Cand copilul se afla in dificultate
Cand copilul se afla in dificultate | Autor: Chuny
Ma adresez in primul rand mamicilor cu copii aflati in dificultate. Nu ma refer la boli grave, ci la acele probleme care pot impiedica copiii sa se integreze corect in societate, care pot avea consecinte grave in viata scolara si care ii pot impiedica sa fie fericiti.
Cand mi se spune ca doar de mine depinde pt ca V sa fie bine ma apuca groaza. E ca si cum mi s-ar spune ca din cauza mea e asa si ca doar eu am cheia rezolvarii problemelor lui ... e o responsabilitate prea mare pe care abea o pot duce. Am avut o copilarie deosebit de grea, duc cu mine o valiza plina de probleme nerezolvate si dintr-odata m-am trezit ca trebuie sa ma concentrez pe altceva, ca trebuie sa fiu optimista si sa am incredere. Cum pot eu sa merg cu incredere inainte daca ma simt atat de pierduta si daca mi-e atat de frica? Cum gasim calea de a incuraja si ajuta copilul, daca noi, mamele, suntem atat de fragile ? Ar fi culmea sa mint si sa ma mint si sa spun ca totul e ok si ca voi fi fericita indiferent de rezultat ... pt ca nu e asa.
Witeflower spunea ca trebuie sa ne concentram pe lucrurile la care copilul se descurca bine si face progrese. Daca ma gandesc am o gramada de motive sa fiu mandra de Vladi: are un zambet rupt din soare, il apuca cantatul toata ziua, e strengar, are vointa in ciuda neindemanarii, are o memorie destul de buna, e un bun observator ... si totusi undeva ceva lipseste ...
De unde luam putere pt ca ei sa nu simta cat suntem de speriati ?
Ma mai gandeam la ceva : eu sufar uneori fizic pt toate astea, e ca si cum m-ar durea tot corpul cand ma prinde cate un moment de disperare. Mi se pare ca asta e din cauza ca vad in el inzecita toata fragilitatea mea din copilarie. Poate ca daca m-as detasa de problemele mele vechi as privi altfel situatia lui.
Acum oricum am o perioada ok, ma obisnuiesc cu ideea ca asta e situatia si ca se poate muuult mai rau. Dar cand o sa cad din nou ?
Sibylle
http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/
Vladimir *****
***** Anna
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie"
Raspunsuri
alina023 spune:
Aricior, eu am cu baietelul meu ceva probleme care sunt muuult mai mici decat ce ai tu cu Vladi. Si cu toate astea, am simtit exact ceea ce spui tu ca simti. Si am fost speriata, terifiata chiar, panicata, m-am simtit neindemanatica, slaba, nestiutoare, vinovata, mama insuficient de atenta la nevoile copiilor ei....si cate si mai cate sentimente si trairi amestecate.
Spui ca te-ai ridicat acum! Foarte bine! V are nevoie de tine in puteri si optimista! Ce vei face cand vei cadea iar...pentru ca vei mai cadea...este normal! Te vei ridica iar! Tot in copii iti vei gasi si regasi puterea de fiecare data! Nu mai stiu cine...cred ca Conchita, a spus asa de frumos "copilul meu este puterea si slabiciunea mea!" Asa este! Asa sunt toti copiii pentru parintii lor! Pentru ei ne temem atat de tare, pentru ei simtim ca ne ingheata sufletele atunci cand au probleme, dar tot pentru ei gasim resurse pentru cele mai de neimaginat limite!
In copii iti vei gasi puterea atunci cand vei fi slaba! Si nu-l uita pe Dumnezeu! 
Alina, mami de Ana Antonia 
(06 Dec 2007) si Luca nazdravanul 
(14 Feb 2003)
Ana, minunea mea iubita 
Luca, iubitul mamei drag! 
Povestea nasterii Anei 
**************************
Emma este iubire!
Alizee spune:
"Angoasele noastre ne tin oare copiii pe loc ? Frica noastra de viitor ii blocheaza si pe ei ? Poate ca da."
Ti-am citat frazele din blog.
