Pepenasi de iulie-august 2008 (169)

Raspunsuri - Pagina 9

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns AnnaBaby spune:

Cu fierul asta eu ma simteam oarecum vinovata ca nu i-am dat desi doctorita ei mi-a zis de mai multe ori. Analize nu i-am facut ca nu ma lasa inima s-o intep in vena, chiar nu pot. Adica daca mi-ar zice un dr ca e musai, na, as duce-o, dar asa, sa o iau eu s-o duc parca nu pot. pana la urma cred ca nu o sa-i dau. Asa cum nici vigantol nu i-am mai dat de vreo luna, ca deh, are deja peste un an jumate.
Eu una nu am incredere ca se asimileaza toate chestiile necesare din alimentatie, adica stiu de exemplu ca poti sa mananci lactate cu tona si tot sa ai lipsa de calciu, si la fier la fel. Asa ca de asta ma gandeam. Dar pana la urma, care ar fi semnele care indica carenta de fier? sau nu sunt, in afara de culoarea pielii, ca asta e aiurea, de unde sa stiu eu, poate asa e piele ei, nu?

Bun, in alta ordine de idei, m-am hotarat sa-i tund Ioanei bretonul, chiar daca nu as fi vrut, dar nu se mai poate, toata ziua isi scoate omiduta din par, si apoi tot ea e enervata ca ii vine in ochi Asa ca miercuri avem programare la salon Sper sa fie cooperanta si ea si sa stea la tuns...

Apoi, maine sau poimaine astept sa-mi ajunga protectia de la marginea patului, am comandat-o aseara, si gata, renuntam la patutul de bebe sa vedem cum o sa fie...de trezit si mieunat oricum nu scap, da asta e...

Si in ultimul rand m-am programat si eu la control la dermato, lunea viitoare, sa vad care e treaba cu alunita...

Anna si Ioana (11.07.2008)
asa creste Ioana
povestea nasterii

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns MIKYCRIS spune:

ANABABY eu cand am fost cu DILARA sa o tund am avut noroc ca era acolo si tv+3 tipe care incercau sa se bage in seama cu ea dar fara succes pt ca DILARA mea era preocupata de reclame si a stat cuminte tot timpul.Binenteles ca tipele au ramas surprinse la cat de cuminte a fost bubulina mea

MIKYCRIS Album de familie
MAMI DE PRINTESE DELIA SI DILARA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns maitreyi spune:

ana a mea nu avea niciun semn evident de anemie. si era o anemie zdravana...si manca si atunci ca si acum din toate categoriile de alimente zilnic. probabil a mea asimileaza mai greu.

dia stiuuuu faza eu cand cobor din taxi zic multumim si muuulte le zic la plural. si m-am surprins o data in kauffland parca, cand am ridicat o sacosa, am zis hoooo-paaa si poc i-am zis unuia pe strada cand a scapat ceva din mana

-----

Are mami o MINUNE DE LA DOAMNE-DOAMNE

-----

Ruby eekyaa.
Ehla xana, ehla xana kondamou
Ehla bruwee, maydeenabee
Seesu samee ahkeeraa
Ruby ruby kree

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns dia_filipas spune:

Na, ca am cobit, deja s-a trezit de 3!! ori...noroc ca nu dorm inca.

Mai3 Daa!! exact la asta ma refeream...si mai si zambesc tamp...Oare mai trece?


Dia, mami de Miruna stapana toboganelor (15.07.2008)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns maitreyi spune:

nu stiu daca mai trec sau nu le-om inlocui cu altele specific varstei

-----

Are mami o MINUNE DE LA DOAMNE-DOAMNE

-----

Ruby eekyaa.
Ehla xana, ehla xana kondamou
Ehla bruwee, maydeenabee
Seesu samee ahkeeraa
Ruby ruby kree

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns MIKYCRIS spune:

MAY3 asta e un cantec?ma refer la ce ai tu scris la semnatura

MIKYCRIS Album de familie
MAMI DE PRINTESE DELIA SI DILARA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns MIKYCRIS spune:

Se pare k toata lumea doarme numai eu mai bantui pe aici

Ne votatzi si pe noi?

MIKYCRIS Album de familie
MAMI DE PRINTESE DELIA SI DILARA

Ne votati in fiecare zi? cate 10 stelute la http://fotostars.eu/user.php?id=452

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns M&M spune:

Citat:
citat din mesajul lui MIKYCRIS

Se pare k toata lumea doarme numai eu mai bantui pe aici

Ne votatzi si pe noi?

MIKYCRIS Album de familie
MAMI DE PRINTESE DELIA SI DILARA

Ne votati in fiecare zi? cate 10 stelute la http://fotostars.eu/user.php?id=452



Votat!!

Anka, m-ai facut sa zambesc!



Cristina,mami de Mihaita (30 iulie 2008) si 25+ cu Matei Stefan

Alex are nevoie de noi


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns M&M spune:

eu nu i-am dat lui MIhaita fier, vigantol cred ca din primavara nu i-am mai dat...

Cristina,mami de Mihaita (30 iulie 2008) si 25+ cu Matei Stefan

Alex are nevoie de noi


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns vias spune:

Buna dimineata fetelor

sa stiti ca desi nu am mai scris (ca nu am timp din cauza lui Flavius ) v-am citit, asa ca incep sa va spun tuturor celor care zilele astea ati mai adaugat un anisor in buchetul vietii, sau urmeaza zilele acestea, va urez muuuuuulta sanatate, fericire, implinire si ce va mai doriti voi.

Noi suntem parinti paranoia , aseara am dus copilul la spital...ca nu a mancat, dar odata ajunsi acolo ne-am facut de cacao si eu si Pustache, caci Flavius al nostru a ras pe tot parcursul consultatiei, i-au facut si analize de sange...concluzia: COPILUL E SANATOS TUN, PARINTII BOLNAVI CU CAPUL ...si nu va spun ca eu am plans mai mult decat Flavius cand i-au luat sange .

Important e ca e sanatos..am ajuns acasa si a mancat..

Spuneti-mi va rog ce fac eu cu atat lapte??? Noaptea nu ma mai trezeste copilul, ma trezesc imense, pline cu lapte...de fapt, lapte am si-n chiloti noaptea

Cami, de sufletel scump Flavius Cristian pe pamant si a ingerasului Darius-Andrei din ceruri

Alex are nevoie de noi! Sa-l Ajutam!!

Flavius

ingerasul Darius-Andrei

www.Darius-Andrei.piczo.com

http://nshrine.com/shrine/Darius


Poveste

POZE

Mergi la inceput