Pentru Iran si cei care il iubesc

Eu iubesc Iranul. Simpatizez oamenii de acolo, imi place arta lor, ospitalitatea lor, covoarele lor pe care de ce calci, de ce se fac mai frumoase, limba lor. Iubesc tara superba, le apreciez doctorii, seriozitatea sistemului de invatamant, sunt recunoscatoare pentru frumoasa literatura, muzica fermecatoare si deloc putinii ganditori si intelectuali de talie inaaalta, frate, inaaalta pe care ni i-a dat aceasta tara.

Da, e o tara in rahat maxim acum, e o tara cu mase fundamentaliste, dar in acelasi timp o tara in care multi, prea multi oameni mor pentru libertate si nu prea se uita nimeni la chestia asta.

Pentru ca in Iran se iese in strada si se moare pentru libertate (si nu in sensul de libertinaj), pentru ca zilele acestea iranienii din diaspora sunt si ei in strada pentru un Iran liber si dragostea de el, vedeti aici http://blogs.wsj.com/dispatch/2010/02/11/photos-iran-protests-stretch-far-from-tehran/,

m-am hotarat sa va propun doua filme ale lui Majid Majidi care, dupa mine, aduc marturie despre sufletul Iranului. Le gasiti aici-

http://www.youtube.com/watch?v=iN1SDtQ3ucc&feature=related 'Colours of paradise'

si aici-

http://www.youtube.com/watch?v=49oxkfOwJZ0&feature=related 'Children of heaven'

Subiectul meu nu este o apologie a regimului mullah-ilor, a carui ura pentru Israel (comuna de altfel in lumea musulmana) nu o impartasesc defel, si nici nu este un atac la adresa persoanelor religioase, pro sau anti mullahi, din Iran. Persoanele religioase pot fi tampite, ca si cele nereligioase, inspiratia tampeniei difera, si nu asta intentionez sa combat aici. Acest subiect este atat: o invitatie sa stergem impreuna un hublou aburit prin care sa observam sufletul acestui popor in toata puritatea lui compusa atat din elemente laice cat si religioase, o puritate pe care multi, sunt sigura, nu contau.

Genialele filme sunt cu copii si despre copii. Si da, ofera un exemplu de copilarie. One of a kind.

Vine duminica, sper sa gasiti putin timp. Si sa va placa, si sa va amintiti de Iran si ca acolo se moare pentru libertate, si ca mai devreme sau mai tarziu Iranul cel mare si frumos va fi si el liber (desi nu e musai sa devina si libertin, avand multiple exemple de NEurmat, ca de pilda- noi) si acolo se vor face muuuulte alte filme nemaipomenite pe care le vom urmari cu sufletul la gura si cu multa, multa placere.

Olina87 spune:

del

Ramona J spune:

Tocmai am vazut Children of Heavan acum vreo saptamina. Este de neuitat!

Happy_in_TO spune:

Iranul pentru mine este muzica lui Googoosh, a lui Dariush si Bijan Mortazavi... Mirosul de "Ghorme sabzi ba berench", ceaiul in paharul tipic, servit cu un cub sau doua de zahar linga el... Tortul adus ca o surpriza in timp ce se cinta in cor: "Mubarak, mubarak, tavalodet mubarak". Inseamna oglinda, griul incoltit, dulciurile si doi pesti intr-un bowl, pe masa, de Nowruz...

Am lucrat intr-un mic restaurant iranian timp de 5 ani de zile, in fiecare simbata si duminica iar in vacante tot restul saptaminii. Restaurantul era mic de tot, avea 12 mese iar eu eram singura care servea, facea salatele si ajuta in bucatarie . Se numea Sardab ceea ce ineamna cismea cu apa rece. Agha Saiid era proprietarul si sotia lui lucra in bucatarie, Anna Hanim. El era Azeri din Iran, ea era din Corea dar traise douazeci de ani in Iran si stia persana foarte bine. Toata lumea credea ca sint fata lor, de fapt si Aha Saiid ma striga mereu "Dokhtare" ceea ce inseamna "fata" iar eu ii raspundeam glumet, in felul tipic persan "gean"?... adica sufletul meu - stiu, suna dramatic in romaneste dar chiar asa se adreseaza unul altuia de fel.
Am invatat persana, le-am observat obiceiurile si i-am apreciat bogatia sufleteasca.

Un film care l-am vazut recent si care mi-a placut a fost "Bab' Aziz". Este un film despre "dervish", cu multa poezie.

