
Nicoleta, trebuie neaparat sa vezi filmul asta cu sonor! :)
Iarina, pentru The color of Paradise a dat Sserafiotti link in prima ei postare. Sunt 9 parti a cate 10 minute fiecare.
- din jurnalul unei mămici de băietel.
Happy_in_TO spune:
Unul din primele lucruri pe care il faceam de dimineata era sa umplu samovarul cu apa, sa fiarba. Dupa ce fierbea, in ibricul de sus, puneam citeva lingurite de ceai aromat si apa fiarta. Samovarul este compus din doua parti: partea de jos, un recipient incapator care se umple cu apa si apoi se baga in priza pina fierbe... si partea de sus care este de fapt un ceainic, in care se pune ceaiul si apa fiarta. Cind se prepara ceaiul, se ia paharul specific de ceai, se pune un pic de esenta tare ce ceai din ibricul de sus, apoi se completeaza cu apa fiarta din recipient. Se serveste linga cuburi de zahar care se inmoaie usor de tot in ceai, se duce la buze, se rontaie un pic si apoi se bea ceaiul aromat. Din cite am vazut eu, un iranian get-beget nu pune zaharul direct in ceai si nu il amesteca asa cum facem noi, cu lingurita.
Restaurantul era impartit in doua. Mesele erau sus, iar jos, la subsol, Agha Saiid facuse o fintina cu apa, cu tisniroare activata de un motoras, care facea sa susure apa ca un izvor. Fintinita avea mozaic mic de tot de jur imprejur, cu motive persane. De o parte si de alta erau doua divane mari, joase, cu perne multe. Divanele erau tari, de fapt cred ca erau niste plansete dure puse pe niste picioare facute din caramizi. Daaarrr... erau acoperite cu cele mai frumoase covoare persane care le-am vazut vreodata. Pernele aveau arabescuri de toate culorile, flori si cozi de paun...
Intr-o zi a venit Agha Mansoor trist de tot, s-a dus direct la subsol si mi-a cerut sa pun muzica trista a lui Dariush. Mi-a cerut ceai. In timp ce il preparam am intrebat-o pe Anna Hanim ce s-a itimplat cu el... "Agha Mansoor mariz'e... majnoon'e" (Agha Mansoor este bolnav, este nebun)... "Anna Hanim... majnoon'e ci e?" (Anna Hanim, ce este majnoon?) ... Majnoon este nebun din dragoste, dupa povestea Layla si Majnoon, un fel de Romeo si Julieta din Orientul Mijlociu.
Edit:www.flickr.com/photos/bangkok_diary/237710852/" target="_blank">un samovar persan
Ameera spune:
Happy in TO, ce frumos povestesti!
Da, asa beau in mod traditional iranienii ceaiul, nu pun zahar in ceasca, ci tin o bucatica de qand (un fel de zahar cubic mult mai compact, care se topeste mai greu) pe limba in timp ce sorb ceaiul.
Teodora, ma bucur ca ti-au placut pozele. Da, am fost in Iran, de doua ori. Prima oara am stat o luna, mai mult in Teheran, apoi am mers la Shiraz si Isfahan. Isfahanul este impresionant, cu spectaculoasa piata Naqsh-e Jahan, moscheile, caravanseraiurile, podurile, gradinile lui. Shirazul l-am vizitat cam pe fuga, dar am petrecut o zi la Persepolis si Naqsh-e Rostam, a fost o experienta deosebita. Imi pare rau ca n-am ajuns la Yazd, Bam, Kashan... au mai ramas atatea de vazut! A doua oara am stat doar cateva zile si din pacate n-am putut pleca din Teheran. Dar astept sa mai creasca putin fiica-mea si sigur ne vom face o vacanta acolo.
monica70 spune:
Ce frumos subiect! Eu "cunosc" Iranul in principal din cartea lui James Clawell "Vartejul" (actiunea se petrece in timpul revolutiei islamice din 1979)
MONI cu DIANA (01.01.2006) si TUDOR (14.08.2009)
www.dropshots.com/DIANATUDOR" target="_blank"> POZE
www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/glossa.htm" target="_blank"> 
musetto spune:
Ce subiect frumos, felicitari!
Dar am dat de el printr-o adevarata munca de detectiv: am intrat din intamplare la 'anunturi', am citit ca ar fi vorba de niste filme si asa mi s-a aprins beculetul 
. A trebuit sa intru in profilul lui SSerafiotti ca sa il gasesc (eu la "Prieteni" intru fff rar, pt ca am crezut ca aici sunt de obicei doar cluburi si nu fac parte din niciunul).
SSerafiotti, tare mi-ar placea sa il vad la 'zona artelor'. Sa stii ca desprecopii are dreptate, acolo intra multa lume interesata de asemenea subiecte si cred ca l-ar citi mai multe persoane decat la 'generale' sau aici... Oricum, felicitari inca o data pt subiect, voi continua sa il citesc cu mare interes.
Alexa Ioana spune:
un subiect asa frumos trebuie readus pe prima pagina...
si da, ar fi bine sa fie mutat la arte.
happy 
foarte frumos povestesti! ar trebui sa aduni toate amintirile si gandurile astea intr'o carte... "la ceai cu Agha Saiid"
am citit si eu "la portile moscheei" si mi'a placut enorm de mult. mi'a amintit de un prieten drag, iranian, despre care din pacate nu mai stiu nimic de ani de zile, la care am baut cel mai bun ceai si am mancat cea mai buna mancare
mai scrieti, fetelor! va citesc cu mare drag
edit: zilele astea merg sa cumpar basmati si sa'l pregatesc dupa reteta ta, happy. o sa va spun ce iese
iarina spune:
Si eu sunt de acord sa mute subiectul. Nu vad ce cauta printre Prieteni...la Zona artelor sau macar la Calatorii.Mereu trebuie sa fac sapatauri ca sa-l gasesc.
Asta seara o sa ma uit si eu la Children of heaven, abia astept.