Nu intotdeauna batutul pasului pe loc al parintilor pot influenta evolutia copilului.
Este normal sa te afli intro stare de alerta continua si, din cand in cand, sa mai cedezi psihic.
Am citit ce ai scris in blog pt a intelege mai bine despre ce vorbesti in acest subiect.
Este benefic pt dezvoltarea lui ca ti-ai dat seama din timp ca are o problema si il duci la medici. El este atat de micut, incat cu siguranta se va descurca din ce in ce mai bine si cu vorbitul si cu indemanarea. Sunt absolut convinsa ca toate stradaniile tale se vor vedea in performantele baietelului tau. Deja se observa.
Eu nu am inteles de ce te ingrijoreaza un eventual dosar intocmit de educatoare ? Atata timp cat nu este agresiv, ba din contra este comunicativ si cooperant, nu ai de ce sa iti faci griji.
Este greu sa fii mama a doi copii mici, din care unul cu ceva probleme de sanatate ( probabil ). Este firesc sa mai ai si episoade de depresie. Nu ai o prietena cu care sa iesi din cand in cand in oras, la o cafea si o vorba ?
allinta
A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.
asteryaro spune:
Un subiect de suflet si pt. suflet...
Sper sa ramana asa, si sa incercam sa ne gasim puterile aici.
Sibylle 
,
e firesc sa ai asemenea stari, sentimente, e firesc sa te simti slaba si neputincioasa uneori, deseori...
"Valiza" aceea o am si eu, uneori o mai deschid, o inchid la loc... e un balast care nu numai ca nu-mi foloseste, ci imi face si mult rau. Dar e bagajul meu, il tot arunc la gunoi, insa revine.
Nu stiu cine-ti spune ca DOAR de tine depinde ca V sa fie bine, insa o sa-ti spun ca are dreptate, poate ca tonul sau formularea nu sunt tocmai bine alese, dar DOAR de tine depinde. Esti mamica lui, zana buna care face minuni 
, nu?
Medicul lui Razvan spune ca recuperarea unui copil depinde in foarte mare masura de asumarea problemei de catre parinti, de atitudinea lor, de felul cum privesc problema/dificultatea in sine. Si ca noi parintii luptam in primul rand cu problemele copiilor, si eu gasesc logic ceea ce spune.
Stii ce-mi da mie puteri? Sa ma gandesc la el, asa cum este, si la mine - neputincioasa. Si atunci ma ridic, din orice "groapa" m-as afla, fiindca daca nu-s eu, nu-i nimeni langa Razvan.
Increderea o vei capata pe parcurs, iar temerile nu vor disparea definitiv, fiindca... asa a fost sa fie. Doar ca trebuie mereu sa ai in minte ca esti puternica, chiar daca uneori simti exact contrariul, iti vine sa fugi, sa mori, sa dispari... Din fericire, NU poti, nu ai voie, trebuie sa ramai puternica pt. puiul tau. Ca orice mama, nu?
In astfel de situatii, optimismul e marfa rara, e uneori imposbil de gasit, in zadar unele persoane (bine intentionate, de altfel) vin si spun "fii tare, o sa fie bine" tra la la.
Depinde insa de fiecare femeie in parte, de fiecare mama, cum reuseste sa gaseasca puteri sa mearga mai departe.
Mie mi-au trebuit peste 3 ani sa reusesc, nu in totalitate, desigur, si fiecare zi e o lupta, interminabila, dar va veni un moment, din fericire, cand vei avea impliniri peste impliniri, cand micutul tau te va surprinde si te vei ciupi de mana, intrebandu-te daca este adevarat.
Pe mine m-a ajutat mult faptul ca am fost deschisa, n-am tinut secret, nu m-am jenat, am vorbit cu oricine m-a ascultat (unii o faceau din pura politete 
) am ras, am plans... mai plang si-acum, caci vorba cuiva "sunt femeie si sunt slaba", dar... am invatat sa fiu mai puternica decat am banuit macar ca voi putea fi vreodata.
Aduna-te incet, mobilizeaza-te si SPERA 
.