Miine am sa o sun pe Anna Hanim si pe Agha Saiid.

columbiana spune:

mi-am amintit ca am niste fotografii primite de la cineva care iubeste mult tara asta,tara lui de origine; miscarile lor de acum imi amintesc de revolutia, idealurile si sperantele noastre de atunci; sper doar ca fundamentalistii musulmani sa nu le spulbere visele;

http://good-times.webshots.com/album/252135495FxmuJO

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

denizel spune:

Un www.youtube.com/watch?v=SUOdLWMvr70" target="_blank">interviu cu Azar Nafisi, pe care o iubesc si careia, de cand am citit Citind Lolita in Teheran, tot imi promit ca ii voi scrie :).

"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

cristina1974 spune:

Nu va inchipuiti ce mare placere mi-a facut sa gasesc acest subiect.
Deci, as vrea sa va zic si eu cate ceva despre Iran si oamenii sai, din perspectiva mea, sotie de iranian.
Mai intai, am sa spun cat de frumoasa e tara. Are o geografie compleza, de la mare 9 la nord si la sud ), pana la munte, in nord, si desert, in centru. Gasesti o multime de fizionomii,de la oameni cu piele alba si ochi verzi, in zona Tehranului, pana la cei cu trasaturi arabe, in sud si centru. Grupuri etnice variate: iranieni get-beget, turci, kurzi, afgani, arabi si da, evrei.
E o tara incarcata de istorie. Au o cultura extraordinara. Au oameni extrem de prietenosi si primitori,foarte politicosi. Au o limba melodioasa, printre cele mai vechi limbi din lume,daca nu chiar cea mai veche. Bucataria iraniana e extrem de delicioasa, cu toate ca mie mi-a luat ceva timp pana m-am obisnuit cu ea. Acum ador mancarea iraniana ,din doua puncte de vedere:se face foarte repede si este foarte buna.
Ce nu mi-a placut in Iran: faptul ca trebuie sa te acoperi pe cap, (inca din avion ti se atrage atentia), nu poti sa te dezbraci pe plaja asa cum o faci pe orice alta plaja, nu ai sansa sa-ti spui parerea la modul liber, barbatii pot sa se casatoreasca cu mai multe femei in acelasi timp ( al meu e doar al meu ), machiajul extrem de vulgar, uneori, al femeilor de pe strada si obsesia lor pentru operatii estetice (mai ales la nas ).
Cam atat, deocamdata. Daca doriti sa stiti mai mult, va stau la dispozitie.

Teodora D. spune:

Cristina, eu te-am citit cu mare placere si te rog sa scrii despre Iran tot ce ti se pare tie interesant. Iar daca stii retete din acelea simple si bune, care se pot face cu ingrediente din RO, te rog sa ne rasfeti si pe noi cu ele.:)
Dar de ce se fac multe operatii la nas, au nasul peste medie de mare sau e doar un complex la moda?
Ma gandesc ca machiajul in exces o fi vreo incercare de compensare a valului. Au acum voie sa li se vada fata machiata pe strada?

SSerafiotti spune:

Mai intai, multumesc admin-ului care mi-a facut hatarul si a ingaduit acest subiect aici, dupa ce initial topic-ul zburase nu stiu pe unde de nu il vedea nici baubaul.

Multumesc pentru frumoasele voastre raspunsuri.

Revenind la cele doua filme, in Colours of Heaven m-a impresionat mult scena in care baietelul orb, urcandu-se in copac, simte cu mana directia in care se afla cuibul de pasarele si reuseste sa aseze puisorul in siguranta la loc in cuib.

De asemenea, casuta din munti a bunicii, cu prispa inalta, cu pridvor si uluci, m-a uimit prin asemanarea ei cu casutele noastre de la tara. Strabunicii mei vin dintr-o anumita zona a Moldovei si acolo casutele batranesti aratau exact asa. Pana si fetitele imbrobodite cu basmale colorate erau leite copilele noastre de la tara, in regiunile unde se mai apeleaza la portul traditional.

Daca mai aveti prin desagi povesti cu si despre Iran, haide sa mai povestim.

Kite_runner spune:

SSerafiotti, felicitari pentru subiect si celorlalte seherezade, de asemenea!