Cristina si 
Razvan (31.01.2006)
"Viata e ca carosabilu': unii vine, altii trece..." (adusca, membru DC)
(1),(2),(3),(4),(5),(6)
MY HERO
alra spune:
eu in principiu merg in pasi mici si ma gandesc la viitorul imediat. si incerc sa iau lucrurile pozitive si sa nu le maresc pe cele negative. admit ca m-am si panicat cand au fost fetele mici si cu probleme (de vreo cateva ori m-am speriat chiar rau de tot ), cred ca e normal sa trecem prin asta.
apoi noi avem niste prieteni cu copii cu probleme mari de sanatate, insa din cele ce ameninta viata, si ma uit la ei ce puternici sunt si invat.
casandra spune:
Mie mi-au trebuit 6 ani sa inteleg ca nu depinde doar de mine; Depinde de mine, in mare masura, dar mai e si mila Domnului si multi alti factori pe care nu ii poti controla. Si mai e si, el, copilul, un alt suflet, care are si el ceva de spus in toata povestea asta.
witeflower spune:
Prea multa lume ne spune ca de noi, parintii, depinde totul in privinta copilului. Noi insine ii responsabilizam adesea pe proprii nostri parinti pentru felul in care suntem noi.
Si totusi, casandra are dreptate - depinde in mare masura de noi, dar nu numai... Copilul nu e o sculptura, sa depinda doar de talentul si priceperea noastra cum iese. (Chiar si la o sculptura, mai conteaza si alti factori, cum ar fi materialul sau uneltele pe care le ai...)
E important ca noi, parintii, sa facem ceea ce ne sta in putinta, sa invatam cat mai multe despre copil si despre cum il putem sprijini sa depaseasca dificultatile. Dar sa nu uitam nicio clipa ca nu putem controla totul, ca nu suntem responsabili pentru tot, ca nu orice reusita e meritul nostru si nu orice esec e din vina noastra...
Sibylle, as vrea sa te uiti cu atentie in jur, la alti copii si la alte mamici. Vei observa ca fiecare copil are calitatile si dificultatile lui. Si fiecare mamica, oricat ar parea de sigura pe ea la prima vedere - are spaimele si nemultumirile ei. Nu trebuie sa ne rusinam sau sa ne invinovatim din cauza asta. Si nici macar sa ne ascundem.
Da, e important sa incercam sa ne controlam, pentru ca asa copilul invata de la noi o minunata lectie de viata: "Am voie sa ma simt speriat si neputincios uneori, am voie sa fiu trist si ravasit, dar pot sa depasesc aceste momente si sa prind putere, pentru a merge mai departe."
Daca parintii isi ascund prea bine aceste sentimente negative, lectia pe care o invata copilul e una destul de toxica : "Nu am voie, nu se cuvine sa fiu trist, nemultumit, speriat - asta ar fi o rusine sau le voi face rau celor pe care ii iubesc. Nu am voie sa-mi arat slabiciunile, pentru ca ceilalti sa nu-si piarda increderea in mine."
Comunicarea emotionala e foarte importanta pentru copii. DE asemenea e important sa stie ca noi, parintii, ii iubim mai mult decat orice pe lume, ca ii sprijinem cu toate puterile noastre... Dar nu suntem atotputernici, nici atotstiutori.Nu suntem perfecti. Si nici ei, copiii, nu trebuie sa fie. Ca ii iubim si ii apreciem asa cum sunt, asa cum incearca sa devina. Ca nu trebuie sa fie neaparat asa cum vrem noi. Si ca, daca unui om ii lipseste ceva, acel ceva se poate dezvolta - sau se poate compensa prin alte calitati.
O ultima idee - a sprijini copilul nu inseamna a preula toate dificultatile lui.
Ci a-i fi alaturi, a icerca sa-l sprijini atunci cand are nevoie (si atunci cand poti! - ca nu intotdeauna stii sau poti face asta in mod eficient - iar copilul va invata ca parintii nu sunt solutia pentru orice problema; uneori resursele se afla la copil, nu la noi...). Inseamna a-i insufla incredere (chiar si atunci cand tu, ca parinte esti speriat si neincrezator...).
Scuze ca m-am lungit asa - voiam sa spun mai multe, pentru ca voi lipsi o vreme... Ma pregatesc pentru nastere si va trece un timp pana voi reveni pe forum.
ary_v spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Sibylle Cand mi se spune ca doar de mine depinde pt ca V sa fie bine ma apuca groaza. E ca si cum mi s-ar spune ca din cauza mea e asa si ca doar eu am cheia rezolvarii problemelor lui ... e o responsabilitate prea mare pe care abea o pot duce. Am avut o copilarie deosebit de grea, duc cu mine o valiza plina de probleme nerezolvate si dintr-odata m-am trezit ca trebuie sa ma concentrez pe altceva, ca trebuie sa fiu optimista si sa am incredere. Cum pot eu sa merg cu incredere inainte daca ma simt atat de pierduta si daca mi-e atat de frica? Cum gasim calea de a incuraja si ajuta copilul, daca noi, mamele, suntem atat de fragile ? Ar fi culmea sa mint si sa ma mint si sa spun ca totul e ok si ca voi fi fericita indiferent de rezultat ... pt ca nu e asa. |
Sibylle, eu nu cred ca merge asa: "Trebuie sa fiu otimista, trebuie sa fiu puternica". Esti sau nu esti. Ca mama de copil foarte sensibil stiu cat de mult depinde starea copilului de starea mamei. Trebuie sa deschizi valiza si sa iti rezolvi problemele, pentru ca un copil sensibil vede dincolo de ceea ce vrem noi sa ii aratam. Vede nefericirea si neputinta noastra, indiferent cat de optimiste si puternice ne aratam noi. Rezolva-ti problemele si da-i sansa sa creasca langa o mama cu adevarat fericita si atunci se vor rezolva si problemele lui. Cam asta e experienta mea.
Sheannamp spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Sibylle Ma adresez in primul rand mamicilor cu copii aflati in dificultate. Nu ma refer la boli grave, ci la acele probleme care pot impiedica copiii sa se integreze corect in societate, care pot avea consecinte grave in viata scolara si care ii pot impiedica sa fie fericiti. Cand mi se spune ca doar de mine depinde pt ca V sa fie bine ma apuca groaza. E ca si cum mi s-ar spune ca din cauza mea e asa si ca doar eu am cheia rezolvarii problemelor lui ... e o responsabilitate prea mare pe care abea o pot duce. Am avut o copilarie deosebit de grea, duc cu mine o valiza plina de probleme nerezolvate si dintr-odata m-am trezit ca trebuie sa ma concentrez pe altceva, ca trebuie sa fiu optimista si sa am incredere. Cum pot eu sa merg cu incredere inainte daca ma simt atat de pierduta si daca mi-e atat de frica? Cum gasim calea de a incuraja si ajuta copilul, daca noi, mamele, suntem atat de fragile ? Ar fi culmea sa mint si sa ma mint si sa spun ca totul e ok si ca voi fi fericita indiferent de rezultat ... pt ca nu e asa. Witeflower spunea ca trebuie sa ne concentram pe lucrurile la care copilul se descurca bine si face progrese. Daca ma gandesc am o gramada de motive sa fiu mandra de Vladi: are un zambet rupt din soare, il apuca cantatul toata ziua, e strengar, are vointa in ciuda neindemanarii, are o memorie destul de buna, e un bun observator ... si totusi undeva ceva lipseste ... De unde luam putere pt ca ei sa nu simta cat suntem de speriati ? Ma mai gandeam la ceva : eu sufar uneori fizic pt toate astea, e ca si cum m-ar durea tot corpul cand ma prinde cate un moment de disperare. Mi se pare ca asta e din cauza ca vad in el inzecita toata fragilitatea mea din copilarie. Poate ca daca m-as detasa de problemele mele vechi as privi altfel situatia lui. Acum oricum am o perioada ok, ma obisnuiesc cu ideea ca asta e situatia si ca se poate muuult mai rau. Dar cand o sa cad din nou ? Sibylle http://aripicarecrescinnoi.blogspot.com/ Vladimir ***** ***** Anna www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">MULTUMIM PT CEEA CE ATI FACUT PT SONIA www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank"> "Cine a vazut acel licurici nu-l va uita niciodata ... i-a intrat in suflet pentru vesnicie" |
Eu nu mai am voie sa simt asta. Si nici timp nu am.