De curand am citit cartea "Samarkand" a lui Maalouf si, cum sunt eu fan de tot ce tine de Orient, mi-a placut foarte tare cum povesteste din trecutul Persiei, in prima parte despre viata poetului si ganditorului Omar Al-Khayyam (care a avut o mare contributie si in dezvoltarea stiintelor in vremurile acelea, putin dupa anul 1000) si apoi in alta perioada, cand Persia, Iranul deja, devenea un stat modern, iar personajul principal urmareste manuscrisul de la Samarkand, al poetului mai inainte amintit, purtand cititorul prin orasele persane in vremurile acelea tulburi cu lupte intre a pastra vechile traditii si a prelua obiceiurile occidentalilor. Citind in Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/Omar_Khayyám) despre poetul renumit pentru versurile sale, rubaiatele (http://en.wikipedia.org/wiki/Rubaiyat_of_Omar_Khayyam), am vazut intr-o poza ca are un monument in Bucuresti, m-am mirat, ca nu e chiar asa cunoscut in lume si in timpurile noastre, de i s-a facut tocmai la noi un monument.

cristina1974 spune:

Teodora, multumesc mult pentru aprecieri.
Da,am ceva retete,si sunt usor de preparat. Bucataria persana foloseste pe scara larga orezul Basmati, cel cu bob lung si subtire. Deci orezul asta se mananca la greu, si i se ataseaza diverse mancaruri. Ca si condiment principal, se foloseste mult turcmenicul, sub forma de pulbere. Mai folosim si scortisoara, insa atata timp cat ai basmati rice si turcmenic la indemana, poti, teoretic, sa prepari orice. Iti stau la dispozitie, sa stii .
Acum chestia cu nasul mare e relativa. Eu stiu sin in romania, si aici, in UK, persoane cu nasul extrem de mare, insa asta face parte din farmecul personal. Femeile din Iran au, ca si trasatura a populatiei din zona aia, un nas mai mare, insa nu e ceva dizgratios. Nu am inteles niciodata de ce au aceasta obsesie. Operatiile estetice sunt atat de comune,incat si fetitele de 10-11 ani se gandesc la asta si abia asteapta sa creasca mari, sa plece in Dubai sau ,de ce nu, sa-si faca aceasta interventie in Tehran.
In capitala ,nu vezi femeile acoperite gen ninja,ca in Arabia Saudita, de ex. Valul s-a trasnformat doar intr-o esarfa care acopera doar jumatate de cap. Sunt zone insa, mai religioase, unde vezi aproape toate femeile imbracate doar in negru, iar valul acopera tot capul, lasand la lumina doar fata.
Acum, problema machiajului..... Am vazut femei cu foarte mult bun gust,machiate, insa la modul placut. La capatul celalalt, am vazut hidosenii, pur si simplu. Sunt extrem de vulgare, zici sa sunt venite de pe scena nu stiu carei opere sau teatru,doar acolo mai poti vedea make up atat de puternic si fara bun gust, as putea spune. Se practica pe scara larga machiajul permanent, prin tatuarea buzelor, a ochilor si a sprancenelor. Eu, una, nu inteleg de ce. Ca explicatie, mi s-a zis ca aceste make-up extrem de puternic este un fel de compensatie la faptul ca trebuie sa se acopere, ca, legal, nu prea au nici un drept in tara lor. Deci e un fel de atrage atentia asupra lor.
A, foarte multa lume sunt consumatori de opium. Chiar printre rudele pe care le mai avem in Tehran, cam 70% consuma frecvent opium, sunt dependenti de drogul asta.
Beau foarte mult ceai, folosesc foarte mult safronul pentru mancare si dulciuri.
Din Iran eu mi-am adus multe lucruri decorative, mult aur (18k, lucrat foarte frumos), safron (care e extrem de scump), covoare persane facute manual si care costa o avere. Mi-as dori sa ma intorc acolo, in vizita, cat mai des, insa de fiecare data raman cu un gust amar vis-a-vis de teroarea la care este supusa populatia. E de ajuns ca cei din regimul politic sa te simta ca gandesti impotriva lor sau ca incerci sa instigi oamenii, ca vin dupa tine si te condamna la moarte imediat. Fratele soacrei mele a fost dizident politic, a fost capturat, condamnat la moarte, ajutat sa evadeze si sa fuga in Germania. Vreau sa va spun ca l-au prins dupa multi ,multi ani, in Germania, si l-au impuscat in cap.Iar familiei nu i-a dat acordul de a aduce trupul in tara, pt a fi inmormantat. Cu greu, dupa multi ani, au putut face asta.