Nu spun ca asta ar fi o solutie dar toti imi repeta ca nu am de ce si, mai ales, ca nu e bine pentru copii, ca le transmit si lor vina asta....
Asa ca nu mai am voie sa ma simt vinovata.
Desi ma simt si nimic din ceea ce fac nu ajuta....
Poate gasim impreuna o solutie
Happiness_4_us spune:
Momente de slabiciune avem toti, ca doar suntem oameni, momente in care clacam si simtim ca nimic nu ne poate alina durerea din suflet.
Eu cel putin, ma ridic instant si prind putere, atunci cand ma uit la Andrei, iar el in inocenta lui, imi trimite cate un zambet care ma ridica la cer!
Si-mi spun de fiecare data in gand, dar de fiecare data: haide Nana, ridica-te, ca nu e timp sa-ti plangi de mila! Sunt oameni mult mai necajiti, care gasesc mereu putere, Dumnezeu stie de unde, si nu se lasa! Curaj!
Si incep sa zambesc si sa ma joc cu Andrei, il strang in brate, chiar daca lacrimile stau sa-mi curga si sufletul imi tremura, si merg mai departe!
E greu, e extraordinar de greu, insa nu am incotro.
El depinde de mine iar eu trebuie sa fac tot ce imi sta in putere sa il ajut, asa cum ma pricep si pot eu mai bine. Nu depinde NUMAI de mine, asa cum iti tot spun tie cei din jur. Dar pot contribui si eu la "recuperarea" lui, pentru ca eu stiu si simt cel mai bine, ce si cand are nevoie. Nu degeaba se spune ca mama e mama.
Si inca ceva: nu stiu cum este in Franta, dar aici, oamenii sunt de o empatie iesita din comun iar pe mine asta ma ajuta extraordinar de mult. Pentru mine conteaza enorm cand cineva imi spune: lasa ca o sa vorbeasca si nu o sa il mai puteti opri sau lasa ca va merge si veti alerga dupa el.
Dupa fiecare vacanta in Ro, vin in genunchi inapoi acasa si imi ia ceva timp sa imi revin, asta pentru ca oamenii sunt cu totul altfel si nu fac decat sa te ajute sa cazi si mai rau in groapa.
Nana, 
Andrei Stefan ( 26.09.2007)
Povestea nasterii fluturasului!
"Nu-i nimic, ce daca... Tot ce-i rau o sa treaca!
Nu-i nimic.... Cad si mereu ma ridic!" Laura Stoica
Fluturas iubit, sa nu uiti niciodata, ca mami este intotdeauna cu un pas in urma ta. Trebuie doar sa intorci privirea si sa intinzi manutza si mami te va ajuta in orice clipa!
carolinah spune:
Eu cred ca este nevoie ca parintii (ca majoritatea copiilor au si tata, nu numai mama) sa faca pace cu ei pentru a-si putea ajuta copiii! Un copil, orice copil, are nevoie de parintii lui. Si parintii trebuie sa fie capabili de a-i oferi ceea ce are nevoie, evident lucruri diferite de la caz la caz. Daca parintele acela cara dupa el balast, cum te exprimi tu, acesta se va agata si de umarul copilului, ingreunandu-i evolutia!
Cred ca psihoterapia este foarte importanta pt a-ti curata balastul si a merge mai departe. Gaseste o persoana competenta care sa te ajute si implicit il va ajuta si pe cel mic.
Ofera-i copilului tau o mama echilibrata si lucrurile vor evolua altfel! Asa cum spui si tu (si mai zicea cineva, nu retin exact cine) acum esti bine, dar balastul revine si iar ai o perioada groaznica! Curata mizeria si va fi mai usor si mai bine.